Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Kazimiera Iłłakowiczowna sau despre dragostea poetei poloneze pentru poporul român, pentru Eminescu și Blaga

Kazimiera Iłłakowiczowna  sau despre dragostea poetei poloneze pentru poporul român, pentru Eminescu și Blaga

Eminescu este încercat de gândul Morții,dar și de speranța reintegrării în Natura-Mamă. Așteaptă această întoarcere în Cosmos ca pe o beatitudine finală. Eminescu este încercat de gândul Morții,dar și de speranța reintegrării în Natura-Mamă. Așteaptă această întoarcere în Cosmos ca pe o beatitudine finală. Mircea Eliade
Traducerile Kazimierei Iłłakowiczówna (1888-1983)1 din creația eminesciană au însemnat, după transpunerile efectuate de Emil Zegadłowicz, în anii 1932-1933 şi de Ryszard Dobrowolski, în anii ’60, o nouă etapă în transpunerea operei marelui romantic român în Polonia. Era pentru prima dată când un poet de anvergura creatoarei din Poznan, cu un loc bine definit în literatura țării sale, de data aceasta bună cunoscătoare a limbii române, pe care o vorbea fluent, să îl traducă și să îl răspândească în țara lui Mickiewicz, Słowacki și Norwid pe Eminescul nostru, romanticul cu preocupări largi despre istoria Poloniei2 Marele merit al traducătoarei a fost că a acționat intens într-o perioadă în care presa culturală din țara natală apărea în tiraje de sute de mii de exemplare, iar Iłłakowiczóna a apelat din plin la mijloacele respective de comunicare, precum și la radio și televiziune – ceva mai târziu – întru cunoașterea în masă a poeziei clasice și contemporane românești, cât şi a liricii populare. Autoarea florilegiului Zborul lui Icar (a debutat cu volumul respectiv în 1912), a și declarat că de poezia populară românească este fascinată. Era pentru prima dată când un poet de talia și de factura autoarei se apleca constant asupra literaturii române, ca semn de recunoștință pentru ospitalitatea cordială acordată de români, timp de peste opt ani, în perioada cea mai grea din viața sa și din istoria generației sale (1939-1948)3, pentru modul în care personal a fost înconjurată de aceştia în vremuri de restrişte. O făcea cu prețul unor traduceri de mare calitate – unele impecabile – cu dragoste și afecțiunea fraternă. N-a uitat niciodată de șansa acordată ei de români, de a munci și de-a trăi pe meleaguri românești, la Cluj, considerând că acesta a fost un privilegiu pentru fostul diplomat pe care soarta crudă l-a adus aici, la alegerea ei, în septembrie 1939.Poeta se trăgea dintr-o familie lituaniană, ca mulți dintre confrații ei poeți, de la Mickiewicz la Miłosz, cu rădăcini directe ce duceau la bunicul său, unul dintre membrii organizației Filomaty, din care a făcut parte însuși autorul epopeii Pan Tadeusz, Adam Mickiewicz. S-a bucurat de o instrucție solidă, dobândită în Anglia, la Petersburg și la Cracovia. De tânără a cunoscut „durerile vieţii”, cunoscut fiind că în timpul primului război mondial a slujit în armata rusă, ca infiermieră, (Varșovia se afla sub imperiul țarist de la 1795), ca apoi să se remarce și în viaţa publică, în calitate de diplomat, inclusiv ca secretar personal al celui care a redat Poloniei independența de stat și demnitatea de odinioară în lume, mareșalul Józef Piłsudski. Kazimiera Iłłakowiczówna a avut șansa să cunoască România, pentru prima dată în anii 1937 și în 1938, delegată fiind de Ministerul Afacerilor Externe de la Varșovia de-a prezenta în lume Polonia și personalitatea liderului polonez (decedat în mai 1936), cel pe care l-a slujit cu devoțiune exemplară. În țara noastră prezentările le-a făcut de la Cernăuți la Cluj și Timișoara, respectiv la Galați, București și Petroșani în faţa unei audienţe selecte, care n-a uitat-o cât a trăit. În timpul celor două voiaje s-au pus bazele dragostei și prețuirii pe care le-a căpătat față de România. Meleagurile carpatine au devenit un „deliciu” pentru sufletul ei nobil. „Trăirile românești” le-a înfățișat în scrieri de mare sensibilitate, care ne-ar putea interesa din multe puncte de vedere, personal considerându-le pagini antologice despre ființa şi cultura românească. Impresiile legate de manifestările poporului român în cele mai diferite ipostaze, Iłłakowiczówna nu le-a păstrat doar pentru sine sau pentru studii ulterioare, și nici nu le-a lăsat să lâncezească în sertare sau prin jurnale intime, niciodată publicate, ci le-a răspândit cu mult sârg în presa poloneză, din dorința ca o bună parte dintre compatrioții ei să cunoască valențele creatoare de care dispunea România, aliată cu Polonia din martie 1921, în lupat împotriva bolşevismului4. România și Polonia și-au întins atunci cu multă cordialitate braţele. Un dirijor neîntrecut a fost în acel timp, Nicolae Iorga – prin Neamul Românesc și Timpul lui Gafencu – toată elita românească, românii toți, de la vlădică la opincă.5Ştia bine Iłłakowiczówna că ţara şi poporul român l-au primit de patru ori cu mare căldură pe fostul conducător al Poloniei renăscute; știa că de la cel mai înalt nivel, Coroana României aprecia personalitatea complexă şi dârză a Mareșalului; a conferențiat diplomata în cele mai mari orașe, în calitate de scriitor şi de femeie care l-a cunoscut îndeaproape pe Pilsudski, ca şi Regina Maria a României, care l-a descris în jurnalele sale în cele mai frumoase culori. ,Enumerarea – fie și numai a titlurilor acestor însemnări/reportaje – elaborate la fața locului de scriitoare ar fi suficientă pentru a ne convinge că nu a trecut indiferentă pe lângă ceea ce întâlnise și remarcase în România la sfârșitul anilor interbelici. Republicarea acelor materiale cât și o lectură proaspătă a textelor pe care le vom aminti mai jos ar fi extrem de instructivă și azi nu numai din punctul de vedere cultural și scriitoricesc, dar și istoric, politic și sociologic, ajutându-ne să identificăm transformările petrecute în societatea românească după opt decenii (în bine sau în rău), și dacă mai este ceva viabil din ceea ce odinioară a atras-o pe vizitatoare ca un magnet. Ar putea fi un prilej fericit de a ne raporta la una din perioadele cele mai mai dramatice și tulburi care a urmat – atât pentru polonezi dar și pentru români – aşadar cu cei cu care poeta a trăit alături şi după Diktatul de la Viena din 1940. Ea avea să remarce cu multă dragoste şi afecţiune persoanele care au ocrotit-o, iar cu o anumită obidă a subliniat că ungurii au uitat de ea în acele momente, au şteres cu buretele faptul că au curtat-o insistent în prealabil, cu scopul de traduce din literatura lor, fără a-i sări în ajutor de data aceasta, după ce aceştia au ocupat o parte din Transilvania, săvârşind atâtea crime. Poeta n-a uitat niciodată că oamenii simpli sau intelectualii de vază au înconjurat-o ca pe o ru dă apropiată. Sunt mărturii de răspândit şi azi în lumea întreagă. Iată titlurile acestor scrieri: W Rumunii /În România/(1937), Rumuńskie róże „Trandafirii românești”, (1937), Ostatnio w Rumunii „Recent în România” (1937), Jaka jest Rumunia „Imaginea României” (1937), Rumunia kamienna „România sculptată în piatră” (1938), Naszym rumuńskim siostrom „Surorilor noastre românce” (1938) etc6. Iată sufletul ei în câteva citate din reportajele de o rară sensibilitate, enumerate mai sus:„…În România nu trebuie să depui efort să te acomodezi. Pe străin îl poartă valul omenesc viu, unduios, sensibil, plin de grijă, de o rară delicatețe, un val față de care efortul personal devine inutil. … I se economisește oaspetelui fiecare clipă de stânjeneală, fiecare ciocnire brutală cu necunoscutul /…/ în conversații nu există întreruperi sau momente de tensiune, discuția curge ușor, fără șabloane..Există în discursurile românești un conținut și o arhitectură a căror unitate și curgere impecabilă îl poartă pe ascultător ca ritmul unui dans, ori al unui marș”. Poeta poloneză reține că în România: „totul pare a se perinda în cadrul unei frumuseți veșnice, care e moștenită din ancestral, neștirbită de la o generație la alta și care se manifestă în orice clipă, în chipul cel mai firesc, fără constrângere, fără a se întoarce spre sine.””În grupuri frumoase și demne ies româncele din biserică înveșmântate în portul lor național de sărbătoare, și tot în frumusețe o bătrână țărancă, la târg stă dusă pe gânduri, aplecată asupra fructelor și brânzeturilor proaspăt aduse din sat. /…/Frumoase sunt femeile în România! /Armonia rasei atinge, prin ele, expresia cea mai înaltă”. Remarcă aceste lucruri o Doamnă de mare sensibilitate, o Poetă, un diplomat umblat mult prin lume. Nu excludem că unele aprecieri favorabile să le fi auzit, ca secretară personală, și din gura superiorului ei, ctitorului Poloniei moderne, Mareșalul Piłsudski7. La rândul lui acesta a fost atât de îndrăgostit de România încât a vizitat-o în zece ani de patru ori. Nicăieri în lume n-a făcut șeful statului polonez atâtea vizite. Una dintre acestea a durat șase săptămâni (1928). A străbătut mareşalul ţara întreagă „la pas”. Printre polonezi, poate numai Papa Ioan Paul al II-lea a mai vorbit atât de frumos şi de înţelept despre România, în vizita efectuată în mai 1999, folosind epitetul „Grădina Maicii Domnului”, cu referiri la spiritualitatea românească, la cultura și istoria ei, ca punte de legătură între Orient și Occident. La izbucnirea războiului, în septembrie 1939 se putea îndrepta Kazimira Iłłakowiczówna oriunde în această lume, mai ales că refugiata era speriată peste măsură. Îi cunoștea pe ruși ca nimeni altcineva. Dar a ales România şi a hotărât să rămână aici şi să nu mai continue bejania. Avea în buzunar un pașaport diplomatic și cunoștințe pretutindeni în lume. A ales Clujul. Putea lua drumul Franței sau al Albionului, ca zecile de mii de conaționali. A preferat să rămână în Ardeal, în ciuda faptului că și aici – ca oriunde în acele vremuri – tot ceea ce se petrecea în lume și mai ales înstrăinarea o rodea. A rămas pe Someș, la Cluj, în casa ospitalieră a guvernatorului transilvan, profesorul universitar, Coriolan Tătaru, să-i învețe pe copiii acestuia și pe ai vecinilor săi limbi străine, mulţumită că astfel va putea să-și câștige onest pâinea cea de toate zilele. Printre învățăceii săi, unii au devenit nume mari mai târziu: Valeriu Bologa, Nicolae Enescu, Dorli Blaga etc. Cea din urmă încă îşi mai aminteşte cu plăcere de profesoara poloneză Illa, iar alții au căutat-o și o vor evoca cu mare căldură decenii mai târziu.La rândul ei, Profesoara n-a uitat pe nimeni şi a făcut încă de atunci un elogiu deosebit elevilor săi clujeni, aviz şi pentru cei de azi! „Traian învaţă de doi ani cu mine limba rusă şi de un an engleza. Iuliu îl ajunge din urmă în studiul limbii engleze. Pe Traian nu îl intereseză nimic altceva în afară de ştiinţă. Învaţă în taină italiana şi greaca, pentru că s-ar putea să-i folosească. Iuliu învaţă singur spaniola, fiindcă zice el, este o limbă atât de frumoasă încât e greu să îi rezişti. (Nu s-ar da în lături să înveţe şi japoneza). Această generaţie a lor, a doua generaţie de intelectuali, după bunicii lor ţărani, este stăpânită de foamea cărţii şi înghite ştiinţă, aşa cum înghite câinele Brak ciocolata, nici nu-i simte gustul dacă bucăţica e prea mică”. 8Nici că se putea un elogiu mai frumos la adresa tineretului român studios din acei ani cumpliţi de grei. Nu numai la adresa acelor tineri, cu precădere însă la adresa oamenilor simpli, cei care pur şi simplu au cucerit-o pentru totdeauna şi pe care i-a evocat cu o cordialitate copleşitoare.„Niciodată nu m-a părăsit bunătatea oamenilor. La familia unde m-am stabilit întâi, dând lecţii într-o casă bogată, cea mai bună a fost pentru mine femeia lor din casă, o ţărancă simplă. /…/ Cu toate că nu ne înţelegeam în nici o limbă, ea ştia atât de bine să-mi ghicească voia, să mă consoleze, să plângă cu mine…. Seara când stăteam pe gânduri în cameră, apărea Maria. Îngenuchea lângă mine pe podea şi, plângând, îmi spunea în jargonul ei ciudat, latin, pe care aproape că îl înţelegeam, cuvinte pline de alinare…. Când Clujul românesc, numai după un an, s-a schimbat şi a devenit Kolozvar-ul unguresc, iar eu în douăzeci şi patru de ore, am fost nevoită să părăsesc vila guvernatorului, unde îi învăţam pe copii limbi străine şi să caut un adăpost, cine m-a primit în casă? Niciuna dintre contesele şi baroanele unguroaice care-mi arătaseră amabilitatea mondenă din clipa din care am apărut la Cluj…./…./ Această ţărancă simplă, fostă slujnică, mi-a spus să mă duc la ea, la ţară, şi să stau acolo cât voi vrea până când se va găsi ceva mai bun”. Şi tot acesta, la plecarea definitivă spre ţară a poetei, în 1947, după cumplita foamente care a bântuit România în acei ani, Maria Lăpuşan din Gilău, i-a adus o pâine rotundă pe care n-a uitat-o niciodată scriitoarea, conştientă că aceasta era o mare raritate. În plus a şi invitat-o să revină la ea, la ţară, la Gilău.Am găsit în rândurile și frazele aşternute de Iłłakowiczówna în însemnările sale aprecieri de pus la icoană, judecăți emise nu doar de un talentat scriitor și poet, ci şi reflecțiile unui umanist de mare clasă. Și alți scriitori polonezi, demnitari sau refugiaţi de rând din toate categoriile sociale au scris în perioada respectivă gânduri simțite despre poporul român și cultura românească9. Însă Iłłakowiczówna a înțeles izvoarele acestei culturi și mai ales trăinicia ei. Pentru a trece mai ușor peste vremurile crâncene, Maica Lucia, bunica viitorului academician român, Valeriu Bologa, avea să îi insufle pentru totdeauna dragoste pentru Eminescu. Deseori a amintit traducătoarea episodul respectiv şi peste ani. Paginile din poetul nepereche, cu muzicalitatea și simplitatea lor, au fost primele impulsuri, primele ei lecturi. A trecut apoi la transpuneri tot mai variate, atât din creația eminesciană cât și din lirica altor poeți români de seamă, de la Ienăchiță Văcărescu, la Alecsandri, Bacovia, Miron Radu Paraschivescu, Magda Isanos și Marin Sorescu. Se va atașa, totodată, nu numai de țăranca din Gilău, femeie în casa guvernatorului transilvănean, profesor universitar, ci și de elevii pe care îi învăța limbi străine pentru a-și câștiga modest – cum subliniam mai sus – o pâine. Drag, chiar foarte drag i-a fost Iłłakowiczównei şi țăranul român, despre care spunea: „este un estet din naștere, lucru vădit în meșteșugul cu care-și țese portul, își clădește și-și împodobește casa, își pictează icoanele. Tradiția frumosului în România se află pe primul plan. […] Acolo totul pare a se desfășura în limitele unei frumuseți eterne sacre; se moștenește neștirbită de la o generație la alta și îți apare, în orice clipă, în chipul cel mai firesc, fără emfază […] Să locuiești într-o casă țărănească în belșugul de culori al pernelor, chilimurilor, ștergarelor și covoarelor brodate și țesute, e ca și cum ai locui într-un curcubeu. Culorile sunt asociate cu un gust infailibil […] și nu știu să fi văzut în altă parte femei îmbrăcate atât de împodobit […] Icoanele, aceste imagini sacre românești, formează un capitol de frumusețe cu totul aparte. O frumusețe care emană nemijlocit din sufletul omului simplu, al poporului. Bizantinismului, care stă la baza iconografiei românești, cufundat într-o meditație hieratică i se adaugă blânda seninătate latină. Prin forma încremenită, rigidă curge un conținut riguros, armonios”10. Regatul României avea ca ministru plenipotențiar la Varșovia un diplomat de talia lui Duiliu Zamfirescu, dornic ca și Blaga sau Aron Cotruș să dea noi dimensiuni colaborării bilaterale, încât în 1938 autoritățile românești îi vor acorda scriitoarei Ordinul Coroana României în grad de Comandor. România știa în vremurile respective destul de bine ce înseamnă recunoștință pentru o faptă demnă de laudă. O făcea cu generozitate cum a făcut-o şi în cazul celuilalt traducător din Eminescu, Emil Zegadlowicz.Modesta ambasadoare a literelor române – așa cum personal am cunoscut-o la Poznan – nu va pomeni niciodată despre această înaltă distincţie, cu care alţi indivizi ar fi ieşit în faţă, ar fi cerut sprijin chiar oficial în 1939. Au făcut-o mulţi. Poeta va pomeni, în schimb, cu mare dragoste și afecțiune despre vecina sa „Maica Lucia”, născută Pușcariu, bunica profesorului Valeriu Bologa, cea care înțelegându-i firea poetică a apropiat-o pentru totdeauna de limba română, ademenind-o cu lecturi din versurile lui Eminescu, convisă că astfel ne va cunoaşte și mai bine. Iar peste ani, după năpraznicul război, întoarsă în Polonia (1948), Doamna Iłła – cum îi spuneau cunoştinţele şi elevii săi – va recunoaște, cu o sinceritate dezarmantă, despre subtila valoare a spiritului românesc. Printre primele poeme din Eminescu traduse şi publicate în presa catolică poloneză de poetă a fost poemul Ruga.11Nu cumva tânărul preot şi Poet Karol Wojtyla a fost printre cei care a citit aceste versuri pentru prima dată?. În mod sigur el avea să le recite în Piața Sfântul Petru de la Roma, chiar în limba română. Se petrecea în 1983. Era primul Papă polonez, primul Pontif care făcea acest lucru. 12”În timp ce de-a lungul celor opt ani și jumătate, nu mi-am putut însuși limba maghiară, deși la cererea unor literați de la Budapesta tradusesem două romane și câteva poezii ungurești în limba polonă (…), româna mi-a devenit accesiblă numai în câteva săptămâni (sublinierea mea – N.M.) de la stabilirea (mea) la Cluj”. 13Se va interesa peste ani Doamna Iłła, dacă la Catedrala greco-catolică de pe Someş mai dăinuie icoana Maica Domnului din Częstochowa; şi n-avea să uite că pentru cinstirea memoriei polonezilor îngropați în cimitirul din localitate a cuvântat în 1946 însuși poetul și filosoful român Lucian Blaga. Intrebată, fica acestuia nu şi-a mai amintit recent de acest episod, dar mai păstrează în minte lecţiile făcute la Braşov (?) cu profesoara poloneză, secretara personală a mareşalului Pilsudski. N-a aflat niciodată fosta refugiată pe meleaguri româneşti despre faptul că scriitorul din Lancrăm şi-a început cariera diplomatică la Varşovia, în urmă cu nouăzeci de ani, în 1926, unde va funcţiona şi în anul următor. Din creaţia Poetului din Lancrăm va traduce şi publica în anii ’60-’70 poeziile: Oraşe, arhipelaguri, oceane, Scoici, Cântec înainte de a adormi, Cântecului somnului, Inscripţie pe o casă nouă, Catren şi Heleşteul, texte care vor intra în culegerea de Opere complete ale autoarei, apărute în anul 2000 la Torun. 14
Note1 Nicolae Mareș, Marea doamnă Iłła din Poznań – un alt „ambasador” al literaturii române pe meleaguri poloneze // Nicolae Mareș, Cultură – Artă – Literatură – Știință – Spiritualitate (Eseuri), Colecția OPERA OMNIA publicistică și eseu contemporan,  Vol. I, Editura Tipo Moldova, Iași, 2014, pp. 387-390; idem, Două distinse traducătoare: Janina Wrzoskowa şi Kazimiera Iłłakowiczowna // Nicolae Mareș, Cultură – Artă – Literatură – Știință – Spiritualitate (Eseuri), Colecția OPERA OMNIA publicistică și eseu contemporan,  Vol. I, Editura Tipo Moldova, Iași, 2014, pp. 385-386; idem, Tălmăciri, 27-30; idem2 Nicolae Mareș, Eminescu și Polonia, România literară nr. 2/15 ianuarie 2016, pp. 22-23;3 Nicolae Mareș, Încă Polonia…pp. 234-237, Editura Prut Internaţional and Colosseum, 2008; idem Tălmăciri pp. 27-30, Ed. TipoMoldova, Opera Omnia, Iași 20134 Nicolae Mareş, Jozef Pilsudski, Mongrafie, eLiteratura, Bucureşti 2015 5 Nicolae Mareș, 75 de ani de la moartea marelui istoric român – prieten al Poloniei și al poporului polonez, cel mai mare filopolonez român – Nicolae Iorga, în „Polonus”, 1/2016, pp. 20-27; idem Nicolae Iorga despre copilăria sa, despre polonezi și Polonia, în volumul omagial, Anca Irina Ionescu, Editura Lider Internațional, pp.277-282; idem în Dacia literară nr. 7-8 /2013. pp. 17-20. 6 cf. Maria Vârcioroveanu, Kazimiera Illakowiczowna – o poloneză care ne-a iubit, Ed. Paideia 2008¸ idem Nicolae Mareş, Blaga în limba polonă, Editura eLiteratura, Bucureşti 20147 Idem Nicolae Mareș, op. cit. Mareşalul Pilsudski8 Idem, Maria Vârcioroveanu, op. cit. – la fel în continuare.9 cf. Albumul Iar pământul vostru a devnit casa noastră, Refugiaţi polonezi în România în anii 1939-1945, Centrul Karta, Varşovia 2012, primit de la ministrul polonez pentru combatanţi, Jan Stanislaw Ciechanowski, cu autograf, ştiind cât de critic am fost la apariţia, la aceaşi editură, cu sprijinul ICR, a unei lucrări intitulate Azilul românesc. 10 „Prosto z Mostu”, nr. 40 din 29 august 193711 Cf. Slowo Powszechne – 1948 12 Nicolae Mareș, Sfântul Ioan Paul cel Mare, TipoMoldova, Iași 2015 13 Idem, Maria Vârcioroveanu, op.cit.14 Vezi Nicolae Mareș, Lucian Blaga în limba polonă, Editura eLiteratura, București 2015

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg