Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

Meșterul Manole blagian și… Catedrala Neamului?!

Meșterul Manole blagian și… Catedrala Neamului?!

Teatrul Național, sâmbătă, 9 iunie – premieră cu „patronul” Melpomenei clujene. E prezentată în 1929 la Naționalul din București („onorant” jubileu de 89 de ani?!) sub bagheta renumitului Soare Z. Soare, apoi la Cluj, în 1930, și tot aici în 1973, în regia lui Alexa Visarion. Piesa n-a avut viață lungă, o cauză fiind și subiectul ancorat în teologia închistată a Evului Mediu – azi e mai dificil! Aflăm în comunicatul de presă că regizorul (și ilustrator muzical) Andrei Măjeri – la a patra colaborare în urbe, după Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy (2014) și Rodrigo García: Agamemnon și Moarte și reîncarnare într-un cowboy (2015 și 2016) – propune o viziune „modernă”. Să vedem…
Scena e dominată de „ciclopice” ziduri gri, ca ale cetăților miceniene. Ce legătura e cu eleganta siluetă ridicată la Curtea de Argeș? Un ciudat „scăunel” futurist se va dovedi a fi „macheta” minunatei biserici! Un permanent sunet apăsător nu anunță o seară prea plăcută… Două piedestaluri mari, de lemn, înclinate într-un colț, 10 tuburi de neon (ba aprinse, ba stinse) – decor și video design: Mihai Păcurar. În fața scenei Amfitrioana / Miriam Cuibus scrutează încruntat publicul, în timp ce își caută locurile, voind să zică: S-a dus distracția, ați încurcat-o acum!, de parcă noi am fi vinovați de prăbușiri. Vestimentația e între cele național-fanteziste ale telenovelelor coreene și Darth Vader, din Star Wars! Ține, multe minute, un discurs post-doctoral de estetica creației pe ton amenințător-monoton, pe care mai nimeni nu-l înțelege. Pe „ziduri” ne distrage atenția un joc de linii, ca pe planșeta unui constructor. Nici afișul nu e mai îmbietor: pe un fundal albastru-închis, scrie jos, banal, Meșterul Manole, treimea de sus e ocupată de jumătatea unui cub (piatră?) uriaș din care atârnă două picioare și o mână crispată! Apar patru băieți (8-9 ani), care se joacă într-o ladă mare cu nisip – mai târziu înțelegem: viitorul Meșter și ucenicii săi. Deloc necesar!
Apare, încrâncenat, Manole / Sorin Leoveanu – costum între călugăr și starul prêt-à-porter-ului Versace, dar de ce bocanci de parașutist?! Mihaela Glăvan i-a „utilat” pe toți cu bocanci și cizme (probabil era la București un ianuarie mocirlos când a „gândit”) – și-și spune oful cu permanente strigăte furioase, așa cum fac mai toate personajele, tot spectacolul. O „modă” din Germania, pe filieră americană, unde la spectacole, deplâng criticii, toți urlă, scuipă, se mânjesc în torente de noroi, culori vâscoase, se scălâmbăie… El măsoară, calculează forțele de susținere, e perfect și totuși… Apare Umbra / Ruslan Bârlea, care nu prea știe ce rol are acolo – altă problemă de regizor. Manole „discută” cu ucenicii – Fost cioban / Mihai-Florian Nițu, Fost pescar / Cosmin Stănilă, Fost călugăr / Radu Dogaru (ca muncitorii de la Atelierele Grivița interbelică, dar cu cizme de Garda de Fier!) numai în strigăte și furii. Greu pentru generațiile secolului 20 și 21 să înțeleagă „motivația” tramei: Bogumil / Ionuț Caras (în mantie neagră de mag, cu scufie à la Savonarola și un ochi câș!) îl îndeamnă la jertfa omenească: „sufletul unui om clădit în zid ține împreună încheieturile lăcașului… „Crede într-un Dumnezeu dual: binele și răul coexistă în El.
Sare între ei Găman / Radu Lărgeanu (ca un punkist), simbol al copilului și „nebunului” care spun adevărul. Vine și Mira / Romina Merei (mantie lungă albă, cu copaci schițați grafic) la soțiorul ei și sare, încolăcindu-i trupul cu picioarele într-o cunoscută poziție kamasutra! Scena Manole-Mira e emoționantă, de altfel singura în care se vorbește și acționează normal, dar personajul ei „stă” sub misoginism: femeia nu ia în seamă nici creatorul mic (Manole), nici pe Cel Mare, e neserioasă… De ce!? Poate pentru că e veselă, normală și echilibrată și nu zbiară mereu ca ceilalți! Ea se urcă cu picioarele pe Găman dormind (Pământul!), fiind biserica ce nu se prăbușește – lui îi vine ideea jertfei. Spectacolul continuă tot așa o oră, când, of, e prima scenă memorabilă: Manole și Ucenicii se mobilizează frățește pentru încă o încercare, în lada cu nisip unde se jucau odată. Solii lui Vodă / Anca Hanu, Sânziana Tarța dau iama, cu pistoale aurii, în maniera și ținuta (costume și styling: Lucian Broscățean) știute din filmul Kill Bill: urlă să termine, e ultima amânare, „încălzesc” erotic pe unul și altul… Abundență de umor involuntar și ridicol! Manole anunță ucenicilor hotărârea fatidică de a sacrifica prima ființă care va veni la ei și depun jurământul. Frica fiecăruia că-și va sacrifica cea dragă, apoi drama la sosirea (total ilar: cu un coș de metal, care se pune la ghidonul bicicletelor!) Mirei, când Manole vrea să anuleze înțelegerea – scene exagerate și lungite fără rost pe fondul strigătelor permanente. Doar „zidirea” Mirei e reușită, cu „imaterializarea” ei în lumină și transformarea pelerinei de plastic în cruce și fetiș kitsch. Însă totul e „sabotat” de ridicolul afectat al celor trei ucenici, care se zvârcolesc stilizat minute întregi în picioare și pe jos, ca în secta ultra-tremuricilor. Asistăm mirați, fără nici un avertisment, la un video cu imagini repetate ale Catedralei Neamului, spitale, școli ruinate, străzi găurite, oameni sărmani etc. Adică marile probleme actuale ale României sunt din cauza celor câteva milioane de euro pentru marea Catedrală?! Rizibil: ca o minciună electorală a vinovaților de jaf după 28 de ani de tranziție. Manole vine cu o pelerină portocalie, exact ca gunoierii din UE. Un Arhanghel / Cristian Rigman androgin, machiat-coafat să facă inimile femeilor să bată mai repede are și el un rol abscons, calcă în picioare Umbra, care face runde tot mai rapide (se împiedică, involuntar, de piedestal aproape căzând și „drege busuiocul” făcând-o, din nou, intenționat) înainte de a muri. E „îngropat” cu tot fastul și „stilistica” posibilă. Cum penibilul nu e de ajuns, cei patru copii revin Călugări pe patine cu rotile (altă marotă preluată orbește din Vest) – propun pe viitor: cimpanzei cu mini-rakete sol-aer înfipte în fund, pigmei africani cu skateboard-uri cu reacție…! Degringolada kitsch de simboluri sofisticate și personaje atinge paroxismul: sosesc Femeile / Elena Ivanca, Adriana Băilescu și Irina Wintze (îmbrăcate parcă dintr-un telenovelic sat coreean; au coșuri de bicicletă și cărucioare de cumpărături de super-market pline cu flori – ridicole „actualizări”!) și-l pregătesc pe Arhanghel, cu niște fâșii lungi, pentru „înălțare”, după care e cocoțat, la cinci metri în stânga bisericii, de unde ne zâmbește pământesc-atrăgător. „Montarea” trebuia să se termine de mult, cel târziu după moartea și sacralizarea Mirei, dar… Vine și Vodă / Ioan Isaiu (cu Doamna / Miriam Cuibus) trăgând cu el un stativ cu o perfuzie ce-i picură un lichid albastru în vene. Își aduce „luptătoarele” Kill Bill, acum cu Kalașnikov-uri, ce se fâțâie pline de importanță fără rost! Spre final kitsch-ul intră și el în climax: din două trape urcă și ne sunt prezentați (ca la iarmaroc: femeia cu barbă și păr pe piept, omul de fier ce rupe lanțuri), Manole și Mira, în poziții yoga, sub pomișori multi-colorați bonzai. Slavă… „Timpului” că s-a terminat!
Se aplaudă de complezență, pentru (păcat de) risipa de talent a unor actori și energia altora. Încă o chemare și gata: jenant pentru o premieră! Au jucat exemplar Sorin Leoveanu și Radu Lărgeanu – cu diferența că Găman „a nimerit” rolul din piesă, pe când Manole e, conform indicațiilor regizorale, un „pachet de nervi” și strigăte toată piesa, fără nuanțări și finețuri psihologice. Romina Merei / Mira e destul de convingătoare, dar e o problemă de regizor și viziunea sa dramaturgică la personaje și text, menționate deja. Dintre Ucenici se detașează Mihai Nițu urmat de Radu Dogaru, însă Cosmin Stănilă face totul mecanic. Ionuț Caras e monoton, zgomotos, chior și… atât. Ruslan Bârlea e o Umbră cam debusolată în realitatea de pe scenă. Alte contribuții: coregrafie și mișcare scenică: Sinkó Ferenc, maestru de lumini: Jenel Moldovan, regie tehnică: Arhidiade Mureșan, sonorizare/video: Marius Rusu, Vasile Craciun.
Andrei Măjeri demonstrează, cu această montare, că poate fi unul din regizorii New-Hollywood-ului abonați la… premiile „Zmeura de aur” la toate categoriile!

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg