Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Loc de oftat”

„Loc de oftat”

 

 

Laurențiu-Ciprian Tudor
Loc de oftat
Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2021

 

 

Scrisul lui Laurențiu-Ciprian Tudor, am mai zis și cu alte ocazii, este unul incisiv, tăios, care nu-ți lasă timp să-i contempli cuvintele, sensurile și, în definitiv, rosturile, precum o carte de poezie, subțire „ca o lamă/ de sabie samurai/ să taie scurt/ dintr-o lovitură/ sufletul” (Cărți de poezie). Mare parte din poezia lui am citit-o la vremea „facerii”, chiar dacă nu-i sunt întru totul contemporan, în sensul pe care Eliot îl dădea conceptului însuși. Am parcurs împreună o formă poetică de apostolat social care s-a conturat, la el, în Apostolul verilor trecând cu Nervi prin Licantropia poftei pentru a se așeza, contemplativ, în Loc de oftat. Acestea sunt „poemele vârstei de mijloc”, chiar dacă poetul le anunțase din volumul anterior (Licantropia poftei).
Poemele și-au rotunjit conturul scriiturii pentru că fac acum parte dintr-un adevărat ritual: „sorb câte o gură de cafea/ și îi pun inimii/ câte-un poem/ cum pui un disc/ ascult atent și îmi întind gândurile spre el/ spre fericita lumină a lui/ care nu arde…” (Fericita lumină). E greu să prinzi într-o formulă poezia lui ce pare a avea o mișcare concentrică, în jurul unor teme eterne ale poeților, purtătoare de esențe, fie că vorbim de eul poetic, fie de eternul feminin.
Mona Mamulea vorbea la un moment dat despre eul dedublat care pendulează între eul genuin și eul decăzut. O condiție universală a poetului care în cartea de față primește contururi noi. Poetul nu se mai războiește adulmecând „nervi… cu femeia muncitoare”, ci o privește ca operă de artă pentru că: „pentru mine o femeie frumoasă/ oricât/ surprinsă când crede că nimeni nu o vede/ cu ochii aruncați năvod în departe/ e artă” ( Artă). Tema eternului feminin e recurentă în poezia lui Laurențiu-Ciprian Tudor și îmbracă forme dintre cele mai diverse între Eros și Thanatos. Distinsa poetă Liliana Ursu o definea inspirat prin cuvintele: „un baroc portret de femeie”.
Poate că n-ar fi rău să definim poezia lui Laurențiu-Ciprian Tudor de inspirație barocă, supusă unui dramatism interior și influențată de o anumită bizarerie, care prin neregularitatea liniilor abundă de ornamentație. De aceea, pentru poet și „grădina e o expresie barocă/ frunze tăcute, flori, iederă/ o grădină-ntr-un turn/ e un paradis lepădat de lume” (Goblen cu Liliana Ursu -volumul Nervi) dar și femeia, care trăiește „într-o mișcare continuă, barocă/ de parcă/ toată dragostea ar fi/ o aură/ tremurândă” (Și-a dat sutienul jos). Femeia din acest nou volum al poetului e „o specie suprarealistă de melci”, „este un Rai mergător”, e „artă”, și nu în ultimul rând „un fel de biserică/ ce preschimbă sângele în vin/ în beție/ ca mai apoi să îl schimbe/ în lapte și în liniște/ în gângurit/ și în rugăciune” (La Sfânta Sofia). Femeia din acest volum este rod copt: „Eu vreau sa mă iubești tu/ așa cum ești un pic trecută/ fruct de octombrie” (Fruct de octombrie), care reface paradisul și din condiția maternității sale.
Scriam și cu alte ocazii că iubirea este și o experiență spirituală „în stare sălbatică” purtând sentimentul unității în ceea ce este diferit și dorința pasională ca celălalt să existe și dincolo de moarte: „căci ce-am iubit nu e atins de moarte” (Poem cavaleresc). Laurențiu-Ciprian Tudor ne convinge că femeia e chemată să aducă lumii feminitatea ca manieră de a fi și ca mod de existență de neînlocuit. „Locuirea” ei reface Paradisul restabilindu-i arhetipul.
Felix Nicolau observa că poezia lui Laurențiu-Ciprian Tudor devine un jurnal „inspirat de toate sectoarele vieții”. Nici volumul de față nu pierde din vedere acest amănunt. Suntem invitați în universul său poetic spre „fericita lumină” pentru că „poemele sunt o călătorie”, în cazul de față personală… „scrise pe dinăuntru/( cu ochi potriviți/ se vede asta)”… pentru că „o existență care nu e poem/ nu merită” (Alt poem de la Marea Egee). Poezia lui Laurențiu-Ciprian Tudor a ajuns la vremea reflexiilor „în care vagile semne ale biografismului nu mai slujesc drept ancore” (Adrian Lesenciuc), ci devin repere ale universalului. În definitiv, un Loc de oftat.

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg