Thomas Gainsborough (1727-1788) a început din copilărie (la 13 ani) să deseneze peisaje din locurile lui natale. În anii 1740 a fost trimis la Londra de familie (cu mari eforturi) pentru a studia arta, iar acolo a trebuit să renunțe la genul său preferat (peisajul) în favoarea portretelor care erau la mare căutare și se plăteau mai bine. A realizat gravuri în atelierul lui Hubert Gravelot și a executat desene pentru un aurar, pentru a se întreține.1
În colecțiile londoneze a avut ocazia să studieze stilul lui Antoon van Dyck, pe care l-a adaptat în portretele realizate de el, cel mai elocvent fiind portretul „Băiatului albastru” (Figura 2.21).2 Lucrarea realizată pedominant în albastru s-a dorit o demonstrație la o conferință a lui Joshua Reynolds din 1778, în care acesta susținea că pentru redarea lumii în pictură trebuie folosite mase de culoare caldă, galbene, roși sau alb-gălbui, iar albastrul, verdele și griul trebuiau folosite doar pentru fundal. „Băiatul albastru” demonstrează tocmai contrariul tezei lui Reynolds, iar lucrarea a suscitat păreri diferite printre artiști.3
H.E. Huntington și soția lui, Arabella, au văzut o reproducere a lucrării lui Gainsborough în apartamentul pe care îl ocupau pe vasul Aquitania și s-a îndrăgostit pe loc de „Băiatul albastru”. Arabella avea o mare pasiune pentru catifeaua albastră, lucru pe care negustorul Joseph Duveen îl cunoștea și nu rata nici o ocazie să-i facă un cadou din această catifea clientei lui cele mai fidele.4 Lucrarea „Băiatul albastru” a fost cumpărată în 1921 de H.E. Huntington de la Ducele de Westminster, cu suma de 620. 00 de dolari. Intermediarul acestei afaceri a fost Sir Joseph Duveen, care a avut îndoieli că Ducele s-ar despărți de această lucrare. Sanșa lui a fost că Ducele se afla într-un moment financiar delicat și a accesptat să se despartă nu numai de „Băiatul albastru”, dar și de alte două lucrări de Gainsborough și una de Reynolds, pentru aceeași sumă cu care Duveen i-ar fi vândut lucrarea lui Huntington (sigur că ducele nu știa nimic de prețul și destinatarul final al lucrării). Pe rând, toate au ajuns în colecția Huntington.5
Gaisborough a locuit la Ipswich și la Bath, unde a pictat portretele și decorurile din casele bogătașilor.6 La Bath a avut atâtea comenzi încât s-a văzut obligat să ridice prețul pentru portrete pentru a limita numărul comanditarilor: de la 5 la 40 de guinee pentru un bust și de la 10 la 100 de guinee pentru un portret în picioare (același tarif îl avea și Joshua Reynolds). Totuși, prețurile nu i-au speriat pe comanditari, iar cererile s-a dublat.7 Stațiune balneară Bath era frecventată de aristocrația engleză încă din sec. al XVI-lea și i-a adus lui Gainsborough succesul, fără a avea vreo concurență notabilă. Aici a întâlnit societatea cea mai aleasă care trăia în Anglia. Din 1760 în 1776 a realizat un număr impresionant de portrete, iar clienții săi i-au făcut o reclamă bună: artistul Joshua Kirby a fost primul care i-a atras atenția reginei Charlotte asupra calităților artistice ale lui Gainsborough. Acest lucru i-a netezit accesul la Londra, ca portretist, iar familia regală i-a pozat încă din anii 1774-1776.8
La invitația lui George al III-lea, în 1774 s-a mutat la Londra, în cartierul Pall Mall (în același cartier avea sediul și casa de licitație a lui James Christie, bun prieten al artistului), fiind extrem de apreciat pentru portretele sale. A realizat numeroase portrete ale familiei regale, iar 1782 regina Charlotte i-a cerut să realizeze 15 portrete ai membrilor familiei regale.9
A câștigat clientela din înalta societate și s-a îmbogățit rapid; era o persoană inpetuoasă și extravagantă, cu o mare pasiune pentru muzică, dar nu atât de rafinată ca și Joshua Reynolds. Gainsborough lucra până la doi-trei după-amiază, iar serile și le petrecea în compania familiei sau a vreunui prieten care făcea muzică; își petrecea timpul făcând numeroase desene și studii pregătitoare în cărbune, creion și acuarelă pe care le așeza pe podea, făcând o mică galerie de artă. Nu a vândut niciodată desene și le făcea cadou prietenilor săi. Desenele sale reprezintă portrete, peisaje, scene de gen și i-au fost de mare folos pentru a-și pregăti pictura în ulei.10
Clientela lui Thomas Gainsborough era aproximativ aceeași cu a lui Joshua Reynolds. Printre clienții lui Gainsborough s-au numărat Prințul de Wales, Ducele și Ducesa de Gloucester, Ducesa de Devonshire, Captain Philip Thicknesse (prieten cu artistul), actorul David Garrick, Ducele de Bedford, Lorzii Rawdon și Comwallis, Lady Georgiana Poyntz, Contesă de Spencer, Lordul Lansdowne, familia politicianului George Augustus Selwyn, Ducele de Argyll, Baronii Henry Dudley și Perry, Ducele și Ducesa de Cumberland.11
Peisajele bucolice după care tânjea le-a folosit drept fundal pentru portrete (asemeni înaintașilor săi italieni), mai ales că majoritatea comanditarilor erau proprietari de terenuri, iar plasarea lor în peisaj enunța condiția lor socială. Atât Gainsborough, cât și Reynolds au acordat o atenție specială ținutelor personajelor lor redând cu fidelitate coafurile elegante ale doamnelor și transparența diafană a materialelor din care erau făcute rochiile. Thomas Gainsborough era extrem de atent la detalii și își pregătea scrupulos modelele înainte de a picta: personajele reprezentate pozau în atelierul lui, animalele (cai, câini și vaci) le picta după mici machete pe care și le realiza din lut și le colora cu acuarele și cretă, iar frunzișul copacilor îl picta după frunzele pe care le colecționa în recuzita proprie.12
Mare admirator al marilor maeștri, Gainsborough a realizat còpii după lucrările acestora și era un client al caselor de licitație și al vânzătorilor de artă. A strâns o colecție de 50 de lucrări (Michelngelo, Rubens, Peter Lely, Murillo) care au fost vândute de văduva sa la Schomberg House, în 1789.13
În 1788, cu o lună înainte de moarte, Thomas Gainsborough i-a scris lui Reynolds o sccrisoare în care îi cerea să vină să-i vadă ultima lucrare: „dacă a existat orice urmă de gelozie între noi, hai s-o uităm.”14 Gainsborough își încheie scrisoarea asigurându-l pe Reynolds de toată considerația sa: „L-am admirat întotdeauna pe Sir Joshua Reynolds și l-am prețuit sincer.”15 Înainte de a muri, Gainsborough i-a spus lui Reynolds: „Cu toții vom merge în Rai, iar van Dyck ne va ține companie.”16
În conferința ținută de Reynolds la Academie, după moartea lui Gainsborough, acesta a declarat: „dacă această națiune a produs un geniu care să ne aducă dinstincția onorabilă de Școală engleză, atunci numele lui Gainsborought va fi transmis posterității printre cei dintâi.”17
Interesul pentru colecționarea lucrărilor lui Joshua Reynold și ale lui Thomas Gainsborough a reapărut după 1850, când familia de Rothschild a început să cumpere lucrările acestor artiști. Numeroase lucrări se află în Wallace Collection, Royal Collection Trust, National Gallery (Anglia), J.P. Morgan (USA).18
De la 100 de guinee cât costa un portret, acestea au ajuns să valoreze milioane de lire sterline. În 2011, portretul lui Frances Villebois, Ducesă de York – „Miss Read” (din colecția lui Michael Pearson, Viconte de Cowdray), realizat de Thomas Gainsborough, a fost vândut la Christie’s cu prețul record de 6,5 milioane de lire sterline.19„Portretul Doamnei Baldwin” de Joshua Reynolds a ajuns la peste 3,3 milioane de lire sterline. La moartea artistului, lucrarea se afla în atelierul lui și a fost scoasă la licitație, pentru 37 de lire sterline, dar nu a fost vândută și a rămas în proprietatea nepoatei artistului (acesta nu a avut moștenitori direcți), Marchiza de Thomond.20

 

 

Note
1 Elbert Hubbard, Gainsborough, East Aurora, New York, 1902, p. 119, Hathi Trust Digital Library, ​https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=nyp.33433065973947&view=thumb&seq=49, accesat la 2 iulie 2020.
2 Max Rooses, op. cit., p. 362.
3 Fitzgerald Molly, op.cit., vol. 2, p. 460, https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=njp.32101066450709, accesat la 1 iulie 2020.
4 Samuel Nathaniel Behrman, Duveen și milionarii, Meridiane, București, 1972, pp. 173-174.
5 Georges Bernier, op.cit, pp. 99-100.
6 Fitzgerald Molly, op.cit., vol. 1, p. 50.
7 Elbert Hubbard, op.cit., p. 127.
8 William T. Whitley, Thomas Gainsborough, New York, Londra, 1916, pp. 115-116, HathiTrust Digital Library, ​
https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=uc2.ark:/13960/t9377fd9c&view=1up&seq=9, accesat la 2 iulie 2020.
9 Elbert Hubbard, op.cit., p. 126.
10 Ronald Sutherland Gower, Drawings of Gainsborough, George Newnes Limited, Londra, 1906, Hathi Trust Digital Library, pp. 7-8, ​https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=njp.32101066450352, accesat la 1 iulie 2020.
11 William T. Whitley, op.cit., pp. 142-143.
12 Ronald Sutherland Gower, op.cit., p. 9.
13 William T. Whitley, op.cit., pp. 321-322.
14 Fitzgerald Molly, op.cit.,, vol. 2, p. 598.
15 Royal Academy, https://www.royalacademy.org.uk/art-artists/archive/thomas-gainsborough-to-sir-joshua-reynolds, accesat la 30 iunie 2020.
16 Fitzgerald Molly, op.cit.,, vol. 2., p. 598.
17 Elbert Hubbard, op.cit., p. 111.
18 William T. Whitley, op.cit., pp. 116 și 200.
19 Christie’s, „Old Master & British Paintings”, Londra, 5 iulie 2011, https://www.christies.com/lotfinder/Lot/thomas-gainsborough-ra-sudbury-suffolk-1727-1788-london-5460654-details.aspx, accesat la 2 iulie 2020.
20 Sotheby’s, „Important British Pictures”, Londra, 1 iulie 2004, https://www.sothebys.com/en/auctions/ecatalogue/2004/important-british-pictures-l04121/lot.8.html, accesat la 2 iulie 2020.