Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Jocul piramidal Caritas sub lupă

Acum 24 de ani, Clujul era capitala unui suspect miracol financiar, fără precedent pe aceste meleaguri mioritice, uitate de Dumnezeu în sărăcie, derută și diversiune politică. Minunea cu iz divin se numea Caritas și divinatorul era Ioan Stoica, noul mesia, adulat ca „geniu economic” pogorât pe pământ să aducă bunăstare oamenilor. De radiografierea amănunțită a acestui fenomen social, isterie, înșelătorie sau psihoză colectivă s-a ocupat echipa de la Reactor de creație și experiment într-un proiect teatral de „investigare a istoriei recente”, propunere desfășurată sub egida unor „exerciții de democrație”. Produsul investigării se numește chiar așa: Miracolul de la Cluj și-i are ca protagoniști pe David Schwartz (regizor), Petro Ionescu (dramaturgie), Krisztina Sipos (muzica), Anda Pop (scenografia), Lucia Mărneanu (ilustrații), Daniel Răduțu (video). Aceștia sunt cei care nu se văd pe scenă (cu excepția Krisztinei Sipos, parțial), dar au pus în mișcare mașinăria spectacolului, astfel ca cei văzuți, actorii, să poată spune povestea Caritas-ului într-un fel de șuetă atractiv-documentaristă cu publicul. Și Oana Mardare, Lucia Mărneanu, Denisse Moise, Doru Mihai Taloș au evocat întâmplările din jurul fenomenului în registru cumulativ tandru, ironic, deconcertant, întruchipând diverse personaje intrate în jocul Caritas.
Scenariul se alimentează vârtos din biografia lui Ioan Stoica, ajustată parodic după rețeta sfinților făcători de minuni. Copil sărman, dar evlavios, el este sfătuit să facă bine. Și când ajunge în situația de a implementa povața, inițiază jocul piramidal în 1992 la Brașov, apoi îl mută la Cluj, unde începe chiar printre angajații primăriei (sub oblăduirea lui Gheorghe Funar), dezvoltând rețeaua și susținând iluzia în câștiguri fabuloase. Iluzia se dovedește reală la început și promisiunea de a înmulți suma depusă de 8 ori e respectată, ceea ce sporește rapid popularitatea jocului. Oda cifrei 8 este cântată de cei 4 actori ca o priceasnă în biserică, stârnind umorul printre spectatori, iar numele personalităților care dau credibilitate jocului sunt proiectate pe ecran. Printre ele: Fănuș Neagu, Stelian Tănase, Marin Sorescu, Ion Cocora. Nebunia cuprinde mase de depunători, avide să se îmbogățească peste noapte… Delirul se întinde din 1992 până în 1994 și cuprinde toată țara. Parlamentarii din București sunt ajutați de deputatul Ioan Gavra să depună bani la Caritas, ca în aceeași zi să se întoarcă în capitală cu saci de bani rezultați din sumele de 8 ori înmulțite. Stoica, fondatorul, binefăcătorul providențial, face donații în stânga și în dreapta (politică), până la guvern, sperând într-un sprijin în caz de pericol. Acesta nu întârzie să apară când firma lui Stoica dă faliment și declinul ei aduce tragedii în rândul deponenților amărâți care au jucat ultimii bani, mizând totul pe câștigul fabulos. Cazurile acestora sunt relatate ca mărturii, desigur reale, decupate din șirul păgubiților. Toate acestea sunt cunoscute de generațiile mai vârstnice și nu ele, în sine, dau savoarea/valoarea spectacolului, ci felul în care sunt decupate din real și prezentate de acești tineri artiști tinerilor de azi ca mod de manipulare la nivel înalt, criticând naivitatea oamenilor, setea de a accede la banul nemuncit. În înșelătorie s-au lăsat antrenate instituțiile statului, dar ponoasele le-a tras doar bietul mesia, inițiatorul „dezinteresat”, făcând un an și jumătate de pușcărie. Jocul piramidal e vizualizat elocvent pe scenă prin triunghiul „implicaților”: masele înșelate la bază, guvernul care a permis înșelătoria – în vârf. Asta e tot.
Restul e… teatru! Adică material uman convertit în spectacol, în schemă explicativă. Și ca demonstrația jocului piramidal să fie cât mai bine înțeleasă, actorii au propus celor din public să participe la un Caritas live. Jocul interactiv a adus un plus de prospețime (fără el reprezentația ar fi fost mai puțin incitantă) și chiar teama participanților de a rămâne fără banii „investiți” în cutia magică expusă la vedere. Totul s-a lămurit în final, banii au fost înapoiați aici, la ieșirea din sala de spectacol, dar păcăliții reali se mai judecă și azi prin tribunale. Să sperăm că lecția manipulării și a ignoranței a fost învățată prin pastile de umor și caricaturizare de fină substanță. De efect au fost scenele de la festivitatea dezvelirii monumentului Avram Iancu (primăria, sculptorul Ilie Berindei și biserica aducând mulțumiri fondatorului), mărturia unei casiere angajate să numere banii. Obiectivele spectacolului Miracolul de la Cluj și-au atins ținta, reușind să surprindă plăcut prin ingeniozitatea împletirii secvențelor documentariste cu aplombul interacțiunii, printr-o ironică și înțeleaptă privire în trecut.

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg