Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Metafizica înțeleasă ca “meta ta physis”, imaginativul poietic științific rațional și imaginativul tehnologic delirant-dominativ

Metafizica înțeleasă ca  “meta ta physis”, imaginativul poietic științific rațional și imaginativul tehnologic delirant-dominativ

Știm foarte bine că vocabula dominativ nu există în limba română, însă cerințele gîndirii filosofice depășesc posibilitățile unei limbi sintetice cum este limba română – în acest sens româna fiind mai propice poezei – iar cerințele analizei care urmează ne-au obligat la forțarea limbii române pentru a evita parafrazele lungi și de obicei puțin adaptate gîndului filosofic.
În mod clar, filosofarea autentică este diferită de filosofie înțeleasă ca materie sau discipline ale ei predate în universități și care se rezumă, superficial și schematic, la a reda gîndirea unor filosofi care au reușit să creeze sisteme filosofice aplicate domeniului gîndirii, apropiindu-se mai mult sau mai puțin de aceasta, în funcție de posibilitatea imaginativ-poietică rațională a fiecăruia.
Filosofia de școală, mai ales în perioada actuală, a pierdut sensul integrator al metafizicii ca gîndire atotcuprinzătoare și integratoare a physis-ului, adevărului și ființei. Desigur, acest lucru nu este de bun augur, mai ales că filosofii de școală contemporani au pierdut din vedere sensul metafizicii, limitîndu-se la speculațiile asupra termenului făcute de către Thomas de Aquino și scăpînd din vedere analizele de excepție ale lui Francisco Suarez care, în ale sale Disputationes Metaphysicae (1597), dă o interpretare infinit mai complexă și mai apropiată de sensul metafizicii decît Doctor Angelicus.
Desigur, am făcut această scurtă introducere asupra a ceea ce ar trebui să fie metafizica, adică o gîndire integratoare a lumii, nicidecum ceva dincolo de physis, pentru a putea decela mai bine între ceea ce înseamnă imaginativ poietic științific și imaginativul dominativ tehnologic care își are sursa în algoritmii matematici și care nu sunt, prin ei înșiși, o știință ci o metodă. Că indivizi țîșniți în modernitate din însăși peștera informațională, cu o cultură sub genunchiul broaștei și cu o viziune asupra lumii mai jos decît firul ierbii, doresc să modeleze societatea umană în funcție de primitivismul gîndirii lor, nu mai e de multă vreme o noutate.
Există o tendință extrem de periculoasă de a înlocui gîndirea imaginativ-științifică, cu toate lacunele și problemele și limitările ei, de către tehnologia informatică, care este goală de sens și țintită înspre dominația lumii. Perversitatea unui asemenea tip de abordare digitală a lumii nu poate fi dată decît de o tendință de dominare totală a omului, de prostire accentuată a ființei umane și de reducerea acesteia la caracterul lucrului.
Știința, cu toate limitările sale metodologice, nu a dorit niciodată acest lucru, iar acest fapt s-a concretizat în uzitarea acesteia în secolele XVIII-XX, cînd creația științifică s-a structurat înspre noțiunea de progres și dezvoltare, însă nu cu orice preț, și mă refer aici la problemele morale, de integritate a cercetării și de etică a acesteia. Savanții acestor secole au creat esențial în domeniul științei și au adus mai aproape omul de cunoașterea și stăpînirea parțială, atît cît îi stătea în putință acestei metode, a physis-ului și a ceea ce apare ca manifestare a lui – fenomenul. Acest lucru a rămas valabil pînă înspre sfîrșitul secolului XX, cînd creația științifică a fost pusă în umbră de dezvoltarea tehnologică și înlocuită, treptat, de către aceasta. Heidegger avea dreptate și a prevăzut în mod profetic periculozitatea acestor tehnologii, informatice sau de altă natură, cum ar fi cea biologică, și a atenționat în privința degradării ființării și ființei umane supusă mașinii și algoritmilor.
Filosofia de școală nu a avut nici capacitățile umane și nici flerul de a prevedea acest lucru, în fond nici nu i se poate cere așa ceva, punîndu-se în mod rizibil, dacă nu ar fi tragic, în subordinea științei, iar din păcate pentru ei nu a științei concrete, aplicabile, ci a delirului unor impostori universitari care vorbesc despre știința posibilă (wishful thinking) proferată de oamenii de la catedră care nu sunt interesați și nici nu cunosc sistemele reale în care un concept teoretic poate fi pus în practică. Așa a fost creat mitul omnipotenței științei, care este fals și nociv. Ei nu au o gîndire creatoare integrativă întrucît gîndirea autentică a physis-ului sau a a fenomenului (acel ceva care provine din physis dar nu este el) le este necunoscută. Ei nu pot vedea pădurea din cauza copacilor și rămîn mereu în limitele sofismului pars pro toto.
Această slăbiciune a științei și a filosofiei care a urmat-o în mod servil a fost speculată de acești primitivi ai peșterii informaționale, primitivi digitali care, ca și în interiorul unor arte, doar imită, fără să creeze nimic esențial. Tot ceea ce vor să facă ei este mutarea realității într-un imaginativ virtual iar acest fapt are o mulțime de efecte negative asupra lumii ca atare, asupra înțelegerii ei, asupra valorizării ei, asupra modului de cunoaștere și creare a realității naturale, cea rezultată din capacitatea imaginativă apriorică și imaginativul poietic aprioric ca agens și creator al lumilor posibile raționale (vidi, Mircea Arman, Struttura delľ immaginativo umano, Morlacchi U.P., 2021, passim). Prin intermediul programării informatice de tip 0-1-0-1-0-1, barbarii digitali doresc să creeze o lume virtuală și să împingă omenirea în acest spațiu al virtualismului și să-l rupă de lumea reală, spațiu dezvoltat în „satele” electronice de tipul FB sau alte rețele sociale și a Metaversurilor, o altă înșelătorie cu potențial malefic, distrugător dar prolific economic.
Lumea aceasta virtuală care se suprapune celei reale este de o periculozitate inimaginabilă atîta vreme cît omul este deja într-o cunoaștere mediată naturală și este ieșit din ecosistem. Lumea se formează la nivel imaginativ și subiectiv și are legătură cu modalitatea genuină de creație a realităților, a fenomenelor ici-colo subzistente pe care le sintetizează efectiv și conceptual, cum spuneau Max Scheler, Nietzsche sau Heidegger iar în cîmpul științei Jakob Johann Freiherr von Uexküll.
Pericolul acestei înșelătorii a barbarilor digitali vine din depărtarea omului de cunoașterea și înțelegerea genuină a lumii, din manipulările maselor, din înlocuirea valorilor perene ale umanității prin instilarea minciunii în conștiințele oamenilor, de unde și noțiunea aberantă de postadevăr, cum aberante și extrem de periculoase sunt noțiunile de „transumanism”, „transrealitate”, „postuman” și toate „trans”-urile și „post”-urile aferente.
Lumea, cum spunea Oswald Spengler, un filosof puțin citit și luat în seamă, a ajuns în decadența și amurgul ei, iar viteza cu care se trece de la democrație la ohlocrație (fapt normal și cunoscut din antichitate) și la o imensă închisoare digitală nu mai e deloc ceva îndepărtat.
Caracterul dominativ al tehnologiei informației și al barbarilor digitali (nomazi și adepți ai epocilor civilizației primitive, de la familia punalua la lipsa proprietății) constă tocmai în impunerea propriilor halucinații carbonice și a societăților conduse și structurate digital – propagate în învățămînt de tot felul de profesori care sunt la fel de lucizi și deschiși la înțelegerea lumii ca și barbarii digitali – care nu sunt realizabile din lipsa energiei „verzi” sau de altă culoare și, probabil, realizabile numai după dispariția oamenilor educați și care nu pot fi păcăliți de niște fantoșe digitale cu viziuni și înțelegere a lumii de care ar fi rîs pînă și un măcelar din vremea lui Hegel care era suficient de educat să poată citi marile tratate ale filosofului de la Jena. Ceea ce nu e cazul la oamenii peșterii informaționale.
Astfel, tot felul de oameni care nici nu știu pe ce lume trăiesc, inculți, dar mîndri de aparatele lor electronice și de punerea în dominație a omului prin algoritmii matematici, nu ar fi reușit nimic dacă nivelul învățămîntului din SUA și vestul Europei nu ar fi fost adus, intenționat, la un nivel rizibil, cîtă vreme în Europa estică, școala clasică, dar și experiența nefastă a comunismului, a format oameni și caractere mult mai puternice, infinit mai cultivate și mai greu de îndoctrinat cu diversele forme ale postadevărului neomarxist și progresist.
Este șocant de văzut cum profanarea cadavrelor în ideea unui utilitarism gol de sens cum este producerea de îngrășămînt este acceptată ca lege (vezi statul american New York) de mari mase de populații, cîtă vreme este știut că aglutinarea marilor culturi și civilizații umane, încă din illo tempore, s-a bazat în exclusivitate pe cultul morții, al străbunului devenit zeu al casei iar apoi al străbunului comun. Ce se urmărește cu acest fapt? Nimic altceva decît inocularea ideii că omul este un simplu animal, asemănător cîinelui dar mai puțin important și valoros. Barbarii digitali nu se dau în lături nici de la această atitudine dementă.
Știința și imaginativul poietic rațional științific nu a gîndit niciodată asemenea aberații pe care le pot gîndi oamenii-trotinetă. Știința a mai păstrat umanitatea omului și a respectat latura lui divină care este legată de spirit. Nu a existat un om de știință autentic care să gîndească în termenii eschatologici în care gîndesc oamenii peșterii digitale. Demenți ca și Malthus și alți cîțiva au mai existat dar nu i-a luat nimeni în serios. Însă nu mi-a fost niciodată dat să văd atîta minciună, lipsă de caracter, prostie și voință de dominație ascunsă în spatele așa-ziselor „cercetări și studii științifice” care numai științifice nu sunt ci manipulare ideologică pură.
În acest sens, reafirmarea metafizicii nu poate avea loc decît într-o regîndire a paradigmei educaționale. Vreau să mi se spună ce beneficiu important și care nu este malign sau care nu duce spre aneantizarea lumii și a ființării umane a creat barbarismul digital. Îmi amintesc trecutul apropriat în care marea Inteligență artificială (care este încă la un nivel rizibil și ține de wishful thinking) nu a fost în stare să găsească o substanță care să anihileze o proteină simplă, precum virusul Covid 19. Camerele de luat vederi, laserele, algoritmii, monedele digitale, pot avea și au un efect distructiv în războaie și în anihilarea eului și a creației intelectuale, în crearea unei lumi concentraționare universale, programate, controlate și, la nevoie, la distrugerea celei mai mari creații existente: omul.
De aceea, reafirmarea metafizicii este necesară. Este necesar ca prin sisteme juridice extrem de clare și dure această dominație malignă a tehnicii planetare să fie stopată. Metafizica este gîndire integratoare și filosofarea genuină este posibilitatea gîndirii salvatoare, cuprinzătoare și dătătoare de sens. Să vedem însă ce poate să însemne acest lucru.
Physis a fost înțeles de grecii vechi drept natură, acesta a fost sensul de suprafață a acestui concept, iar cei care l-au urmat pe Aristotel au considerat metafizica drept ceea ce trece de natură, de sensul fizicalist al lui physis. Aceasta este interpretarea simplă dar și falsă a termenului în discuție. Vorbim de metafizică în sensul originar și pe care l-au practicat „stăpînitorii de adevăr”, adică cei șapte înțelepți și apoi cei pe care istoria i-a numit greșit physiologi, adică oameni care se ocupau cu cercetarea naturii, și acum ne referim la preplatonici. Filosofarea sau metafizica este tot atît cît gîndirea întregului, adică ceea ce s-a făcut în gîndire înainte de „felierea” ei în fizică, etică, logică, psihologie sau estetică. Odată cu „felierea” ei și decăderea la nivel de disciplină a filosofiei, metafizica își pierde sensul de gîndire a întregului ca descoperire a adevărului (aletheia).
Physis în sensul gîndirii metafizice și a metafizicii ca filosofare are sensul de dominație, însă dominație a omului asupra existenței, mai precis asupra esenței acesteia pe care grecii o numeau ousia. Acest tip de dominație a lumii are sensul constructiv al dominației prin înțelegere, raportare la… și asumare a lumii. Omul se raportează la lume pentru a o domina și înțelege în folosul său și o asumă ca atare. Acesta este sensul metafizicii, de dominare a întregului pentru folosul individului și implicit al societății. Acesta nu este un sens al gîndirii dominate de ideea de colectivitate și de dominație a acesteia, în sensul utilului și funcționării ca și în barbarismul digital. Aici physis este privit în sensul de ființare și de esență a ei (ousia). Astfel, metafizica fiind dominarea ființării și a esenței ei este și știința universală, știința care nu se divide și privește lumea în esențialitatea și în întregul ei. Acesta este rolul filosofării autentice și nu a filosofiei ca sistematică, dogmatică și învățătură despre înțelepciune. Ca filosofare autentică, metafizica se raportează la interogarea ființei care are ca și corespondent physis-ul privit ca adevăr și esență a ființării. În sensul pe care tocmai îl arătam, metafizica nu poate fi înțeleasă ca disciplină a filosofiei, deși se predă ca atare. Ea este mai degrabă scoatere a physis-ului din ascunderea fenomenului ca element al corelației cu logos-ul și prin aceasta cu înțelepciunea și capacitatea omului de a trăi ca sophos (înțelept). Această modalitate de a fi solicită efortul suprem de a devoala physisul ca ousia și aletheia. Această înțelegere a metafizicii duce la perplexitate, adică la acea atitudine de uimire a omului în fața existenței. Aceasta este o atitudine în care omul începe să-și folosească imaginativul poietic rațional aprioric pentru a re-crea lumea și a o resintetiza la nivelul subiectivității, de a o regîndi și revaloriza.
Acesta este sensul pe care și știința autentică, în măsura în care îi permite metodologia, îl dezvoltă și îl pune la dispoziție în cîmpul cercetării. Aceste două abordări ale ființei, cele ale metafizicii, care nu este disciplină istorică a filosofiei, și a științei ca și cercetare fundamentală, țin de aspectul constructiv și al dominației benigne a locuirii omului pe acest pămînt.
Barbaria digitală care provine din peștera informatică și vrea să „reseteze” lumea nu poate veni decît dintr-o uriașă dereglare a aparatului intelectiv, de la deformarea gravă a perceperii lumii dată de virtualism și de la tîmpenia pe care statele eșuate (culmea, este vorba despre cele dezvoltate, iar eșuarea lor este una morală și culturală) au permis-o: îmbogățirea fără limita a barbarilor digitali, afundarea lor în delirul dominației absolute și încercarea care, îi asigur, va eșua din motive ce țin de incapacitatea tehnico-energetică și de ideologiile aberante pe care le propagă la nivel ontologic, cultural, juridic și ideologic.
Toate aberațiile propuse de acești monștri digitali își arată deja, înainte de a se structura, eșecul lamentabil: criptomonedele, blockchain-urile, vehiculele electrice infinit mai poluante decît cele clasice, monedele digitale, utopiile sociale și nu în cele din urmă, încercările de a înlocui oamenii cu roboți în domeniul juridic și nu numai (o tîmpenie care e de rîs daca nu ar fi de plîns și o imposibilitate vădită pentru orice cunoscător al dreptului), lipsa energiei pe care nu o vor putea înlocui, la cerințele actuale, cu halucinațiile verzi vor marca sfîrșitul acestei alte utopii sociale precum cea a lui Thomas Morus sau a autohtonului Theodor Diamant. Comparația pe care o facem e mai mult decît legitimă.

 

 

(Din volumul Imaginativ și adevăr)

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg