Se dedică părintelui prof. dr. Ovidiu Moceanu, prieten de peste veac

 

 

În încercarea de a o convinge pe Smaranda Creangă să-l trimită pe Nică la școala de la Broșteni, bunicul David Creangă din Pipirig amintea Viețile Sfinților și deosebitul efect al lecturii: „Cartea îți aduce și oarecare mângâiere. Eu, să nu fi știut a citi, de mult aș fi înnebunit, câte am avut pe capul meu. Însă deschid Viețile sfinților și văd atâtea și atâtea și zic: «Doamne, multă răbdare ai dat aleșilor tăi! Ale noastre sunt flori la ureche pe lângă cele ce spune în cărți». Ș-apoi, să fie cineva de tot bou, încă nu este bine. Din cărți culegi multă înțelepciune, și, la dreptul vorbind, nu ești numai așa, o vacă de muls pentru fiecare. Băiatul văd că are ținere de minte și, numai după cât a învățat, cântă și citește cât se poate de bine”.
Cum sărbătoarea de început de decembrie nu este departe, Viețile Sfinților rămâne o minunată sursă despre Sfântul Nicolae, sărbătorit, după cum bine se știe, pe 6 decembrie.
Fiu al lui Teofan și al Nonei, născut ca „dumnezeiesc prunc”, a fost botezat Nicolae, nume care reproduce, scrie Romulus Antonescu, „numele propriu grecesc Nikolaos, care cuprinde particula nik- (verbul nikao – a învinge; substantivul nike – victorie); în consecință, sărbătoarea românească nu este străină de această semnificație, simbolizând victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului”. Același autor menționează că „se crede că, de la venirea sa pe lume, s-a hrănit numai din sânul drept al maicii sale, iar, în zilele de miercuri și vineri, pruncul Nicolae nu putea fi alăptat decât după asfințitul soarelui”.
Înzestrat intelectual, „sosind vremea de școală”, Nicolae a fost dat la „învățătura dumnezeieștii Scripturii. Menit să-l slujească pe Dumnezeu, Nicolae „a suit pe treptele cele sfinte ale preoției”, fiind numit, la hirotonisire, un nou soare răsărind marginilor pământului”. După moartea părinților săi, le moștenește averea, pe care o împarte săracilor.
Ceea ce reține în mod deosebit atenția sunt „multele lui milostenii”, printre care înzestrarea unor fete sărace pentru a se putea căsători. Citim în Viețile Sfinților: „Așadar, luând o legătură mare de galbeni, a mers în miezul nopții la casa acelui bărbat şi, aruncând-o înăuntru pe fereastra acelei case, degrabă s-a întors la casa sa. Dimineaţă, sculându-se bărbatul şi aflând legătura, a dezlegat-o şi văzând galbenii s-a înspăimântat, căci socotea că este vreo nălucire, temându-se ca nu cumva aurul ce vedea să fie vreo înşelăciune, de vreme ce nu aştepta de la nimeni şi de nicăieri vreun făcător de bine. Drept aceea, întorcând galbenii cu vârful degetului, privea cu dinadinsul şi cunoscând că este adevărat, se veselea şi se minuna, iar de bucurie, plângea cu lacrimi fierbinţi şi, cugetând mult în sine cine i-ar fi făcut lui o asemenea facere de bine, nu se dumirea. Deci, socotind a fi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îi mulţumea neîncetat, dând laudă Domnului Celui ce se îngrijeşte de toţi. Apoi îndată pe una din fetele sale, pe cea mai mare, a măritat-o după un bărbat şi i-a dat aurul cel primit din destul pentru zestrea ei”.
Sfântul procedează la fel si în cazul celorlalte două fete: „Căci a venit şi a treia oară plăcutul lui Hristos, Nicolae şi, ajungând la locul cel obişnuit, tot aşa a aruncat o legătură de galbeni pe aceeaşi fereastră şi îndată s-a întors la casa sa. Tatăl fecioarelor găsind aurul aruncat pe fereastră, a alergat îndată cât putea în urma celui ce se întorcea la casa sa, pe care, ajungându-l şi cunoscându-l cine este – căci sfântul nu era necunoscut pentru fapta lui cea bună şi pentru neamul lui cel luminat -, a căzut la picioarele lui, sărutându-le şi numindu-l izbăvitor, ajutător şi mântuitor sufletelor, celor ce ajunseseră întru pierderea cea mai de pe urmă. Apoi zise: „De nu m-ar fi ridicat pe mine Domnul cel mare întru milă, prin îndurările tale, de mult aş fi pierit eu, ticălosul tată, împreună cu fiicele mele, prin căderea în focul Sodomei, vai mie! Şi iată, acum prin tine suntem mântuiţi din amara cădere în păcat”. Acestea şi mai multe grăia cu lacrimi către sfânt. Iar el abia l-a ridicat pe picioare şi cu jurământ a zis aceluia, că în toată viaţa lui să nu spună nimănui ceea ce s-a făcut. Apoi sfântul, spunând multe spre folosul omului aceluia l-a trimis la casa sa”.
În tradiția populară, scrie Ion Ghinoiu în Obiceiuri populare de peste an, Moș Nicolae a preluat numele și data de celebrare a Sfântului Nicolae din calendarul creștin, contând în contextul unei creații ale cărei repere invită la comentariu.
In noaptea de Sfântul Nicolae fetele de măritat nu mai au parte de punga cu galbeni pentru zestre. Darurile sunt în exclusivitate pentru copii, care își pun în fereastră ghetele din vreme pregătite. Cu o precizare. Sfântul Nicolae cunoaștea situația omului cu trei fete „prin dumnezeiască descoperire”, dorind să-l scape de sărăcie: „auzind Sfântul Nicolae de lipsa cea mare a bărbatului aceluia şi prin dumnezeiască descoperire înştiinţîndu-se de cugetarea lui cea rea, i-a părut foarte rău pentru dînsul şi a cugetat ca astfel cu mîna sa cea făcătoare de bine, să-l răpească împreună cu fetele sale ca din foc de la sărăcie şi de la păcat”. În dimineața sărbătorii copiii găsesc daruri, în special dulciuri, în ghetuțele pregătite din ajun, ba chiar și o nuielușă pentru aceia care nu au fost cuminți, nuielușă la care sfântul este dispus să renunțe dacă cel vinovat își cere iertare. Moșul vine la copii mânat doar de omeneasca lui iubire pentru cei inocenți!
De ce tocmai ghetele? Să nu uităm că sosirea lui Moș Nicolae anunță venirea iernii și căderea zăpezii, fapt ce presupune ghetele protectoare, bine lustruite, festiv, pentru a-l întâmpina așa cum se cuvine. Cu atât mai mult cu cât se se credea că dacă vine Moș Nicolae pe un cal alb va ninge și iarna va fi destul de grea, mai mult, atunci când el își scutură părul pe pământ începe să cadă zăpadă.
Dar lectura „liberă” a scenariului sărbătorii asociază gheata piciorului, amintind, într-un fel, că imediat după naștere, sfântul Nicolae a stat o vreme în picioare(„Căci după naşterea sa, fiind în baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, singur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dând prin această stare, cinste Sfintei Treimi, Căreia mai pe urmă avea să-i fie mare slujitor şi întâi-stătător”). Ca parte a corpului, piciorul are o serie de semnificații. Pentru Annik de Souzenelle, spălând picioarele ucenicilor, Iisus „vindecă astfel rana omenirii, ai cărei purtători simbolici sunt picioarele”.
Fereastra unde își pun copiii ghetuțele amintește de asemenea fereastra prin care sfântul Nicolae a introdus în casă pungile cu galbeni pentru cele trei fete de măritat. Cu mențiunea că acum copiii știu că va veni Moș Nicolae în zori, însă până atunci ei trebuie să doarmă inocent în interiorul protector al casei. Precum ușa/poarta, fereastra nu delimitează un spațiu profan de unul sacru, cum scria Lucia Berdan despre ușa casei, ci un spațiu al intimității de lumea de afară, amenințătoare pentru cel încă nepregătit pentru ea.
Copiii vor avea parte de daruri(nu ca o răsplată, ci probabil ca ca un semnificativ îndemn să se bucure din plin de viață) în zori, după ce ei vor trece printr-un somn care îi va elibera de povara zilei. Darul lui Moș Nicolae este plasat in contextul unui semnificativ început, fiindcă dimineața, după cum ne asigură Ivan Evseev în al său Dicționar de simboluri, este sinonimă clipei „vieții paradisiace”, contând ca un „timp benefic”. Oricum, darul generosului moș este primit in momentul unei victorii simbolice, „a luminii asupra întunericului”.
Dar niciunui copil nu i-a fost dat să-l vadă pe moșul care îi pune darurile în ghete, în primul rând deoarece copilul, este copleșit de un somn nelipsit de sugestia că el încă nu este pregătit să-l perceapă cu simțurile pe acela care a devenit un sfânt, ridicându-se deasupra precarei condiții de om obișnuit.
Explicația trebuie căutată însă tot in Viețile Sfinților, fiindcă moș Nicolae a păstrat în tradiția popular ceva de la Sfântul Nicolae, care dorea „să scape de slava omenească”: „Însă n-a vrut să fie de faţă cu bărbatul acela, ca să-i spună despre facerea sa de bine, ci, în taină a cugetat să-i dea aceluia milostenia sa cu îndurare. Şi aceasta vrea s-o facă pentru două pricini: întâi ca să scape de slava omenească, pentru că ţinea seama de ce zicea Evanghelia: Luaţi aminte, să nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor; şi, al doilea, ca şi pe bărbatul acela, care odinioară era bogat iar acum ajunsese în mare sărăcie, să nu-l ruşineze, căci ştia că sînt grele unele ca acestea, celor ce din bogăţie şi din slavă cad în sărăcie, fiindcă se ruşinează sufletele acelora, aducându-le aminte de bogăţia cea mai dinainte. Pentru aceasta, a gândit a face aşa, după cuvîntul lui Hristos: Să nu ştie stânga ta, ce face dreapta ta. Căci atât de mult fugea de slava omenească, încât chiar de acela căruia îi făcea bine se sârguia a se tăinui pe sine”.