Un profesor universitar și-a plagiat lucrarea de licență

 

În perioada imediat postbelică, România a fost ocupată de URSS. Normal, noi am mers împreună cu Hitler la război împotriva URSS și am pierdut războiul. Prin Tratatul de Pace de la Paris din 1946, România a fost obligată la plata unor despăgubiri de război către URSS de 300.000 dolari aur. Sovieticii ne-au ocupat militar și economic, ca să fie siguri că își vor putea prelua datoria de război, dar au procedat și la o colonizare instituțională și mentală a noastră, formând pentru România noi elite culturale și politice paralele, educate / îndoctrinate cu burse de stat în URSS. Prin comparație azi, fără ca România să fi pierdut încă nici un război, ni se iau taxe de protecție și ni se formează noi elite culturale și politice paralele, educate / îndoctrinate cu burse Soros în Occident.
Pe la începutul anilor ‘50, erau trimiși anual în URSS sute de studenți din România și din alte țări socialiste, pentru a fi formați acolo. Criteriile de selecție includeau, în afara obișnuitelor recomandări date de către profesori universitari, și situația politică a familiilor din care proveneau candidații. Din Ardeal erau preferați candidați proveniți din familii alogene, evrei și maghiari, membrii PCR din ilegalitate, care au manifestat interbelic pentru dezmembrarea Românieri Mari, iar din Muntenia și Moldova candidați care proveneau din familii de țărani săraci și care, din naivitate sau oportunism, s-au înscris în Partidul Comunist. Cadrul didactic pe care îl evoc aici făcea parte din această ultimă categorie. Era fiu de țăran român de undeva din Sud, îl chema Aurelian Tache și a fost trimis în prima serie din 1949 la Leningrad să studieze filosofia marxist-leninistă, pe care apoi urma să o predea la o universitate din România. În anul universitar 1974-1975, la grupa din care făceam și eu parte, Tache a ținut un curs scurt de Istorie a Filosofiei. Omul era îndesat, butucănos, necioplit la propriu și la figurat, cu aparențe de maistru din vreo uzină socialistă, pe la cincizeci de ani era doar lector universitar fără doctorat și așa a rămas până la pensionare. Libidinos, făcea remarci cu aluzii sexuale la adresa fetelor, nu știam ce stare civilă avea, divorțat sau văduv, dar pe atunci se știa că stă în concubinaj cu o studentă cu vreo doi ani mai mare decât noi, la care unele colege mai inițiate își puneau pile ca să treacă examenul.
Aurelian Tache nu era ceea ce s-ar putea numi un savant în domeniul Istoriei filosofiei. S-a specializat cu timpul în disciplina numită Ateism științific, lucru curios pentru un fiu de țăran crescut într-o atmosferă rurală tradițională, într-o familie (de presupus) cu frică de Dumnezeu, și a publicat doar vreo două-trei broșuri pe teme de ateism, e drept tipărite de Secția de Propagandă a CC în tiraje de zeci de mii de exemplare. Pentru Istoria filosofiei nu avea tipărit un curs anume, ci își dicta lecțiile plictisit, fără a avea foi scrise în față, iar pentru examen era de ajuns ca studenții să fi învățat pe de rost notițele de curs, care conțineau idei de bază din unii autori, în maniera dicționarelor de Filosofie. La seminarii nu ne cerea să citim autori în întregime, ci ne punea să comentăm tautologic niște citate din clasici. Profesorul, cotat ca fiind slab de către studenți, făcea o legătură materialistă grosieră între apariția și evoluția ideilor religioase și filosofice pe de o parte și condițiile de viață economică și social-politică ale epocii pe de altă parte. Totuși, memorându-i cursul, puteai rămâne cu câteva lucruri elementare sigure, învățate școlărește, iar mie personal mi-a stârnit interesul să-l citesc pe Ludwig Feuerbach.
Motivul pentru care Aurelian Tache nu avea titlul științific de doctor, deși a făcut studii complete la Leningrad, aveam să-l aflu mult mai târziu, citind Memoriile unui alt leningrădean important din acea vreme. Viitorul profesor de Estetică de la Filosofia din București Ion Ianoși (născut ca Janos Steinberger, evreu maghiar din Brașov) se afla atunci, în anul 1955, în ultimul an de doctorat la Universitatea din Leningrad, fusese cotat ca un student foarte bun și era ceva șef la Organizația studenților români din Leningrad, după cum Ion Iliescu era șef peste studenții români din Moscova. Doi studenți de la Științe Economice l-au sesizat pe Ianoși că un coleg de la Filosofie, anume Aurelian Tache, și-a plagiat Teza de Licență. Ianosi a verificat sesizarea și a constatat că, într-adevăr, tov. Tache Aurelian și-a plagiat masiv lucrarea de licență după lucrări de licență mai vechi și după cărți rusești neindicate în bibliografie. A întocmit un referat în consecință, pe care l-a înaintat decanatului Facultății. Urmarea a fost că împricinatului i-a fost anulată susținerea lucrării de licență și în loc de diplomă i s-a dat doar o adeverință care dovedea absolvirea facultății, fără diplomă. Aurelian Tache a venit acasă și, deși nu avea diplomă de licență, a fost angajat totuși asistent la Catedra de Istorie a Filosofiei a Universității din București. Anul următor a revenit la Leningrad și și-a susținut Licența, fără să mai fi făcut niciodată vreun doctorat, nici în URSS și nici în țară. În Memoriile sale (Internaționala mea, Polirom, 2012, p. 312), Ion Ianoși scrie că i-a părut rău mai târziu că a făcut acel referat, că omul (Tache) „nu era deloc prost”, dar că inițial nu și-a făcut o lucrare de licență originală deoarece avea „alte preocupări”, că era „monden din fire” (zice esteticianul eufemistic), adică era bețiv și afemeiat.