Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Lecturi cu Constantin Cubleșan

Lecturi cu  Constantin Cubleșan

 

Constantin Cubleșan
Poezia de toate zilele
Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2017

 

La vârsta lui seniorală, pe care chipul nu i-o trădează, Constantin Cubleșan pare unul dintre cei mai în formă scriitori clujeni ai momentului. Prin iunie, ne-a semnat o dedicație pe romanul Anotimpuri paralele; recent, în octombrie, o alta, de astă dată pe volumul de cronici literare Poezia de toate zilele. Semnătura sa este întâlnită constant în revistele clujene sub articole de o largă varietate, de la simpla recenzie a unei cărți de curând apărute la o duioasă evocare a unui confrate dispărut.
Prezență extrem de agreabilă în cercurile pe care le frecventează, cuvântul său este ascultat cu respect, bonomia sa induce starea de calm între spiritele încinse. Mai rar un scriitor atât de echilibrat, care nu poate fi rău, oricât s-ar strădui. Mai rar un critic literar cu o atât de cuprinzătoare înțelegere pentru orgoliul confraților, pentru efortul creator al acestora, indiferent de păcatele pe care le-au săvârșit. Trăind de peste o jumătate de veac între actorii și figuranții de pe scena vieții noastre literare, a scris cronici de când îl știm. Și întotdeauna cu deplină onestitate.
Volumul Poezia de toate zilele cuprinde 51 de cronici și portrete de scriitori, apărute, cu minime excepții, în ultimii trei-patru ani. Modest, autorul nu ține să-și prezinte cartea ca pe un eveniment editorial. Îi lipsește prefața, lipsesc minimele informații despre publicațiile în care au apărut articolele, ca și cum nu s-ar miza pe receptarea ei dincolo de actualitatea imediată. Este adevărat că asemenea culegeri au publicat și publică mulți critici de ieri și de azi, deci gestul său ar putea părea unul de rutină. Dar chiar și așa, cartea merită mai multă considerație, are de partea ei mai multe atuuri să fie băgată în seamă. Nici nu știm dacă, subliminal, autorul nu a acționat ca atare când a stabilit genericul sub care sunt puse articolele, sugerând, mai degrabă, cuprinsul unui eseu decât al unei culegeri de cronici literare. Acel „de toate zilele” are destule conotații, încât să fie trecut cu vederea ușor. Despre Poezia – poezie, consacrată istoric, s-a scris enorm. Despre Poezia de toate zilele, însă, mai puțin, sintagma însăși riscând să trezească suspiciuni. Cum, adică, de toate zilele? Sărăcăcios îmbrăcată? Expresie a unor stări sufletești minore, a unei realități inexpresive?
Nici cuprinsul volumului nu iese din linie. Toate cele 51 de cronici poartă un titlu, e adevărat, dar ordonarea lor e făcută după cel mai mecanic criteriu cu putință. Scriitorii comentați sunt prezentați în ordine alfabetică. Se începe cu Tudor Arghezi și se încheie cu Călin Vlasie. Nu funcționează nici criteriul cronologic, nici cel al mișcării ori generației literare cărora le aparțin. Ceea ce face legătura între subiecți, cu puține excepții, este empatia acestor poeți față de poezia de toate zilele. Dacă autorul i-ar fi selectat anume, intenția sa eseistică ar fi ușor de probat. Dar nu pare să se fi întâmplat așa. Pretextul cronicilor sunt cărți apărute în intervalul amintit. Să fie vorba, atunci, de o molimă care bântuie prin poezia românească de o bună vreme încoace? Constantin Cubleșan nu stabilește un asemenea diagnostic, el scrie, bonom, despre ce observă, căci doar acesta-i rostul unui cronicar. Dar speculații se pot face, în vremuri atât de contorsionate ca ale noastre.
O primă serie de articole ar putea fi grupate într-un capitol de Recitiri în actualitate. Este și titlul cronicii închinate unei antologii din poezia lui Tudor Arghezi, apărută în 2014. Aici și-ar găsi locul eseurile ori evocările despre Radu Stanca, Ștefan Augustin Doinaș, Gellu Naum, Magda Isanos, Nina Cassian, Aurel Gurghianu, Marin Sorescu. Termenii au acoperire, pentru că nu de simple cronici e vorba în cazul acestor poeți, ci de incursiuni în opera lor, prilejuite de antologii recent apărute. În calitate de comentator, căutăm argumente în susținerea temei eseului, dar le descoperim ca evidente numai în câteva situații. În universul poetic al lui Tudor Arghezi, da, se poate vorbi și de o poezie de toate zilele. Ne asociem mirării autorului că dintr-o astfel de antologie nu a fost selectat nici un text din poemele 1907 și Cântare omului. Acestea sunt la fel de argheziene ca Flori de mucigai, bunăoară, și în raportul lor cu realitatea, și prin limbajul poetic folosit… Cât îi privește pe Radu Stanca și Ștefan Augustin Doinaș, nu ni se oferă motive să-i asociem temei urmărite. Prin programul estetic adoptat, cei doi reprezentanți ai Cercului literar de la Sibiu altfel simțeau poezia, departe de ei intenția de-a o coborî în cotidian, ceea ce autorul și recunoaște.
Sunt de reținut portretele poeților pomeniți, câteva cu adevărat exemplare. Puțini sunt cei care mai vorbesc astăzi de Magda Isanos ori Nina Cassian. Volumul de Scrieri al celei dintâi, apărut în 2016 la Chișinău, și jurnalul Memoria ca zestre al celei de-a doua le aduc însă în actualitate. Reconstituindu-le biografia și urmărindu-le evoluția operei, autorul le redă istoriei noastre literare ca personaje feminine capabile să umple fiecare paginile unui roman, prin personalitatea și destinul lor ciudat.
În ordonarea închipuită de noi, grupajul cel mai consistent din volum ar cuprinde cronici la cărți ale unor poeți care și-au asumat ca program estetic poezia de toate zilele. Cu puține excepții, autori în viață, din generații diferite, unii notorii, alții mai de ocazie, toți, însă, animați de aspirația de-a fi în pas cu moda. Câțiva aparțin promoției șaizeciste, afirmându-se, la început, pe alte coordonate lirice (Mircea Ivănescu, Toma George Maiorescu, Nora Iuga, Ovidiu Genaru, Ileana Mălăncioiu), ca să evolueze, apoi, spre o poezie de toate zilele. Influențele avangardiste asupra unora sunt evidente. Tentația experimentului, discursul eseistic, apetitul ludic, obsesia livrescului, absurdul metaforic sunt câteva din trăsăturile poeziei acestor autori. Ce expresiv sună, în contextul temei urmărite, un titlu de volum ca acesta: Sinucigaș plonjez într-un real imposibil (Toma George Maiorescu, 2015). Sau Ascultă cum plâng parantezele (Nora Iuga, 2016). Ceilalți sunt comentați și prin această grilă, pe baza unor antologii reprezentative, comun fiindu-le sentimentul unei realități ostile, adeseori terifiante, care maculează tot ce ține de ea și a cărei apăsare o simt dureros. Însă adevărații exponenți ai acestei poezii – sau antipoezii – aparțin generației optzeciste, până la douămiiștii de azi. Cap de listă, evident, Mircea Cărtărescu. Deloc întâmplătoare eticheta folosită pentru prestația sa poetică: Antipoezia lirică. „Lumea pentru el, precizează C. Cubleșan, nu era nici dramatică, nici idilică, nici fantastică [… ] ci pur și simplu exista în toate componentele unei realități pe care o percepea, oarecum decorativ, în elementele ei firești, precare ca semnificație existențială și, desigur, cel mai puțin poetice” (p. 50). Cam asta se vrea poezia de toate zilele. Și mulți poeți au preluat modelul. Așa, Magda Cârneci, optzecistă și ea, care cultivă o poezie a banalului, într-un discurs confesiv; așa, Ioan Moldovan, care trăiește o angoasă existențială în fața mainimicului lumii; așa, Alexandru Mușina, cozeur cinic, care folosește un limbaj frust, voit naturalist, pentru a descrie cotidianul plat, lumea anapoda în care este condamnat să trăiască; așa, Ioan Es. Pop, într-o poezie marcată de biografism, cu o vădită predispoziție ludică… Lista e lungă. Cronicile se referă, cum spuneam, la cărți de poezie noi sau la antologii apărute recent. În cele mai multe cazuri, ele tind a se converti în eseuri, preocuparea autorului fiind de-a realiza profiluri scriitoricești.
Subcapitole ale acestui întins grupaj s-ar putea organiza și după alte criterii. Așa, bunăoară, dacă ne este îngăduit, cel teritorial. Lui Constantin Cubleșan nu-i sunt deloc străini poeții români care trăiesc în afara granițelor țării. Dintre autorii basarabeni, îi comentează pe Emilian Galaicu-Păun, Valeriu Matei și Maria Pilchin, a căror poezie se află în rezonanță cu mișcarea optzecistă de la noi. La fel stau lucrurile și când e vorba de poeții români din Serbia. Slavco Almăjan, Ioan Baba, Ioan Flora, Adam Puslojic pot fi integrați oricând în poezia noastră contemporană. Ca și Theodor Damian ori Carmen Firan, trăitori peste Ocean. Însă cel mai consistent subcapitol de acest fel este cel care ar cuprinde cronicile la cărți ale poeților clujeni. Cum era de așteptat, tonul lor implică destule accente de bunăvoință ori simpatie concitadină. Când nu ști să fii rău, nu te legi de cărți care îți incită spiritul polemic. Selecția însăși, în această situație, stă garanție a valorii textelor comentate. Numai că autorul și-a asumat, astfel, riscul să formuleze aprecieri asupra unor cărți care nu întotdeauna au multe în comun cu poezia de toate zilele. Dintre poetesele clujene ale momentului, se bucură de sufragiul autorului Ruxandra Cesereanu, Marta Petreu, Letiția Ilea, Rodica Marian, Persida Rugu. Citadine, inteligente, toate, citite, reflexive, însingurate, adeseori, lasă, fiecare, să răzbată spre cititori o atitudine rezervată față de existența cenușie din jur. Dintre poeții clujeni ai momentului sunt comentați Ion Pop, Mircea Vaida-Voevod, Horia Bădescu, Vasile Igna, Adrian Popescu, Vasile George Dâncu. Nume cunoscute, cu profiluri spirituale bine conturate, înregistrate ca atare și în plan național. Poeți sensibili, care cultivă eleganța rostirii, până la a-i imprima o anumită solemnitate, reflexivi și ei, cel mai adesea, ori senzuali, ușor melancolici. Se mișcă, în general, între a poetiza „trăirea intelectuală a diurnului” (Ion Pop) și a promova o poezie „cu incantații de imn și freamăt de legendă” (Mircea Vaida-Voevod).
Cam așa se prezintă, în linii mari, volumul de eseuri și cronici Poezia de toate zilele al lui Constantin Cubleșan. Criticul își face datoria de cronicar. Citește atent, pătrunde cuviincios în intimitatea cărții, nu atât spre a se desfăta cu delicii de lectură, cât a o face cunoscută publicului în ce are ea particular. Și întotdeauna își exprimă observațiile elegant. Cititorii își pot da seama, după lectură, ce va să zică poezia de toate zilele atât de în vogă astăzi. Noi facem un pas mai departe, ca să ne întrebăm ce se va alege, oare, de ea, o dată moda depășită? Mare lucru, nu, ne răspundem, căci prea se pune în solda efemerului. Or, vorba poetului, ce e val ca valul trece. Într-o lume a dezmățului demolării valorilor consacrate, mai era nevoie și de o antipoezie? Să nu-i mai rămână omului nici acest minim întăritor spiritual? Ne dăm seama că suntem priviți ca vetuști, vorbind cum o făceau și bătrânii dascăli ai neamului de-acum un secol. Ne asumăm, totuși, riscul. Nu trebuie uitat adevărul devenit truism că imaginea unui popor este condiționată de vigoarea spiritualității sale. Or, nu știm dacă nu cumva antipoezia o subminează prin facilitatea ei vinovată și, câteodată, prin cinismul ei deșănțat.

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg