Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Mecanica femeilor

Mecanica femeilor

 

Han Kang
Vegetariana
București, Editura Art, 2016

 

Han Kang s-a născut în 1970, la Gwangju, în Coreea de Sud. Romanul ei, Vegetariana, este important pentru cititorii autohtoni din mai multe motive: a obținut Man Booker International Prize în 2016 și, în același an, i-a fost publicată traducerea în română, permițîndu-ne să observăm, sincronizați la minut, un capitol din evoluția și consacrarea formei romanești în world literature; traducerea românească, semnată de Iolanda Prodan și însoțită de extrem de utile note ale aceleiași, redactată – în răspăr cu moda noastră editorială – profesionist, deschide colecția „musai” a Editurii Art („Și pentru că, lăsînd modestia la o parte, ne pricepem destul de bine la cărți, de acum încolo vă aducem tot ce este hype și bun în literatură în cărțile musai” – se încheie, orgolios, manifestul colecției, publicat pe coperta din spate); în fine, titlul, excelent ales, aruncă o lumină proaspătă peste o literatură marginală, slab reprezentată pe piața noastră de carte (altă traducere notabilă, din domeniul poeziei însă, este volumul Timp cu poeți morți, de Ko Un, apărut primăvara trecută la Tracus Arte).
Cartea, obiect senzual, e concepută pentru lectura de tip răsfăț. Funcționează, de asemeni, ca nadă pentru cititor: provocarea este, cu siguranță, să-ți dorești următorul titlu al colecției, pentru a vedea – ce suspans! – dacă și el urmează pattern-ul exotismului, erotismului, scriiturii novatoare. De urmărit.
Pînă una alta avem romanul extrem de solid al unei scriitoare (încă) tinere.
Construit din perspectiva a trei dintre personajele principale ale cărții, investigînd (cînd nu psihanalizînd) sexualitatea, religiozitatea, tabuurile, statutul femeii/ familiei în sudul peninsulei coreene, Vegetariana e mai ofertant decît o arată titlul. Yeong-hye, soția domnului Cheong, ajunge, în urma unor vise carnivore, insuportabile, recurente, să treacă la vegetarianism, tocmai cînd porcinul ei soț e la un pas de a fi avansat la firmă. Prima parte, care dă și numele cărții, e povestea primitivului Cheong: ca pedeapsă ininteligibilă, Yeong-hye, a cărei superputere e tocmai gastronomia, elimină toate proteinele animale din frigider și din meniul soțului; apoi se înfometează ea însăși, pierzîndu-și treptat formele și libidoul, scandalizînd nu numai pe cel care visează un mariaj comod, ci și rudele (părinții și frații femeii) crescute în tradiția patriarhatului cazon. Insomniacă, soața rebelă bîntuie nopțile printr-o „casă rece ca orezul fiert sau ca supa lăsată pe masă la răcit” (p.47). Presată de părinți, de sora mai mare, de soțul frustrat, Yeong-hye recurge la gesturi extreme – mecanica lor o filmează Han Kang cu răbdare de pescar bătrîn sau cu lentoarea inubliabilă din cinema-ul unui Kim Ki-duk (al cărui dubh plutește pe deasupra narațiunii, împreună cu ecouri din postumanismul lui J.M. Coetzee, din budism, chiar din Schopenhauer). Cu infinită lentoare/ răbdare e „explicată”, în prima parte, enigma vegetarienei de către banalul domn Cheong (un pic ciudat, față de banalii europeni, Cheong are mania detaliilor, schimbărilor subtile, deliciilor gastronomice). Aceeași privire atentă la microdetalii guvernează a doua parte a cărții, Pata mongolă. Yeong-hye este descoperită, venerată și – la capătul unui scandalos act artistic – mediatizată de soțul artist al lui In-hye, sora mai mare. Un fel de wonder woman din Seoul, In-hye are aproape tot ce își poate dori un bărbat: forme apetisante, chip dulce, cochetărie și bani cu care să și-o întrețină, un magazin de cosmetice de succes, un apartament frumos îndreptat către sud… Soțului său însă, artist civic & parazit neînțeles, „îi plăcuse totul la noua lui cumnată: ochii ei cu pleoape căzute, felul ei de a vorbi sincer și direct, fără inflexiunile nazale ale surorii ei mai mari, felul ei simplu de a se îmbrăca, cît și pomeții care-i dădeau o înfățișare androgină. În comparație cu In-hye, era ceea ce s-ar putea numi o femeie urîtă. Însă, pentru el, Yeong-hye radia forța copacului solitar, crescut în sălbăticie”. (p.87) În prima parte ascultăm – la persoana întîi singular – confesiunea și justificarea lui Cheong (la capătul căreia va divorța, abandonîndu-și femeia într-un spital de psihiatrie). Pata mongolă intră – persoana a treia singular, perfect compus sau mai mult ca perfectul – în memoria cumnatului artist (numele acestuia nu ni se comunică sau cronicarul volumului a fost neatent!), pentru a investiga formarea dorinței, fetișizarea corpului lipsit de forme, sălbăticit, nestandardizat. Fără a încerc să povestesc prea mult din cartea asta de-un erotism exorbitant, nu pot trece peste evocarea proiectului video al cumnatului lui Yeong-hye: corpuri acuplate în cele mai bizare poziții, pictate cu cele mai bizare flori nocturne și diurne, totul pentru celebrarea petei mongole (termen medical) de pe fesa stîngă a veganei, fără sonor, o sexualitate autotelică ambalată în vid… Trupul cumnatei sincigașe, îndopate cu pastile, e pictat cu grijă infinită, pînă devine un fel de hieroglifă în lumina soarelui, o plantă de carne, un copac fascinant și hidos. Descrierea picturilor de pe corpurile lui Yeong-hye, al cumnatului și al tînărului coleg al acestuia – actanții filmului quasipornografic & exercițiului de body painting – are subtitlitatea cunoscătorului de stampe și caligrafie (sînt înviate prin cuvînt așa cum foarte puțini scriitori ar reuși.) Singurul reproș, dacă de un reproș ar fi vorba, pe care l-aș aduce autoarei sud-coreene, vizează construcția părții finale a romanului, Copaci în flăcări: avem un fel de „pedagogie” de roman european, o istorie sapiențială previzibilă, o iluminare (a sorei mai mari, In-hye) la căpătîiul vegetarienei cam neverosimilă. De-acord cu punerea în abis a traumelor din copilăria rurală, a extraselor din marele abator urban (orice metropolă e un abator gigantic, într-un anume fel), care duc la delirul și schizofrenia in-formei Yeong-hye. Dar remușcările (pînă la urmă) inocentei In-hye, incapabile să înțeleagă și să își apere întotdeauna sora mai mică (împotriva ei însăși) au ceva tezist, de feminism mucegăit.
Văzut cu lupa criticii, romanul tinerei sud-coreene este un obiectorganism erotic surprinzător, cu mic defect de fabricație – asemeni peștișorului Nemo. Chiar și-așa, la capătul lecturii de-o zi, rămîi cu nostalgia frumuseții corpurilor pictate floral, a „zîmbetului îngerului” (cum numesc coreenii un detaliu al anatomiei feminine, p.113), a nudității eliberatoare – indusă, firește, de știința scriiturii lui Han Kang:
„Yeong-hye s-a întors încet cu spatele la ei și s-a îndreptat spre balcon. Cînd a deschis ușa glisantă, aerul rece a pătruns în cameră. El și-a fixat privirea pe pata mongolă palidă, de culoare albăstruie. Urmele de salivă și de spermă semănau cu o sevă vegetală uscată. Brusc a simțit că experimentase tot ce se putea, că îmbătrînise, că nu-i mai era frică nici de moarte.
Yeong-hye s-a urcat pe balustradă, expunîndu-și sînii aurii la soare. Apoi și-a desfăcut larg picioarele acoperite de petale portocalii. Arăta ca și cum voia să facă dragoste cu razele soarelui și cu vîntul. Ca prin vis, el a auzit sirena ambulanței ce se apropia, țipete, exclamații, chiote de copii. Pe aleea din fața mobilului era un vacarm infernal. Apoi a auzit pași urcînd grăbiți pe scări.” (pp.162-163)

 

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg