Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

MAREA INVIZIBILĂ

MAREA INVIZIBILĂ

 

 

MAREA INVIZIBILĂ

sau
ORA DE GHEAȚĂ
sau
PARADISUL DE UMEZEALĂ
Amintiri dintr-o copilărire în zori
sau
Amintiri doldora de eternitate
sau
Despre dozajul şi greutatea moleculară a acidului acetic pur şi diluat – cromatografie pe hârtie kraft
sau
Cum mi-am petrecut epopeea necesară
(Compunere liber-aleasă după natura impusă a subiectului) (I)

 

 

Să sari, fulgerător, în nonsensul lucrurilor.Să te obișnuiești să stai acolo.Dincolo de sensul lor cu care ne-am familiarizat, e un adînc nonsens al lucrurilor.Adică,sensurile lor istorice, umane nu mai ajung, se dizolvă.De fapt, pentru aceasta trebuie să izolezi lucrul; sensul obișnuit al lucrurilor pentru noi îl dau celelalte lucruri,mersul lor,căderea,scufundarea lor; noi punem lucrurile în legătură cu mersul lor, ni se explică mersul lor.Mersul lor le separă, le fură.Izolînd un lucru, tindem să-l legăm cu legăturile lui de dincolo, care desfigurează sensurile obișnuite, superficiale.Noi nu putem realiza legătura, dar putem sta acolo unde legătura lipsește (absența ei e o chemare, e o prezență) și unde sensurile actuale se dizolvă.La margine. (Eugen Ionescu – Pagini rupte din jurnal).

Eşti grăbit să scrii, Ca şi cum ai fi în întârziere față de viață. Dacă e aşa, intră în cortegiul surselor tale. Grăbeşte-te. Grăbeşte-te să-ți transmiți Partea de minunat, de răzvrătire de binefacere. De fapt eşti chiar în întârziere față de viață,  Viața inexprimabilă, Singura, la urma urmelor, cu care accepți să te uneşti Aceea care zilnic îți e refuzată de ființe şi de lucruri, Din care capeți cu atâta greu, ici colo, câteva fragmente descărnate La capătul unor necruțătoare lupte. În afara ei, totul nu e decât agonie supusă, sfârşit grosolan. Dacă întâlneşti moartea pe când trudeşti, primeşte-o precum ceafa asudată găseşte bună batista stearpă, Înclinându-te. Dacă vrei să râzi Oferă-ți supunerea Dar niciodată armele. Ai fost creat pentru momente puțin obişnuite. Modifică-te, pieri fără regret În voia rigoarei suave. Bucată cu bucată lichidarea lumii se continuă Neîntrerupt Neabătut Fă să roiască pulberea Nimeni n-o să vă destăinuie unirea. (Rene Char, Prezență comună)

Personajele :

Nae Nicolae – scriitor relaxat, fost profesor de fostă literatură şi corupt de Realitate;
Guriță – prieten ideofag şi amator de librării în aer liber, biblioteci, anticariate şi farmacii;
un şofer ambiguu;
o pereche de părinți admirabil de sufletişti şi agasant de iubitori;
tanti Sora şi Valerică, un cuplu;
vocea narativă;
Scarlat, Olga, Donca, Dezideriu, Ghelase, Fănica, Taşcu, Vintilă, Castrişanu, Teleşanu – trecători;
figuranți, citați, numeros public.

PROLOG
Un sul de căldură. Un fuior de linişte. Bătrâna soartă şi bătrânul destin. Dimineață frauduloasă. Memorie şi poftă de viață. Ore născute cu defect. Dar elastice.
Un zgomot înfundat, ca o buşitură. O notă gravă având de străpuns un secol. O notă străbătând dezacordul din glasuri venite de peste tot. Un marş printr-un tunel perfid şi vânăt.

Pe acest temei, cuprins de mânie, de o mânie albă, rece şi totală, fără sânge, într-un efort de supremă apărare, într-un ultim refuz am început să fac pe ariciul.
Cu muzică, înainte marş, prin Timp şi prin tunel. Zile de izbândă, zile de batjocură, zile de catafalc.
Deodată, începu marele război al statuilor şi al gazului asfixiant. Paralizant. Era în anul calului de foc şi a fost o nemaipomenită nimicire. Viața era la purtător, şi nici ăl tânăr şi nici ăl bătrân nu o puteau păstra mai mult de douăzeci şi patru de ore. Pe ascuns. Era nevoie de jertfe. De spasme. De hurducături.
Triburi ale focului zdrobiră triburi de stejar secular.
Triburi ale săgeții înmuiate în venin zdrobiră țara săpăligii şi a mămăligii.
Nu mai era Timp nici măcar pentru secole. Existau puține indicații că Timpul nu o va lua razna.
Frate cu frate, prizonieri ai noroiului, ai bălegarului, ai mucegaiului scâncind şi intrat în moarte fără strigăt.
Un război este întotdeauna un abator şi îl ştii început, nu şi terminat.

„În oraş, mare mişcare. Lumea militară aleargă în toate părțile, căci regimentele şi batalioanele au primit ordin de plecare. Populația e îngrijorată. Dar această îngrijorare este purtătoare de speranță, se simte în nări intrarea în Războiul cel Sfânt, căci mergem la luptă pentru scăparea fraților. Toți sunt în ținută de campanie, în frunte cu colonelul, semeț, care le ține o însuflețită cuvântare, fără chipiu, arătându-le pe îndelete cauza pentru care îi îmbărbătează la luptă. Apoi, în marş viguros şi voios lumea toată se îndreaptă spre gară pentru a se îmbarca, plecarea fiind hotărâtă între ceasurile unsprezece şi unu din noapte. Seara, doamnele şi copiii trec îmbujorați şi copleşiți de flori spre gară spre a-i petrece pe cei care, voioşi şi viguroşi, pleacă la luptă. Apoi monotonie şi înfrigurare.

O zi frumoasă, hotărâtoare pentru neamul românesc. În capitala țării, Regele şi sfetnicii săi hotărăsc mobilizarea armelor şi intrarea țării în război alături de Împătrita Înțelegere – Franța, Anglia, Rusia, Italia etc – contra austro-germanilor. Seara, toată lumea e pe stradă, aşteptând miezul nopții când, după obiceiul strămoşesc, prin sunete de clopote şi trompete se anunța poporului chemarea la arme. Cu drapelul desfăşurat, gorniştii sună iar copiii cântă „La arme”. E un delir general”.

„Sunt sublocotenentul Berechet, din cadrul batalionului de artilerie-geniu aparținând Diviziei a X-a de la Mărăşeşti. Astăzi am jurat credință, cu mâna dreaptă, pe un biet drapel ciuruit, Regelui bun şi mare şi Țării sângerânde. Şi tocmai actul sfânt prin care legăm tinerețile noastre frumoase şi pline de viață, până la moarte, de patria noastră atât de amenințată a trecut aproape neobservat.
Seara, soldații au făcut horă. Am jucat şi eu, sub cerul plin de stele, sub sunetul obuzelor ce se spărgeau pe deal, sub sclipirile exploziilor ce luminau valea. Nu voi uita niciodată. La o masă bogată şi mare, ofițerii acestui Regiment şedeau şi ascultau lăutarii ce cântau. Şuieratul vioi al viorilor celor fără de suflet se întrecea cu gemetele ce sufereau pentru țară.
Infanteriştii. Săracii, ei sunt eroii acestei neasămănate calamități, lor li se cuvine întreaga glorie a sfârşitului ce trebuie să fie fericit. Cred, trebuie să învingem, dacă morala şi toate legile acestei lumi nu sunt nedrepte.
Războiul e un monstru cu cine l-a creat şi sunt monstruoase legile ce îi mână pe fiii aceleiaşi planete să se ucidă între ei. Toți aşteaptă, toți doresc o pace care nu mai vine.
Să mă văd iar acasă, să urmez iar şcoala mea frumoasă, să fiu şi eu cineva într-o țară mare şi bogată. Iată fericirea. Ce muult voi prețui viața. Voi munci mult să fiu cineva, să am nume şi avere, să însemn ceva în colțul meu de țară”.
Un clopot vestind năpasta.

Sorițo dragă! Mergând în patrulă prin pădurile Rusiei în una din sările acestea de iarnă era
întunerec de tot. Deodată aud o melodie tare plăcută, era”m-ai lăsat ca să-ți strâng mâna”
pe care o cânta mediciniştii din regimentul 51. Momentan m-a cuprins un dor de casă, dor
de iubiții mei, însă eram departe cam pe 100 km în mijlocul Poloniei rusească. Da,
suntem pe teritor rusesc de unde sincere salutări îți trimit.

Sorițo dragă! Astăzi având timp liber sunt în casa unui polon cinstit în Rusia. Am sosit
aici aseară târziu. Preste noapte m-am odihnit foarte bine în casa aceasta pe paiele întinse
jos. M-am sculat tare de dimineață şi nefiind încă ziuă m-am aşezat la foc între copiii
acestui om şi privind lung focul ce licărea î-mi reaminteam anii de copilărie. Pe atunci
încă mă sculam dis de dimineață şi aşezându-mă la gura ploatănului ascultam poveştile
moşului. –
Dus fiind pe gânduri m-am întrebat: “Vreo dat î-mi va fi dat să povestesc cândva
micuților poveşti războinice?. Tăcerea o întrerupea bubuitul tunurilor.- Eu sunt bine şi-ți
doresc tot binele al tău, Valerică.

Sorițo dragă! Epistolele scrise le-am primit ieri după prânz. Mă pregăteam să
merg la Murăşan să-l cercetez. – El e transpus la compania 13 şi din acest motiv nu mai
suntem întotdeauna unul lângă alt. – Din întâmplare pe sărbătorile nemților suntem
departe de linia de foc încartiruiți în un sat polon. Cât timp vom mai fi aici nu ştiu, mult
însă nu vom merge ear în foc.
Ce mai faci? Epistolele le poți lipi fiindcă pe ale voastre
nu le controlează nimeni, numai pe ale noastre. Cetindu-ți epistola am zîmbit văzând că te
leşini să nu mă fi supărat. Cum să mă supăr dacă mi-ai spus adevărul? Eu încă am
recunoscut fiindcă în rezbel omul numai strict nu poate fi. Că s-ar conjurat contra mea, nu
mă bucur, fiindcă sunt cu mult mai tare ca ei. Sărut mâna al tău Pria

Copilă dragă!După o luptă crâncenă avută ieri în astăzi sunt bine şi-ți trimet
dimpreună cu fratele Murăşan sincere salutări şi sărutări de mână al tău Pria ltn
Mai trecem prin câte una, n’am mai trece altele, înțeleg să nu mai fie. Murăşan

Sorițo dragă! Mult m-am bucurat scriindu-mi că epistolele mele le-ai primit. Astăzi 3
epistole închise am primit de la tine, aşa dară poți să îmi scrii tot închis.
Ce mai faci? Eu
sunt bine. Salutându-vă cu drag pe toți îți sărut mâna Pria

Sorițo! Mă scuză, că nu ț-am scris în fiecare zi. N-am putut, fiindcă mereu atacăm
inimicul, aşa că nici măcar o zi nu rămânem într-un loc. Făcând atac şi înaintând
prin gloanțele inimicului un glonț a nimerit drept în puşca mea mai sus puțin de unde o
țineam eu cu mâna. Să înțelege mi-a stricat-o. – In atacul acesta am avut puşcă, după ce
sabia mi s-a rupt. Puşcă mai uşoară şi mai drăguță decât a ficiorilor.
Sunt transpus la
altă companie, ca comandant însă adresa rămâne cea veche. Îți sărut mâna Al tău, Pria

E rău. Nu vrea să-ți scrie pentru aceea îmi iau îndrăznela de a-ți scrie eu. La cântece de
gramofon …….(indescifrabil).”Gazdele noastre” lângă un ceai rusesc asemenea excelent.
Toate au să-l înduplece să se iscălească. Sărut mânile, Mureşan
Sorițo dragă! Te va mira faptul că cu fratele Murăşan într-o odaie locuim. Avem
gramofon, care când am scris această corespondență a cântat din întâmplare aceia cântare
cu strigături care-mi plăcea mie, însă cu strigături ruseşti. Vă sărută cu dor al vostru Valerică

Sorițo dragă! După ce momentan trebuie să plecăm multe nu-ți pot scrie decât că sunt
sănătos şi dorindu-ți sărbători şi un an nou fericit atât ție cât şi la toți îți sărut mâna
Valeriu ltn.
An nou fericit vă doreşte la toți al vostru iubitor
Pria ltn.

Dragă Ioane! Cu mare bucurie am primit corespondența din datul de eri, cari Îmi
povesteşte mult aşteptata ştire că voi sunteți bine. Deşi poiziile cerute n-au sosit încă,
totuşi mă bucură că mi le trimeteți, având apoi cu ce mă ocupa în şanțurile mult
plictisitoare. Sunt transpus la cumpania 15 ca comandant însă în adresă nu schimbă
nimic. Îmi puteți scrie la cumpania 14 sau 15 în fine cum vă place deoarece eu în tot
cazul le primesc. Pachetul al 2-lea încă nici azi nu l-am primit. E posibil să se fi pierdut,
mă mângâi şi sperez încă, fiindcă mai mulți oficeri n-au primit încă pachete trimise de pe
acel timp. Vă sărut cu mult dor al vostru Pria

Sorițo scumpă! Cu poşta de-aseară am primit epistola Ta din care-mi promiți
fotografia dorită. Îți mulțămesc frumos, drăguțo! Nici astăzi n-am dispus de timp să-ți
scriu o epistolă. Noaptea aceasta a fost grozavă, un viscol nemaipomenit. Întreg tranşeul a
fost plin de zăpadă, cari în orele de cătră zi a început a se topi. Din nou înotăm dar
suntem bine, draguța mea. Te sărută al Tău, Pria

Sorițo dragă! Eu nu am cerut să îmi trimiteți “Tolnai” pănă am zis să îmi trimeteți poiziile
lui Goga şi Coşbuc aşa pe cum să trimeteți “Tolnai”? Vă rog deci din nou să mi le
trimeteți şi pe ale lui Goga, fiindcă nu le va confisca. Dacă se poate cât mai curând.
Pachetul trimis încă nici acum nu l-am primit. Al tău, Pria
Corespondențele poştale le-am primit cu mulțămiri.

Un soare răcoros. Se presimte toamna. Oraşul e paşnic. Zi şi noapte trec regimente şi batalioane. Îngrijorarea creşte. Trec necontenit răniți. O zi întunecoasă de toamnă. Toată lumea pare la fel de tristă ca natura.

A N T R A C T

-Auzi, Guriță, l-am prezantarisit pe un prieten de-al meu cu un roman foarte bine strunit, primul despre epoca noastră şi despre generația noastră, roman al cărui personaj principal şi principial este un ofițer de Secu, nu un securache, după cum zic eu, ăla este ascuns, poate fi „ziarici”, cum bine zice un prieten scriitor, cadru universităreț, artist-atlet, criticuş sau chiar literator. Câți de-ăştia n-au fost trimişi cu temă pe cele coclauri, câți nu activesc activ pe la televizii şi câți n-au slujit lui Dinamo de-a lungul vremii ? Dinamo Obor, Dinamo Bucureşti, Moscova, Kiev, Tbilisi, Berlin, Dresda, Zagreb, că prin țară, trebuie să vă reamintim, erau Dinamo Oradea, Braşov, Piteşti, Bacău. Peste optzeci sau chiar nouăzeci de procente din personajele publice sunt pe metereze. Fireşte, şi Graham Greene şi Kipling erau agenți, dar executaseră oarece pe câmpiile literaturii, alde ăştia de-acum ce-au produs ? Mătreață ? Au şi ei o carte de articolaşe, mizerabilă de altfel. Ei bine, la sfârşitul lansării amicul X. a spus nişte lucruri foarte bine simțite pe care le blodogorim şi noi de peste un pătrar de veac. Am pornit cu stângul încă din 1990, ne-am înscris într-o cursă dar am început a alerga în sens invers, ne-am întrebat ce-am făcut în ultimii cinci ani în loc să ne propunem ceva pentru următorii cinci ! I-am lăsat să conducă tot pe vechii activenko, sigur, de-un rang inferior, dar tot activişti, cu aceleaşi mendre şi apucături indiferent de locul pe care l-au astupat. Activiştii înlocuiți mai roteau cadrele, se mai înconjurau şi de oameni de bună calitate. Pe-ăştia îi avem, cu ăştia defilăm, vorbă de-a lui Baranga, dar nu erau chiar din stofa ăstora de acum.
-Din păcate nimeni nu a avut în cap nimic, don Nae Niculae, vreun projet de societate, vreo linie de parcurs, vreo listă de lucrări de tradus măcar. Totul s-a făcut haotic, s-a încropit şi s-a purces pe drumul înavuțurii şi al autoprețuirii. Mi-aduc aminte că prin anii ’90 dăduse damblaua monografiilor, până şi actoricei de corp-ansamblu sau de revistă şi pentru spectacole de cămin cultural încercaseră să aibă aşa ceva. Acum, editurile astea de hârtie creponată scot la iveală toată maculatura apărută în anii boomului editorial, culegeri de articolaşe idioate publicate în foi dispărute şi de pripas, compuneri de liceu împachetate pompos sub vorbă de studii sau eseuri. Toate la un leu sau la doi lei şi nouăzeci şi nouă de bani. S-au împovărat umerii tuturor subofițerilor de popotă, s-au dat abundent titluri şi onoruri complet nejustificate, ba chiar s-au aburcat unii în cele mai înalte instituții şi academii. Totul a devenit academie sau şcoală superioară, toți profesorii de grup şcolar s-au transformat în profesori universitari. Până şi institutul de actoriceală şi operatorie a devenit Academie şi a fost condus de un ins fără bacalaureat, după cum se zice, dar bun actor înainte de ’89, actor de reclame după. Un prieten, profesor acolo, mi-a spus că a întrebat o catindată care trăsese un monolog din „Livada de vişini” (retradusă acum „cu vişini”) a cui e „piesa”. „A lui Ei Pi Cecov”, a venit răspunsul, dar nu mai ştia alte titluri, fiindcă descărcase totul de pe internet.
-Toți au devenit importanți, ce să le faci, au început să se identifice cu vile şi cu maşini „bengoase”, diploma nu a mai contat decât ca adeverință, şcolile şi-au încheiat strălucirea şi oricine a putut fi şi a putut face orice, în mintea lui. A rămas celebră vorba unui tâmpit care o vreme a şezut în capul trebii şi a spus că şcoala noastră scoate tâmpiți ca el, chelneri şi tinichigii. Consumatori şi cârpaci, adică, rolul care ne-a fost atribuit de-afară şi de mai mult timp. Dar produsele vândute aici, deşi au acelaşi ambalaj nu au şi aceeaşi compoziție şi aceeaşi consistență. Şi filmele vin cu secvențe lipsă, cred că şi cărțile, atent triate, vin gata traduse prost, ca pentru colonii ! Filmul este divertismentul epocii noastre.
-Alături de fotbal, de sport în general. Circul plin de gladiatorii moderni.
-Se prea poate, don Nae. Filmul american produs de “industria de vise” cum se scrie la manual, din California, de la Hollywood. E plasată acolo fiindcă-i soare mereu, poți turna când vrei, nu trebuie să te joci de-a vara sau de-a iarna. Aici e ca vinul, care aşişderea are nevoie de cel puțin trei sute de zile însorite pe an. Filmul american vândut în târguri şi iarmaroace, care acum se numesc festivaluri şi unde se etalează actrițele pline de bijuterii şi învelite în rochii întocmite de cei mai lăudați croitori ai timpului. De-asta în cursul veacului douăzeci s-au înființat pe lângă “osacurl” lor alte două astfel de bâlciuri, la Veneția, la Lido, încă de pe vremea lui Mussolini, şi la Cannes, tot la soare, pe vestita Coastă de Azur, ăsta şi ca replică la cel italienesc şi opus lui, căci este proiectat şi construit de Frontul Popular, deci de Stânga.

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg