Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Ioan Alexandru în colecția „Opere fundamentale”

Scriitor important al literaturii române contemporane, Ioan Alexandru nu a avut până acum o ediție reprezentativă. Ediția recentă, în colecția academică „Opere fundamentale”1, vine să suplinească această lacună. Sarcina alcătuirii ei și-a asumat-o criticul și istoricul literar timișorean Alexandru Ruja, un cercetător și editor pasionat de scriitorii ardeleni. A alcătuit ediții critice sau antologii din Aron Cotruș (despre care a scris și o bună monografie, la origine teză de doctorat), din Șt. O. Iosif ș.a.
În cele două tomuri masive din colecția academică, autorul ediției și-a propus să tipărească întreaga creație poetică din volume, adăugând și câteva poezii găsite prin reviste și neincluse în volume.
Așa cum ne-au obișnuit edițiile din această colecție, și aceasta se deschide cu un amplu studiu introductiv, de peste 100 de pagini, semnat de acad. Eugen Simion, o micromonografie Ioan Alexandru, în care sunt înfățișate viața și activitatea literară și o prezentare din perspectivă diacronică a poeziei lui Ioan Alexandru. Prezentarea vieții este întemeiată, așa cum o și spune, pe tabelul cronologic alcătuit de Alexandru Ruja, dar momentele biografice sunt narate cu un condei al biografului scriitor, așa încât Ioan Alexandru devine un personaj a cărui imagine rămâne în mintea cititorului: de la întâlnirea din preajma debutului în revistele bucureștene prin mijlocirea și susținerea lui Eugen Simion și până la anii suferinței dintre1995-2000 și trecerii în veșnicie, în septembrie 2000, înainte de a împlini 59 de ani.
Făcând parte din generația ’60 a poeziei române contemporane, generația Labiș, care a reînnoit lirica românească, Eugen Simion, distinge trei voci proeminente: Nichita Stănescu, Marin Sorescu și Ioan Alexandru de pronunțată originalitate: „ Stilul înalt și ludic al lui Nichita Stănescu nu se confundă cu stilul demitizant, ironic al lui Marin Sorescu, ivit din lumea imaginarului iute și colorat al Olteniei, nici cu stilul domol și meticulos, învelit în mai multe rânduri de mituri și simboluri, unele încă nedeslușite, folosit din ce în ce mai mult de Ioan Alexandru” (p.XXII).
Prezentarea poeziei se face pe volume, în ordine cronologică, marcând două etape distincte în evoluția poetică a lui Ioan Alexandru: „Infernul discutabil încheie în poezia lui o etapă și deschide alta. Până acum poetul a călătorit împreună cu alții (confrați, colegi de generație), de aici înainte drumurile se despart. El ia calea imnelor, aceea a unei poezii cu un puternic și ascuns fond tradiționalist-religios, sub influența lui Blaga, dar și a lecturilor sale filosofice, și a experienței lui creștine” (p.XXIII). Tot un „volum de tranziție” este Vămile pustiei (1969) „cu o poezie de exerciții spirituale, poezie de inițiere în simbolistica purificării creștine.” Anul 1973, anul apariției Imnelor Bucuriei marchează începutul celei de-a doua etape, a unei poezii imnice, când Alexandru începe „un proiect grandios și în același timp cât se poate de primejdios”. Primejdios sau riscant pentru destinul poeziei sale, aflată până atunci într-o entuziastă receptare critică. Primejdios din cel puțin două motive: poezia patriotică și chtonică nu era pe gustul criticii estetice din epocă; stilul pare vetust în comparație cu al confraților Nichita Stănescu și Marin Sorescu. Dar „e pe gustul criticii oficiale și al politicii aflate la putere” și acest lucru este, în perspectivă, un alt risc. Pentru o parte a criticii literare, poezia aceasta, din seria Imnelor (după Imnele Bucuriei a urmat alte șapte cărți de imne!) marchează un regres în evoluția sa poetică. Eugen Simion nu acceptă în totalitate această opinie și propune o „recitire” din unghi estetic a Imnelor, care evidențiază dorința de a crea o mitologie lirică: „Ioan Alexandru, vreau să spun, n-a voit să se sinucidă liric, când a conceput acest mare proiect, fără să țină seama de orientările lirice – întoarcerea la origini cu dorința de a crea o mitologie lirică, în răspăr cu spiritul epocii. Nu reușește în totalitate și nu pe cât talentul lui excepțional ar fi meritat.”
Ediția nu ne relevă un alt Ioan Alexandru, ci ipostazele multiple ale unui poet care în câteva dintre acestea este nu numai remarcabil ci și antologic, iar încheierea studiului introductiv cuprinde liniile unui portret literar memorabil: „Un remarcabil poet al universului mic, un poet din tagma aleasă a Sfântului Francisc coborât pe colinele Transilvaniei, în preajma Apusenilor, un poet, în fond, al luminii (simbol multiplu), al colinelor (spațiul geografic predilect), un admirabil, fin miniaturist, poet al naturii, cu preferință pentru viziunile crepusculare, un tradiționalist spiritualizat, care voiește să reabiliteze temele majore ale gândirii și ale imaginației tradiționale (și reușește), după ce i-a citit pe Blaga și Hőlderlin, în fine, Ioan Alexandru este un expresionist rural bogomilic de prim ordin din generația lui – bogată în poeți, chiar mari poeți – și el însuși este, în unele poeme ale sale, un mare liric recuperator, dominat ca Heliade-Rădulescu de un sfânt nesațiu, decis să îmbrățișeze universul și ceea ce există dincolo de el (oștile cerești) în versuri ce curg uneori, nestingherite, în ample imne profetice.”
(p. CVII)
Urmează o detaliată și temeinic informată documentar Cronologie, „o monografie biografică”, în care se corectează câteva inexactități care tindeau să devină legende în biografia poetului: enigma numelui din matricolele școlare din anii claselor primare, gimnaziului și liceului (Șandor); transferul de la filologia clujeană la cea din București, prezentat pe baza datelor existente în arhiva celor două facultăți; asistent universitar la Catedra Eminescu („Deși a lucrat ca asistent la Universitatea din București, în arhiva acestei instituții nu se găsește dosarul de angajare a lui Ioan Alexandru” p. CLXV). Înmormântarea poetului la Mănăstirea Nicula a contrariat pe mulți și autorul ediției reia aceste nedumeriri interogative: „De ce la Mănăstirea Nicula și nu la Mănăstirea Rohia? – rămâne o întrebare la care aceia care cunosc răspunsul vor trebui să răspundă pentru o dreaptă consemnare în istoria literaturii. Dar de ce nu la Cimitirul Bellu? Altă întrebare fără răspuns. După cum ar fi important de știut de ce nu au participat reprezentanți din conducerea Uniunii Scriitorilor. Să fie o simplă întâmplare, sau să se fi amestecat în mintea unora patimi greu de descifrat și în aceste ultime momente pământene ale poetului? Alte întrebări fără răspuns.” (p.CXXXVII)
Cronologia consemnează și volumele apărute, începând cu debutul editorial din 1964, cu placheta Cum să vă spun din colecția „Luceafărul”, o colecție de succes a generației ’60 – și până la reeditarea volumului Imnele Transilvaniei, în 2015, cu prilejul comemorării la Mănăstirea Nicula a trei luștri de la trecerea în veșnicie a poetului; precum și câteva cărți de memorialistică și despre poetul „pământului transfigurat”. S-au omis câteva apariții din ambele categorii, pe care le consemnăm aici:
La monografii – în 2001: Ion Bălu, Ioan Alexandru, monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura Aula, Brașov.
– în 2008, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia s-a susținut teza de doctorat: Dinamica imaginației simbolice în poezia lui Ioan Alexandru a profesoarei Natalia-Asinefta Topârceanu (Pascu) (nu a fost publicată).
– în 2013, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu s-a susținut teza de doctorat: Ioan Alexandru (monografie critică) de către profesorul-preot Aurel Hancu, publicată un an mai târziu, cu același titlu, la Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.
La Contribuții biografice: în 2016, Liviu Petrina, Martor și participant la câteva dintre Lucrările Politice ale lui Corneliu Coposu, Editura Maritain, București, 2016, cu informații prețioase și inedite despre activitatea politică a lui Ioan Alexandru, după 1990, cum ar fi propunerea P.N.Ț.C.D. de a candida la Președinția României; în 2015 la Mănăstirea Nicula a fost lansat un volum de memorialistică și evocări alcătuit și coordonat de Nicolae Băciuț, Să ne amintim de Ioan Alexandru, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2015.
La volume: Ioan Alexandru, Poezii [Jertfă și înviere], Editura Agapis, s.l., 1993; Ioan Alexandru, Poezii (2001), Ioan Alexandru, Imnele Iubirii. Antologie și prefață de Ion Buzași, Galaxia Gutenberg, 2009.
Transcrierea poeziilor s-a făcut după normele ortografice actuale, păstrându-se însă acele cuvinte și expresii care dau individualitate stilului poetic al lui Ioan Alexandru. Paginile de Repere critice, un excurs al receptării critice a poetului într-o selecție reprezentativă, precum și notele și comentariile conferă acestei apariții caracteristicile unei ediții critice și, implicit, una de referință.

Note
1 Ioan Alexandru, Opere
I Cum să vă spun, Viața deocamdată, Infernul discutabil, Vămile pustiei, Imnele Bucuriei, Imnele Transilvaniei, Imnele Moldovei, Imnele Țării Românești
II Imnele Iubirii, Imnele Putnei, Imnele Maramureșului, Poezii din reviste. Text ales și stabilit, note, comentarii, variante, cronologie și indici de Alexandru Ruja. Introducere de Eugen Simion, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2015.

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg