Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Michael Lassel – Scurt catalog de enigme

Michael Lassel – Scurt catalog de enigme

 

«Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi. Aparențele îi înșeală pe mulți. Doar inteligența câtorva discerne ceea ce a fost ascuns cu grijă.» (Phaedrus, fabulist roman)

Pictor german de origine transilvăneană, integrând în opera sa tehnici ale marilor maeștri și reprezentând fulminant mișcarea artistică modernă «trompe l’oeil de chevalet» prin construcții neobișnuite și surprinzătoare, Michael Lassel a fost redescoperit de publicul român abia în ultimul deceniu1. În tablourile sale hiperrealiste, artistul ascunde obiecte recurente cu puteri simbolice; acestea nu se dezvăluie privitorului fără «chei de descifrare» pe care autorul alege să nu le exhibe și care rămân, adesea, necunoscute. Fiecare obiect din compozițiile sale extrem-complexe devine astfel parte a unui labirint uriaș, comprimat într-un spațiu deliberat restrâns.

 

 

Lumea ca alegorie și mit

 

Lucrările lui Michael Lassel (întotdeauna pe pânză, întotdeauna în ulei, cu culori pe care le prepară singur, din pigmenți) uimesc mai întâi prin hiperrealism. Un maestru contemporan al tehnicii trompe l´œil, readusă în contemporaneitate din epoca sa de glorie barocă, Lassel combină obiecte atemporale sau, dimpotrivă, pregnant istorice, pentru a obține construcții obsedant de complicate.
O analiză atentă dezvăluie, ca într-o disecție exemplară, straturi succesive ale unei narațiuni epice, documentate de obiecte devenite simboluri cu înțelesuri foarte personale, variabile în funcție de contextul în care sunt folosite pentru a susține povestea2. Familiaritatea cu cel puțin unele obiecte regăsite în compozițiile sale elaborate poate crea un nivel de empatie a privitorului, dar și un fals sentiment de înțelegere – atunci când interpretarea nu este decodată de artistul însuși sau sprijinită de cunoașterea labirintului eterogen al experiențelor personale, istoriei, amintirilor, portretelor de familie care apar în producțiile sale artistice, precum și de o cultură generală multidisciplinară.
Intenția artistului nu este împărtășirea publică a simbolurilor mai mult sau mai puțin evidente, profund legate de experiențele sale de viață și chiar de traumele sale, ci o încercare de a transmite nevoia reflecției asupra cadrului și înțelegerii personale, de a integra privitorul în lumea aparent bizară a obiectelor reprezentate (majoritatea fiind obiecte personale), lume în care apar episodic și personaje (unele recognoscibile publicului larg, altele relevante doar pentru artist).
Michael Lassel dă spectatorului libertate deplină pentru multiple interpretări – un paradox, având în vedere spațiile mici, riguros definite, ale compozițiilor sale și construcția foarte precisă a matricei sale simbolice de lucruri. Artistul nu propune istoricul obiectelor folosite și semnificația lor personală, dar nu evită răspunsurile, când întrebările sunt inteligent puse. El construiește o întreagă lume privată care se deschide celor interesați, dar rămâne închisă celor mai mulți, nu ca un reflex de autoprotecție, ci ca un gest de libertate oferit celui care dorește să-și construiască propria paradigmă istorică, de idei și simboluri.
Așa cum, în simbolismul literar, cuvintele capătă semnificații noi, în construcția metaforică a lui Lassel obiectele comune (sau cel puțin recognoscibile) devin simboluri, dezbrăcate total sau parțial de identitatea sau utilitatea lor originară. Chiar și muzicalitatea simbolismului literar, definită de repetiție, își găsește un pandant în reprezentarea repetată a acelorași obiecte, cărora contextul – și nu neapărat descrierea primară, le oferă valoare variabilă de simbol.
Însemnătatea metaforică a lucrărilor lui Lassel rămâne, cel puțin în parte, unul dintre secretele sale. În lipsa motivațiilor legate de prezența și semnificația lucrurilor sau de titlurile neobișnuite, cei care caută singuri dezlegări găsesc invariabil reprezentări, simboluri și conexiuni îndepărtate de filosofia și arhitectura conceptuală intenționate de artist, interpretări pe care acesta le validează însă cu seninătate, considerând cartografia privitorului – consecință invariabilă a aplicării unui filtru personal, unic, de interpretare – la fel de interesantă și cu siguranță chiar mai relevantă pentru istoria personală a acestuia decât narațiunea autorului.

 

 

« Intelligenti pauca » – obsesia valorii

 

Interesul pentru treptele succesive ale cunoașterii și înțelegerii lumii, dar și pentru ceea ce este misterios și confidențial, precum și experiențele personale, formarea într-o societate în care deghizarea adevărului obligă la reflecție, au creat în opera lui Michael Lassel nu doar nevoia confirmării repetate, dar și o structură de valori sinestezice, care merită o analiză detaliată (și o ocazie aparte de a fi evidențiate). Am identificat câteva dintre acestea, fără pretenția exhaustivității: valoarea simbolică a fiecărui element al compoziției, precum și valoarea simbolică a ansamblului, valoarea istorică a obiectelor reprezentate, valoarea artistică (sau cel puțin artizanală) a obiectelor alese, valoarea monetară, valoarea contextuală, semnificativă pentru istoria personală a artistului – și cea mai importantă în mesajul său.
Lassel e un colecționar prin definiție. Un colecționar de impresii, de amintiri, de personaje (pe care le evocă savuros – causeur talentat, cu umor și fină, cultivată ironie), de obiecte rare și neapărat frumoase, care se lasă descoperite în expediții prin anticariate și piețe de vechituri, de mărunțișuri, de nimicuri-madlene proustiene deșteptând istorii adormite.
Vânătorul de semnificații are o plajă aproape nesfârșită de alegeri în lucrările lui Lassel, căci artistul este un maestru al înscenărilor: dacă nu ar fi ales pictura ca mediu de comunicare artistică, ar fi fost un excelent scenograf.
Combinând hiperrealismul cu trompe l’oeil, Lassel se recunoaște influențat de «iluzionismul baroc» și faimoșii săi maeștri, precum Bramante, Mantegna, Luca Giordano, Tiepolo, dar și de modernii Dali și Magritte, reușind totuși să creeze o lume și o atmosferă foarte diferite de ale acestora, unice în mesaj și în compoziție deopotrivă. Lucrările sale sunt, fiecare în parte, răspunsul artistului la întrebările omenirii, combinând povești personale neașteptate și cu siguranță neobișnuite cu un simbolism profund, având rădăcini încă mai timpurii, în enigmele atât de iubite de renascentiști. Ele reprezintă un pasaj continuu prin filosofie, istorie (inclusiv istoria artei), ezoterism, reușind geneza unui univers subtil reorganizat sub semnul liberului arbitru al artistului. Ba chiar unii exegeți menționează o «exagerare a percepției care conduce la re-formarea realității» și «asimetria percepției prin suprareprezentare»3, căci ce altceva e hiperrealismul decât «un simţ enorm şi văz monstruos », o colecție de excese ducând la deformarea – sau reformarea – realității? Construcția neobarocă este, de fapt, o punte între arta clasică și cea contemporană, o cheie modernă de interpretare tehnică și artistică a preocupărilor vechilor maeștri pentru proporții, dar mai cu seamă pentru alegorie, mistic, ezoteric, aluziv. Doar cei care înțeleg referințele din unele titluri («intelligenti pauca», puțin ajunge celor inteligenți) pot încerca descifrarea întregului mesaj.

 

 

Despre relația cu frica, puterea și alți demoni

 

Artistul vorbește în numeroase interviuri despre frică, atribuind acesteia nu doar unele dintre temele sale de reflecție, dar și virtuți tămăduitoare. «Mie nu îmi place să car. Las ca pământul să care totul. (…) Siguranța. Să nu îmi fie frică de ziua de mâine»4. Povestind despre viața sa neobișnuită, Lassel explică nevoia sa ancestrală de stabilitate și rigoare prin nesiguranțele experiențelor sale timpurii. Relația artistului cu frica este, paradoxal, una eliberatoare. Pentru a nu fi copleșit de frică, alege lupta alegorica împotriva ei, ca în «Arhanghelul Michael» sau în «Lupta de la St. Adeln». Frica de trecerea devastatoare a timpului e tămăduită de descrieri alegorice ale unor construcții magnifice, uneori reprezentate în măreția lor hieratică, alteori atinse de descompunere («Impunătoarea Cupolă», «Domurile», «Orașul Etern», «Înălțarea și Decăderea Catedralei») sau îmblânzită de perspectiva unei relații personale cu acesta, timpul fiind invocat încă din titlu în câteva dintre lucrările emblematice ale lui Lassel («Gardianul Timpului», «Martorii Timpului», «Odihna Timpului», «Reflexia Timpului»).
Cadrul strâns al universului său artistic, în care obiectele sunt anume așezate între granițe vizuale materiale – cutii, rame, socluri – este o caracteristică a picturii trompe l´œil de chevalet, care a devenit aproape o «marcă Lassel». Acest cadru e un simbol cvasi-omniprezent al stabilității și ordinii. Atunci când nu găsește obiectele care să exprime cu acuratețe conceptul său, artistul merge până la a le comanda. Poate exista ceva mai îndepărtat de ideea superficială că picturile sale sunt doar colecții de obiecte decorative, dispuse în construcții improbabile și pictate cu o fantastică acribie?
Într-un complex eseu dedicat operei lui Lassel, Frank Remmert vorbește, pentru prima oară, despre raportul artistului cu puterea, prin intermediul simbolurilor acesteia : «Cum să interpretăm armuri, coroane, arme, palate, statui, inscripții? Ele sunt martorii unei puteri devenite istorice»5. Ca și relația cu timpul, relația cu puterea are o natură ambivalentă. Pe de o parte, simboluri evidente ale puterii, cum ar fi însemnele imperiale, banii, bijuteriile sau arhitectura impunătoare, sunt ușor de identificat în cele mai multe lucrări ale sale. Pe de altă parte, așezarea acestora indică lipsa unui raport de obediență față de putere – mai degrabă, simbolurile puterii sunt privite filosofic, indiferent dacă sunt voit reduse la un rol pur decorativ («Ultimul Port», «Grație»), demitizate prin abundență («Bancher în Înalta Societate», «Numerar», «Pavillion des Arts») sau sunt cheia de boltă a întregii compoziții («Sub Coroană», «Copacul»).
Imposibilitatea de a fixa cu precizie perioada realizării unei lucrări, în afara elementelor identitare (autoportretele artistului în diferite momente ale vieții, portrete de familie ale apropiaților «ascunse» între sau chiar în interiorul unor obiecte – care, și acestea, pot induce în eroare), e încă o reflexie a interesului lui Lassel pentru elasticitatea relației spațiu-timp. Cu cât spațiul comprimat în rama impusă se dilată în interiorul acesteia – nu doar metaforic, ci și vizual, căci există o șaradă, un «tablou în tablou» în fiecare lucrare (o mențiune anecdotică: semnătura artistului e aproape întotdeauna parte din aceasta), cu atât, parcă, timpul e legat doar de povestea lucrării, o narațiune epică deloc simplă, chiar și în compozițiile care par eminamente descriptive.
De la «Oul Dogmatic», o referire – probabil ușor de descifrat pentru români – la binecunoscutul poem al lui Ion Barbu, până la «Oda a las Cosas» – Oda Lucrurilor, de Pablo Neruda, de la «Schöner Brunnen», fântana cea frumoasă, simbol al orașului Nürnberg, în forma unui turn de catedrală gotică, la dipticul «Simetria Timpului», care face apel la filosofia lui Leibnitz, trimiterile erudite abundă, provocând privitorul la un imens efort de înțelegere, dar si de memorie, ca într-un test de cultură generală care amestecă istoria, artele, literatura, filosofia – un carusel în care granițele simțurilor sunt estompate și doar reflexia și înțelegerea pot aduce claritate.
Aglomerarea detaliilor e atent dozată, orice cacofonie vizuală e evitată cu nesfârșită chibzuință, «foarte mult» nu e totuși «prea mult», repetita iuvant, cu grija ca prezența ciclică a unor obiecte-fetiș în lucrări diferite să conducă privitorul pe un drum care nu e niciodată același – și nici măcar asemănător.
Nu doar perfecta stăpânire a desenului, precum și a luminii, îl recomandă ca discipol și succesor direct al marilor maeștri, ci și pasiunea compoziției (o cale artistică aproape abandonată încă de la finele secolului al XIX-lea, o dată cu dispariția interesului pentru echilibru și proporționalitate), dar mai ales încărcătura simbolică a fiecărui element în parte și a combinației acestora deopotrivă.
Opera lui Lassel merită o monografie atent documentată, căci fiecare lucrare e un univers care se lasă descoperit pas cu pas, cu atât de multe detalii semnificative, încât o singură incursiune poate deschide o pagină, dar nu poate cuprinde întregul.

 

 

Note
1 Michael Lassel, 2010-2011, European Art Gallery Bucuresti; „Intermundi“, 2011, si „Analoge Welten“, 2015, in galeria Consulatului General al României la München; „Analoge Welten“, 2015, Institutul Cultural Român, Berlin; „Barock Kolloquium“, 2017, Muzeul Național Bruckenthal
2 Un exemplu îl constituie obiectele simbolizând în diferite contexte cele șapte păcate capitale : Gula (îmbuibarea), Fornicatio (pofta sexuala), Avaritia (avariția/lăcomia), Superbia (hybrisul, mândria),Tristitia (întristarea/disperarea), Ira (furia), Vanagloria (mărirea de sine), Acedia (torpoarea).
3 Prof. Carlos Michael Hofbauer Santos de Almeida, Laudatio la vernisajul expoziției personale «Sicht der Dinge», Martin von Wagner Museum, Universitatea Würzburg, 2008
4 Michael Lassel: „Am o singură dorință: să nu îmi mai iscălesc lucrările, să-mi definească ele numele”, interviu realizat de Iolanda Badilita, 2015, europalibera.org
5 Frank Remmert, „Welttheater der Ideen“, ein Versuch über den Maler Michael Lassel, publicat în Michael Lassel, „Barock Kolloquim“, Ed. Honterus 2017, pag. 20

* Cristina Simion este galerist și curator de artă la Nürnberg, Germania

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg