Ioan Cioba
Ioan din Satul Păgânilor
Bistrița, Editura Charmides, 2013

 

A călători înseamnă îndeobşte a încerca să te bucuri de strălucirea şi minunile exterioare ale lumii. Să vezi oraşe cu o bogată arhitectură şi cultură, cascade uriaşe şi munți, rarități naturale, monumente istorice şi urme ale unor mari civilizații apuse. O ieşire din tine însuți şi o aruncare în splendoarea lumii care tămăduieşte, educă sau bucură simplu.
Ioan Cioba reprezintă cazul poetic – aşadar neconvențional – în care fiecare călătorie într-un loc nou este un prilej de adâncire în sine însuşi, în lumea sentimentelor de finețe care se pot comunica numai prin mijloacele poeziei, prin metaforă.
În cartea Ioan din Satul Păgânilor apărută la Editura Charmides, poetul descrie traseul rătăcirii prin lume şi al găsirii de sine şi îl punctează la finalul fiecărui poem: august, Budapesta; noiembrie, Reims; septembrie, Paris; noiembrie, Vatican; martie, Bad Sauerbrun; noiembrie, Napoli; … şi mai urmează în diferite luni ale anului Istambul, Veneția, Salzburg, York, Florența, Milano, Verona, Metz, Geneva, Roma, Pisa, Londra, Monte Carlo, Nisa, Bruxelles, Haga, Chişinău, Seul, Dubai etc. cu o revenire – spre sfîrşitul cărții – în imaginarul Sat al Păgânilor care pare a fi domiciliul stabil al poetului.
„ca un patrician transilvan înmirat de atingerea ta și a ploii sixtine”, poetul își poartă prin lume neliniștile și curiozitățile, descriind în fiecare poem esența locului și prinzând stări, de multe ori greu exprimabile în cuvinte: „iubito/ fără cuvinte solia mea bizantină/ fluture către pulberea lumii/ departe de Satul Păgânilor/ ard oranj icoane pe maluri/ doar eu și Bosforul pulsăm întretăiat/ sub eșarfa învăpăiată/ dincolo tulburător Anatolia”.
Schimbând locul, poetul duce cu sine dragostea și căutarea realității adânci de la Istambul la Veneția: „gondolier amuțit/ îmi port delirul cu vâsle șerpești/ prin inelele nopții venete/ mâinile tale darnice/ păsări ghimpate prin pleoape”.
Marcate de locuri atestabile geografic, poemele se construiesc mereu într-un dialog cu o persoană ce pare absentă astfel încât întreaga carte este marcată de tainicul dor care-l animă pe poet pentru ființa iubită.
Un jurnal poetic care se îmbogățește cu fiecare pagină acumulând câte ceva din energiile locului și predându-le unui dialog melancolic întreținut totuși cu pasiune: „vei fi crezând că dragostea mea/ e doar un pui de cămilă/ între dunele tale arămii amorțite/ nedeprins cu samarul răbdării/ nu te teme nopțile iubirii sunt ca pricesnele/ odăjdii de ceară/ tămăduitoare”.
Întoarcerea în Satul Păgânilor este întoarcerea la iubita cu care și-a purtat dialogul, pe care a dus-o mereu cu sine – în închipuire sau în
realitate, aceasta rămîne o taină a cărții – și este marcată de experiențele avute: „zborul meu dobândește o altă statură/ de acum cânt mai adânc, mai apăsat/ cu toată greutatea înspumată a sângelui (…) tăcut vin la tine și fără tunică/ îmi port drugii ca pe o eșarfă a înseninării/ primesc toate clipele ca pe câte o viață/ și s-a făcut voia mea”.
Se impune să remarcăm grafica lui Radu Feldiorean care însoțește versurile lui Ioan Cioba și își asumă cu mijloacele artei plastice tema dragostei, pasiunii, dialogului animat de iubire, toate acestea trecute în semnul grafic al inimii care pulsează înăuntru cărții, conținând de fiecare dată alte semne, simboluri, semnificații.
Editorul Gavril Țărmure a ales bine să publice la Editura Charmides această carte. O condiție grafică excelentă, o ilustrație sugestivă și versuri de intensitate afectivă și dialogală o fac să fie de pus în raftul poetic de sus al acestei vestite edituri din România.