Acest text, oarecum riscant și fără acoperire, prin care ne propunem să definim, atât cât este posibil, un maestru spiritual, este dat publicității numai și numai din dorința de a provoca o dezbatere mai amplă pe temă. Pe cale de consecință, demersul poate genera o limpezire privind misiunea societăților cu pretenții inițiatice pentru a se putea, apoi, conchide asupra conformității cu cerințele tradiționale care, vrem sau nu vrem, trebuie să călăuzească Arta regală.
De la inițierea ca ucenic și până la inițierea cu majuscule1, aspirantul parcurge simbolic drumul sinuos de la Ego-ul limitat și vanitos la Sinele transpersonal2 aflat în centrul Ființei. La finele acestui stagiu, aspirantul este încoronat cu statutul de om adevărat și astfel, este recunoscut ca atare de către confrați. Apogeul traiectului inițiatic ar trebui să fie iluminarea, această experiență trăită ființial fiind singurul certificat posibil al autenticității statutului de maestru. După tot acest traseu urmează marile misterii, parcursul desăvârșirii, treptele perfecționării maestrului marcând simbolic drumul realizării spirituale în regim inițiatic.
În tradițiile avraamice, maestrului îi sunt asociate şapte puteri numite, cel mai adesea, virtuți: credința în Dumnezeu3, iubirea necondiționată4, înțelepciunea5, viziunea6, previziunea7, ştiința8, înalta conştiință9. Nu este vorba aici de cunoaşterea ştiințifică, analitică, secvențială ci de acea cunoaştere revelată10, obținută prin practicarea cu asiduitate a unei metode consacrate de elevare spirituală, prin dezvoltarea intuiției şi, nu în ultimul rând, prin trăirea la propriu a iluminării şi a sacrificiului întru edificarea umanității.
În acord cu preceptele Tradiției, vom prezenta în continuare șapte condiționări sui-generis, menite a prefigura, în opinia noastră, o posibilă definiție a măiestriei. Cu certitudine, aceste condiționări pot fi mai numeroase; ne-am oprit însă la cifra șapte pentru a marca, în acest mod, numărul maestrului și, odată cu aceasta, un minim de cerințe exigente la care să ne raportăm atunci când spunem despre cineva că este, cu adevărat, un maestru just şi perfect.
• Orice maestru trebuie să poată mărturisi despre existența, în trecutul său, a unui îndrumător spiritual pe care-l poate invoca cu nume şi prenume, tot astfel cum Platon l-a invocat pe Socrate, Sfântul Simeon Noul Teolog pe Simeon Evlaviosul, Maharishi pe Guru Dev sau Aïvanhov pe maestrul său, Peter Deuvov și exemplele ar putea continua. Maestrul maestrului este unic; el a fost cel care a transmis alesului meşteşugul spiritual al devenirii şi, apoi, i-a îndrumat paşii șovăielnici în ascensiunea sa. Tocmai de aceea, ajuns după un timp maestru, aspirantul nostru generic va purta părintelui său spiritual un etern sentiment de venerație pentru că „i-a deschis ochii”, „l-a trezit” şi prin abilitățile sale l-a adus în situația să poată vedea, la propriu, Lumina-i lăuntrică. Uneori, căutătorul de Lumină nu-și va găsi maestrul în interiorul grupului din care face parte și atunci va fi nevoit să facă un ocol, să viziteze alte tradiții paralele şi, dacă este cazul, să-şi asume un ratașament spiritual11.
Este important ca maestrul să fi fost şi el, odată și odată, un umil ucenic ascultător, nevoit să adreseze întrebări magister-ului şi să-l asculte cu sfințenie. Smerenia ucenicului este izvorul ascultării12. Un discipol trebuie să mărturisească sistematic maestrului în legătură cu obstacolele întâlnite pe cale, chiar și atunci când, formal, a trecut în stagiul următor. Există unele aspecte intime, greu de mărturisit, cu toate acestea, ca ucenic, trebuie să le comunice maestrului şi astfel, pentru a trăi curat, în integritate şi în acord cu Legea morală, să se scuture de poverile inutile. Fără un maestru, nimeni nu poate înainta pe cale iar autoinițierea este exclusă.13
• Realizarea statutului de homo universalis este obligatorie pentru maestru. Un aspirant care nu a atins, în prealabil, statutul respectiv poate accede la acest rang doar prin săvârşirea unui abuz. Mai devreme sau mai târziu, o atare situație va produce consecințe devastatoare. „Un singur lucru se regăseşte în cultura europeană modernă care apare în toate culturile: ideea de om perfect. Într-adevăr, China a avut idealul unui astfel de om, pe care l-a numit «omul veritabil» – chen-jen; India a cunoscut şi a păstrat şi astăzi ideea unui «om eliberat» pe care l-a numit jivan mukta; Grecia a denumit pe omul perfect sophos, «purtător de lumină»; Kabbala ebraică vorbeşte de Adam elyon (Adam Kadmon, n.n.) – «omul suprem»; civilizația creştină a cunoscut sfântul, întrupat apoi în cavalerul în căutarea Graalului; islamul a avut ideea unui om universal – «al insânu l-kâmil».”14 Pe de altă parte, iluminarea marchează atingerea statutului de om adevărat dar și parcurgerea micilor misterii. Inițiați din toate timpurile au asociat sacrului acea unică experiență lăuntrică prin care aspirantul cunoaşte la propriu Sinele transpersonal şi beatitudinea indicibilă ce însoțeşte iluminarea.
În cartea sa de căpătâi, Wirth are un mic capitol intitulat chiar așa, Iluminarea, în cadrul căruia marchează drumul către Lumină și vorbește despre importanța „…de a vedea clar”, „…de a identifica eroarea și a o îndepărta…”, „…de a răzbate dincolo de aparențe”. În final el conchide: „Aceasta este iluminarea de care trebuie să se învrednicească inițiatul la vederea Stelei înflăcărate… Gnoza nu poate fi preluată din altă parte, nu se învață pe dinafară, ci presupune înțelegere personală, profundă implicare a Sinelui”.15
• Maestrul are o competență specială: vede regula și astfel, face dovada că stăpâneşte un raționament inițiatic veritabil, bazat pe o claritate remarcabilă a mentalului care-i permite să extragă din Principiul suprem, reguli aplicabile la realitatea înconjurătoare. În totalitatea lor, aceste precepte16 alcătuiesc Tradiția, ca rânduială (regularitate) și conformitate cu Legea supremă și ordinea divină, armonia cosmic.
Într-un catehism medieval, la întrebarea ce face un maestru mason – constructor de catedrale – se consemnează următorul răspuns: „Maestrul îți arată regula. Asta face Maestrul.” Acest răspuns simplu în aparență poate fi interpretat în următorii termeni: „Cine este capabil să «vadă» regula acela este maestrul.” Regula17 trebuie să fie în legătură cu ordinea divină şi cu Principiul şi, de aceea, identificarea şi proclamarea regulii, constituie un atribut esențial al maestrului18. Principium însemna cauza cauzelor, element fundamental de la care toate celelalte încep să curgă în cascadă, factor generator de consecințe în toate planurile şi etapele ulterioare, motor inerent al acțiunii şi al consecințelor. În această viziune, regula / reglementarea exprimă aşadar, ansamblul exigențelor generale şi omnivalabile reprezentând cerințele obiective ce alcătuiesc un cadru condițional unitar, menit să favorizeze, să concentreze şi, în final, să garanteze coerența şi sustenabilitatea procesului de edificare a umanității. Ştim din ştiințele juridice că legea trebuie aplicată în litera şi spiritul său. Ei bine, spiritul legii este chiar Principiul menit să determine structura întregului edificiu conceptual şi procedural specific şi, în general, întreaga acțiune pusă în slujba unui ideal. Aceste condiționări generale trebuie să se răsfrângă fractal în toate demersurile subsecvente acțiunii propriu-zise.
• Nu poate fi maestru cel care nu are cel puțin un ucenic căruia să-i transmită metoda tradițională de elevare spirituală, aşa cum aceasta i-a fost predată de către îndrumătorul său. Tot astfel, nu poate fi medic cel care nu are pacienți sau profesor cel care nu are elevi. Poate părea paradoxal, dar lucrul cu ucenicii îl ajută pe maestru să se înalțe şi să se desăvârşească.
Societățile inițiatice moderne accentuează latura speculativă, interpretarea simbolurilor şi a miturilor, toate acestea fiind, în esență, exerciții de natură intelectuală. Tehnica speculativă şi interpretativă este complementară celei operative, orientată către experiență şi trăire ființială. Pe cale de consecință, numărul de iluminați este extrem de mic. De altfel, în multe privințe, rolul maestrului a fost preluat de către societatea inițiatică în integralitatea sa. Totuşi, prestația maestrului în ceea ce priveşte lucrarea lăuntrică pe care fiecare aspirant ar trebui s-o înfăptuiască nu poate fi substituită, sub nicio formă.
Un maestru este un virtuoz al ascensiunii spirituale; după ce a urcat pe înălțimi de mai multe ori, el este capabil să coboare la baza muntelui pentru ca apoi, însoțit de ucenicii care-l recunosc drept ghid, să urce împreună cu aceştia pe poteci şerpuitoare numai de el ştiute, în platoul iluminării şi al beatitudinii. Pe de o parte, cum spuneam, este o împreună-lucrare, pe de altă parte, nici un maestru şi nici un sfânt nu poate să-ți dea iluminarea. În realitate sunt destul de rare cazurile când un maestru întâlneşte ucenicul ideal (ascultător, tenace și dedicat).
• Maestrul stăpâneşte o metodă de elevare spirituală pe care o poate transmite ca atare. Maestrul nu poate transmite decât ceea ce a primit. Așadar, trebuie să fie el însuși un deținător al unor puteri reale. Obiectul transmisiei este, așadar, un instrument tradițional patentat prin care aspirantul poate fi condus, treaptă cu treaptă, către iluminare. În toate spiritualitățile autentice, maestrul19 a fost acela care a transmis „tehnica” elevării, cea prin care ucenicul să acceadă într-o stare superioară a conştiinței. În lipsa maestrului care să-l ajute să treacă pragurile succesive (vămile văzduhului) aspirantul nu are decât să constate cu disperare incapacitatea sa.
Magister veritabil poate fi doar cel care a trăit cu adevărat experiența iluminării. Aceasta este „certificatul” maestrului. De altfel, în toată istoria omenirii, profeții, apostolii, sfinții şi maeştrii spirituali au vorbit şi au scris despre Dumnezeu doar după ce au trăit la propriu întâlnirea cu Lumina cea mare. Dintotdeauna și pretutindeni, pentru orice trăitor autentic, experiența transcendentă a constituit singurul imbold de împărtăşire cu semenii a cunoaşterii excepționale pe care el a dobândit-o odată cu pogorârea Duhului sfânt asupra sa.20
Autoritatea maestrului este profund justificată numai dacă personajul a atins statutul de om adevărat (eliberat, întreg, „perfect”), precum şi acele sublime „ceruri” (trăiri deosebite, stări de conştiință non-ordinară) pe care omul obişnuit nu le poate accesa din cauza condiționărilor sale bio-socio-culturale. Expandarea conştiinței maestrului se va fi realizat treptat, prin exerciții şi asiduitate, prin transcenderea condiției personale, finite, perisabile şi, totodată, prin trăirea la propriu a contopirii depline, încă în viață fiind, cu infinita şi impersonala Conştiință absolută. Maestrul este pe deplin stabilizat sufleteşte pentru că, de mult timp, el şi-a încheiat socotelile cu viciile şi, astfel, exersează doar virtuțile în viața sa.
• Maestrul se află, el însuşi, pe calea perfecționării spirituale căci, aşa cum spune tradiția, treptele desăvârşirii sunt infinite. Munca inițiatică nu se termină niciodată. Aflat în căutarea Cuvântului pierdut, un inițiat se poziționează ferm pe calea aflării Adevărului21. Pentru un maestru, procesul de perfecționare este fără de sfârşit, aceasta constituind o garanție a faptului că el va rămâne un om integru şi pe deplin vrednic să conducă Marea operă.
Aspirantul devenit maestru speră să ajungă Perfect, adică om deificat gata să se sacrifice din convingere pentru (re)construirea lumii. Întocmai ca atunci când era ucenic, maestrul porneşte în demersul său tot de la o (re)construcție de Sine. În plus, exploatând la maximum metodologia ezoterică, el va insista, aşa cum de altfel sugerează întreaga metafizică, în ceea ce privește cunoaşterea planului divin.
Vorbim deci despre un proces tradițional de zeificare a omului sau înomenire a divinului. La acest nivel, maestrul se comportă cași cum ar fi mişcat de o Putere care îl depăşeşte, îl domină, dar care, ca potențial şi forță, s-a aflat tot timpul în Sine. Totodată, el va înțelege că singura modalitate pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu este aceea de a se contopi ființial în Acesta. Maestrul își reprezintă acum Creația ca pe un gigantic joc cosmic, născut din eternitatea, infinitatea şi fertilitatea unității divine la care şi omul, astfel încărcat cu sublima cunoaștere și eliberat de condiționările firești, participă în mod conştient.
• Ajuns la apogeul acumulărilor sale şi având o conştiință atotcuprinzătoare, în final, maestrul îşi asumă cu deplină convingere realizarea descendentă.22 În lipsa acestei asumări (nimic altceva decât un sacrificiu, sacrum facere), întregul efort inițiatic, chiar încununat de experianța iluminării fiind, va rămâne o contemplație sterilă, fără consecințe pentru umanitate.
În esență, doctrina inițiatică ne avertizează că după ce a primit succesiv cunoașterea, aspirantul întru desăvârșire spirituală este dator să se întoarcă smerit în lume, asemenea unui avatar binecuvântat, pentru a dărui Lumina, Adevărul și Dreptatea. Pe scurt, acesta este nobilul sacrificiu pe care trebuie să şi-l asume şi să-l înfăptuiescă un maestru adevărat, în ceea ce priveşte construirea umanității. Altfel spus, „Să adunăm ce-i risipit şi să dăruim Lumina!” – cum ne îndeamnă doctrina metafizică.
Note
1 Inițierea ca maestru, adică altfel spus, saltul calitativ din planul orizontal al labirintului (micile misterii) în cel vertical al scării melcate (marile misterii).
2 Lux inens, Centrul cercului, între Echer şi Compas etc.
3 Adorația față de Entitatea supremă care este şi nu este ființă.
4 Iubirea ca meta-sentiment, stare ce presupune compătimirea, toleranța, iertarea, convivialitatea superioară etc.
5 Echilibru, armonie, depăşirea contrariilor.
6 Înainte-vederea (remote view, vederea duhovnicească), percepția extrasenzorială, al şaselea simț.
7 Anticiparea evenimentelor, profeția, clarviziunea.
8 Capacitatea de a înțelege şi de a explica fenomenele și cauzalitatea.
9 Reflectarea realității în toată vastitatea, eternitatea şi complexitatea sa.
10 Exprimată prin analogii, similitudini, corespondențe, simboluri, ritualuri, vizualizări etc.
11 Guénon, R., (2008) – Inițiere şi realizare spirituală, Ed. Herald, Buc., pp. 37-52.
12 Aceasta este utilitatea lecției tăcerii pe care doctrina metafizică o impune la stagiul de ucenic.
13 Maestrul Z & Discipolul A, (2012) – Ab initio, Ed. Herald, Buc., pp. 159-160.
14 Dumitriu, A. (1990) – Homo universalis, Editura Eminescu, Buc., pp. 7-8.
15 Wirth, O. (2005) – Francmasoneria pe înțelesul tuturor, Ed. Rao, Buc.
16 Canoane, porunci, pravile, landmark-uri.
17 Norma, reglementarea, legea simbolizate, în masonerie, prin riglă. Pe timpul celor cinci călătorii ale calfei, rigla ca instrument masonic, este mutată, în mod absolut inexplicabil, dintr-o mână în alta, sugerându-se astfel ambivalența sa. Tradiția însăşi s-a perpetuat prin regulile stabilite, de-a lungul timpului, de diferiți maeştri spirituali.
18 Dangle, P. – 2010, pp. 83-84.
19 Guru, shaykh, părinte duhovnicesc.
20 Maestrul Z & Discipolul A, (2012) – Op. cit, p. 159.
21 În acest caz, expresia „Cuvântul pierdut” este similară cu Marele Arhitect al Universului (Principiul suprem), cum şi Adevărul, de astfel, ezoteric vorbind este identic cu Dumnezeu şi cu Lumina cea mare.
22 Guénon, R., (2008) – Op. cit., pp. 216-230 şi Maestrul Z & Discipolul A, (2015) – Ars moriendi, Ed. Herald, 121-166.