Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Istorii cu scriitori scoase la lumină de Adrian Suciu

 

Din punct de vedere al istoriei literaturii române, una dintre arhivele cele mai valoroase și mai necunoscute este Arhiva Camerei Deputaților. Foarte mulți scriitori au fost parlamentari, angajați ai instituției, sau s-au intersectat, în activitatea lor, cu forul deliberativ, în diverse epoci istorice. La inițiativa scriitorului Adrian Suciu, consilier parlamentar la Camera Deputaților, revista „Tribuna” prezintă cititorilor, în serial, piese inedite și spectaculoase din Arhiva Camerei Deputaților cu și despre scriitori. Ne propunem un demers de prezentare a unor documente cu valoare istorică și nu unul de interpretare a acestor documente. Interpretarea rămâne în sarcina istoricilor și, de ce nu, a cititorilor.

 

s

 

Vizita delegației Marii Adunări Naționale condusă de Constantin Pârvulescu în U.R.S.S. În imagine, Florea Tiță și scriitorul Ion Pas în interiorul Casei Muzeu „V. I. Lenin” din orașul Ufa (R.S.S. Bașkiria). Vizita delegației române în U.R.S.S. a avut loc între 6-26 aprilie 1956.
Sursa foto: Arhiva Camerei Deputaților

 

s2

 

Vizita delegației Marii Adunări Naționale condusă de Constantin Pârvulescu în U.R.S.S. În imagine, membrii delegației române, printre care și scriitorul Ion Pas, pe o stradă dintr-un oraș vizitat cu această ocazie. Vizita delegației române în URSS a avut loc între 6-26 aprilie 1956.
Sursa foto: Arhiva Camerei Deputaților

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg