…fredonează obsesiv Pițikatov, deambulând asudat cu un contrabas în spinare, în Un roman cu contrabas, bricolajul după Cehov al lui Francisco „Paco” Alfonsin. Spectacolul, o anecdotă amuzant-elegiacă, extrem de cehoviană, dar și hermeneutic-postmodernă, este prima premieră din 2018 (13 ianuarie) la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Pe Paco Alfonsin l-am cunoscut în 2004, prin Noul locatar montat de Gabor Tompa la Newcastle, unde actorul spaniol avea rolul principal. I-am admirat rigoarea și expresivitatea, și ceva din evantaiul de stări de acolo se regăsește și în concepția sa regizorală din spectacolul clujean.

Povestirea lui Cehov are ea însăși aspectul unei anecdote – pe youtube există un delicios filmuleț rusesc din 1911 cu ea –, dar Alfonsin o folosește ca pretext pentru a edifica un întreg univers, hâtru și delicat, din idila pasager-nevinovată a hirsutului muzician Pițikatov cu excentrica prințesă Bibulova. Personajele nu respectă convenția socială: el e un fel de „greier”, ca acela din baladă, dedat la a-și satisface orice toană – precum, acum, baia în lac –; ea are hobby-uri bizare: pescuiește. Rămași amândoi fără haine după scaldă, Pițikatov își oferă cavalerește cutia contrabasului pentru a adăposti goliciunea princiară…

Cam acesta ar fi pretextul – destul de sketchie (adică și ciudat, și schițat abia) – pe care Paco Alfonsin edifică un spectacol foarte viu, deopotrivă plin de umor și de rafinament, de culoare și sunete, de spirit ludic și elegiac. Da, life is a lie, dar mai degrabă în sensul de amăgire, vis, imaginație. Cel puțin aici.

Regizorul a imaginat (cu sprijinul scenografei Carmencita Brojboiu), un spațiu care integrează spectatorii: aceștia sunt așezați pe scaune dispuse într-o geometrie aleatorie, ca niște bănci de parc fantezist, delimitate de alei cu nisip pe care trec personajele. O piscină din tablă cu flori de lotus și un foișor din care prințesa veghează nada și prada – zonă marcat parodică – completează ansamblul scenic. Excelent și discret pulsează în fundal soarele și luna, configurând perfect „temperatura” stărilor de joc.

În acest areal care dă pregnant senzația lacustru-campestră necesară, Gábor Viola îl întruchipează pe păros-hedonistul contrabasist Pițikatov, zgomotos și instinctual, viril feroce, copleșit de un coup de foudre la vederea prințesei care pescuiește, imaginată glacial–delicat de Kinga Ötvös. Interacțiunea celor doi are și aspectul artificial, șarjat, din filmele mute, și o dimensiune rafinat-emoționantă cuceritoare. Două roluri executate impecabil, cu precizie actoricească, anduranță fizică (spectacolul e destul de solicitant din punctul ăsta de vedere) și excelență vocală (ambii cântă). În fine, János Platz joacă rolul lui Oricine, ca un fel de spiriduș silențios al poveștii, agil și versatil.

Spuneam mai sus că Alfonsin a construit un spectacol postmodern, dar nu numai prin „interpretarea” contemporană a textului cehovian – găsindu-i mai multe paliere de semnificație –, ci și prin înscenarea propriu-zisă. Alături de jocul actoricesc și configurația spațială, spectacolul se bazează și pe orizontul propus de muzica din clipurile filmate care „sparg”/„explică” idila de lângă lac. Ca niște lăutari locali ori niște mariachi exotici, Loránd Farkas (care face și oficiile de Povestitor), Szabolcs Balla, Attila Antal și Gábor Bajusz devin povestași ad-hoc, la marginea unei gropi de gunoi sau într-un peisaj cenușiu-industrial. Evident, ca să accentueze semantica spectacolului, ei apar în momentele cele mai sensibile ale acțiunii.

De notat că muzica – admirabilă, de ascultat – e a lui Alex Catona, pe versuri (foarte inspirate) de Edó Gergely, Balázs Bodolai și Francisco Alfonsin, iar Ábel Barabás și Radu Bogdan au realizat partea video. De altfel, într-o secvență video „domestică” apar în partituri ocazionale și Balázs Bodolai și Zsolt Bogdán.

Un roman cu contrabas este un spectacol complex prin trimiterile sale culturale și „despicarea” extrem-contemporană a clasicei povești cehoviene. Un spectacol cu mult umor, cu un bricolaj scenic plin de culoare și fantezie, accesibil și cu un tâlc subtil și rafinat. Un joc cultural admirabil!