Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Întreabă-n jur

Întreabă-n jur

 

 

Lorenzo Spurio (Jesi, 1985) poet, scriitor şi critic literar.
Volume de poezie publicate: Neoplasie civili (2014), Le acque depresse (2016), Tra gli aranci e la menta. Recitativo dell’assenza per Federico García Lorca (I – 2016; II – 2020), La testa tra le mani (2016) şi Pareidolia (2018). A îngrijit antologii de poezie, printre care Risvegli: il pensiero e la coscienza. Tracciati lirici di impegno civile (2015) și Convivio in versi. Mappatura democratica della poesia marchigiana (2016). Poezii de-ale sale au fost traduse şi publicate în albaneză, română, poloneză, croată, spaniolă şi portugheză.
Este autor al mai multor volume de proză. De asemenea, este prezent în librării cu volume de critică şi teorie literară, dintre care amintim: La metafora del giardino in letteratura (2011), Cattivi dentro. Dominazione, violenza e deviazione in alcune opere scelte della letteratura straniera (2018) şi Il canto vuole essere luce. Leggendo Federico García Lorca (2020).
Fondator al revistei de literatură „Euterpe”. Despre lucrările sale au scris numeroşi autori de prestigiu din Italia, printre care îi amintim pe Giorgio Bàrberi Squarotti, Dante Maffia, Corrado Calabrò, Ugo Piscopo, Emerico Giachery, Sandro Gros-Pietro. Este preşedinte al premiului național de poezie “L’Arte in versi”.

 

 

Chiedi intorno

 

 

Chiedi d’intorno se si trova
il punto non visto della mappa
— raccordo di vene fine, a croce –
tra le torri gravide di botteghe;
sempre aperti i despar orientali,
sguardo etiope e unghia russa.
Quella calma che ancor germoglia
nei triangoli di giardino annegati,
tra i santi trangugiati dalla pietra:
copie di immagini che corrono
in scatole rotte e mani tese a chiedere
scappatoie veloci da tunnel spessi.
Dell’insediamento seguo direttrici
e tragitti vergati da piedi ora fumo.
Versi truci ho segnato sulla carta e
serbo cuccioli d’idee che abbaiano.

 

 

Întreabă-n jur

 

 

Întreabă-n jur dacă există
punctul ce nu se vede de pe hartă
– racord de vene fine, în cruce –
printre turnuri pline de dughene;
mereu deschise cele orientale,
privire etiopiană, unghie rusească.
Calmul acela care încă-nmugureşte
în triunghiuri de grădină înecate,
printre sfinții supți de piatră:
còpii de imagini care fug
în cutii rupte şi mâini întinse să ceară
căi de ieşiri rapide din tuneluri dense.
Urmez liniile directoare ale aşezării
şi cărări trasate de picioare de acum deja fum.
Am însemnat pe hârtie versuri crude
şi păstrez pui de idei care latră.

 

 

Resta vento

 

 

Sempre che accade,
tra fogli consumati
all’inverso il capitolo
da rincorrere e smembrare
perché dell’aria attorno
non c’è da fidarsi – mai –
Sollevo cornici di gesso
e scavo solchi tra il vecchiume:
libri si spezzano e ricoprono
il letto – non c’è pace –
se l’orchidea s’allunga per vedere
strati di ombre avanzo:
così tra i tinti muri,
abbracci di mattoni solerti
e vedi bene che, dove vai,
aria cerchi e resta vento.
L’attesa è solo vento che sorveglia.
Confesso, ora, col pianto della notte
e la colonna vestita con la tenda ocra
che il paradiso non invecchia.

Dei grani dell’alba che pungono
hai da serbare il raccolto nella retina;
prendi i più duri e stringili nel palmo:
s’alzerà nel vuoto il principio della forma.

 

 

Rămâne vânt

 

 

Se-ntâmplă mereu,
printre foi consumate
invers capitolul
de urmărit şi descompus
fiindcă în aerul din jur
nu te poți încrede – niciodată –
Ridic rame de cretă
şi sap brazde între lucruri vechi:
cărți se frâng şi acoperă
patul – nu-i pace –
dacă orhideea se-ntinde să vadă
straturi de umbre care rămân:
astfel între ziduri pictate,
îmbrățişări de cărămizi sârguincioase
şi vezi bine, că unde te duci,
aer cauți şi rămâne vânt.
Aşteptarea e numai vânt care veghează.
Mărturisesc acum, cu plânsul de noapte
şi cu coloana îmbrăcată în pânză ocru
că paradisul nu îmbătrâneşte.

Din grăunții zorilor care înțeapă
ai de păstrat ce aduni pe retină;
îi iei pe cei mai duri şi îi strângi în palme:
în gol se va ridica un început de formă.

 

 

Del paradiso non voglio lo spazio

 

 

Intermittenze fredde del tempo
nell’ossobuco che cresce
e dilania lo spazio che si strappa.
Voglio tutto – diceva con sicurezza
tra poco saprai il vento da dove tira.
Traboccavi d’ansia e la luna
ti mise un golfino addosso,
avanzi convinta nei meandri
che non hanno filamento.
Trattengo i passi di luce,
i granuli che abbagliano,
tranci di lucore
che infilzano gli occhi.
Sei l’erba che cresceva
e la tagliavi di continuo
e il fico ti offriva il braccio
per il walzer di settembre.
Del paradiso non voglio lo spazio:
quella pianta che infesta l’angolo
e sovrasta la nerboruta assenza.

 

 

Nu vreau spațiul paradisului

 

 

Intermitențe reci ale timpului
în osul găurit ce creşte
şi sfâşie spațiul care se sfâşie.
Vreau totul – spunea sigur pe sine
peste un pic o să ştii de unde bate vântul.
Erai plină de nerăbdare şi luna
ți-a pus un pulover pe spate,
mergi înainte convinsă în meandrele
ce nu au filament.
Rețin paşii de lumină,
granulele care îți iau vederea,
bucăți de lumină
care străpung ochii.
Eşti iarba care creştea
şi o tăiai mereu
iar măslinul îți oferea brațul
pentru valsul din septembrie.
Nu vreau locul paradisului:
planta aceea care infestează colțul
şi stăpâneşte vânjoasa absență.

 

 

În româneşte de Ştefan Damian

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg