În miez de vară, la Bistrița a avut loc cea de-a 8-a ediție a Festivalului de poesie şi muzică de cameră. Dincolo de siglele de pe afiş (anunțând ca principale entități patronatoare Centrul Județean pentru Cultură şi Artă Bistrița-Năsăud, Primăria Bistrița şi Societatea de Concerte Bistrița), la fața locului ni s’a confirmat ceea ce se ştie de mult: anumiți oameni sfințesc locul. În cazul de față, numele şi funcțiile personajelor-cheie sunt Gavril Țărmure – directorul festivalului, Dan Coman şi Marin Mălaicu-Hondrari – responsabili de proiect (şi moderatori). Lor li s’au alăturat, competent, moderatorii Radu Vancu şi Claudiu Komartin, consultanții Anca Simonca, Antigona-Silvia Rogozea şi Camelia Toma, precum şi juna & talentata artistă vizuală Ana Toma. Mărturisesc că abundența şi diversitatea acțiunilor înscrise în program m’au bulversat. Drept urmare, singura soluție pentru consemnarea celor întâmplate mi se pare parcurgerea desfăşurătorului, adăugându-i mici inserturi subiective.
Spațiul de referință al festivalului s’a situat în Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița – o remarcabilă „ctitorie” căreia Gavril Țărmure, susținut de soția sa, Mihaela, i-a dedicat o bună parte a vieții. În deschidere avu loc vernisajul expoziției de fotografii dedicate scriitorilor, sub semnătura înzestratului artist al imaginii Gigi Puica, urmat de lansarea proiectului Poetic Skin de Karina Wechter Ciuruş şi de acordarea premiului Librarul anului scriitorului Virgil Rațiu, de la Casa Cărții Nicolae Steinhardt din Bistrița. În primul recital poetic au citit din propriile creații Lidija Dimkovska, Andrei Doboş, Hila Lahav, Răzvan Țupa, Emilian Galaicu-Păun, Alina Purcaru şi subsemnatul. Texte incitante, dintre care mi-au mers la inimă (şi la ureche) cele cu sonorități arhaic-slavone ale limbii macedonene rostite de Dimkovska, rezonanțele străvechi ale limbii ivrit în pronunția Hilei, propensiunea pentru spectacol a lui Țupa, modulările textuale rafinate, îmbinând candoarea cu incisivitatea, ale lui EG-P, lirismul genuin al literatoarei bucureştene Alina Purcaru. Spațiul poesiei fu intersectat de cel al muzicii cu tentă preclasică, în interpretarea Cvartetului Baroc Mediteranean, alcătuit din israeliencele Drora Bruck / flaut drept, Marina Minkin / clavecin şi pian, şi din italienii Alessandro Andriani / violoncel baroc & Giorgio Mateolli / flaut drept.
În continuare, la Biserica Evanghelică din centrul Bistriței, emblematic monument de arhitectură gotică, s’a desfăşurat un concert simfonic (pe drept) extraordinar, susținut de Noua Orchestră Transilvană (altă performanță organizatorică a lui Țărmure) şi de prestigioasa Filarmonică de Stat Transilvania din Cluj. Protagoniştii fac parte din formidabilele promoții de muzicieni români afirmate pe plan mondial în ultimul sfert de secol: dirijorul Vlad Vizireanu (cu rădăcini dobrogene, stabilit în USA), violonistul Stefan Horvath (originar din Satu Mare, rezident în Elveția) şi violoncelistul Răzvan Suma (clujean, cu strânse legături familiale argentiniene, dar – din fericire – foarte activ în patria sa, nu doar ca instrumentist, ci şi ca director al Orchestrelor şi Corurilor Radio România). Programul a cuprins Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră de Brahms şi Simfonia a patra Italiana de Felix Mendelssohn Bartholdy.
A doua zi de festival a debutat cu un atractiv Dialog cu poeții americani Ward Tietz, Leonard Schwartz şi Tara Skurtu, subtil moderat de Radu Vancu şi tradus cu şarm şi profesionalism de către Florin Bican. De remarcat ambianța cosmopolită oferită de cafeneaua-amfitrion Plan B, cu a sa terasă arhiplină, unde literații şi cititorii se simt stimulați la un dialog sincer, constructiv şi… plin de humor. Iar când cel ce intervine din public e însuşi poetul Ion Mureşan, spectaculozitatea dialogurilor e garantată.
Festinul intelectual-artistic a continuat la Galeria Arcade 24, sub egida Filialei Bistrița a Uniunii Artiştilor Plastici, girată de maestrul Marcel Lupşe. Protagonistul reuniuni fu briantul om de spirit, plastician şi protector al artelor în mirifica Vale a Jiului, Ion Barbu, autor al expoziției Haute couture / Haute culture, precum şi al cărții-album Sticle pentru minte, inimă şi literatură (o antologie sui-generis de poesie olografă românească „pusă în capodoperă” de Mihai A. Barbu şi Ion Barbu / editura Charmides, 2016). Punctul culminant al reuniunii l-a constituit poemul selectat din opera lui Nichita Stănescu şi recitat, cu sobrietate, acuratețe şi frumos timbru baritonal de către Gavril Țărmure: „Orice om prost este o gratie. / O, tu abundență de colivii! / Inimă tu, felină pramatie / pândind peste tot colibri. // Ce noroc, păsările cântătoare / stau la locul lor agățate în cui, / Ce noroc, fiecare / are pasărea lui. // Fiecare om prost e o gratie groasă / pentru stelele căzătoare / astfel se face că ele se lasă / numai când sună ora de culcare. // Atunci cerul rămâne neprivit / şi fiecare stea de capul ei, – / iar cine nu a adormit / are dreptul la o pasăre cântătoare, / la două, la trei…” (Zicere, din volumul Necuvintele, 1969).
Grosul publicului a gravitat apoi spre Sinagogă, unde am avut parte de un recital de jazz de calitate, produs în colaborare cu Voicu Rădescu, infatigabilul animator cultural de la Green Hours din Bucureşti. Prin aliterarea numelor celor doi interpreți a rezultat denumirea Duo Mikutz: Daniel Zamir / saxofon sopran, voce & Nitzan Bar / ghitară. Amândoi îşi manifestă deschis intențiile de a transfigura ethosul ebraic în insolite configurații sonore, sub titulatura – justificată – de jazz isreaelian. Dubla filiație – spiritual-religioasă iudaică, pe de o parte, şi ritmico-armonică de sorginte afro-americană, pe de alta – dă admirabile rezultate. Imbatabila frazare a lui Zamir (n. 1980), pe un instrument cunoscut pentru alunecoasele sale capcane, este empatic susținută de companionul său muzical, un ghitarist aflat încă la etatea adolescenței (n. 1998), dar cu certe perspective de afirmare pe hiperaglomerata scenă actuală.
Recitalul poetic al serii ne-a oferit o nouă desfăşurare de forțe lirice: melancolic-bonomul irlandez Matthew Sweeney, cu ale sale evocări ale Timişoarei, unde poesia pare a-i fi fost marcată de o muză autohtonă; sensibilitatea minimalistă a bănățeanului Ernest Wiechner, cunoscut literaților lumii în postura de corifeu la Literaturhaus Berlin; exuberanta Tara Skurtu, poetă americană investigând tărâmul de unde i-au emigrat antecesorii şi pendulând, în numele scrierii creative, între Boston, Braşov şi Bucureşti; incomparabilul, ingeniosul, inepuizabilul Ion Mureşan; tinerii poeți Teodor Dună şi Alina Aliteea Tite; în fine, doi performeri prin excelență: americanul Ward Tietz, investigator de teritorii incert-imprevizibile ale poesiei vizuale, şi belgianul flamand (şi poliglot) Andy Fierens. Acesta din urmă captivează audiența printr’un show dinamic şi dinamitard, proiectând către audiență rafale de cuvinte, impecabil articulate cu voce bas-baritonală, alimentate din resurse de humor amărui. Redau aici (din rațiuni de spațiu) un text ceva mai scurt, intitulat Doi belgieni, tradus din flamandă/neerlandeză de către Doina Ioanid şi Jan H. Mysjkin: „bem bere pe rue sale flamand / strada flamand soios / şi încă mai multă bere pe luie waalstraat / strada valon puturos // felicien rops cartofi prăjiți cu scoici christul şi cristal alken / vive le roi! vive la république! tournée générale! // chiar în toiul beției bănuim o mare nedreptate / vrem să strigăm dar cuvintele continuă să ne astupe / salvați-ne țara draga mea Lassie // totul: pâine şi alcool şi jocuri / şi Lassie care nu vine căci Lassie are bluesul // rien ne va plus mon ami / tu care scuipând te întorci val-vârtej la bruxelles / eu care îți fac la revedere dintr’o rigolă uscată plină de cioburi”.
Cea de-a treia zi a cuprins trei acțiuni adiacente: la Plan B Club Café, inventivii moderatori „ai casei” – Dan Coman şi Marin Mălaicu-Hondrari – au antamat un dialog cu juna prozatoare Ioana Bradea; la Clubul de lectură Institutul Blecher, moderatorul Claudiu Komartin l-a avut ca invitat pe Alex Văsieş şi ca „invitat invizibil” pe regretatul literator braşovean Andrei Bodiu; în fine, la Galeria Lina din cadrul Sinagogii s’a vernisat expoziția Arta fricii şi alte arte, cuprinzând lucrări realizate de Aurel Vlad pentru volumul Arta fricii de Ioan Es. Pop, publicat de aceeaşi merituoasă editură Charmides.
Intermezzo-urile muzicale ale ultimei galei de poesie au fost interpretate de Trio Gentis din Timişoara (Laura Roman/vioară, Lena Roman/clarinet, Doru Roman/marimba), având în repertoriu compoziții diverse, cu priză la public, semnate de Scott Joplin, G. Gershwin, Dmitri Şostakovici, Carlos Gardel, Astor Piazzola, Richard Galliano ş.a.
Lecturile au fost la fel de atractive ca în serile precedente, cu un larg spectru stilistic: de la tinerii Nadja Kuechenmeister (Germania), Elena Medel (Spania), Alex Văsieş, la versații orfevrii de versuri Ioan Es. Pop, Leonard Schwartz (USA), Florin Bican. Subiectiv vorbind, impresiile cele mai pregnante mi le-au produs textele semnate de slovenul Alex Mustar (excelent cunoscător al limbii şi literaturii române) şi de „tribunistul” Ştefan Manasia, ale cărui iluminări şi întunecări verbale îmi rămăseseră inaccesibile, după decizia sa de a reveni la odioasa ortografie stalinistă (ce ne desfigurase limba, prin ucaz, între 1953-1989). Dar în versiunea rostită de autor, poesia lui Manasia convinge pe deplin. De-abia astept să-i public textul inspirat de Archie Shepp in paginile Jazz Context din Steaua.
Un alt episod de referință al Festivalului bistrițean s’a petrecut la Pub Corso Café, unde în noaptea de sâmbătă spre duminică Claudiu Komartin a moderat o combinație de performance, jam session poetic, microfon deschis şi chiar un pic de jazz-poetry. Fu o bună ocazie de a face cunoştință cu studenții Academiei estivale de flaut de la Bistrița, coordonată de Matei Ioachimescu (interpret de succes internațional, fiu al compozitorului Călin Ioachimescu). După parada flautelor, au urmat provocatoarele recitaluri susținute de Andy Fierens, Claudiu Komartin, Hila Lahav, Ward Tietz, Svetlana Cârstean şi (încă o dată) subsemnatul. Cu ajutor logistic din partea Cameliei şi Anei Toma, am reuşit să prezint şi o mostră filmată din spectacolele grupului Jazzographics, în care textele rostite de mine erau „comentate” improvizatoric de instrumentiştii Alan Tomlinson/trombon (membru al Jazz Composer’s Orchestra din Londra), Harry Tavitian/pian, Corneliu Stroe/percuție & eufoniu, cu intervențiile coreografice ale Liviei Tulbure. Pe la finele secolului trecut realizasem în această companie şi un memorabil spectacol la Bistrița, organizat tot de Gavril Țărmure. Din câte se pare, ideile noastre de atunci îşi mențin prospețimea, aşa încât s’ar preta a fi reiterate (fie şi sub o formă remodelată) la proximele ediții ale acestei singulare îmbinări de poesie şi muzică.
Pentru ultima zi au fost programate: o dezbatere dedicată Editurilor şi revistelor de poesie contemporană, moderată de omniprezentul Radu Vancu; un spectacol de teatru inspirat de poemele scriitorilor invitați la festival, în interpretarea entuziastei trupe Corint; un concert de muzică veche cu antemenționatul Cvartet Baroc Mediteranean. Ca întotdeauna în asemenea ocazii, oaspeții au apreciat superlativ ospitalitatea românească în varianta ei transilvană. Printre vechii amici revăzuți cu această ocazie s’au numărat scriitorul Ioan Groşan, pictorul Marcel Lupşe, profesoara/cercetătoarea Ioana Bot, jurnalista Mihaela Dedeoglu de la RFI, scriitorul-editor Gheorghe Erizanu de la Chişinău, iubitoarea-de-arte medic dr. Adina Ardelean, poetul echinoxist Valentin Radu, gimnasta Ursula Svoboda împreună cu părintele ei exploratorul Constantin Svoboda, plus câțiva studenți de-ai mei de la Academia de Muzică din Cluj. În orice caz, e necesar de subliniat că succesul evenimentului ar fi fost de neimaginat în absența publicului bistrițean, realmente admirabil, cultivat, receptiv şi neaşteptat de numeros pentru perioada estivală. În bună măsură, şi acesta e un rezultat al consecvenței cu care promotorii artei şi culturii din Bistrița Năsăud îşi îndeplinesc misiunea.