Lucrările tinerei artiste Ioana Pioaru (născută în anul 1986, absolventă de studii superioare, licență și masterat, la Universitatea Națională de Arte din București în 2010) fascinează de la prima privire prin minuțiozitatea desenului și grija extraordinară pentru detalii. Poți spune, ca prim imbold, că Ioana Pioaru este o desenatoare de mare talent. Și este cât se poate de adevărat, doar că lucrurile nu se opresc la acest nivel.
Stabilită în Marea Britanie încă din anul 2012, artista a obținut în 2021 un doctorat în artă la Universitatea din Chester cu teza „O abordare practică în definirea Maximalismului”. Tema explorează un domeniu inedit pentru mediul artistic din țara noastră, mare parte din lucrare tratează holografia ca o nouă modalitate de exprimare plastică. Părăsind România într-un timp scurt de la absolvirea facultății, Ioana Pioaru a expus mai puțin în țara natală și mult mai mult în străinătate: Regatul Unit, Japonia, Canada, Estonia, recent, chiar în acest an, a obținut premiul întâi la un concurs de holografie la Seul, Coreea de Sud. Ceea ce deosebește însă lucrările din această categorie ale Ioanei Pioaru de tehnica propriu zisă a holografiei (înregistrarea unei imagini tridimensionale pe un suport bidimensional, care, prin acțiunea luminii, redă apoi cu volum acea imagine) este faptul că artista realizează inițial un desen prin metodă clasică, importându-l ulterior în virtual. Practic sunt îmbinate cele două tehnici, una ancestrală și cealaltă oferită de tehnologie, iar rezultatul pentru privitor este unul cu adevărat spectaculos, artista devenind astfel un element de legătură între vechi și nou, unind două extreme care, altfel, par despărțite definitiv de o falie.
În 2022, Ioana Pioaru a adus în România o expoziție care invita la serioasă meditație, deopotrivă pe cei responsabili și pe cei interesați de transformarea urbanistică, în timp, a Bucureștiului. „Orașul – o dispariție” a fost prima sa personală în România, găzduită de Annart Gallery din București, preluată, în primăvara acestui an, de Muzeul Național Cotroceni și deschisă cu prilejul evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Alături de câteva serii de desene clasice în tuș, recompunând eleganța Bucureștiului de altădată prin lucrări ce înfățișează clădiri istorice dispărute sau pe cale de dispariție, într-un peisaj urban tot mai sufocat de ingerința noilor tendințe arhitecturale, expoziția a inclus și o instalație holografică. Inedită pentru spațiile expoziționale de la noi, lucrarea a reprezentat un jurnal virtual al pierderii unui segment arhitectural iconic pentru Calea Griviței. Bazată pe desenele realizate manual de artistă, iluzia optică a readus la viață pentru vizitatorii care au trecut prin fața ei (tulburătoarea particularitate a acestei tehnici este faptul că imaginea dispare imediat ce se schimbă unghiul privirii, ceea ce amintește brusc de trista realitate) o clădire din București în toată apusa ei splendoare: fostul cinematograf Marna, de la intersecția străzilor Calea Griviței și Buzești.
Parte din lucrările expoziției din București ilustrează și numărul de față al Tribunei. Sunt desene din seria „Berzei”, o desfășurare în colaj și desen în tuș a unei porțiuni de stradă bucureșteană dispărută, care mai poate fi găsită azi doar în capturile digitale ale unor ediții vechi ale google street view; din „Fragment”, care este o colecție de douăsprezece miniaturi ale unor clădiri aflate pe străzi renumite din București; o lucrare din tripticul „O dispariție”, care documentează corpul unei case în dispariția sa progresivă, precum și seria „Oameni și case”, care redă, într-un mod ce duce cu gândul la tehnica heraldicii sau la ex libris, clădiri celebre din București acompaniate de fostele lor locatare, cele care le-au impus de fapt celebritatea: Iulia Hașdeu, Tatiana Brătianu, Ștefana Velisar și Pia Pillat, Henrieta și Cella Delavrancea. În completarea acestor desene, vin lucrările din seria „literary houses”, care aduc în prim plan personalități ale culturii occidentale și casele lor.
Ca o particularitate a caselor desenate de Ioana Pioaru, și mă refer îndeosebi la cele din București, este transpunerea lor în contemporaneitate, cu toate implicațiile acestei „adaptări”. Artista nu-și dorește să realizeze desene lipsite de viață, strict arhitecturale, imagini istorice ale unor clădiri, așa cum au fost ele cândva, în perioada lor de glorie și cum, probabil, mai pot fi văzute azi în vechi cărți poștale. Casele „salvate” de Ioana Pioaru „trăiesc” în plină modernitate, după cum ne sugerează indiciile presărate cu dibăcie în lucrări, provocatoare pentru privitor: aparate de aer condiționat, antene parabolice, graffiti pe ziduri etc. Artista nu se limitează însă la aceste tușe personale pentru a sugera faptul că edificiile au o viață a lor. În spatele unor ferestre stau ochi uriași care privesc în afară, iar în subsoluri mașinării complicate (tuburi, conducte, angrenaje cu panouri de control) sugerează funcționalitatea, „energia care vitalizează lumea, pe care nu o înțelegem, dar ea există” – după cum explica artista, prezentă în studioul RFI România din București în primăvara anului trecut. Afirmația m-a dus cu gândul la simbolistica subsolului. Pivnița ar fi, și în acest caz, imaginea subconștientului, unde subzistă, chiar dacă în stare latentă, certitudinea existenței unei matrice care generează mecanisme ce pun în mișcare întreaga lume. În lucrarea intitulată „Bear and staff” (o acuarelă din 2019) ansamblul mașinăriei din subsol urcă și în clădirea în stil victorian, dacă privim cu atenție putem vedea conducte și diferite îmbinări în spatele ferestrelor, în locurile lăsate la vedere de perdele, până sus pe acoperiș. Starea foarte bună în care se prezintă clădirea sugerează dinamism, faptul că mașinăria funcționează la capacitate maximă. Întâmplător sau nu, toate aceste detalii, conducte și angrenaje care urcă pe și în clădiri, indicând faptul că mecanismele responsabile cu bunul mers al lumii se află la parametri optimi, sunt caracteristice lucrărilor care ilustrează clădiri din spațiul de adopție al artistei (a se vedea în acest context și lucrarea intitulată „Pubs of London”).
Poezia locurilor din comitatul West Sussex, Marea Britanie, unde trăiește în prezent artista, pustiite de perioada lockdown-ului, a declanșat o nouă serie cu lucrări (observăm că artista creează mereu în cicluri bine organizate, urmărind o temă autoimpusă) care redau atmosfera calmă, armonioasă a spațiului rural englezesc, cu încântătoare cottage-uri și grădini rânduite perfect, cu pub-uri și animale-personaj. Toate înnobilate de arta desăvârșită a desenului, pe care Ioana Pioaru o stăpânește ca nimeni alta și fără de care, după spusele sale în aceeași intervenție la radio mai sus amintită, nu ar putea trăi. „Desenul – declara entuziasmată artista – este viața mea. Nu mă imaginez făcând altceva. Explorez multe tehnici artistice, dar întotdeauna mă întorc la desen, sau și în alte medii reușesc să inserez desenul”.
Ioana Pioaru este o artistă care promite mult pentru viitor, cu siguranță vom auzi numele ei în contexte care vor marca excelența în artă. Cu atât mai mult mă bucur că acest număr al revistei noastre îi găzduiește desenele, Tribuna fiind, din câte știu eu, singura revistă din România cu un număr integral ilustrat cu lucrările sale.