Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Jurnal de spital

Jurnal de spital

Doctorului Vitalie Văcăraş
şi echipei sale de la Neurologie

Întunericul are densitate! El ne poate strânge dureros între chingile lui, iar palmele noastre devin alunecoase în momentul în care încercăm să ne debarasăm de el, să ieşim din brațele sale moi.
*
Cât de mare prost este Timpul şi, totuşi, doar el le rezolvă pe toate!
*
Să ne lăsăm vâltorilor apei, înotând.
*
Cădeți, cădeți, cât mai aveți timp, că imediat începe urcuşul!
*
Iată o certitudine: dimineață vine fata mea la mine şi-mi spune „Tată!”
*
În ce se va transforma oare cercul acesta când nu va mai fi vicios? Poate într-un sfânt al cercurilor!
*
Azi am locuit două ore într-un tub întunecat şi zgomotos care le vorbea altora despre sănătatea mea. Ce poeme grozave am scris acolo, dar care au rămas încrustate doar pe pereții acelui tunel! Poate cineva va ajunge să le citească şi să-şi găsească puterea de-a rămâne până în clipa în care doctorul zice: „Gata!”
*
Un cintezoi a intrat pe fereastra camerei mele de spital, limpezind aerul cu aripile lui nelumeşti, ca să-mi facă mie răsuflarea mai uşoară. Ce bine i-am făcut eu vreodată acelei păsări?
*
Marii Sfinți ai uitării: cei care uită să nu uite.
*
Obosesc. Stau pe o bancă în mine. În creierul meu acelaşi om arbitrează o partidă de hochei şi una de biliard.
*
Duminică, 28 octombrie 2018. Mâine va fi luni sau nu va fi nimic.
*
Nemiloasă, durerea nu acceptă pe nimeni să ne batjocurească în afară de ea.
*
Cobor dintr-o navă de abur. Ziua întinde la picioarele mele covorul ei roşu. Cel care merge în fața mea este sufletul meu. Grăbeşte-te! mă cheamă el.
*
În seara aceasta bătrânul actor va face primii paşi pe scenă. El va aluneca în sală, iar mulțimea îl va purta pe brațele sale şi-l va acoperi de ovații.
Peste puțin se va trezi într-o cameră albă, pe un pat imaculat, iar pe fruntea lui va simți mâna rece a prințului Hamlet.
*
O, sora mea, Durere! De câte ori să te mai pomenesc ca să te pot uita?!
*
De numele ei te poți ține când eşti la înălțime ca să nu cazi. Ea este doctoriță şi o cheamă Imelda. Când vine în salonul de spital este însoțită de spirite albastre care o îndrumă spre patul meu. Ea îmi citeşte dintr-o carte ultimul verset care sună aşa: „Ia-ți patul tău şi umblă!”
*
Sunt ca o piatră aruncată într-un lac liniştit. Cercuri, cercuri se petrec în jurul meu. Nu-mi dau seama dacă mă ajută să rămân deasupra apei sau mă apasă spre afund. Peste puțin nu se vor mai vedea nici aceste cercuri. Va găsi oare cineva o altă urmă a pietrei care s-a prăvălit acolo?
*
Şira spinării e o scară spre cer. La capătul ei, într-un craniu strălucitor, pe un tron strălucitor, stă un Sfânt al lui Dumnezeu. El trimite raze în toate părțile. Sfântul e un insomniac. Când îl adoarme Dumnezeu, razele se împuținează şi adoarme şi omul, dar nu pentru totdeauna. „Vom mai vedea!” se aude un glas. Şira spinării e o scară spre cer.
*
Între noi si ceilalți: Noaptea!
Între ceilalți şi noi: Nimeni!
*
Bate cineva! E doctorul. Salonul pare că se micşorează. Corul bolnavilor şi-a terminat repetițiile.
*
Cu o mână pune, cu alta ia! Cu care mână pune? Cu care mână ia?
*
Dimineața când se trezesc bolnavii – după ce n-au dormit – un suflet rătăcit întârzie să se întoarcă în trupul său. Trupul are un icnet scurt, apoi ultima durere se aşază pe fața lui. Sufletul este ridicat la ceruri, este certat şi bătut cu raze, apoi i se dă drumul printre astre. Trupul este luat de acolo şi dus departe. Dacă atunci ar începe o ploaie, stropii de apă ar căuta ochii.
*
În saloane, ca un zumzet de muşte. Nici linişte, nici tăcere. Se aude venind noaptea ca o jucărie stricată. „Reparați-mă!” țipă ea, iar bolnavii se reped cu toții s-o repare. Numai unul pare a şti despre ce este vorba:”Nu este o jucărie!” zice el. „E întunericul care iese din noi.”Culcați-vă! Culcați-vă!”
*
O fi libertate aceasta: de-a putea cădea ca o frunză?
O fi moarte aceea de-a nu te putea ridica la fel ca ea?
O fi minune aceea de-a te purta vântul cum o poartă pe ea?
*
Văd un şir nesfârşit de oameni aşteptând fiecare cu ghemul lui în mână.
Totul se întâmplă dincolo de o poartă pe care ei n-o pot zări.
*
Sora mea bună n-a trăit decât trei zile, apoi a murit înviind!
*
Frunze uscate, pe o creangă uscată, de pe mormântul mamei mele, ajung la mine într-un târziu. De-aş avea puterea să aştept până vor înverzi!
*
Cred că la începutul vieții lor scriitorii primesc de la Dumnezeu o adeverință cum că au dreptul să scrie. Cât de important este să n-o pierzi!
*
Venind la mine să-mi spună că mă iubeşte, iubita mea şi-a întâlnit adevărata dragoste.
*
Se va întoarce la cuibul ei pasărea care şi-a uitat acasă o aripă sau va aştepta pe o altă creangă să-i crească alta?
*
Salonul 6. Vis. Trec Dunărea de pe malul stâng pe malul drept. Ajuns acolo îmi aduc aminte că mi-am uitat viața pe celălalt mal.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg