Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Încă un succes festivalier girat de Academia de Muzică G. Dima (I)

Încă un succes festivalier girat de Academia de Muzică G. Dima (I)

Ajuns la a 12-a ediție, festivalul Cluj Modern, desfășurat cu periodicitate bienală sub egida Academiei de Muzică G. Dima, este un element de referință al intensei vieți muzicale din bimilenara urbe transilvană. Echipa organizatorică îi are în frunte pe compozitorul academician Cornel Țăranu / director fondator, compozitorul Adrian Pop / director artistic & coordonator de proiect și pe rectorul Academiei, prof. univ. dr. Vasile Jucan / director executiv. În 2017 Festivalul a beneficiat, în premieră, de susținere din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și a Institutului Cultural Român. Acestor entități li s-au alăturat și alte instituții implicate în promovarea culturii de calitate: Filarmonica Transilvania din Cluj, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, Fundația Sigismund Toduță, Institutul Polonez, Centrul de Cercetare pentru Discipline Umaniste al Academiei Ungare, Institutul Francez. Astfel, pe parcursul unei întregi săptămâni, avizatul public clujean a avut parte de concerte, recitaluri, plus un simpozion internațional cu tematică muzicologică. Dată fiind amploarea programului și limitările de spațiu tipografic, voi insista mai puțin decât îmi stă în fire asupra unei prezentări analitice a celor văzute/ascultate și voi încerca să relevez nume și momente demne de a rămâne în cronica evenimentelor muzicale clujene.
Primul concert a readus pe scena Sălii Studio a Academiei G. Dima tânărul ansamblu AdHOC, condus de Matei Pop, despre care scrisesem recent în paginile Tribunei. De data asta, programul a constat într-o selecție din compozitorii români ce trăiesc și lucrează în Diaspora. Inițiativă binevenită, grație căreia am putut „degusta” câteva dintre creațiile acestora. Primele piese s-ar înscrie mai curând în categoria artei programatice, bine lucrate din punct de vedere al meșteșugului compozițional, însă relativ șterse ca impact la ascultători: Hanging Vaults de Dana Probst (emigrată în Austria), Whati-Waiata pentru flaut și bandă de Corneliu Dan Georgescu (Germania), Polovragi de Dora Cojocaru (Canada). Aceasta din urmă ne-a facilitat, totuși, reîntâlnirea cu prodigiosul percuționist Mircea Ardeleanu. Dânsul excelează − de când s-a repatriat din Elveția − nu doar în activitatea profesorală, la Academia de Muzică, ci și în colaborările sale cu Casa do Brasil și Biblioteca de Estudios Latinoamericanos, pe care le coordonez sub auspiciile UBB din urbea noastră natală.
Compoziția Bird in Space, a clujeanului (stabilit la Berlin) Gabriel Iranyi, fu inspirată de celebra sculptură a lui Brâncuși, având-o ca protagonistă la pian solo pe merituoasa Eva Butean. Compozitoarea Adina Dumitrescu − rezidentă, actualmente, în Finlanda − pare marcată nu doar de studiile sale în domeniul matematicii, dar și de spațialitatea aparte a teritoriilor din zona subpolară, așa cum se poate deduce din lucrarea ei Când mările se deschid în oceane. Harmonic Fields de Liviu Marinescu ne-a proiectat în câmpul de preocupări actuale ale ex-studentului lui Adrian Iorgulescu, integrat în prezent scenei americane, mai exact celei californiene.
Concertul a avut două momente culminante: Antonymes sonores de Horia Șurianu (n. 1952 la Timișoara, parisian din 1983) ne-a înfățișat un compozitor versatil, ale cărui multiple preocupări se reflectă într-o muzică plină de culoare (asemenea picturilor lui Țuculescu), cu ritmuri contaminante și seducătoare surprize melodico-timbrale, reliefate de Adrian Cioban/oboi, Aurelian Băcan/clarinet, Rareș Sângeorzan/fagot, Diana Man/vioară, Vlad Rațiu/violoncel, Dorin Pop/percuție. Aș zice că o prezență mai frecventă a acestui compozitor pe scenele din patrie (așa cum se întâmplă, din fericire, cu colegul său bănățeano-american Sabin Păutza) ar fi salutară. O similară senzație de prospețime a degajat și bijuteria sonoră The Signs that Are Reflected at Sky de Ghenadie Ciobanu. Lucrarea constituie o optimă carte de vizită pentru compozitorul din Chișinău (afirmat acolo, de asemenea, ca ministru al culturii, lider al Uniunii Compozitorilor, profesor universitar, inițiator al remarcabilului festival Zilele muzicii noi etc.) Pe lângă instrumentele deja auzite în piesa lui Șurianu, aici au mai intervenit Raluca Ilovan/flaut, Ovidiu Costea/violă, Dorin Pop/vibrafon. Dar cluul piesei fu includerea trombonului, magistral mânuit de Mircea Neamțu, al cărui cantus firmus de coloratură bizantină a conferit forță, energie și suplețe întregii formații. Evident, noul succes al Ansamblului AdHOC se explică prin implicarea plină de pasiune a tuturor interpreților menționați (cărora li s-au alăturat Melinda Beres/vioară, Ionuț Marina-Uifălean/corn și Robert György/contrabas) − reprezentanți de dată recentă ai excepționalei școli muzicale clujene − dar și prin multivalenta prestație a lui Matei Pop: dirijor ce descifrează și intermediază partiturile contemporane prin gesturi ferm-elegante, el însuși compozitor, muzician cu vaste orizonturi și, în seara respectivă, charismatic amfitrion.
Gala a doua s-a intitulat Cluj à la carte. Sintagma francofonă suna ca un binevenit respiro lingvistic față de endemica manie a vocabulelor cu rezonanțe anglo-saxone (ce ne agresează/agasează prin toate canalele, de parcă am fi o limbă post-colonială, precum cele din India. Apropo: se putea evita un nonsens, dacă titlul primei seri la Cluj Modern ar fi fost trecut în program pe românește − Între energie și nostalgie. Din păcate, în virtutea inerțiilor actuale, s-a optat pentru Between Energy and Nostalgy. Numai că și engleza, oricât ar părea ea de simplă, mai joacă feste. Cuvântul nostalgy e inexistent! Termenul nostalgia din română e identic și pe englezește: nostalgia. Cum se vede, limba română e suficient de cosmopolită spre a ne permite să alegem titluri inteligibile pentru oaspeții străini, chiar dacă nu le „traducem” în dubioase versiuni angloide).
Gala festivalieră dedicată compozitorilor clujeni a demonstrat, cu prisosință, incontestabila lor valoare. Erich Türk a interpretat patru Coral-preludii de Sigismund Toduță − remodelări ale unor arhicunoscute colinde de Crăciun, abordate din perspectiva inedită a complexității specifice orgii. Pianista Silvia Sbârciu și-a demonstrat comprehensiunea pentru dificultățile muzicii contemporane, interpretând cu sensibilitate două piese scrise la o distanță de patru decenii: Dialoguri pentru pian solo de Dan Voiculescu (1975) și Decupaje pentru pian solo de Iulia Cibișescu-Duran (2015). Cele două Cântece religioase pentru voce, clarinet și orgă de György Selmeczy au fost cizelate asemenea unor discrete poeme nipone, ale căror sugestii și-au aflat o valorizare optimă prin vocea sopranei Daniela Păcurar, secondată de excelenții instrumentiști Răzvan Poptean/clarinet și Erich Türk/orgă.
Alături de deja menționata piesă a regretatului Dan Voiculescu, alte două compoziții fură ilustrative pentru o teză pe care o susțin în cunoștință de cauză: rezistența prin artă din timpul totalitarismului s-a manifestat, probabil cel mai clar, în sfera muzicii. Sonata pentru oboi solo (1967), a lui Valentin Timaru și Tulnic pentru trombon și pian de Constantin Rîpă (1983) sunt demne de a figura în antologiile muzicii de avangardă. Ambele avură parte de pregnante interpretări, datorate oboistului Bence Haaz (cea dintâi) și tânărului trombonist Leonard Neamț (cea de-a doua). Acesta pare a-și fi însușit de la părintele său (prezent pe scenă în seara precedentă) un control deplin asupra înșelătoarelor inflexiuni ale instrumentului netemperat, modelate precum fâșiile incandescente ale suflătorilor de sticlă din Murano, cu adecvată susținere din partea versatilei Silvia Sbârciu la pian.
Dacă talentatul Adrian Borza și-a orientat preocupările de după repatrierea din Canada către muzica electronică (în care, datorită depersonalizării sunetului ultratehnicizat, e tot mai dificil să discerni cine controlează pe cine − muzicianul pe „instrument”, sau acesta pe muzician?), în schimb Tudor Feraru, revenit la Cluj tot după câțiva ani de experiență transatlantică, ne-a propus o atractivă paletă timbrală în Trei bagatele pentru cvintet de suflători. Dirijați cu sobrietate de către compozitor, clarinetistul Poptean, oboistul Haaz, fagotistul Cătălin Lup, cornistul Gabriel Cupșa și flautistul Alexandru Rebreanu ne-au oferit o interpretare convingătoare a inspiratelor miniaturi concepute de Feraru.
Ca întotdeauna, includerea unei compoziții de Răzvan Metea în program e o garanție de succes. Lucrarea sa Avatar dedicată pianistei Vera Negreanu a confirmat așteptările, combinând predilecția pentru o melodicitate atractivă și totodată surprinzătoare, cu o ingenioasă punere în scenă încadrabilă teatrului instrumental. Scriitura compozițională denotă familiaritatea autorului cu vastul spectru al muzicii contemporane, fără a se lăsa copleșit de modele. El se sustrage acestora, creându-și propriile spații de manevră în cadrul unui neotonalism asumat, permanent refortifiat prin infuzii de humor. Din excelentul cvintet de suflători, coordonați de Metea doar din priviri (cel puțin așa dădea impresia, șezând nemișcat pe un scaun, cu spatele spre public!), lipsea totuși clarinetul-bas, un instrument ce asigurase piesei răsunătorul succes de la prima audiție (în 2010). Chiar și așa, satisfacția a fost garantată (ca să traduc o expresie deseori utilizată peste Ocean). Tot în sfera ludicului s-a situat și piesa în primă audiție absolută, purtând un titlu încifrat fantasmagoric, propusă de Ionică Pop. Nu e de mirare, având în vedere constantele sale preocupări legate de fenomenul dada și de teatrul instrumental. În acest caz, cvintetului de suflători deja menționat i s-a alăturat, cu aceeași dăruire pianista Silvia Sbârciu, iar pasajul final a avut o componentă declarat aleatorie, constând în distribuirea unor bilețele extrase dintr-o pălărie (pe care e de presupus că se aflau porțiuni de partitură ajunse la fiecare interpret în mod fortuit).
Gala Cluj à la carte îl avu ca amfitrion pe alt reprezentant de marcă al noii generații componistice clujene − Cristian Bence-Muk. Deși debutant în această ipostază, junele cadru universitar al Academiei de Muzică G. Dima s-a achitat cu bonomia-i binecunoscută de inedita misiune (la doar câteva zile după ce o suită extrasă din noul său balet, inspirat de teatrul lui Lucian Blaga, înregistrase un remarcabil succes în interpretarea orchestrei Filarmonicii Transilvania).

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg