Colocviul din acest an (ediția a XIX-cea) organizat de revista „Scrisul Românesc”, sub conducerea prof. Florea Firan, la Craiova, a avut ca temă mult discutata, în actualitate, chestiune a inteligenței artificiale, reunind un număr de 43 de „specialiști”, cum îi numește coorodnatorul volumului în care au fost reunite toate comunicările acestora: Literatura, Artele, Inteligența Artificială (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2024). Majoritatea covârșitoare a participanților au făcut parte, cum era și firesc, din lumea umanioarelor, astfel încât pledoariile au fost convergente, emanând aceeași preocupare stringentă pentru „viitorul post-uman” (Vitalie Ciobanu) al civilizației actuale. Singurul „specialist” cu adevărat între participanți, acad. Gheorghe Păun, ilustru matematician/informatician, pare a fi liniștitor, expunând pe puncte (sintetic), fără a neglija metafora, caracteristicile acestei IA: „Vrem să rămânem de partea optimistă, încrezători în «progresul necontenit al omenirii»? E ușor și confortabil, dar… prea confortabil. Dacă, pesimistul este un optimist bine informat (Moisil), putem parafraza: optimistul este un pesimist care ignoră ceea ce nu-i place să-și amintească. Comparam undeva tratarea optimistă a relației omului cu IA cu strategia struțului de a-și ascunde capul în nisip în fața unui pericol – dar nisipul este format mai ales din siliciu; dacă băgăm prea mult capul în siliciu, ne va intra și siliciul în cap… Iar siliciul în cap poate însemna și în loc de cap! / Așadar, rezum (…) 1. IA simulează inteligența, nu este altceva decât o etapă în dezvoltarea informaticii, efect al conectivității; 2. Popularitatea IA în mass-media e mai mult o modă, o manifestare a dorinței de rating; 3. IA are limite intrinseci (limitele algoritmicității), dar și circumstanțiale (erori, consum enorm de energie); 4. Ca mai toate «uneltele», IA poate fi folosită și pentru lucruri bune, și pentru lucruri rele (exemplu extrem: dinamita); 5. dar, pentru natura nanotehnologică implicată, poate agresa fără a fi percepută în timp util (comparație: virusurile biologice); 6. Un pericol major vine din faptul că IA poate produce IA (spre deosebire de bomba atomică, care nu produce bombe atomice – Yuval Harari); 7. Va avea implicații în toate domeniile; 8. Nu se va autonomiza pentru a ne domina cu intenție, dar, dacă nu este controlată cu atenție, ne poate face mari probleme (va putea simula că se autonomizează)”.
Ei, bine, tocmai aceste „probleme” produc neliniști creatorilor de artă – scriitori, muzicieni, artiști plastici etc., care scrutează viitorul și se întreabă în ce fel vor putea supraviețui alături de asemenea mașinării inteligente. „Roboții – spune Ioan Lascu – vor presta munci în procesele productive, vor gândi și vor face programe și proiecte, vor ține companie și vor efectua activități casnice. Mai nou aceste mașini inteligente se dedau și la creație imitând perfect orice operă literară, plastică, muzicală, vor juca și teatru, se vor angrena și în întreceri sportive, într-un cuvânt vor organiza viața cotidiană. Dar dacă, într-un viitor foarte apropiat, o vor și controla? Dacă vor fi capabili, prin programe din ce în ce mai sofisticate, să creeze opere de artă originale? Vom avea o literatură, o pictură, o sculptură, o muzică ale oamenilor și, în paralel, ale roboților. Ei, bine, la ce bun? Îi vor satisface astfel de «creații» pe oameni și/sau pe roboți? Vor fi dotați aceștia din urmă cu creativitate pentru a plăsmui propriile opere originale? Tot ce se poate!” Sunt atâtea întrebări la care deocamdată se răspunde prin presupuneri, prin intuiții, prin deducții etc, dar acestea vin din partea creatorilor care înțeleg că vor avea în creația roboților un concurent sau, în cel mai bun caz, un companion. Și alta în fața unei cărți postale color”. Fără îndoială că da. Esențial rămâne însă în ambele cazuri gradul de emoționare, de participare afectivă în procesul admirației. Copia naturalului – pentru că la urma urmelor despre o copie este vorba – nu poate fi decât artificială. În prelungirea acestei idei se exprimă și Bogdan Ștefănescu: „inteligența artificială nu este nicidecum inteligență, tot așa cum florile artificiale nu sunt flori, ci un surogat ce ne vinde o palidă amintire și o înșelătoare mângâiere în absența florilor adevărate. Căci singura inteligență artificială – inteligența creatoare de artă, de arte și de artificii – este inteligența umană”.
Mai explicit în interpretarea inteligenței artificiale, vine Alexandru Oprescu: „Numele de inteligență artificială este unul impropriu: nu este nimic inteligent acolo. Algoritmi complecși generează rezultate bazându-se pe un volum prestabilit de date, în limita unor parametri. O rețea neuronală (altă titulatură bombastică pentru un model matematic) nu are gânduri, nu înțelege ce spui sau scrii și nu are concepte. În urma unor instrucțiuni externe, acest model produce niște colaje atât de complexe încât dă impresia de originalitate, ba chiar magie! Și rateurile, însă, sunt flagrante și suficient de dese cât să ne amintească de faptul că este un software ca oricare altul”.
În acest proces de elaborare a unor opere literare se ridică însă problema stilului. În acest sens, Oana Bălăucă se exprimă cât se poate de tranșant: „Pe lângă toate aceste probleme, intervine, desigur, cea mai importantă dintre toate: identitatea, stilul scriitorului. Algoritmii AI sunt extrem de omogeni, creativitatea extraordinară intrinsecă ființelor umane nu poate fi mimată indiferent de apologiile unor fanatici tehnologi (nu am citit încă un echivalent proustian sau dostoievskian al AI), singurul grad în care această tehnologie poate funcționa – după cum mi-a fost dat să observ empiric – este cel al mediocrității, cu alte cuvinte, algoritmii creează doar maculatură, în nici un caz opere solide, poetice, sublime, înzestrate cu capacitatea de a rezista tiraniei timpului și modelor. În acest sens, singurii beneficiari reali ai acestei tehnologii nu pot fi decât creatorii de duzină și cititorii lor”.
Și totuși, tehnologiile avansează, creativitatea artificială se va impune într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, ca o realitate reală în viața nostră, a celor din viitor. Inteligența artificială amenință totuși să se integreze în toate domeniile activității umane înlocuind-o. Dar, în această conviețuire, vine și un strigăt oarecum protestatar, exprimat de unul din participanții la discuție: „Viitorul inteligenței artificiale va fi sau nu va fi dar iarba trebuie lăsată să crească și s-o bată vântul. Altfel, rostul nostru pe pământ nu va mai avea nici un rost!”
Lucrările acestui colocviu, comunicările rostite acolo adunate în acest volum, se dovedesc a fi un excelent imbold la meditație asupra viitorului civilizației omenirii, în fond. „În fața acestor transformări – atrage atenția Dan Ionescu – umanitatea se va vedea nevoită să regândească nu doar ce înseamnă să trăiești, ci și ce înseamnă să fii om”.