Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Mărturii despre o lume pierdută. Pagini de album

Mărturii despre o lume pierdută. Pagini de album

 

 

Daniela Șontică
Chipuri din satul românesc
Editura TRINITAS, București, 2020

 

 

Dacă în anii trecuți ne plângeam de explozia editorială, de numeroasele volume aruncate, nu pe piață (pentru că se citește tot mai puțin și se vând și mai puține cărți în România zilelor noastre) ci în „schimburile” scriitorilor pe la târguri și lansări de carte, de a căror existență mărturiseau abundent rețelele sociale, iată că pandemia ne-a luat și aceste „distracții”, iar titlurile apărute în vremurile cele noi circulă acum precum mărfurile prohibite. Pentru că librăriile de multă vreme nu mai acceptă decât produsele a câtorva edituri „agreate”, dar mai ales pentru că și acestea au avut lacăte pe uși până nu cu mult timp în urmă, iar de evenimente culturale încă nu prea poate fi vorba, un colet primit prin poștă cu un volum care a avut „ghinionul” să vadă lumina tiparului în aceste vremuri tulburi nu poate provoca decât o reală bucurie și convingerea că „sfârșitul nu-i aici”, vorba cântecului nemuritor al lui Bob Dylan, tradus și interpretat la noi de Moțu Pitiș.
Volumul trimis de Daniela Șontică, redactor la Ziarul Lumina și realizatoare de emisiuni la Radio TRINITAS, s-a dovedit a fi cu adevărat o surpriză. Și asta mai ales pentru că eu am interpretat apariția sa prin prisma evenimentelor din ultima perioadă, care modifică rapid și, din păcate, ireversibil societatea noastră contemporană. Și dacă ar fi să mă gândesc doar la școala online care, sunt toate șansele, se va relua din toamnă, și pentru care se fac eforturi, în sensul de a se digitiza toate colțurile țării, e cât se poate de clar că satul românesc, în sensul arhaic al perceperii sale, va fi cu totul dat uitării. Desigur, satul și locuitorii săi, așa cum îi știm din operele literare și artistice, nu mai exisă de multă vreme în realitate, dar Chipuri din satul românesc, cartea Danielei Șontică, avertizează despre pericolul acestei dispariției și din memoria noastră. Volumul tezaurizator adună și arhivează o seamă de portrete și imagini rurale din vremuri de odinioară, astfel cum se reflectă ele în operele unor cunoscuți scriitori, sociologi, artiști plastici sau fotografi renumiți. Tabletele care-l compun au fost inițial citite de autoare în cadrul unei serii de emisiuni la Radio TRINITAS, aflăm din prefața semnată de Christian Crăciun. Și aici i-am găsit o carență, ca să spun așa, volumului, în sensul că-i lipsește contextualizarea. O notă, un cuvânt înainte din partea autoarei, în care să fi prezentat ideea care a stat la baza demersului său, ar fi fost nu doar o lămurire necesară cititorului ci și un liant al întregului, care i-ar fi conferit, din punctul meu de vedere, mai multă trăinicie.
Dincolo de această trecătoare impresie, apreciez în mod deosebit valoarea documentară a cărții. Este evidentă cercetarea minuțioasă, în ciuda condensării capitolelor „la dimensiunile unui articol de dicționar, ele oferă o excepțională imagine a continuității și a universului axiologic ale spațiului agrest”, după cum spune Christian Crăciun. Cartea poate fi un instrument util pentru cei interesați de temă, numeroasele trimiteri spre volume, documente de arhivă, opere de artă constituindu-se de fapt într-un amplu dicționar bibliografic pentru viitoare proiecte de cercetare în acest domeniu.
Sunt „chemați” să zugrăvească tipologii rurale de la regine și scriitori clasicizați, până la, așa cum spuneam, pictori, fotografi, sociologi, dar și personaje istorice sau figuri sociale. Carmen Silva, Regina Maria, Eminescu, Creangă, Coșbuc, Goga, Slavici, Blaga, Marin Preda, Nicolae Steinhardt, Grigorescu, Octav Băncilă, Corneliu Baba, Dimitrie Gusti, Iosif Berman, Badea Cârțan sau Elisabeta Rizea sunt doar câțiva dintre ei. Dacă unele nume sunt mai mult decât cunoscute publicului larg, altele au fost deja uitate și nici nu mai sunt aduse în atenția cititorului de azi. Cartea are meritul de a salva povești și portrete celebre în epocă precum: Dumitru Seceleanu, un moșier coborât dintr-un neam de oieri; Nicolae Cornățeanu, un ministru pentru rentabilitatea agriculturii țărănești; Aurelian Pană, moșierul cu viziune modernă asupra agriculturii; sau Aureliu Popescu și ferma model de la Perieți.
Ceea ce frapează, fără îndoială, la selecția fragmentelor scoase din textele clasicilor este (încă!) actualitatea însemnărilor. Iată un scurt citat din publicistica lui Eminescu: „[…] mulțumită nestatorniciei de temperatură ce domnește în valea dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, producția noastră atârnă mai mult de bunăvoința Cerului, de la mila elementelor lui”. Se pare că în ciuda revoluției științifice și a numeroaselor modernizări și mecanizări ale agriculturii ne aflăm astăzi cam în același loc… Dar nu doar autenticitatea scrierilor ci și caracterul profetic este de remarcat în cazul unora dintre fragmentele citate. Avem astfel observația lui Octavian Goga, în articolul „Țăranul în literatura română” publicat în 1907, anul Răscoalei, în revista Viața Românească, în care face referire și la poezia lui George Coșbuc supranumită, într-o publicație maghiară din Budapesta, „un fel de Marseillaise-ă română” (după cum citează autoarea din Gavril Scridon, Viața lui George Coșbuc): „Poezia Noi vrem pământ va fi un simbol de îndrumare pentru literatura viitorului. Artistul de astăzi și artistul de mâine sunt luptătorii durerilor mari. Vremea noastră cere cântăreți ai adevărului”.
Cartea nu salvează doar personaje peste care s-a așezat praful amnezic al timpului, sau tipologii care nu mai există, pentru că, realmente, azi nu mai întâlnim țărani în acel spațiu arhetipal conștientizat ca leagăn al valorilor noastre creștine și tradiționale. Ea mai are și rolul de a „reabilita” autori care nu se mai citesc deloc în prezent, fie din cauza prea uzitării lor în manualele generațiilor din perioada comunistă sau, poate, datorită noilor „gusturi” în materie de lectură. I-aș numi aici pe Alexandru Vlahuță, Ion Agârbiceanu sau Gala Galaction.
Se pare că autoarea și-a dorit să surprindă oglindirea Chipurilor din satul românesc în cât mai multe opere artistice și însemnări ale vremii, motiv pentru care capitolele sunt concentrate, informațiile nefiind dezvoltate sau comentate prea mult. Cu toate acestea textele sunt gândite în așa fel încât să evite monotonia alăturării citatelor și a consemnării datelor din arhive. Fiecărui autor menționat, care s-a preocupat de soarta satului românesc și a locuitorilor săi, îi este creionată și o scurtă prezentare, în unele cazuri cu fațete care transcend biografiile oficiale, așa cum este cazul lui Liviu Rebreanu și al personajului Ion, adică al modelului său real, care și-a revendicat parte din succesul operei.
Țăranii cu biblioteci din Săliștea Sibiului este tableta care mi-a adus aminte de romanul lui Adrian Lesenciuc, Limbile vântului (Ed. Cartea Românească, 2018). Și în cartea scriitorului brașovean există ciobani care au mici biblioteci la stână, așa cum „Păstorii sălișteni purtau cu ei în desagi pe drumurile transhumanței cărți valoroase pe care le și citeau, bineînțeles. Fenomenul este cunoscut cu numele de «bibliotecile călătoare». […] Ciobanii aveau la stânele lor cel puțin două cărți fiecare. Spre exemplu, turma de 2.939 de oi a lui Savu Borcea, la trecerea Dunării pe la Oltenița, la anul 1840, era însoțită de 11 ciobani, iar la această târlă se găseau în jur de 20 de cărți, citite succesiv de fiecare dintre ei.”
Colecția de „imagini” scrise din cartea alcătuită de Daniela Șontică este completată și de o serie de imagini în adevăratul sens al cuvântului. Este vorba despre mai multe fotografii realizate de Iosif Bergman la sfârșitul anilor ’20, perioadă în care acesta l-a însoțit pe profesorul Dimitrie Gusti și pe specialiștii Școlii sociologice de la București pentru actualizarea amplului proiect de cercetare a satelor României interbelice. Fotografiile prezentate aparțin Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Arhiva științifică, Fototeca, Fond Bergman și The Library of Congress, după cum aflăm din pagina de gardă a volumului. „Berman a fotografiat peisaje bucolice, cu ciobănași pe marginea râului, care trase de boi, țărănci care își etalează frumosul port popular, grupuri de femei stând de vorbă lângă fântână, aflate la muncile casnice sau la muncile câmpului, la horă sau pe drum, țărani tineri, chipeși, bătrâni, copii la joacă, la scăldat sau în tinda unei școli ascultându-și învățătorul.” Ceea ce m-a frapat pe mine privind chipurile de copii și adolescenți, băieți și fete în costume populare, este maturitatea lor, o „bătrânețe” scrijelită prematur pe fețele triste, mărturie certă, dincolo de alte imagini și cuvinte, despre viața grea pe care au dus-o.
Cu impresia fotografiilor lui Iosif Berman și cuvintele lui Christian Crăciun din prefață voi încheia acest text, considerând că nu aș fi putut găsi o concluzie mai elocventă: „Unii văd în dispariția țărănimii un semn al «progresului». După citirea unei astfel de cărți, luciditatea te obligă să accepți că este vorba de un regres, constând în dispariția rădăcinilor”. Iată de ce este nevoie de cărțile salvatoare.

 

Note:
1.  Din volumul Mihai Eminescu, Opere X, Publicistică, Editura Academiei, București 1989

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg