Tăierea capului profesorului Tudor Bugnariu

 

Tudor Bugnariu (1909-1988) a fost un sociolog și profesor universitar român binecunoscut atât la Cluj cât și la București. A funcționat ca asistent și apoi profesor universitar la Cluj, din 1932 (cu întreruperi) până în 1956 și pe urmă, din 1957 până la pensionare la Facultatea de Filosofie a Universității din București. A fost membru al Partidului Comunist Român din anul 1933, din convingere nu din oportunism, lucru care l-a costat inițial, a fost dat afară din învățământ și perioada războiului (1940-1944) a petrecut-o prin diferite lagăre de concentrare. Apoi, după război a fost răsplătit de către comuniști, copleșit cu funcții, onoruri și privilegii. A fost primar al municipiului Cluj (1944-1946) și din nou profesor universitar. Este promovat la București în 1956, unde urcă în ierarhia politică, este succesiv atașat cultural al României la Belgrad și ministru adjunct la Ministerul Învățământului. Devine membru al Academiei Române.
La București, Tudor Bugnariu a funcționat la Catedra de Socialism Științific. Omul era sociolog de specialitate, dar pe atunci Sociologia a fost rău văzută de către puterea politică, sub influență sovietică Sociologia era denunțată ca o „știință burgheză” și scoasă din universități. În cadrul cursului său de Socialism științific, Bugnariu încerca să introducă tacit și elemente de sociologie, să împace adică și capra, care era Sociologia, cu varza Socialismului științific. Apoi profesorul Tudor Bugnariu mai este cunoscut și ca ginere al celebrului filosof și poet Lucian Blaga. Prin anii ’50 Bugnariu a primit sarcină de partid să îl influențeze pozitiv pe filosoful idealist burghez Lucian Blaga și așa se face că a început să-l caute și acasă. În anul 1957 Tudor Bugnariu, văduv fiind, se însoară cu Dorli, fiica lui Lucian Blaga, mai tânără decât el cu 21 de ani, iar la pachet cu ginerele bine situat politic vine pentru socru (fost în perioada interbelică membru al unui partid fascist, PNC al lui A. C. Cuza și Octavian Goga) și faptul că a scăpat doar cu scoaterea din învățământul superior și transferul pe un post de cercetător științific, fără să fie băgat la închisoare, ca majoritatea celorlalți mari intelectuali interbelici.
În perioada studenției mele din anii ’70, profesorul Tudor Bugnariu era șeful catedrei de Materialism Istoric la Facultatea de Filosofie din București și putea fi văzut cam zilnic pe la facultate. Era un bărbat înalt, uscățiv, cu părul lung pieptănat pe spate și părea a fi mai în vârstă decât era în realitate. Venea cu regularitate și la ședințele organizației PCR pe Facultate, care se țineau lunar, în ultima zi de joi din lună în Amfiteatrul Vasile Conta. Uneori, când credea că nu este văzut de nimeni, se oprea pentru câteva clipe în fața unei fotografii mari de pe peretele din stânga intrării în amfiteatru și o privea melancolic. Am văzut o dată o scenă, când Tudor Bugnariu se amuza în fața acelei fotografii împreună cu un alt fost membru PCR din ilegalitate, profesorul de logică Radu Stoichiță. Holurile Facultății de Filosofie erau decorate atunci cu portretele mari ale unor clasici ai filosofiei universale și românești, iar această galerie lungă se încheia cumva apoteotic cu o fotografie de grup în care apărea și Nicolae Ceaușescu. Era chiar fotografia de mari dimensiuni din stânga amfiteatrului Conta.
Fotografia în cauză îl înfățișa pe Nicolae Ceaușescu încă tânăr, ca personaj central la o manifestație într-un grup de activiști de partid cunoscuți prin anii ’50. Numai că Ceaușescu cel din fotografie era mai înalt decât ceilalți din grup, în timp ce Ceaușescu cel din realitate era scund de statură, lucru pe care îl știa toată lumea. Ceaușescu din fotografie avea capul răsucit cumva nefiresc spre stânga și în jos în raport cu trunchiul și era îmbrăcat cu un pardesiu de culoare deschisă cu mâneci raglan, așa cum Ceaușescu cel real nu a fost văzut purtând niciodată. Toate aceste detalii arătau că era vorba de o fotografie trucată pe la Secția de propagandă a CC al PCR. Colac peste pupăză, oamenii inițiați în chestii de genul ăsta șopteau că persoana mai înaltă din fotografie a fost în realitate Tudor Bugnariu, căruia i s-a tăiat capul, în fotografie bineînțeles, pentru a-l înlocui cu capul lui Ceaușescu. Am încercat să aflu adevărul de la profesorul de logică Radu Stoichiță (1920-1981), cu care eram în relații apropiate și eram acceptat în cercul lui restrâns de la cârciuma „Tismana”, unde mergeam uneori după cursuri.
Așa se face că odată, la șpriț, m-am apucat să-l întreb pe Nea Radu (cum îi spuneam în particular) cine a fost persoana reală din acea fotografie, despre care eu am auzit că ar fi fost Tudor Bugnariu. Nu mi-a răspuns direct, nu a confirmat dar nici nu a infirmat presupunerea mea. În schimb ne-a zis așa în general să avem grijă ce vorbim și s-a apucat tam-nesam să ne povestească la modul hâtru cum anume, pe vremea studenției sale legionarii, care tocmai au fost ajuns la putere pentru scurtă vreme, îi descurajau pe cei care ar fi vrut să spună în public anumite lucruri jenante despre ei. Ne-a zis că legionarii îi amenințau în versuri pe cei care nu-și țineau gura, în epigrame scurte, pentru ca oamenii să bage la cap mai ușor și să țină minte mai multă vreme. Anume, de exemplu: „Cine limbă lungă are / va săpa cinci ani la sare!” (aluzie la ocnă). Sau încă una: „Foaie verde-n vârf de băț / Dacă n-ai de lucru, fă-ți!”. Soția lui Tudor Bugnariu, Dorli Blaga, i-a supraviețuit soțului cu mai bine de treizeci de ani (decedată în 2021), a apucat vremea de după „revoluție” și s-a dus la CNSAS să vadă Dosarul lor de urmărire de către Securitate. A descoperit oripilată că Securitatea le-a montat microfoane peste tot în casă, dintre care unul în dormitor, sub pat. Probabil Elena Ceaușescu voia să afle dacă profesorul Bugnariu nu a făcut cumva greșeala politică de a vorbi ceva cu soția noaptea în pat despre fotografia buclucașă.