De ceva vreme nu se mai vorbește de literatura universală, ci de Literatura mondială care este legată de privirea pe care o avem asupra literaturilor naționale în contextul integrării lor într-o literatură a lumii. În ciuda amplorii studiului, o singură definiție a conceptului nu poate fi oferită în prezent. Literatura mondială sau literatura lumii (World literature), numită în trecut literatură universală, este o sintagmă folosită pentru a face referire la „suma totală a literaturilor naționale” de pe mapamond și la circulația operelor sau cărților în lumea întreagă dincolo de țara lor de origine1. În trecut, s-a referit în primul rând la capodoperele literaturii europene occidentale; cu toate acestea, literatura mondială de astăzi este văzută din ce în ce mai mult într-un context internațional sau global2. Termenul de „literatură mondială” a fost folosit pentru prima dată de scriitorul german Christoph Martin Wieland, care a înțeles că ar însemna literatură pentru „homme du monde” („omul lumii sau al lumii”)3.
Pe de altă parte, Literatura mondială a fost mult timp definită în America de Nord ca un canon consacrat al capodoperelor europene, dar o perspectivă globală emergentă a provocat atât această focalizare europeană, cât și categoria „capodoperă”. Prima carte care a analizat în linii mari sfera și scopurile contemporane ale literaturii mondiale, Ce este literatura mondială? de David Damrosch, sondează utilizările și abuzurile literaturii mondiale într-o lume în schimbare rapidă. În studii de caz, de la sumerieni la azteci și de la misticismul evomedian la metaficțiunea postmodernă, Damrosch analizează modul în care operele se schimbă pe măsură ce trec de la național la „contexte globale”. Prezentând literatura mondială nu ca un „canon de texte”, ci ca un mod de circulație și de lectură, Damrosch susține că literatura mondială este „o lucrare care câștigă în traducere”, iar când este prezentată efectiv, o operă de literatură mondială se mută într-un spațiu eliptic creat între culturile sursă și receptoare, modelată de ambele, dar „circumscrisă de niciuna singură”. Clasicii consacrați și noile descoperiri participă deopotrivă la acest mod de circulație, dar pot fi manipulate greșit în acest proces, de la Epopeea lui Ghilgameș redescoperită în secolul al XIX-lea până la scrierile lui Rigoberta Menchú de astăzi, lucrările străine au fost adesea distorsionate de „nevoile imediate ale propriilor editori și traducători”.
Ca ramură academică globală de studii, literatura mondială a apărut la începutul mileniului, deși gândirea despre literatură cu referire la „lume”, oricât de definită este, poate fi urmărită, cum am văzut, cu cel puțin două sute de ani mai devreme. Factorii care stau la baza apariției studiilor literaturii mondiale sunt mulți: Sfârșitul Războiului Rece și ascensiunea economiilor non-occidentale, apariția unei piețe literare globale și proliferarea platformelor digitale sunt văzute ca unele dintre condițiile sale prealabile4, în termeni generali, extinderea literaturii mondiale putând fi văzută ca reflectând ineluctabil „integrarea rapidă a lumii într-o piață unică, globală”. Ca domeniu de cercetare, literatura mondială crește în continuare ca răspuns la problemele întâmpinate de profesori, studenți și cititori în contactul lor zilnic cu literatura din întreaga lume5.
Din punct de vedere istoric, un mod predominant de a gândi despre literatura mondială în tradiția literară occidentală a fost selecția capodoperelor din întreaga lume, totuși, s-a dovedit că această noțiune utilă se încadrează sub propria sa cerință teoretică și că are în mod clar nevoie de revizuire, deoarece „lumea”, în practică, se referea la „Lumea întâi”, iar literatura mondială fusese pur și simplu un alt nume pentru clasicii din cele cinci mari state europene – Marea Britanie, Franța, Italia, Germania și Spania – dar și din Rusia și Statele Unite6. Necesitatea urgentă de a recunoaște și valida regiunile ocluse, închise ale lumii non-occidentale ca „spații literare și istorice unice” care contribuie inevitabil la întreg, totuși, a necesitat un cadru cu totul diferit pentru teoretizarea unor concepte precum limba, națiunea și capodoperele7.
În forma sa actuală, studiile de literatură mondială aspiră să depășească unele dintre problemele care au apărut din metodele și procedurile studiilor literare tradiționale bazate pe națiuni sau popoare ori state, precum și să abordeze tensiunile nerezolvate din cadrul studiilor literare comparate, care uneori au echivalat implicit literatura mondială cu literatura europeană, desigur, mult mai prestigioasă, în aceasta suprapunându-se cu criticile la adresa „imperialismului cultural și eurocentrismului” ridicate de studiile postcoloniale8. Unde diferă în mod semnificativ este în gândirea sa despre sistemul global de producție, diseminare și evaluare literară dincolo de Europa și fostele sale colonii și în concentrarea pe problemele metodologice care apar din revărsarea abia gestionabilă de texte literare puse la dispoziție acum prin platformele digitale multimedia, în acest efort, studiilor literaturii mondiale alăturându-se adesea alte discipline recent înființate, în special „studiile globalizării, studiile traducerilor, studiile cosmopolitismului și studiile transnaționalismului”9.
În prezent, cititorii au acces la o gamă largă de opere sau creații literare globale în diferite traduceri, mulți savanți, cărturari și critici literari afirmând că ceea ce face ca o carte să fie considerată literatură mondială este circulația ei dincolo de țara sa de origine, menționatul David Damrosch afirmând: „O lucrare intră în literatura mondială printr-un dublu proces; în primul rând, fiind citită ca literatură; în al doilea rând, prin circulația într-o lume mai largă dincolo de punctul său de origine lingvistic și cultural”10. De asemenea, savantul și specialistul în literatură mondială, Venkat Mani, consideră că „mondialul” (sau mondialitatea) literaturii este adus de „transferul de informații” generat în mare parte de evoluțiile culturii tipărite11. Din cauza apariției bibliotecii, „Editorii și librării care imprimă și vând cărți accesibile, cetățeni alfabetizați care achiziționează aceste cărți, iar bibliotecile publice care pun aceste cărți la dispoziția celor care nu își pot permite să le cumpere colectiv joacă un rol foarte important în „realizarea” literaturii mondiale12. De remarcat că mai nou se foloseşte şi termenul de world literatures/ literaturile lumii.
Pe de altă parte, conceptul de literatură mondială, reprezintă o vastă abordare a literaturii ce ia în considerare diferite coordonate, de nivel lingvistic, național, formal sau tematic, în funcție de care grupează autori sau texte literare, identificând diverse similitudini, locuri comune și influențe13. Totodată, conceptul de literatură mondială diferă radical de ceea ce însemna literatura universală în accepțiunea lui Goethe14. Fiind în prezent un subiect de dezbatere pentru teoreticieni, literatura mondială se conturează drept o „intersecție de studii de teoria literaturii, istoria literaturii, comparatism, dar și hermeneutică și filosofie”, iar de aici va rezulta o „repoziționare a interpretării textului” în raport cu majoritatea analizelor făcute de-a lungul timpului, o „descentrare față de liniile tradiționale de gândire și înțelegere a unui anume autor sau text”15. Interpretând prin prisma literaturii mondiale, se vor putea stabili noi legături și noi căi de circulație a ideilor, urmărindu-se, în special, demonstrarea legăturilor subtile între texte, autori și diverse curente de gândire și ajungându-se, astfel, la o „realcătuire a hărților mentale ale literaturii”16.

 

 

Note
1 David Damrosch, What Is World Literature?. Princeton University Press, 2003, p. 6.
2 David Damrosch, op. cit., p. 6.
3 Robert F. Arnold, „Weltliteratur”, in Reden und Studien, Wien/ Leipzig 1923, S. 3 și Elisabeth Frenzel, Sybille Grammetbauer, Stoffe der Weltliteratur. Ein Lexikon dichtungsgeschichtlicher Längsschnitte (=Kröners Taschenausgabe. Band 300), 10., überarbeitete und erweiterte Auflage, Kröner, Stuttgart, 2005, online.
4 Sowon Park, Jernej Habjan, „World Literature”, in Oxford Bibliographies, 24 APRIL 2019, online.
5 Park & Habjan, op. cit., online.
6 Ibidem.
7 Ibidem.
8 Ibidem.
9 Ibidem.
10 David Damrosch, What Is World Literature?, Princeton University Press, 2003, p. 6.
11 Venkat B. Mani, „Chapter 29. Bibliomigrancy”, in Theo D’haen, Theo; David Damrosch; Djelal Kadir (eds.), The Routledge Companion to World Literature, Routledge, 2012, p. 284.
12 Venkat B. Mani, op. cit., p. 284.
13 Corina Gruber, „Reconfigurarea literaturii române ca literatură mondială”, în rev. Euphorion, 8 nov. 2020, online.
14 Corina Gruber, op. cit., online.
15 Ibidem.
16 Ibidem.