Din mai 2018, sub patronajul Centre Pompidou din Paris, fostul garaj al fabricii Citröen din Bruxelles a devenit KANAL, fiind gazda unor evenimente culturale care combină artele plastice cu arhitectura, designul, instalațiile și alte creații ale artiștilor belgieni și europeni. Acest demers cultural unic se întinde pe o suprafață de 35.000 de metri pătrați; creațiile artistice sunt instalate ingenios în spațiile care, în urmă cu numai câțiva ani, fuseseră ocupate de birouri administrative, linii de asamblare sau standuri de montaj autoturisme.
Toate creațiile și activitățile culturale au fost gândite ca răspuns la identitatea locului, la calitățile sale estetice unice și la istoria sa. Acestă abordare experimentală a fost întreprinsă de curatorul Bernard Blistène, directorul Centrului Pompidou din Paris. Kanal se dorește un centru cultural deschis tuturor categoriilor de public și animat de schimburi efervescente de idei care să pună în mișcare scena artistică din capitala Europei.
Încă de la intrare, vizitatorul este surprins de instalația monumentală a lui Jean Tinguely (1925-1991), „L’Enfer, un petit début”. Tinguely s-a făcut cunoscut pentru instalațiile sale cu mașini (meta-mecanică), sau kinetic art în manieră Dada. După moartea mamei sale, în 1979, devine tot mai preocupat de tema morții, pe care o transpune în lucrarea „L’Enfer, un petit début”: treizeci de sculpturi mobile amplasate pe o platformă uriașă se intersectează și formează o „junglă” multicoloră, jucăușă și carnavalescă. Umbre satanice amplifică și dramatizează efectul redat de elementele colorate. Cu această instalație, Tinguely duce la limita extremă metodele sale de asamblare și concepția sa „multifactorială” asupra mișcării, care pleacă de la simpla rotație la circumvoluțiuni foarte complexe. Chiar și după achiziționarea lucrării de Centre Pompidou, artistul a continuat să adauge elemente noi instalației.
Delicată și plină de sensuri este lucrarea artistei sud-coreene Haegue Yang (1971), „Lingering nous”. Artista speculează „calitățile plastice și emoționale” ale obiectelor întâlnite în viața de zi cu zi, pe care le folosește în compoziții abstracte; eliberate din contextul lor funcțional originar, acestea primesc alte conotații și semnificații. Instalația „Lingering nous” este compusă din 166 de jaluzele de aluminiu (material preferat adesea de artistă) și propune un dialog între formele industriale și estetizante ale jaluzelelor și arhitectura brută a fostului garaj Citröen. Haegue Yang invită privitorul să ia în considerație „persistențele” (lingering) potențiale ale operei sale, ca formă abstractă nealterată încă.
Cu lucrarea „AIRFRANCE.be”, Simona Denicolai și Ivo Provoost își ancorează demersul artistic într-o posibilă (re)definire a spațiului public, prin semnificațiile și limitele pe care acesta le impune. Ei explorează ideea de imagine publică în relație cu spațiul intim. Apelând la „micro-acțiuni” și instalații „evolutive și programatice”, cei doi artiști aduc noi interpretări ideii de angajament politic și de schimburi care au loc între diverse lumi. Chiar dacă la prima vedere lucrarea nu este percepută ca o „operă de artă”, sensul formelor și al obiectelor este dat de contextul în care acestea sunt amplasate. În centrul instalației lor se află lucrarea „Prima traversare a Saharei 1924”, realizată în 1989 de Pierre De Gobert, care a făcut obiectul unui schimb între un fost client și directorul fabricii Citröen. Lucrarea lui De Gobert aduce în atenție una dintre cursele inițiate de André Citröen (Croaziera neagră, 1924-25) pentru a-și promova marca de mașini. Denicolai și Provoost reamenajează spațiul fabricii cu elemente găsite în arhivele fabricii pe care le recompun într-o viziune inedită. Simona Denicolai (1972, Italia) și Ivo Provoost (1974, Belgia) lucrează împreună din 1990; lucrările lor se află în colecții publice precum S.M.A.K. Gent (Belgia), FRAC (Île de France, Pays de la Loire, Haute Normandie, Bourgogne, Franța), Mac’s Grand Homu (Belgia) etc.
La KANAL mai pot fi văzute operele altor artiști: Thomas Heatherwick („Billet 7 – Extrusion 5”, 2011), Raffaella Crispino („Time Zones”, 2018), Ariane Loze („L’Archipel de Moi”, 2018), Martin Kersels („Loud House”, 1998), Ross Lovegrove („Supernatural Chair”, 2005-2008) etc. Administrat de Brussels-Capital Region, acest proiect ambițios a fost realizat în contextul unui parteneriat de zece ani cu Centrul Georges Pompidou.