Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Maica Domnului ne învață să-L ascultăm pe Hristos

Maica Domnului  ne învață să-L ascultăm pe Hristos

 

 

„Faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5)

 

 

Ne spune Evanghelia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului că, pe când Domnul Hristos predica, o femeie entuziasmată a exclamat: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt!” (Luca 11, 27).
Mântuitorul i-a răspuns femeii, întărind cuvântul ei, „Așa este” (Luca 11, 28), dar a adăugat: „fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc” (Luca 11, 28). Cu alte cuvinte, Maica Mea este fericită pentru că a ascultat cuvântul lui Dumnezeu, și voi puteți fi fericiți tot la fel, ascultând cuvântul lui Dumnezeu.
De fapt singura predică pe care a spus-o Maica Domnului ne îndeamnă să facem ce ne spune Domnul Hristos. Era nuntă în Cana Galileii și erau de față și Domnul Iisus și Maica Sa. Sfârșindu-se vinul, gazdele erau puse într-o situație penibilă: „Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5). De față erau șase vase de piatră puse pentru curățirea iudeilor și Domnul Hristos le-a poruncit să le umple cu apă. Ce s-a întâmplat? Domnul a prefăcut apa în vin. Situația critică era rezolvată pentru că ei au ascultat ceea ce le poruncise El.
Maica Domnului lucrul acesta ni-l predică: să facem ceea ce ne spune Domnul Hristos și atunci toate necazurile sunt depășite. În Evanghelii, Domnul Hristos ne spune multe. Mă voi opri însă la lucrurile esențiale. Și ele ne sunt spuse referitor la destinul nostru veșnic.
În Evanghelia după Matei, la capitolul 25, ne spune că atunci când va reveni Fiul Omului întru slava Sa, toți oamenii vor învia. El îi va împărți în două, pe unii îi va pune de-a dreapta și pe alții de-a stânga. Și le va zice celor de-a dreapta: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 34-36).
Este evident că aici e vorba de faptele milei creștine pe care cei buni le fac față de semenii lor aflați în nevoi. Dimpotrivă, cei de-a stânga sunt legați de cele trei patimi ce-i robesc: iubirea de plăcere, iubirea de avere și iubirea de mărire. Verdictul îl dă Mântuitorul: „Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viața veșnică” (Matei 25, 46).
Se vorbește mult și de filantropie, și de asistența socială, și se face așa de puțin… Ioan Alexandru, cu talentul pe care i l-a dat Dumnezeu, în poezia „Epitaf” exprimă artistic această învățătură evanghelică: „Pentru că s-a uitat cu milă / La un căluț snopit în bătăi / Pentru că unei bătrâne ce se / Aruncase în lac fugind de azil / I-a întins un cuvânt de salvare / Pentru că-n sanctuarul inimii sale / L-a iertat pe cel mai aprig vrăjmaș / Pentru toate acestea și mult mai mari / Decât acestea pe care nimeni nu le-a știut / Pentru că le făptuise la nevedere / El n-a murit, ci numai doarme / Până la înviere”1.
Și totuși de ce or fi așa de puțini filantropi? Eu cred că din pricina puținei credințe. Sigur că și dragostea din care izvorăsc faptele bune e necesară, și nădejdea în răsplata veșnică aduce un impuls stimulator, dar eu mă opresc la credința ce lucrează prin iubire. Nu spun că nu sunt și oameni cu mai puțină credință care fac fapte bune, dar în general oamenii credincioși se implică în filantropie.
Această credință, lucrătoare prin iubire, este subliniată de Sfântul Iacov: „Așa și cu credința: dacă nu are fapte e moartă în ea însăși” (Iacov 2, 17). Maica Domnului ne îndeamnă să facem ceea ce ne spune El, Domnul Iisus Hristos. Iar El, prin rugăciunile Maicii Sale, are milă de noi.
Sfântul Pavel menționează în Epistola către Evrei că „fără credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6), numai că această credință dacă nu are fapte este „moartă”. De aceea, relatez o întâmplare pe care am luat-o de la Anthony de Mello2.
Un ateu a căzut de pe o stâncă iar în timp ce se prăbușea s-a prins de o rădăcină. Fiind suspendat între cer și pământ, i-a venit ideea să strige către Dumnezeu. N-a primit nici un răspuns și a strigat din nou, adăugând faptul că, dacă îl va salva, va deveni credincios. Bunul Dumnezeu i-a răspuns: așa zic toți când sunt în stări limită. Dar ia dă drumul la rădăcină! Și răspunsul său a fost: mă crezi nebun? Și în momentul acela rădăcina s-a rupt, iar el a căzut în prăpastie.
În fața marilor necazuri e nevoie de credință concretizată prin fapte. Cu mulți ani în urmă eram student la București. Am cunoscut o familie de intelectuali credincioși, pe care-i amintește și Părintele Ioanichie Bălan în scrierile sale, este vorba de Tudor și Sultana Petre. Ei mi-au relatat o întâmplare minunată.
Sultana s-a îmbolnăvit rău prin anii 1950. A fost internată la Spitalul Brâncovenesc. Doctorii nu-i mai dădeau nicio șansă. Tudor, om credincios, s-a dus la Mănăstirea Balaciu și i-a relatat starețului nenorocirea. Starețul l-a îndemnat ca amândoi să meargă în biserică și să citească Paraclisul Maicii Domnului. L-au citit cu lacrimi.
Urmarea? Întorcându-se în București și mergând la Spitalul Brâncovenesc, a întâlnit-o pe Sultana plimbându-se pe alei. Pe când Tudor cu starețul făceau Paraclisul, doctorii au fost inspirați să-i facă injecții de penicilină amestecată cu streptomicină. De la prima injecție s-a simțit tot mai bine, până s-a vindecat cu totul. Rugăciunile făcute către Maica Domnului au salvat-o3.
Aceste relatări le-am făcut în contextul Postului Maicii Domnului și a sărbătorii Adormirii ei. Suntem convinși „că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16). O rugăm pe Maica Domnului să intervină la Domnul Hristos, iar Mântuitorul să ne dea o sărbătoare binecuvântată și să ne izbăvească de toate necazurile.

 

 

Note
1 Ioan Alexandru, Imnele Iubirii, Cartea Românească, București, 1983, p. 222.
2 Anthony de Mello, Rugăciunea Broaștei, Editura Mix, Brașov, 2003, p. 117.
3 Protos. Ioanichie Bălan, Istorioare duhovnicești, Editura Mănăstirii Sihăstria, 1990, p. 66.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg