Despre aparențe care înșeală, despre discernământ, despre cum se învață empatia este vorba în Dovedește [o poveste virală] de Lucie Vérot (traducere: Diana Nechit), încă un spectacol din reușita serie pentru adolescenți asumată de Teatrul Gong din Sibiu. O montare deloc pedagogică, fără vreo „morală” didacticistă, excelent calibrată – și cu atât mai eficientă în mesaj – de regizorul Eugen Jebeleanu.

         Dovedește este povestea a doi elevi, Célia și Théo, care se îmbolnăvesc din cauza unui virus care le „aduce zăpada prin burtă”, cum spun ei. Izolați în camerele lor de cămin, în vasta iarnă înzăpezită din jur, exact ca într-o „bulă” cronotopică, ei se vor scufunda în bula tehnologică ce le va alimenta cele mai năstrușnice teorii, culminând cu convingerea că virusul a fost pitit într-un dulap din școala lor de profesoara de biologie, personaj cu înfățișare și comportament bizare, deci sigur ascunzând ceva. Bulgărele suspiciunii se rostogolește din ce în ce mai amețitor și amenințător, până când un deznodământ traumatic îi va aduce pe Célia și Théo în orizontul frust al realității, potențându-le discernământul și empatia.

         Piesa a fost scrisă, oarecum premonitoriu, s-ar putea spune, în 2017, iar Eugen Jebeleanu a montat-o la finele lui 2021, într-un moment de maximă semnificație a intrigii. Regizorul a știut însă, cu sprijinul excelenților actori Eliza Păuna și Paul Bondane, să anihileze orice accent tezist ori partizan din spectacol. Dovedește e doar o poveste pe care fiecare privitor poate s-o interpreteze după plac. Acest registru hermeneutic se probează și mai adecvat și inteligent în 2023, făcând ca producția să reziste în timp și să se poată juca în continuare.

         Universul intim al celor doi eroi este minunat figurat scenografic (foarte creativă Irina Moscu și de data asta!) de niște troieni de zăpadă prin care Célia și Théo se plimbă, patinează, se joacă, se necăjesc amical, se bulgăresc, în timp ce lumea „cealaltă” apare doar în imagini video (muzică și video Ovidiu Zimcea) proiectate pe sloiurile de gheață prezente în scenă.

Această netă disjuncție de orizonturi, cei doi versus lumea, este și un mecanism semantic regizoral prin care se exhibă capcana aparenței, a convingerii neconfruntate. Legănați în certitudini nezdruncinate, Célia și Théo vor deveni, involuntar, niște rău-făcători.

         Opțiunea lui Jebeleanu de a distribui în rolurile adulților tineri elevi (și-au asumat cu naturalețe și seriozitate partiturile Dominik Stühler, Cezara Borger, Bogdan Popa, Ana Rusu, Anita Paskuy, Sonia Rotar, Patrick Vasu, Casian Stancu) a răsturnat benefic ierarhia autorității, catalizând și mai mult mesajul subsecvent-responsabilizant al spectacolului.

         Eliza Păuna și Paul Bondane au conturat fermecător cele două personaje principale, cu prospețimea, ingenuitatea, cruzimea, voluntarismul, inflexibilitatea, amestecul de copilăreală și maturitate, naivitatea și gravitatea lor. Doi actori experimentați, perfect stăpâni pe mijloacele lor de expresie, totuși de un ludic desăvârșit, ambii strălucitori în roluri.

         Cel mai mult aș remarca în Dovedește anvergura sa speculară, de oglindă a realității, de oglindă a spectatorului. A-ți putea oglindi (în secret, doar pentru tine) comportamentul propriu în povestea din fața ta, recunoscând și consecințele, și capcanele, dar fără a deveni culpabil decât în propria-ți conștiință, este un fel de simili-catharsis extrem-contemporan. Cred că aceasta e calitatea cea mai importantă a spectacolului de la Gong: educarea prin auto-asumare, nu prin impunere.

         Dar ca să nu devin eu însumi pedagogic, o să rezum spectacolul în trei cuvinte: fresh, challenging, cool!