Cu un an înainte de a muri, filosoful și antropologul franco-algerian Malek Chebel a publicat o lucrare în care a exploatat din perspectiva psihanalizei tema sa majoră de interes, Islamul: L’inconscient de l’Islam (CNRS, 2015)1. Cartea aduce o lumină nouă asupra interpretării religiei, chiar dacă două dintre lucrările anterioare din cele aproape patruzeci publicate de Chebel au inclus această perspectivă psihanalitică aplicabilă comandamentelor care nu derivă din dogma coranică, ci din cea a practicării ei: L’imaginaire arabo-musulman (PUF, 1993 și edițiile ulterioare) și Psychanalyse de Mille et Une Nuit (Payot, 1996). Supunând criticii practica musulmană (dar și dogma), filosoful este unul dintre cei mai activi promotori ai acestei religii abrahamice, prefațator al multiplelor ediții ale Coranului francez și repovestitor al cărții sacre a musulmanilor. Încercând să medieze, prin educație, între marea masă de necunoscători ai preceptelor coranice și radicalii care doresc islamizarea lumii cu orice preț, Chebel propune o cunoaștere aplicată, în consens cu fundamentele religiei care au la bază idealul de pace și cu propria perspectivă luminată de libertatea expusă în multiplele forme ale expresiei sale, oferind alternativa numeroaselor secole de pace în care Islamul nu a izbucnit prin violență și nici n-a fost încercat de radicalismul manifestărilor actuale.
O bună parte a lucrărilor publicate de Chebel este dedicată sexualității în lumea arabă, printre care și o enciclopedie a dragostei în Islam, două dicționare amoroase sau foarte cunoscuta lucrare Le Kama Sutra arabe. 2000 ans de littérature érotique en Orient (Pauvert, 2006), dar cartea din 2015 este locul de convergență al tuturor marilor teme și al tuturor zonelor de interes analitic pe care le-a exploatat de-a lungul timpului filosoful și universitarul franco-algerian. Prin focalizarea asupra inconștientului islamic, Malek Chebel deschide dosarul schizoidiei religiei manifestate prin idiosincrazia în raport cu morala, pacea, libertatea și valorile religioase ale celorlalți. Sub acest semn al simptomelor nebuniei islamice se și deschide studiul: „Si la terre d’islam est bien aussi terre de paix (dar as-salam) que terre de guerre (dar as-harb), elle est avant tout une terre de folie, avec son double visage pulsionel et spirituel. Une folie à portée d’homme qui masque un dérèglement inconscient que ce livre se propose d’explorer” (p.7).
Plecând de la această constatare rezumativă pentru opera sa complexă, Chebel propune cinci linii interpretative sau căi ale acestei manifestări schizoide actuale, care s-a instalat în timp și al cărei diagnostic nu este doar rezultatul unei simple observații de suprafață, ci și al unei vieți dedicate temei în dezbatere. Cele cinci linii, corespunzătoare celor cinci capitole ale cărții, sunt La guerre pour les femmes, Idéologies du kamikaze ordinaire, Du Ma(n)ternel, Livres interdits et autodafé și Immolation ou sacrifice?, dar titlurile capitolelor, deși cuprinzătoare, ascund perspectiva interpretativă. Până și prima direcție, cea mai amplă și consonantă cu predispoziția lui Chebel pentru studiul erosului în lumea islamică, aparent transparentă ca proiecție, presupune o interpretare pe planuri multiple, care se rezumă la căutarea unui echilibru (cel mai adesea instabil) între planuri. Până la iluzia haremului cu cele 70 de fecioare – de fapt a unei mulțimi nedefinite, a unei plenitudini de plăceri carnale promise după sacrificiul cerut de jihad – livrată extremiștilor pentru a muri în Războiul sfânt, definit pe coordonatele interesului celor care îi trimit în luptă, până la pragul acestei legende escatologice, problematica alinierii planului puterii cu cel al erosului este una pe care filosoful francez o tratează cu multă acribie, expunând-o în proiecție diacronică, de la islamizarea triburilor păgâne (jihad fi sabil Allah) până la răspândirea prin teroare a practicii decupate din Sharia: „Les objectifs de la conversion à l’islam, pour verteux qu’aient pu être naguère ses prédicats, se sont progressivement vidés de leur sens religieux. Aussi le projet spirituel initial s’est-il transformé en un simple festin céleste, avec ses récompenses ici-bas, ses objectifs de nombre et d’amelioriation du pedigree de la classe de pouvoir. À cet égard, le mythe de l’esclave blanche, soumise, lascive et instruite constitue bien un « objet culte » que chaque potentant avait à cœur de posséder. Il prend corps dans Les Mille et Une Nuits (IXe-Xe siècle), avant de revenir de manière, certe confuse, mais récurrente, chez de nombreux observateurs qui signalent sans le décoder complètement. L’esclave blanche est l’un des segments de compréhension qui nous a jusque-là manqué pour appréhender à sa juste valeur l’ardeur de nombreux guerriers musulmans à vouloir combattre et soumettre l’infidèle byzantine” (pp.8-9).
Parcurgând traseul islamizării primelor triburi, prin expunerea diferitelor tipuri de practici în califatele și sultanatele, dar și în liniile dinastice abaside, mameluce, otomane, Malek Chebel articulează propria perspectivă în analiza echilibrată a celor două forme de voință ca acțiune conștientă, generată de dorințele din inconștient, într-un echilibru dinamic, mai precis de raportul dintre „le désir de puissance” și „le désir sexuel”. În viața potentaților, echilibrul se stabilește în limitele seraiului, în care funcționează haremul (definit în lucrarea-sinteză din punct de vedere istoric, romantic, politic, demografic, dar și prin apel la regulile de notație islamică ale echilibrului, destinului și deturnării), dar echilibrul este fragil prin practicile violente reflectate în cadrul unui spațiu delimitat ferm, privat, represiv, totodată precis reglementat prin norme care nu au nimic în comun nici cu rațiunea, nici cu transparența, nici cu puterea (p.33), în interiorul altui spațiu, asociat în mentalul colectiv cu puterea suveranului: „Pour comprendre la genèse de la guerre sainte (Jjihad) conçue comme un faux-nez, il me faut revenir à l’organisation élémentaire du harem, avec son code endogène, sa violence symbolique et son mimétisme” (p.17). Echilibrul de putere se realizează și din exterior, prin popularea haremului suveranului cu scopul regenerării sângelui și rasei, care în sine se legitimează ca scop al războiului sfânt: „En islam, les guerres saintes n’ont donc pas toujours été menées pour imposer la charia, mai pour l’enlèvement des Sabines étrangères” (p.38). În acest spațiu restrâns și represiv se construiește o oglindă a societății, un cadru al reproducerii sau chiar amplificării undelor tensionale și libertăților din societate, iar produsul haremului este caracterizat prin perpetuarea cinismului și legilor despotice. Un erotism medieval marcat de dorințele contradictorii ale suveranului și ale societății, extins până în zilele noastre prin opacitatea în raport cu valurile civilizației și cu educația neideologizată, nu dă seama doar de această primă manifestare a inconștientului islamic, ci le generează sau le motivează și pe celelalte.
La fel de incertă și de ruptă de dogma Islamului, de preceptele sale profunde – Coranul recuză suicidul ca soluție finală -, problematica luptătorilor islamiști sinucigași (purtând un nume străin, de import) este una alimentată de convingeri care servesc unei forme de impunere (de manifestare a puterii) îmbrăcate în explicații de natură religioasă: „La seule justification de la guerre en islam est la guerre d’autodéfense, car on ne peut être à la fois un bon musulman et un transgresseur” (p.58). Departe de orice posibilitate de codificare morală, prin impunerea unor extensii semiotice periculoase ale conceptului de jihad dincolo de limitele interpretative în litera și spiritul dogmei musulmane, suicidul dă voce inconștientului violent și consonează cu o anumită practică a manifestării acestuia într-o realitate care refuză dialogul. În ceea ce privește cea de-a treia cale a manifestării inconștientului în Islam, Malek Chebel alege să se raporteze la violența simbolică exercitată în relația mamă-fiu prin punerea sub cupola unui termen inventat, „ma(n)ternel”, cu aluzie la numele călugăriței, insecta devoratoare (mante) care a inspirat și Pokemonul omonim, în care o regăsim pe mamă în ipostaza devorării eului propriului fiu decât în cea de asimilare: „Le ma(n)ternel est le nom que je donne à un processus d’introjection symbolique, ou de « dévoration », de l’enfant mâle par sa propre mère pour celle-ci puisse se construire par se reconstruire par le truchement et trouve sa place de mère dans le rhyzome familial” (p.59). Dar în această relație (auto)devoratoare legătura maternală nu contribuie la deschidere, la fraternizarea universală sau la fraternizarea în sânul Islamului, ci unei asemenea forme de accesibilizare a conexiunilor i se opun legăturile biologice cu clanul, conceptul de Umma care etimologic provine din Matrie (pp.61-62). Prin analiza raportului mamă-fiu și a celui inversat fiu-mamă: „C’est l’enfant qui donne naissance à l’épouse devenu mère, c’est encore lui qui donne naissance à la mère devenue grand-mère et, partant à l’individu-femme, devenant elle-même «sujet politique» à la ménopause” (p.70), în primul rând prin potențialul autodistructiv, Chebel atrage atenția asupra închiderii și izolării Islamului. Închidere și izolare emanate din inconștientul islamic se regăsesc și în cea de-a patra cale, a interzicerii unei forme de perpetuare a cunoașterii, prin intermediul cărții. Coranul, singura carte care merită a fi numită carte în Islam – supusă îndoielii în mentalul colectiv al acestei religii abrahamice prin lipsa de încredere în cuvântul scris: „La scriptuaire, les Saintes Écritures, ont toujours été problematiques en islam, religion-culture fondée sur l’oralité, ou l’écrit est absent, ou alors dangereux” (p.86) – este subminat prin însăși interpretarea orală care poate conduce la impunerea prin interdicție (haram) și prin expresia acestei interdicții în spațiile corupătoare din jur. Cea de pe urmă dintre căile mari ale emanației inconștiente, expusă sub marca dubitativului, ca oscilare între jertfă și sacrificiu – în care termenul dintâi care constrânge, reduce, suprimă, interzice însăși subiectivitatea sinelui și manifestările lui libere, cu rădăcini în trunchiul comun al credințelor abrahamice, devine o primă manifestare a eugeníei umane – aduce în același spirit interpretativ și cu aceeași forță a trecerii pe palierul conștientului o nouă formă de impunere. Jertfa e privită ca limită a autosuficienței unui Islam care riscă să sucombe după izolarea pe care a exprimat-o prin celelalte emanații ale inconștientului, motiv pentru care întrebările care încheie capitolul și lucrarea rămân valide și posibil rezonante în mintea celor în măsură să dezghețe dialogul în Islamul practicat dincolo de propria dogmă: „Quelle est la fonction de chaque interdit dans le sipositiv de loi? Et quel rôle joue l’immolation dans la compréhension de ces interdits et dans leur dépassement? Il semble en fait que l’immolation ne sufisse pas, seule et tell une baguette magique, à trouver le salut” (p.107).
Punând cu luciditate problema acestor miasme ale inconștientului islamic care îmbată, adorm și sufocă religia însăși, Malek Chebel rămâne același luptător pentru libertate (și libertăți, indiferent de formele lor de exprimare), fie și în limitele acestui aparent închis proiect al Islamului constrângător ca practici curente. Militant pentru un Islam al păcii, așadar, Chebel propune o carte-sinteză a proiecției sale filosofice care merită a fi tradusă și propusă lectorilor români, alături de celelalte cărți deja publicate la noi: Dicționar de simboluri musulmane (Paralela 45, 2005), Sclavia pe pământ islamic (Artemis, 2009) și Dicționar enciclopedic al islamului (Artemis, 2010).

 

 

Note
1 Malek Chebel. (2015). L’inconscient de l’Islam. Réflexions sur l’inteerdit , la faute et la trangression. Paris> CNRS Éditions. 123p.