Un nume bine cunoscut în sculptura contemporană românească este cel al lui Gheorghe Zărnescu, prezență constantă în expoziții, simpozioane de sculptură, spații publice citadine – cu lucrările sale de artă ambientală –,
precum și ca laureat al unor prestigioase premii, începând cu a doua jumătate a anilor ’70.
De timpuriu (artistul declară că acest început s-a întâmplat în copilărie) a fost pasionat de artă și a studiat-o cu perseverență încă din perioada preuniversitară, când a absolvit Liceul de artă „Octav Băncilă” din Iași, continuând apoi cu Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, absolvit în 1976, după care, grație unei Burse Herder, a urmat, în perioada 1984-1985, cursurile Hochschule für Angewandte Kunst din Viena. În paralel cu o carieră artistică de succes, și-a construit și una didactică, la Colegiul Național de Artă „George Apostu” din Bacău.
Sunt numeroase expozițiile sale de-a lungul timpului. Amintim doar câteva orașe unde și-a prezentat lucrările, fie alături de alți colegi artiști, în expoziții de grup din București, Iași, Cluj, Timișoara, Târgu Mureș, Focșani, Chișinău sau Budapesta; fie în expoziții personale (unele împreună cu regretata sa soție, graficiana Dany-Madlen Zărnescu) în Timișoara, București, Suceava, Bacău, revenind de multe ori în același oraș, cu expoziții diferite, în ani diferiți. A fost, de asemenea, o prezență constantă a simpozioanelor de sculptură, unde a fost invitat mereu, de la absolvirea facultății și până în prezent, la Timișoara, Sângeorz-Băi, Bistrița-Năsăud, București, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Buzău, Săliște – Sibiu, Gărâna, Nilüfer – Bursa, din Turcia etc. Pentru activitatea artistică a fost distins cu premii importante, printre care Premiul Ministerului Culturii, pentru sculptură, în 1991; Marele Premiu „George Apostu”, acordat de Centrul Internațional de cultură și arte „George Apostu” din Bacău în 1992; Premiul pentru sculptură al UAP din România, în anul 1997; Marele Premiu „Mihail Grecu” la „Saloanele Moldovei” din Chișinău, în 1999 și multe altele. Lucrările sale de artă ambientală au fost amplasate în Bacău, Călărași, Reșița, Râmnicu-Vâlcea, Slobozia, București, Costinești, Bistrița, Timișoara, Bursa (Turcia). Alte lucrări se află în spații muzeale din România și în colecții particulare.
Gheorghe Zărnescu se declară pasionat de arta cioplitului, motiv pentru care a ales să studieze sculptura deși a cochetat cu ideea de a urma pictura sau grafica, genuri pe care nu le-a abandonat, integrându-le mereu în lucrările sale. Pasiunea pentru creația artistică este dublată de o perfectă cunoaștere a particularității materialelor. Este atras de orice materie primă pe care o poate transforma după propria-i viziune, fie metal, piatră, lemn – element pe care l-a încărcat de sens și simbol prin trecerea lui prin foc, dându-i astfel o altă viață, cu adânci semnificații spirituale, de purificare, de comunicare cu divinitatea -, sau alte tehnici mixte care presupun folosirea ca materiale a unor elemente neconvenționale, precum unelte banale, diferite tipuri de ambalaje, chiar semne de circulație ieșite din uz. Din toate acestea artistul scoate la lumină forme și sensuri noi, deturnate de la cele comune, deschizând un larg registru de expresii. Unele dintre lucrări sunt acoperite de culoare, o încercare a sculptorului de a șterge convențiile separării dintre genuri, de a crea o legătură între modalitățile de expresie bidimensionale cu cele tridimensionale. Această idee a fost materializată de artist și în expozițiile mixte pe care le-a realizat împreună cu soția sa, cu desenele și colajele realizate de aceasta, sau cu alți pictori sau artiști tapiseri cu care a expus împreună.
De la lucrările în metal, de un minimalism dus până la esență, vopsite aproape întotdeauna în roșu (un simbol al focului pe care avea să-l folosească mai târziu la propriu, în arderea lemnului); la cele care transformă un bloc de andezit, sau un trunchi de copac în cuburi misterioase, care conțin, în interiorul lor, semnul crucii; până la cele realizate în lemn carbonizat ori altele care convertesc diverse obiecte în opere de artă, accentuându-și mereu căutările în domeniul formei plastice, Gheorghe Zărnescu a depășit de mult preocupările strict decorative. Operele sale se impun cu forță și personalitate, au capacitatea de a individualiza forme ce par, doar, de largă circulație, pe drumul spre alte și alte modalități de exprimare artistică, eliberate de convențiile unui realism academizat.
Artistul se declară pasionat de simboluri, îndeosebi simboluri religioase, de descifrarea lor, de găsirea a cât mai multor înțelesuri. Unul dintre motivele sculpturilor sale aparține aparent geometriei. Cubul, întâlnit în toate altarele creștine, după cum declara sculptorul într-un interviu, este simbol al adevărului, al înțelepciunii, al perfecțiunii morale (apud Jean Chevalier și Alain Gheerbrant). Înglobând crucea, cubul lui Gheorghe Zărnescu se încarcă de semnificații, semnul creștin fiind cel mai „totalizant” dintre simboluri. De altfel semnul crucii este prezent în multe dintre lucrările artistului.
Lemnul carbonizat, element care capătă un dramatism aparte în urma procesului prin care este obținut, stă la baza unei serii tulburătoare de lucrări, reprezentată și în selecția care ilustrează acest număr al Tribunei. Se impune astfel negrul care va marca și creația soției artistului, graficiana Dany-Madlen Zărnescu, cea care va rămâne până la final captivă și fidelă acestei culori, despre care spunea că îi „arată calea spre locul de taină, unde se dezvoltă lumina interioară, care sălășluiește în fiecare din noi”. Revenind la creația sculptorului, în obținerea acestei materii prime, lemnul trecut prin foc, dominantă este nevoia de a interveni asupra materialului convențional, de a supune voinței sale materia, de a o modela, pentru a obține identități noi și pentru a menține vie starea de creație.
Una dintre porțile pe care sculptura contemporană le-a forțat și continuă să le forțeze, pentru a se elibera de constrângerile mimetice stricte, este adoptarea unor forme de expresie de cele mai multe ori străine ei. Gheorghe Zărnescu este și el unul dintre artiștii care nu s-au împiedicat niciodată de bariere, căutând mereu efectele plastice în cele mai banale obiecte. Astfel, unelte cum ar fi toporul, o cazma, pensula, sau un scaun devin parte a unor ansambluri cu mesaje dintre cele mai profunde. Precum Altoi, o lucrare compusă dintr-un cadru de scaun al cărui picior se prelungește cu un topor înfipt într-un fragment de trunchi de copac, aluzie la tăierea pădurilor, poate, sau Uroboros, în care o pensulă are coada mult prelungită și arcuită până la întâlnirea cu firele de păr, un simbol al „devorării” pe care arta o exercită asupra artistului.
Semnele de circulație modificate, deviate de la funcționalitatea lor anterioară, devin, în viziunea lui Gheorghe Zărnescu, nu doar suporturi pentru simbolurile și mesajele pe care artistul le lansează, cât, mai ales, dovada că arta care se folosește de perisabil, de efemer, poate deveni o artă durabilă, nepieritoare. Este și aceasta o cale prin care sculptura, cum de altfel arta în general, caută metode, unele de natură radicală, pentru a ajunge din urmă saltul făcut în mentalitatea modernă, transformată de tehnologie.