Consiliul
Județean Cluj
Metafora vizuală sau libertatea în artă. Grafică japoneză la Tribuna Graphic 2016
Susumu Endo • Toshihisa Fudezuka • Yoshisuke Funasaka • Katsunori Hamanishi • Naotsugu • Hashimoto • Mitsuru Hiraki • Michiko Hoshino • Yoshio Imamura • Makoto Ishihara • Azusa Ito • Masahiro Kasai • Seiko Kawachi • Sohee Kim • Taichi Kodama • Ikuhiro Kugo • Wonsuk Lee • Hiroshi Maruyama • Tadayoshi Nakabayashi, • Tetsuya Noda • Koichi Ogawa • Marie Okada • Kyoko Sato • Yasuko Sawaoka • Naoki Tajima • Hidemitsu Takagaki • Ritsuko Takeda • Hiroto • Uratani • Kanako Watanabe • Keisuke Yamamoto • Taisuke Yuki.
Japonia contemporană se caracterizează deopotrivă prin tradiţie şi modernitate. Acest fapt este valabil începând de la mentalitate şi până la artă, domeniu care ne interesează cu predilecţie în rândurile de faţă. În magistrala lor carte, „Japanese Graphics Now!”, semnatarii, Julius Wiedemann şi Gisela Kozak, descriu o zi obişnuită în Ţara Soarelui Răsare, cu oameni în kimonouri discutând la telefoane mobile şi ceremonii tradiţionale încheiate la fast food-uri.
Dezvoltarea fără corespondent a Japoniei, începută în secolul trecut, a determinat apariţia unui nou tip de conştiinţă, care eludează însă cu eleganţă risipirea amplei moşteniri a trecutului. Tradiţia, ne referim în special la aspectele care ţin de manualitate şi meşteşug, coexistă într-un mod extrem de particular cu oferta tehnologică a prezentului.
Muzeele şi galeriile de artă contemporană din Tokyo, fie că este vorba despre Hara Museum of Contemporary Art, Mori Art Museum, Watari Museum of Contemporary Art, Mizuma Art Gallery sau Taka Ishii Gallery, pentru a da doar câteva exemple semnificative, invită privitorul într-o veritabilă lume a viitorului, modelată de fantezie şi caracterizată prin tot ceea ce înseamnă update, chiar vizitele semnatarului prin acestea, realizate simultan cu expoziţiile organizate, fiind virtuale. Într-o formulă prescurtată, o bună parte din lucrările expuse în acestea sunt direct conectate la prize ori realizate prin mijloace electrice, electronice şi digitale. Arta pe care o putem numi în contextul dat „clasică” îşi are totuşi locul său în Japonia şi este racordată la contemporaneitate prin concepte, raportări sau strategii novatoare.
Grafica niponă, pentru a ne apropia de subiectul nostru, se caracterizează prin creativitate, diversitate, dar şi coerenţă. În general vorbind, culorile vii, recurenţa motivelor florale, a literelor şi a colajului sau tuşele ondulate, de sorginte caligrafică, ar fi doar câteva atribute identitare ale acesteia, însă, conform butadei, regulile pot fi confirmate, infirmate, ori impuse. Prin urmare, întâlnirea cu o astfel de artă, surprinzătoare în unicitatea sa şi paradoxal, universală, va fi întotdeauna binevenită.
O a şaptea ediţie a Bienalei Tribuna Graphic, dedicată graficii japoneze, este salutară, cu atât mai mult cu cât evenimentul artistic clujean se ridică, prin chiar parcursul său, la cote internaţionale de audienţă şi recunoaştere. O expoziţie de înaltă ţinută, organizată la timpul şi locul potrivit, mişcarea artistică din Cluj reprezentând un reper în România ultimelor două decenii. Activitatea curatorială şi artistică a lui Ovidiu Petca este, în acest caz, sămânţa cea bună în solul cel bun.
Cel dintâi aspect pe care îl remarcăm în expoziţie este unitatea sa. Treizeci de artişti, tot atâtea lucrări, diverse tehnici de transfer de imagine, viziuni distincte şi totuşi un caracter omogen al întregului expoziţional. Complementaritatea deţine o pondere însemnată în jocul expunerii. O bună parte din lucrările selectate, cam o treime, sunt realizate în alb/negru, fapt care, relaţionat cu neutrele prezente în câmpul altora, se constituie în numitor comun. De altfel, paleta cromatică a întreg corpusului de lucrări este relativ restrânsă, ceea ce nu reprezintă o caracteristică fundamentală a graficii nipone, în care negrul, roşul şi auriul sunt folosite cu predilecţie.
Selecţia artiştilor şi a lucrărilor pentru Tribuna Graphic ţine în mod evident de un algoritm subiectiv, bazat pe informare, comunicare, încredere reciprocă între organizatori şi expozanţi şi de numeroase alte considerente, mai degrabă alchimice decât cuantizabile. Grupul la care ne referim este configurat într-o structură cumva matricială, care aduce informaţii multiple despre grafica niponă a momentului, fără vreo pretenţie de exhaustivitate. Generaţii şi şcoli diferite, zone de interes, cercetare sau experimentare distincte, altfel spus, doar un segment din panorama artei contemporane japoneze.
Artiştii prezenţi la bienală au operat în lucrările propuse exclusiv cu tehnici tradiţionale, fie că a fost vorba despre litografie, serigrafie, xilogravură, fotogravură, acvaforte, mezzotinta, colografie sau diverse alte procedee anastatice. Grafica, în special subramurile gravurii, permit, chiar invită la tehnici şi abordări experimentale, pornind de la pigmenţi şi până la mediul pe care se face transpunerea. Imprimantele inteligente (Intelligent Printer Data Stream) sau softurile şi-au găsit demult un loc legitim, nu doar în graphic design sau multiple alte aplicaţii artistice, ci chiar în artele cu un aşa-zis statut deplin.
La Bienala Internațională de Gravură Experimentală (IEEB – deschisă la Bucureşti din octombrie 2016, până în februarie 2017), ajunsă, ca şi Anuala Tribuna Graphic, la ediţia a şaptea, modernitatea moderată lasă locul avangardelor riscante. Două evenimente artistice de excepţie, care aduc pe simeze părţi ale unui acelaşi întreg: acela al artei, ca fenomen raportat la timp şi mesaj.
Modernitatea, la care făceam referire anterior, corespunzătoare anualei din Cluj, se manifestă exclusiv în imaginile create, în ansamblurile de linii şi puncte puse în slujba ideilor artistice aflate în spate. Imaginile trăiesc prin ele însele, fără a avea de dat socoteală iconografiei, iconologiei, semioticii ori altor raţiuni exterioare lor. Avem de-a face cu adevărate metafore vizuale, cu mesaje prin excelenţă non verbale, chiar atunci când imaginile propuse par a avea la origine o anumită naraţiune. Nu trebuie să cădem nici în capcana titlurilor, care deşi îşi au funcţia lor poetică, sunt totuşi independente organic de conţinut. Subliniem faptul că metaforele aduse în discuţie nu ţin în nici un fel de cuvinte, ci doar de vizual.
Am marşat pe aspectele intrinseci imaginilor, nu pe cele morfologice, deoarece gravura, abordată în context non-experimental şi analizată exclusiv prin prisma măiestriei, indiscutabilă în cazul analizat, îşi află o limită absolut onorabilă în nivelul de excelenţă al artefactului realizat. Desigur, dacă admitem ideea aristoteliană că raţiunea binelui se află în bine, atunci scopul artei va fi însăşi arta, cu condiţia ca aceasta să fie adevărată. Argumentele de ordin filozofic conduc spre o altă perspectivă decât cea a cronicii pe care ne-am propus-o, dedicată celei de-a şaptea ediţii a anualei Tribuna Graphic, o altă ediţie reuşită din toate punctele de vedere.