Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

În sat

 

 

ZIUA ÎNTÂI

Iese Vila afară din casă, amu după ce-o rămas singur…
– Ce faci, Nucule?
– Bine!
– Ce faci, Prunule?
– Bine!
– Ce faci, Păducelule?
– Bine!
– Ce faci, Părule?
– Bine!
– Da’ tu Fântână?
– Bine!
– De ce-aţi mai avea voi nevoie?
– De nimic! răspunde Nucul, că el îi mai bătrân. Da dumneata ce faci?
– Bine!
– Da’ dumneata ce faci? întreabă Prunul.
– Bine!
– Da’ dumneata ce faci? întreabă Păducelul.
– Bine!
– Da’ dumneata ce faci? întreabă Părul.
– Bine!
– Da’ dumneata ce faci? întreabă Fântâna.
– Bine!
„Ceva nu-i în regulă!” se sperie Vila în gând.
– N-ai întrebat de Măr! ghiceşte Mâţul.
– Nu-i nici un bai! râde Mărul.
– Nu-mi pot ierta treaba asta! zice Vila.
– Spală-te cu apă rece şi-ţi trece! cântă Fântâna.

ZIUA A DOUA

Iese Vila afară din casă…
– Oare unde mi-am pus grebla cea de lemn?
– După şură! sare Ariciul.
– Da’ tu de ce eşti aşa supărat? întreabă Vila.
– Astăzi puiază Aricioaica! se scutură Ariciul.
– Cine ştie unde s-o dus Câinele? întreabă Vila.
– Până la mormânt la lelea Anică! răspunde Portiţa.
– Spune-i, Portiţă, să nu umble de capul lui, că duce uliul găinile!
– Mi le-o dat mie-n grijă! sare Mâţul.
– N-aţi văzut careva briciul meu? întreabă Vila.
– L-ai dat la Sandu Ili! zice Nucul.
– Du-te după el, Mâţule! Da’ despre vreme ce ştiţi?
– Mâine ploaie! susură Mărul.
– Asta ne mai trebuie! pufăie Vila.
– Taci că-i bine! se trezeşte Fântâna.
– Aveţi grijă de ce-i pe-aici, că mă duc să plivesc morcovii!
– Fii liniştit! se gudură Păducelul.
– Văd că vine şi Câinele! cască Portiţa.
– Oare ce-i de n-o scos Prunul nicio vorbă astăzi? se-ntreabă Vila.

ZIUA A TREIA

Iese Vila din casă…
– Băgaţi de seamă când vine poştaşul?
– Ne-o făcut cu mâna din drum că n-avem nicio scrisoare, zice Mărul.
– Sigur o fost el? întreabă Vila.
– El, da! se scutură Păducelul.
– Să ştiţi c-am pus fasole oloagă anul acesta! zice Vila.
– Treaba dumnitale, da-i mânca-o singur! miaună Mâţul.
– Te-ai făcut obraznic! i-o-ntoarce Vila.
– Asta-i cam aşa! râde Câinele.
– Mă duc să vă scot apă! strigă Vila.
– Scoate, că-s plină! icneşte Fântâna.
– Dacă auziţi Cucul, să ştiţi că nu-i el! îi sperie Vila.

ZIUA A PATRA

Iese Vila afară din casă…
– Câine, mă Câine, n-auzi când te strig?
– Ce-i baiul? se miră Câinele.
– Cum o fost astă-noapte?
– Cum să fie, linişte! Lună mare!
– Fosta-i pe la coteţe?
– Fost. O ouat toate, numai Sura nu.
– Las-o săraca, nu vezi că-i beteagă?!
– Şi bătrână! De ce n-o tai?
– Taci, Câine! De Mâţ ce ştii?
– Îi în podul şurii, plin de sânge!
– Cu care s-o bătut?
– Cu al popii.
– Prostu! Mi-o spus Nucul că nu-l respecţi…
– Pe cine?
– Pe el!
– Am greşit şi eu o dată… Şi dumneata te duci după şură!
– Pe mine să nu mă judeci tu!
– Cer iertare! zice Câinele.
– Să fii cu ochii pe Portiţă! porunceşte Vila.
– N-ar fi mai bine s-o-nchizi noaptea?
– Nu, zice Vila, că aşa o aud cum scârţâie.
– Da’ dacă o ung hoţii? insistă Câinele.
– Că bine te-ai judecat!… Cheamă Ariciul, să ne sfătuim!
– Ariciule, te cheamă Stăpânul!
– Aici-s, bade Vila!
– Vorbeam cu Câinele: oare nu-i înţeleasă Portiţa cu hoţii?!
– Nu pot crede! se zbârleşte Ariciul.
– Unge-o dumneata cu ulei de in şi vopseşte-o cu verde, că ei îi place culoarea asta, şi-atunci te-a servi cu credinţă! Aşa făcea lelea Ana, când erai dumneata tânăr şi veneai târziu acasă! foşneşte Nucul.

ZIUA A CINCEA

Iese Vila afară din casă…
– Cine face larmă la ora asta?
– Eu îs, Vilă, Petrea Colţului! Te-am trezit din somn?
– Ba m-ai sculat de la masă!
– Nu mi-am dat seama…
– Iar ai venit să-mi ceri ceva, Petre?
– O nimic toată! Mi s-o rupt coada hârleţului şi n-am cu ce scoate hreanul din pământ.
– Ţi l-oi da, că de tine nu scapă nimeni. Am auzit că te-o lovit calul…
– Nu ştiu ce să mă fac, Vilă dragă, da’ de-o vreme tot mai rău îmi merge, oricât m-aş ruga lui Dumnezeu!
– Cam pe ce vreme te rogi, Petre!?
– Cam pe vremea asta, către amiază!
– Mai rău nici nu se poate! Tu crezi c-acolo în cer nu-i o ordine şi-o oră de masă!? Ce respect ai tu faţă de Domnul şi faţă de Sfântu Petru, patronul tău, să-i opreşti să-şi ducă lingura la gură, ca să te-asculte pe tine? Roagă-te dimineaţa nu prea devreme şi seara nu prea târziu!
– Aşa zici?
– Cum m-auzi! Care-aţi umblat cu hârleţul, c-o venit Petrea Colţului să i-l dăm până mâine. Du-te, Câine, şi-l caută.
– Lasă că i-l caut eu! sare Ariciul.

ZIUA A ŞASEA

Iese Vila afară din casă…
– Adunaţi-vă, să vă spun ce facem astăzi!
– Aici-s toţi! zice Nucul.
– Da’ Mâţul?
– Îi în Păducel!
– Dă-te jos, Mâţule, că am o treabă cu tine, strigă Vila. Întâi de toate ne-apucăm de făcut curat în ocol, apoi să văruim şi să ne spălăm…
– Portiţa scârţâie! o pârăşte Mâţul.
– I-am rupt ieri coada, bade Vila, da’ n-am vrut…
– Cere-ţi iertare şi tăceţi! Cocoşul şi Câinele să stea de pază! Tu, Fântână, udă straturile.
– Aşteptăm pe cineva? întreabă Prunul.
– Aşteptăm Sfânta Duminică, aşa să ştiţi!
– Prost eşti, Prunule! râde Păducelul.
– Câine, tu eşti la rând să bagi pita-n cuptor! şi-aduce Vila aminte.
– Lasă-mă să fac minciunele, pe mâine! se roagă Ariciul.
– Ne-o adus ciobanul brânză! sare Portiţa.
– Mâine-i cald şi soare! se trezeşte Mărul.
– Ce-aţi zice să ne luăm un cal? propune Vila.
– Lasă până la vara ce vine, răspunde Câinele.
– Eu mă duc să mă spăl şi să mă rad, că-n seara asta cinăm laolaltă! i-anunţă Vila.
– Ţi-am pus pe laviţă cămaşă curată pentru ziua de mâine! se laudă Mâţul.
– Dă drumul la televizor, Câine! se roagă Vila.
– Încă n-o fost inventat, stăpâne! răspunde Câinele.
– Atunci, altădată! cedează Vila.
Oare de ce se-aude ceasul aşa de încet?! se miră el.

ZIUA A ŞAPTEA, DUMINICA

Iese Vila afară din casă, cu noaptea în cap, amu după ce-o rămas singur…
– De nu s-ar trezi lighioanele astea! zice el în gând şi păşeşte din ocol afară, că era înţeles cu Portiţa.
Când se luminează bine, se scoală şi ceilalţi.
– Oare ce-i cu stăpânul nostru? se-ntinde Mâţul a somn.
– Nu ştiu, şopteşte Nucul, că-s perdelele trase.
– Poate-i bolnav, hai să vedem! sare Câinele şi rupe lanţul.
– Lasă-l, că doarme după ploaia de astă-noapte! se repede la ei Păducelul.
– Eu îl strig! zice Părul.
– Ba veţi-ţi de treabă! tună Ariciul cel veşnic ţepos.
– Staţi blânzi, scârţâie Portiţa şi se bâţăie ca purtată de vânt, că-i dus de mult la biserică!
N-aţi văzut că de-aseară o cules flori?!
– Proştii de noi, am uitat că-i duminică, miorlăie Mâţul.
…În vremea asta Vila-i la cimitir.
– Ce mai faci Ană? întreabă el către vârful crucii.
– Ia, bine, da’ tu?
– Aş veni lângă tine! propune Vila.
– Ba stai şi ai grijă de casă şi de toate cele! zice Ana din cer, dar se-aude ca din pământ.
– Ala nu-i câinele nost, care vine-ncoace printre pruni? întreabă Ana.
– El îi! recunoaşte Vila.
– Da’ mare s-o mai făcut! se miră Ana.
Câinele se-apropie încetişor.

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg