Paulin Octavian Boldiș a debutat în 2019 cu volumul intitulat Cântec șoptit unei zâne. După un an revine cu Peronul unei iluzii (ambele la editura Aureo din Oradea). Recentul volum conține un „Cuvânt înainte” al poetului, un soi de mărturisire de credință în care autorul încearcă să-și explice intențiile artistice, crezul literar dintr-o tinerețe marcată de inocență și de o simpatică naivitate: „Cândva, mai tânăr și inocent fiind, aflând eu cu neprefăcută uimire că se produc țigări pentru cei care vor să se lase de fumat și băuturi speciale pentru oamenii dornici să se despartă de alcool, dintr-o pornire șugubeață, m-am gândit că oare ce-ar fi dacă s-ar face și o literatură pentru cei care vor să se lase de citit? Ba mai mult, cum ar fi dacă aș face eu primele demersuri întru dezintoxicarea lumii de patima lecturii?”.
Din fericire, tânărul poet renunță la aceste gânduri revoluționare care ar fi fost în măsură să arunce în aer activitatea lucrativă a editurilor, ar fi trimis în șomaj tehnic criticii de întâmpinare. Mai mult, poate guvernul (care oricum ignoră cultura) s-ar fi simțit obligat să dea legi menite să interzică lectura, considerată, în vremuri mai blânde, un „viciu nepedepsit”, după cum sună titlul unui volum de eseuri al lui Valéry Larbaud din 1924 (Le vice impuni, la lecture).
Încât răsuflăm ușurați când aflăm din următoarea frază că „prins de alte lucruri importante”, poetul din Oradea n-a mai „realizat nimic pe această temă”. Oricum, constată, cu amară ironie, că „alții mai harnici și mai inspirați decât mine, mi-o luaseră înainte, scriind și făcând tot ce era necesar ca lumea să se îndepărteze de literatură – aducând cititorii – din ce în ce mai puțini, în imposibilitatea de a înțelege mesajul ulrasofisticat, ermetic și voit elitist…”.
Pornind de la această tristă, de necontestat realitate, autorul Cuvântului înainte își propune să dreagă maligna situație, încercând pe cont propriu să readucă în „mintea și sufletul” cititorilor, o altfel de poezie, ce ar fi caracterizată „de frumusețea și prospețimea sentimentului exprimat poetic”, scriind „nealiniat la un curent anume, doar sincer și direct”.
Citindu-l, constatăm că, într-adevăr, poetul nu se aliniază la niciuna din orientările poetice de azi, preferând să scrie o poezie muzicală și transparentă, scăldată în efluvii de sentimente. Lăsând deoparte avânturile polemice ale textului său introductiv, ne apare limpede că poetul nu înghite modernismul și experimentele avangardiste, mizând pe o formulă mai apropiată de simboliști și romantici decât de contemporanii săi. Pariază oare poetul pe o formulă câștigătoare sau se va repeta și aici situația evocată în poezia „Hipodrom”, frumoasă în pofida aerului ei vetust, pe care o cităm integral: „Am pariat din nou, neinspirat,/ a câta oară, pe un cal greșit?…/ și nici măcar atât n-am învățat,/ că nici un lucru nu e gratuit,// Că în zadar încerci să înțelegi/ ilogicele reguli din sistem,/ că pân-la urmă, orice cal alegi,/ rămâi părtaș aceluiași blestem.// Sub nici o formă nu poți să câștigi,/ că jocurile sunt deja făcute,/ degeaba te agiți, degeaba strigi,/ înfrângerea-i servită pe tăcute…// Ai doar o variantă – să accepți,/ dacă mai vrei să vii la altă cursă/ unde să ai prilejul să aștepți/ un nou eșec, un alt complot la bursă,// Un alt prilej să poți participa/ la o întrecere deloc sportivă,/ sperând absurd că azi vei câștiga,/ victoria ce-o vrei definitivă…// Dar nu-i nimic real pe hipodrom,/ nici cai, nici călăreți, nici atelaje/ și-n disperarea inimii de om/ surprinsă de-ale vieții derapaje,// La casa de pariuri am lăsat/ tot ce aveam la mine, bani, podoabe,/ neremarcând că-i cursa doar un blat/ și caii toți sunt numai niște gloabe// Care se-mpiedică și cad pe rând,/ pe pista nefiresc de desfundată,/ nici unul n-o să treacă nechezând/ linia de sosire, niciodată…// Și din acest frenetic faliment/ câștigă numai casa de pariuri,/ iar cei ce pierd vor admira absent/ și fără rost, nuanțele de griuri…”.
Se pot cita numeroase piese frumoase și coerente din Peronul unei iluzii (2020), de netăgăduit farmec prin linia decisă a versurilor, a unui clasicism perfect adaptat la mișcarea de pendul a sentimentelor. Fluxul sentimental oscilează între tristețea luminoasă a solitarului și bucuria celui decis să pătrundă în inima tainelor ce-l înconjoară, între egolatria celui învins și biruința unui spirit lucid, capabil să stabilească limitele iluziei și cele ale realității brutale ce-l înconjoară. Să cităm aici „Scufița roșie”, un poem edificator, în consonanță cu lirismul ironic și anticonvențional practicat de poeții generației optzeciste. De unde se poate concluziona că uneori, printr-un gest salutar, poetul se abate de la profesiunea de credință expusă în Cuvântul înainte: „Merele tale, Scufiță roșie,/ sunt de la mall,/ cam stropite și pompate,/ nu prea bune / pentru sănătate,/ iar cozonacul/ e făcut industrial,/ după formule/ și nu pare să aibă/ principii active destule…// Nici panerul / în care le-ai pus/ nu-i din nuiele împletit,/ ci dintr-un plastic / obișnuit.// N-aș vrea/ să te dezamăgesc/ dar nici bunica/ la care mergi/nu există,/ e doar pretext/ sau vis,/ ca să pleci de acasă,/ scăpând de plictis// și să treci/ prin pădurea/ propriilor spaime,/ dezvrăjindu-le,/ înfruntându-le,/ în urmă lăsându-le…// Și eu, la fel ca toți ceilalți,/ nu-s adevărat,/ cine-a mai văzut lup vorbitor?…/ sunt doar un alter ego/ care a încercat/ să scape de vânător.// Ah, dacă tot a venit vorba,/ să știi că nici vânătorul/ nu-i veritabil,/ e doar/ vânător de oportunități,/ oarecum scuzabil,/ deși, ca în alte dăți,/ se preface doar/ că te salvează,/ însă tot ceea ce vrea/ e să profite/ de naivitatea ta;// gândește-te,/ n-are rost să-l asculți,/ mai ales că/ nu-i numai unul/ ci sunt mai mulți!// Ți-ar mai rămâne/ drumul,/ dar nici el nu există/ decât în măsura în care/ pășești printre copaci,/ se formează/ sub picioarele tale,/ cotind la dreapta,/ la stânga,/ în concordanță/ cu alegerile pe care le faci.// Cât despre țintă,/ n-are rost să vorbim / acum,/ o vei descoperi tu, / pe drum!”
Pentru acest tip de lirism ironic și demistificator, poate fi citat un alt poem reușit, „Don Quijote”, eroul lui Cervantes fiind aici un alter ego al poetului, model de spirit lucid, ce refuză să intre în capcana iluziei și visătoriei Din aceeași categorie se pot reține titluri ca „Afară nu mai sunt zăpezi”, „Vișin înflorit”, „Porcii și Circe”, „O clipă”, „Revelator!”, „Corabie-n derivă”, „Anonimat”, „Peștișor portocaliu” etc.
Încărcată de neliniști existențiale, frisonantă prin parcurgerea metodică a unor „filosofice trepte” către tainele ultime ale realității, lirica confesivă a lui Paulin Octavian Boldiș este adeseori convingătoare prin mesaj, fiind memorabilă în multe din momentele ei faste, chiar dacă unii i-ar putea reproșa inactualitatea formulei adoptate.