Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

În bătaia săgeții lui Ștefan – Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal

În bătaia săgeții lui Ștefan  – Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal

Putna este unul dintre locurile emblematice ale țării, important centru cultural și spiritual pentru români, cunoscut prin ctitoria domnitorului Ștefan cel Mare, dar și prin faptul că acest centru a reunit ideile generoase ale panromânismului și a iluminat în vremuri de cumplit întuneric intelectual și național. „Ierusalimul Neamului Românesc”, cum l-a numit Mihai Eminescu, și-a căpătat renumele în urma probabil singurului eveniment care suportă comparație cu Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918, Serbarea din 15 august 1871. O unire simbolică s-a petrecut în acel moment important din istoria românilor, când idealurile neîmplinite ale revoluției din 1848, iluminate sporadic de gesturi mai degrabă singulare ale patrioților români, au reușit să canalizeze suflarea românească din Obcini și să adune importante personalități culturale și politice din toate teritoriile românești în același loc, uniți sub sceptrul simbolic al unui erou fondator și dintr-o dorință unică, izvorâtă din idealurile panromânismului. O veche idee, care fusese lansată de Iraclie Golembiovschi (Porumbescu), preot paroh la Șipote și secretar al comisiei de deshumare a familiei domnești în noiembrie-decembrie 1856, a fost preluată de două societăți culturale studențești de la Viena în 1868, apoi formulată de studentul Constantin Aroneanu în 1869 și dusă mai departe de Societatea România Jună de la Viena, în frunte cu Ioan Slavici și Mihai Eminescu. Un apel al serbării a fost trimis la universitățile din Paris, Berlin, Viena, Torino și Pesta, precum și în marile centre culturale și științifice românești: București, Iași, Sibiu, Oradea, Cluj, Blaj, Arad și Cernăuți. La Serbarea de la Putna au participat președintele comitetului de organizare al serbării, Ioan Slavici, și secretarul acesteia, Mihai Eminescu, președintele primului comitet, Nicolae Teclu, dar și A.D. Xenopol, autorul cuvântării festive, Mihail Kogălniceanu, G. Dem. Teodorescu, pictorul Epaminonda Bucevschi, precum și egumenul mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici, preotul Iraclie Porumbescu și fiul său, Ciprian, la acea vreme având aproape 18 ani și fiind un simplu voluntar.
Însemnătatea serbării poate fi rezumată la definirea unui ideal național, care avea să prindă contur aproape jumătate de veac mai târziu, la 1 Decembrie 1918. Încă de la prima încercare de organizare a serbării, în 1870, evenimentul se contura drept „piatra de hotar ce desparte pe planul istoriei un trecut nefericit de un viitor frumos”, urmând a conta nu numai prin însemnătatea istorică a festivității în sine, cât prin ceea ce urma să sădească în sufletele și mintea studenților români participanți la Serbare, după cum subliniază Mihai Eminescu, într-o „Notiță asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Ștefan cel Mare de la Putna”: „Rezumându-ne, putem spune că, dacă exteriorul acestei festivități are să fie de un caracter istoric și religios, interiorul ei – dacă junimea va fi dispusă pentru aceasta – are să cuprindă germenii unei dezvoltări organice, pe care spiritele bune o voiesc din toată inima.”1
Scopul serbării nu putea fi altul decât acela de a contura un ideal – așa cum visase și cel care gândise de la bun început o astfel de serbare, Iraclie Porumbescu –, iar acesta fusese explicit formulat în „Apelul pentru serbarea de la Putna și programul festivităților” redactat la 4 martie 1870 la Viena de contele E. Logothetty, președintele Comitetului central, și de secretarul acestuia, Mihai Eminescu: „Serbarea trebuie să devină și purtătoarea unei idei. Ideea unității morale a națiunei noastre a ceea ce ne-a-nsuflețit ca să luăm inițiativa unei serbări în care inima va fi una a priori; în care însă cugetele se vor unifica – cugetele doamne a lucrărilor, astfel încât pe viitor lucrările noastre toate să aibă una și aceeași țintă, astfel ca unificarea direcțiunei noastre spirituale să urzească de pe-acum unitatea destinelor noastre. Să facem ca o cugetare, una singură, să treacă prin toate faptele, să pătrundă viața noastră națională. Să fim conștiuți de situațiunea noastră față cu lumea, de datoriile cătră ea și de noi înșine. În trecut ni s-a impus o istorie, în viitor să ne-o facem noi.”2
Or, din întunericul în care au ținut imperiile teritoriile românești, în special Bucovina negociată și cedată, Bucovina „detrunchiată”, supusă slavizării și germanizării în valuri, a îndrăzni să gândești un ideal era în sine un act de curaj. A-l exprima și asuma reprezenta cu atât mai mult un act de curaj, cu cât autoritățile austriece doreau să nu scape din mâini o astfel de adunare mare de oameni, capabilă să reaprindă după mai bine de două decenii focul unei revoluții care zdruncinase imperiul și care la Cernăuți a ars mocnit timp de doi ani, cât s-a răspândit prin lumina Gazetei Bucovinei.
Un act de curaj pare și astăzi să vorbești despre continuarea unui ideal. Vremurile s-au schimbat, România a devenit mare și a pierdut ulterior teritorii, a ieșit de sub apăsarea comunistă și s-a așezat pe un alt drum al devenirii sale. Dar o formă de erodare interioară, cultivată prin ironie, prin deconstrucție, prin aducerea în derizoriu a unor concepte care și-au epuizat potențialul, transformă cuvinte precum „națiune” sau „ideal” în instrumentele vetuste în discursul contemporan, în inserții artificiale, din vremuri apuse, într-un discurs care privește mai degrabă problemele sociale ale marginalului decât ale centralității, conjugării eforturilor, convergenței comunității în ceea ce Constantin Rădulescu-Motru a numit „comunitatea de destin”. Această erodare atinge cuvinte care pot aluneca în expresia lor extremă. Conceptul „națiune” a alunecat, sub influențe diverse, uneori antagonice, în această manifestare în marginea spectrului de semnificație, prin „naționalismele” de extremă dreaptă și, cel mai adesea, prin cele de extremă stângă, dar alte cuvinte își păstrează intactă lumina de dincolo de contingență, cum ar fi „ideal”, care se regăsește și în discursul contemporan ca proiecție, în formularea viziunii (de la simplele viziuni organizaționale până la cele ale aparatului statal), adică a parcurgerii unui drum dinspre contingență spre starea de dorit a lucrurilor. Totuși, a discuta în zilele noastre despre ideal e o formă de sacrilegiu. Societatea dezbrăcată de cuvintele tari ale modernității, ruptă de legătura cu ancorele sociale care au asigurat un parcurs și au întărit convingerea în ceea ce privește dreapta alegere a acestuia, caută să demitizeze postmodern de poveștile întemeietoare, de o istorie care a fost, într-adevăr, încărcată cu balast ideologic în perioada comunistă. Să privim istoria, însă, prin altă lumină: aceea a metaforei luminii înseși care o poate caracteriza. Dacă evenimentele istorice sunt emisia de fotoni, dacă istoria se încheagă în jurul acestei emisii luminoase, corpusculare, miturile sunt cele care asigură caracterul ondulatoriu, care transformă istoria într-un parcurs analogic, continuu, însoțind emisia discretă de evenimente conjugate într-o direcție (în baza unei viziuni), înspre un ideal. De aceea, a anunța redefinirea prin ideal, reamintirea lui, așa cum a făcut-o programul manifestărilor de la un veac și jumătate distanță de unul dintre evenimentele capitale ale românilor, Serbarea de la Putna din 1871, poate fi înțeles printr-un act de curaj asumat de două instituții care păstrează și cultivă tradiția națiunii române, Biserica Ortodoxă Română și Academia Română, sub patronajul cărora s-a organizat serbarea din august 2021. Motivarea evenimentul actual este sugestivă: „În 15 august 2021, se împlinesc 150 de la marea «Serbare de la Putna», manifestare determinantă pentru definirea identității românești în istorie. Inițiată și marcată, între alții, de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Iraclie Porumbescu și Ciprian Porumbescu, la care s-au asociat tinerii români de pretutindeni, «Serbarea de la Putna» a însemnat, cu precădere, definirea idealului unității naționale, realizate câteva decenii mai târziu. La 150 de ani de la eveniment, într-o altă epocă, într-o «altă Românie», se impune să redefinim idealul re-unirii românilor, al regăsirii într-o lume și într-o istorie în reașezare.”3
Din această perspectivă privind, a organiza astăzi o asemenea serbare înseamnă curajul de a încerca o menținere a statu-quo-ului valorilor, principiilor și viziunilor care au întregit o națiune. Biserica Ortodoxă Română și Academia Română și-au asumat, în ciuda acuzelor de conservatorism – despre care amintea în cadrul Congresului studențesc președintele Academiei, acad. Ioan Aurel Pop – să patroneze această serbare. Dar motorul acțiunii l-a reprezentat, ca în urmă cu 150 de ani, mișcarea studențească, animată și susținută de un comitet de inițiativă coordonat de starețul Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, respectiv de președintele și vicepreședintele Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”, Teodora Stanciu și Adrian Alui Gheorghe. Programul dens al activităților a inclus slujbe religioase, acțiuni cu caracter simbolic, acordarea de distincții, premierea concursurilor, dezbateri, colocvii, vizite.
Printr-o fericită coincidență, exact ca în urmă cu 150 de ani, Serbarea a debutat la Putna în 14 august, într-o zi de sâmbătă, pregătitoare pentru marele praznic al Maicii Domnului. „Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal” s-a deschis cu întâmpinarea studenților. Prin tradiția serbării, rolul fundamental îl au la Putna studenții – demni de Ștefan cel Mare și Sfânt și de Mihai Eminescu, după cum i-a chestionat la întâmpinare starețul mănăstirii, arhim. Melchisedec Velnic – , care și-au asumat continuarea idealului. După întâmpinarea delegațiilor studențești, a fost inclusă în program vizitarea expoziției temporare care poartă numele întregului eveniment, găzduită de Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul”, în prezentarea unuia dintre cei care au trudit la înfăptuirea ei, scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Printre exponatele de la Putna, care vor fi expuse începând cu 30 septembrie în Palatul Patriarhiei la București, respectiv începând cu 26 noiembrie la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava, se află urna de argint de la 1871, cu pământ din toate teritoriile românești simbolizând unirea așteptată, laurii de la diferitele serbări aniversare, printre care și cei dăruiți de regele Carol I în 1904 sau cei așezați pe mormântul Sfântului Ștefan cel Mare în 1926 de reprezentanții Cercului Studențesc Arboroasa, și epitafurile dăruite la 1871 de Doamnele din România, organizate de Maria Rosetti, pe care sunt brodate stemele Moldovei, Munteniei, Olteniei și Transilvaniei, respectiv de Doamnele din Bucovina, cu sprijinul Elenei Istrati din Iași. Mănăstirea a devenit neîncăpătoare la întâmpinarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și la Slujba de Priveghere cu Prohodul Maicii Domnului.
Ziua cea mare, 15 august, când creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Putna, a început cu Sfânta liturghie arhierească, care a fost săvârșită pe Altarul de vară ridicat în incinta mănăstirii, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un numeros sobor de ierarhi, printre care Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Preasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Înalt Preasfințitul Părinte Calinic a acordat o serie de distincții și ordine, iar Înalt Preafericitul Părinte Daniel a oferit Mănăstirii Putna odoare confecționate în Atelierele Patriarhiei Române. Ca în urmă cu 150 de ani, delegațiile studențești au dăruit Mănăstirii un obiect simbolic, o candelă care să mențină nestinsă lumina idealului, care a fost sfințită de Părintele Patriarh Daniel și purtată de reprezentanții studenților de la Altarul de vară la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare. Au fost depuse coroane de flori la bustul lui Mihai Eminescu din incinta mănăstirii din partea instituțiilor românești implicate în organizarea serbării aniversare, dar mai ales din partea a numeroase instituții din Republica Moldova și din Bucovina de Nord. Ziua de sărbătoare a continuat cu un concert organizat de Centrul Cultural „Bucovina” pe scena amenajată în apropierea mănăstirii, pe care au evoluat grupuri vocale, ansambluri folclorice și formații de dansuri din Suceava, Vicovu de Sus, Fundu Moldovei, Mălini, Frătăuții Noi, Sadova, Vama și Dolheștii Mici. În încheierea zilei aniversare s-a săvârșit slujba privegherii pentru Martirii Brâncoveni.
Cea mai încărcată zi ca semnificație a „Continuității unui ideal”, numele Serbării de la Putna din 2021, a fost cu siguranță 16 august. După Acatistul Sfinților Martiri, Sfânta Liturghie arhierească și Slujba Parastasului pentru ctitorii Mănăstirii Putna și pentru organizatorii și participanții la serbarea din 1871 a avut loc premierea câștigătorilor concursurilor Serbării 2021. Discursul câștigător la Serbarea de la Putna 2021 a aparținut studentului Cosmin Țugui și s-a intitulat „Românii în Europa: între identitate și integrare”. A urmat Congresul aniversar studențesc, la care au participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, care au purtat un dialog însuflețit despre identitate și idealuri cu studenții prezenți în fața Centrului Cultural „Mitropolit Iacob Pruteanul”. Preafericitul Părinte Patriarh a subliniat rolul Bisericii Ortodoxe Române în menținerea conștiinței treze a originii, limbii și credinței comune, a identității naționale și a subliniat rolul românității în afara granițelor statului român, în Basarabia, Bucovina de Nord, dar și în Europa Occidentală și America, amintind că anul 2021 a fost declarat Anul omagial al pastorației românilor din afara României. Președintele Academiei Române a subliniat rolul Bisericii Ortodoxe Române, menționat de Părintele Patriarh, în afirmarea unității românești de cuget și simțire și a afirmat că Academia Română a reprezentat o „biserică mireană a neamului românesc”. La invitația domniei sale, doi academicieni care au avut de suferit în anii regimului comunist, Alexandru Zub și Ana Blandiana, au vorbit despre idealurile Putnei, în derularea în istorie a unei serbări perpetue, în care pe parcursul 1871-2021, cel mai important moment a fost cel al acțiunii studențești din 1957, când Alexandru Zub a fost închis în temnițele comuniste, împreună cu alți studenți prezenți la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare. Acest exemplu de a scrie și face istorie este unul important în preocuparea constantă de autodefinire căci, sublinia academicianul Zub, „nu ne naștem la întâmplare”. Părintele Patriarh și președintele Academiei Române au răspuns întrebărilor studenților, adresate de moderatorul întâlnirii, tânărul Emanuel Buta, secretar al Serbării de la Putna 2021. Dialogul despre identitate și idealuri a fost încărcat de pilde, de exemple de bună practică și bună conviețuire, întărindu-se ideea că cea mai bună formă a convingerii este prin prezență, prin implicare, prin asumare. Serbarea de la Putna, a reafirmat Părintele Patriarh, nu este o simplă întâlnire în care să aibă loc cultivarea unor simple convingeri intelectuale, ci deschiderea unui amplu proces de chestionare interioară asupra identității. Secularității actuale, a spus Înalt Preasfinția Sa, nu i se poate răspunde decât printr-o sfințire mai profundă. Președintele Academiei Române a fost chestionat pe marginea defectelor și calităților românilor (autodenigrarea, pe de o parte, sufletul cald și puterea de a ierta, pe de alta, în opinia domniei sale) și a momentelor fericite și nefericite din istoria noastră (1 Decembrie 1918, cea mai mare izbândă națională, nefericirile, amintite câteva, fiind rezultatul proastei conduceri). De asemenea, acad. Ioan Aurel Pop a subliniat că singurul răspuns la cancel culture (un termen mai aspru, mai dur decât consacratul anticultură) nu poate fi decât democrația. Aceste tendințe extreme pot fi stopate prin cultivarea valorilor democratice.
Congresul studențesc a continuat cu o serie de discursuri ale reprezentanților organizațiilor studențești. Ulterior a fost citită de Iulian Tomeac, președintele ASCOR Iași, Declarația Finală a Congresului Studențesc Aniversar, în cadrul căreia principiile pentru continuitatea idealului unității românilor de pretutindeni au fost rezumate în secțiunile: istorie, identitate, responsabilitate, educație, libertate, românii de pretutindeni, economia în sprijinul omului, sănătate, egalitate și complementaritate, familie/ familia românilor/ familia întregii omeniri: „Am realizat Congresul Studențesc Aniversar nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile viitoare. Fie ca idealul unității, exprimat în 1871, idealul Marii Uniri, idealul libertății și adevărului care a continuat chiar și în timpul represiunii identității istorice și religioase din timpul regimul comunist să rămână datoria tuturor generațiilor care vor urma!
Motto-ul Serbării din 1871, «Uniți în cuget, uniți în Dumnezeu», rămâne un ideal continuu, care se împlinește prin credința în el și prin fapta jertfelnică în clădirea lui perpetuă. Având conștiința că «acolo unde este inima tinerilor, acolo este viitorul», adresăm o chemare către tinerii din generația noastră: Să fim naționali, cu fața spre universal! Să fim verticali, păstrând același ideal! Să fim uniți ca români și așa ne vom împlini menirea!”
Declarația a fost semnată de studenții prezenți și de invitații la congres.
Ziua s-a încheiat cu marcarea cu torțe pe Dealul Crucii a celor trei jubilee de la anul 1871 și cu retragerea cu lumina în mâini și în suflet în curtea mănăstirii. La miezul nopții, lumina Putnei a aprins lumina României viitoare. Sutele de studenți intonând imnuri au pătruns între zidurile mănăstirii, în care au fost stinse luminile pentru a fi lăsate să lumineze doar flăcările torțelor, glasurile și inimile tinerilor. Atmosfera a fost impresionantă. Probabil cel mai important moment ca semnificație a fost acesta, profund, conștient, asumat, al declarației apartenenței la o identitate care poate fi transmisă peste veacuri. Sămânța sădită în sufletul tinerilor la Putna în 2021 cu siguranță va da roade peste ani.
Colocviul „Eminescu și Putna” a încheiat seria de evenimente dedicate aniversării a 150 de ani de la memorabila și consistenta întâlnire de la Mănăstirea Putna organizată de generația de studenți care i-a avut în frunte pe Eminescu și Slavici. Dacă această întâlnire pusă sub semnul continuității în ideal a fost una în spiritul celei care a generat evenimente majore în istoria noastră, adică a scos în evidență unitatea de voință, spiritul convergent, coerența și sinergia acțiunilor, colocviul a luminat pe rând chipuri și idei. Am fost invitat de oamenii care asigură continuitatea în dezbaterea de idei de la Putna – actuala ediție a colocviului fiind a XV-a dintr-o serie care a reunit personalități de prim rang ale culturii române – și m-am alăturat astfel unor personalități incontestabile și unor oameni care sunt pe parcursul formării și desăvârșirii, incluși în programul colocviului în ordinea prezentării: acad. Ana Blandiana, acad. Ștefan Afloroaei, acad. Alexandru Zub, pr. Ioan Pintea, profesorii/ cercetătorii Lucia Cifor, Oana Hrișcă, Cristina Cojocaru, Maria Șleahtițchi, pr. Iustin Taban, Mircea A. Diaconu, Gheorghiță Geană, Christian Crăciun, Eugen Munteanu, Adrian Alui Gheorghe, Stanca Scholz-Cionca, Marius Pandele, Virgil Ciomoș, Cristina Paladian și acad. Alexandrina Cernov. Cu aceeași ocazie, după slujba de pomenire pentru acad. Dan Hăulică, a fost evocată personalitatea domniei sale, la șapte ani de la trecerea la Domnul, de criticii Mircea Oliv și Grigore Ilisei, respectiv de artiștii plastici Horea Paștina și Dacian Andoni. Cele patru secțiuni ale colocviului au fost moderate de prof. Lucia Cifor, rectorul evenimentului, Adrian Alui Gheorghe, Adrian Romila și Teodora Stanciu. Actorul Constantin Chiriac și istoricul literar Alex Ștefănescu au salutat (prin înregistrări) evenimentul și participanții la colocviu, iar Lucian Vasiliu a prezentat titlurile recente și în curs de apariție la Editura Junimea.
„Serbarea de la Putna -150. Continuitatea unui ideal” a stat sub semnul continuității în principii și unității morale a românilor și sub semnul Junimii perpetue, purtătoare a torței, a principiilor unui alt fel de olimpism, academic și spiritual, a luminii unei altfel de învieri. În cuvintele de învățătură de la miezul nopții care a încheiat congresul studențesc, Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, Arhimandritul Melchisedec Velnic, studentul Emanuel Buta și scriitorul Adrian Alui Gheorghe au adus prin cuvânt serbarea în lumina Învierii.

 

 

Note
1 „Notiță asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Ștefan cel Mare de la Putna”, în Mihai Eminescu. (2016). Răpirea Bucovinei. Antologie, prefață și note de D. Vatamaniuc. București: Editura Vestala. Pp.55-56.
2 „[Apel pentru serbarea de la Putna și programul festivităților]”, în Mihai Eminescu, op.cit. pp.50-51.
3 Program. Serbarea de la Putna. Continuitatea unui ideal. [online]. URL: https://www.serbareputna150.ro/program/… [Consultat în 13 august 2021].
4 Declarația Congresului Studențesc Aniversar. Serbarea de la Putna. Continuitatea unui ideal. [online]. URL: https://www.serbareputna150.ro/evenimente/… [Consultat în 17 august 2021].

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg