Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

La despărțirea de Oliver Lustig

A plecat dintre noi, ne-a părăsit, la 91 de ani, un mare fiu al Transilvaniei româneşti, generalul-maior în rezervă Oliver Lustig, supraviețuitor al Holocaustului, scriitor, ziarist militar, un om cu vocația prieteniei şi întrajutorării. Întâmplarea nu e anodină şi nu poate trece fără a fi observată de foarte numeroşii lui prieteni, colegi sau doar simpli cititori (dacă a citi cărți despre Holocaust poate fi un lucru simplu!), care-i datorează toți foarte mult. Mă număr printre aceştia.
În 1978, colonelul de atunci Oliver Lustig (fusese cel mai tânăr locotenent-colonel din armata română, la doar 28 de ani) a intervenit, la sugestia prietenului şi editorului său de la Cartea Românească, Florin Mugur, în favoarea tânărului soldat care eram, chemat să-şi satisfacă stagiul militar la „diribau”, geniu-construcții, „arma lopată”, într-o unitate militară de muncă în care se construia, în regim de puşcărie, socialismul multilateral dezvoltat. Soldatul tocmai fusese premiat de Uniunea Scriitorilor pentru primul său volum de versuri. În acei ani ai comunismului târziu, în descompunere, Uniunea Scriitorilor se îndepărtase sensibil de aparatul de propagandă pe care-l servise disciplinat zeci de ani. Uniunea Scriitorilor premia şi cărți care nu erau „pe linie”. Asta după ce editurile îndrăzniseră să le tipărească. Soarta ingrată a foarte tânărului poet soldat (21 de ani) de la „diribau”, comuna Măgurele de lângă Bucureşti, nu a trecut neobservată nici pentru scriitorii civili, ca Florin Mugur, nici pentru cei militari, ca Oliver Lustig. Mutat din unitatea de muncă, am devenit chiar coleg de etaj cu colonelul Lustig în complexul presei militare de atunci, tânărul scriitor fiind plasat la o revistă cu o tentă mai culturală, Viața Militară, condusă de prietenul lui Oliver Lustig, colonelul Dumitru Rădulescu, plecat şi el la Domnul acum câțiva ani.
Deşi de departe, legătura mea cu marele memorialist al Holocaustului a continuat fără întrerupere. Oliver Lustig nu a obosit niciodată, prin cărți, prin articole de presă, prin interviuri şi conferințe, să aducă aminte de tragedia incomensurabilă trăită de evreii din Europa, deci şi de cei din Transilvania de Nord, căzută sub ocupația fasciştilor maghiari ai lui Horthy şi Szálasi, în lagărele Germaniei hitleriste: Auschwitz, Treblinka, Buchenwald, Dachau… Un document public spune despre Oliver Lustig: „Împreună cu el, din cei nouă membri ai familiei sale (părinții şi şapte copii), au mai supraviețuit Holocaustului o soră şi doi frați”. Oliver Lustig a fost eliberat de armata americană din lagărul de la Kaufering (Dachau) la 27 aprilie 1945.
Iată câteva dintre cele mai citite titluri ale scriitorului şi memorialistului Oliver Lustig: Viața în imperiul morții – 1969, Destin blestemat – 1980, Dicționar de lagăr – 1982, Jurnal însângerat – 1987, Limbajul morții – 1990. Una dintre ultimele cărți ale marelui memorialist, Ce rost are să vorbim despre Holocaust?, a fost publicată de Editura Compania în 2004. Cartea continuă să fie cerută, mai ales în şcoli, pentru că rana tragediei de la Auschwitz nu s-a închis şi nu se va închide prea curând, nu se va închide niciodată. Copiii inocenți continuă să pună întrebări deranjante şi să aştepte răspunsuri care niciodată nu vor fi uşor de dat. Oliver Lustig nu a obosit niciodată să meargă în şcoli la întâlnirea cu copiii. Marele nostru prieten s-a achitat magistral de datoria de supraviețuitor.
Dumnezeu să-l aibă în paza lui !

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg