Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Lee Marvin

Ne-am întâlnit într-o sală de cinema. Cred că era prin 1967. Sau să fi fost 1968? Nu mai știu… În dimineața aceea am ieșit pe bulevardul Gh. Gheorghiu Dej și am văzut afișul. Probabil că era luni, ziua când toate, dar absolut toate sălile de cinema se „primeneau” schimbându-și programul pentru următoarele trei zile. Filmul părea a fi un western. Patru bărbați în ținuta clasică de „hunters criminals” de la început de secol și între ei, o femeie frumoasă. Actorii erau renumiți pentru rolurile făcute până atunci, relativ tineri și frumoși. Tentația era mare, așa că am intrat în sala de cinematograf. Povestea de pe ecran? Bogătașul J. W. Grant angajează câţiva oameni să se ducă în Mexic și să-i aducă înapoi soția răpită. Aceștia sunt adevărați „profesioniști”, foști militari obișnuiți cu arme sau materiale explozibile, unii din ei mai vorbesc încă despre revoluția lui Pancho Villa la care au participat. Scopul acțiunilor la care iau parte? Banii… Filmul m-a ținut cu sufletul la gură aproape două ore. Scenariu deosebit de bun, locațiile din Mexic superbe și actori care se mișcau extraordinar. Burt Lancaster, Jack Palance, Robert Ryan, Claudia Cardinale și nu în ultimul rând un actor care vorbea atât de puțin și numai ce trebuie, o voce cu inflexiuni grave, unică printre ceilalți, omul care le știa pe toate. Înalt, buze pline, privire încruntată și mai ales, talent. Mult talent. Cu timpul, actorul acesta m-a copleșit. L-am văzut în multe filme. Roluri diferite, scenarii diferite, regizori diferiți. Dar felul în care interpreta… Era același. Un dur, puțin cam necioplit, roluri negative, cel puțin la început, morocănos și vorbind puțin dar mișcându-se atât de bine! Felul în care ținea arma, de obicei un Winchester, dar mai ales, cum trăgea… Într-un fel în western-uri, într-un fel în filmele de război. De obicei, la vârsta pe care o aveam când am văzut primele lui filme, nu o dată mă întrebam dacă aș putea fi și eu ca el. Doream mult să vorbesc ca el, să mă mișc ca el. Aveam vreo 25 de ani. Apropo de asta. Când am văzut la sfârșitul anilor ‘60 filmul Point Blank, un film ,,cu stil”, am fost copleșit de orizonturile urbane largi și dezolante din film, dar ceea ce n-am uitat nici astăzi, este sunetul pantofilor lui Walker, eroul din film, care umblă repede și hotărât printr-un tunel luminat puternic. Nu mai știu dacă scena este înainte sau după uciderea de către Walker a unuia din datornici. Și astăzi mai aud sunetul pașilor fermi ai lui Lee Marvin…
Lee Marvin s-a născut în anul 1924, la New York și de-a lungul adolescenței a fost exmatriculat din mai multe școli pentru indisciplină. Părinții săi l-au dus apoi în Florida, la St Leo’s Preparatory School, unde nu a rămas mult timp. Lee Marvin s-a înrolat în Marina Americana la începutul celui de-al Doilea Razboi Mondial. În iunie 1944, a fost rănit de japonezi în conflictul de la Saipan și a fost lăsat la vatră din motive medicale. A devenit instalator, în Woodstock, New York. În timp ce repara o toaletă în clădirea teatrului, Lee Marvin a fost rugat să-l înlocuiască pe unul din actorii dintr-o piesă, care se îmbolnăvise. Neașteptată mișcare făcută de un oarecare regizor, dar, Doamne, atât de inspirată! S-a îndrăgostit pe loc de actorie și a urmat unele studii în New York, obținând mai multe roluri mici în teatru. Primul film în care a primit o partitură a fost You’re in the Navy Now (1951). Pentru Lee Marvin au urmat o serie de roluri memorabile, în Eight Iron Men (1952), The Big Heat (1953) și The Wild One (1953). Oscarul a survenit în 1965, când Lee Marvin a interpretat în mod excelent un pistolar bețiv și pe fratele acestuia în comedia western Cat Ballou. Un western-comedie, poate puțin cam caragialesc și cu siguranță altfel de ce văzusem până atunci. Și din nou, premii pentru Lee Marvin. Oscarul și Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în rol principal și Ursul de Argint la Berlin…
Unul dintre cele mai cunoscute roluri ale actorului este cel al maiorului Reisman din Dirty Dozen (1967). Nu pot să trec însă mai departe fără să amintesc de extraordinarul film al regizorul Stanley Kramer, Corabia nebunilor. Nominalizat la 8 Premii Oscar, între care premiul pentru Cel mai bun film, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță şi Cel mai bun scenariu adaptat, Corabia nebunilor a fost apreciat deopotriva de public și de critici. Bazat pe romanul lui Katherine Anne Porter, Corabia nebunilor se derulează în 1933, la bordul unui pachebot de lux. Printre numeroșii săi pasageri se numără și Lee Marvin, în rolul unui jucător de fotbal alcoolic și îmbătrânit. Poveștile lor separate, dar care se intrepătrund, minunat studiate, alcătuiesc un genial microcosmos al unei lumi aflate la un pas de război.
Ce aș mai putea spune despre filmele acestui mare actor? Sper să nu greșesc când spun că au fost peste 100 și, între ele, câteva în care și-a jucat propria viață. E mult, e puțin? Este extraordinar pentru un instalator care odată, într-un an, s-a îndrăgostit iremediabil de teatru și cinematografie.
Lee Marvin a murit în anul 1987, răpus de un infarct. Avea 63 de ani și încă multe planuri…

 

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg