Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Micro și macrocosmos – Geneza imaginilor fantastice ale lui Michael Engelhardt

Micro și macrocosmos  – Geneza imaginilor fantastice ale lui Michael Engelhardt

Georg Graf von Matuschka (născut în 1952, locuieste în Fürth / Bavaria) este manager cultural în regiunea metropolitană Nürnberg. A studiat educația, filosofia și sociologia în Erlangen și Göttingen. A fost șeful biroului cultural din Naumburg / Saale și Erlangen (1992 – 2007), manager cultural în biroul Forumului Culturii din Regiunea Metropolitană Europeană din Nürnberg (2007-2019), manager de proiect pentru inițiative în industriile culturale și creative din Bavaria și coordonatorul UE pentru orașul Erlangen (2002 -2012). A publicat și a ținut prelegeri despre Deutscher Werkbund (1907-astăzi), Bauhaus din Weimar și Dessau (1919-1928), de asemenea a publicat numeroase texte despre viața și opera artistului Paul Klee (1879-1940). Din 1980 s-a dedicat activităților de galerie: introduceri și publicații de artă contemporană (cu accent pe sculptură și pictură).

 

Dacă ne uităm la personalitatea artistică a lui MICHAEL ENGELHARDT și la încadrarea sa în genurile specifice, vorbim despre un pictor și muzician, un explorator, poet și fotograf care este acasă ca artist vizual în diferite genuri, de exemplu în desenul Plein-Air.
Există desenatorul meticulos, cu un grad aparte de sensibilitate pentru detalii și fragmente care înregistrează scene existente real și impresii de călătorie despre natură și arhitectură. Există fotograful Engelhardt, care creează memento-uri vizuale pentru munca ulterioară în studio. Există pictorul care lucrează la comandă și artistul liber independent, inventatorul unei noi varietăți de realism poetic și magic. Există portretistul Michael Engelhardt. Ne gândim, de exemplu, la portretul fostului președinte al Universității Friedrich-Alexander din Erlangen-Nürnberg, domnul Prof. Karl-Dieter Grüske (2015). Pictura este accesibilă publicului în Castelul Erlangen, în sediul central al administrației universității. Apoi, există și pictorul de autoportrete, care preluând o tradiție picturală veche ne întâmpină în diferite momente situaționale, ba din apropiere, ba de la distanță, uneori foarte direct, alteori ascuns, de exemplu ca o miniatură în imaginea oglindită a unui obiect spațial din interiorul unei naturi statice. Există pictorul de nud care își prezintă modelele în diferite interioare și prin iluminare și accesorii le oferă efecte mediale care depășesc cu mult situația, momentul, timpul oprit.
Apoi, este pictorul naturilor statice. În aceste naturi statice, Michael Enelhardt își dezvăluie abilitățile sale compoziționale deosebite. Doar prin aranjarea lucrurilor, forma și culoarea lor, Engelhardt își direcționează detaliile imaginii într-un câmp pe mai multe niveluri ale realului și irealului. Pendulul pitoresc oscilează între imagine și suprareal. Imitarea diferitelor stări de manifestare și de agregație începe cu jocul de lumină și umbră și este continuată în subminarea timpului, a spațiului și a materiei. Tocmai în acest punct artistul părăsește dogmatica lumii fizice și caută simboluri metafizice pe baza imaginilor metaforice. În acest fel, Engelhardt creează imagini inerente în care pune laolaltă lucruri care nu au nicio legatură logică în sine, dar a căror abordare se deschide doar atunci când privitorul este gata să accepte percepția senzorială în contact cu supranaturalul. În picturile sale de căni, Engelhardt conferă unui ulcior care este prezent în lumea reală o particularitate de existență, prădându-l de orice opacitate în tabloul său și făcându-l să pară transparent și fragil în pictură. Bineînțeles, iluzia este plasată lângă acele imagini de ulcior a căror realitate privitorul poate că își dorește să o verifice din memoria sa. Engelhardt se joacă cu amintirile și experiențele spectatorilor săi. Rezervorul nostru de memorie este o busolă constantă pentru orientarea noastră și certitudinea noastră de a fi. Nu este o mirare atunci când privitorii trebuie să depășească rezistența internă pentru a urmări conținutul imaginii poetice.
Prin redarea lor frapant realistă, naturile statice ale lui Michael Engelhardt momesc privitorul, ca să spunem așa. Pe măsură ce contemplarea continuă, privitorul este atras de un vârtej de enigme și întrebări. Obiectele înfățișate se raportează nu numai la realitatea trăită, ci sunt încărcate de valorile lor simbolice. Asociații și inspirații diverse sunt declanșate în publicul spectator. Caracterul metaforic al naturilor statice este atât de încărcat energetic, prin coexistența eșalonată și prin juxtapunerea obiectelor, încât ele se raportează reciproc, precum partenerii de dialog într-un joc de roluri și improvizație interactivă.
Pe lângă caracterul material al obiectelor sale, Engelhardt învelește uneori obiectele descrise cu o proprietate fantastică izvodită. În procesul său de lucru, de exemplu, o cană de smalț tridimensională din fața sa este transformată, în pictură, într-o cană complet sau parțial transparentă, care permite o vedere a fundalului fără a fi nevoie să se renunțe complet la conturul său. În această scenă a suspensiei suprareale dintre realitate și imaginație, se creează un spațiu al misticului și al sinistrului. Lucrurile sunt izbăvite de orientarea noastră către realitate și încep o viață proprie în spațiul virtual. Pictura ocupă astfel o poziție medială între vis și realitate și mijlocește referințe de realitate la ambii poli.
Cerința de control inteligent pe care Engelhardt o plasează aici, poate fi cel mai bine observată dacă cineva privește și studiază cu atenție nu doar o singură natură statică, nu doar două, ci un întreg lanț de motive în picturile sale de natură moartă. Aici privitorul dezvoltă din ce în ce mai mult accesul la lumea spirituală mai profundă a artistului, care a fost motivul și sursa pentru a alege limbajul vizual, a aduce întrebări elementare ale existenței în joc și a stimula noi perspective.
Apoi, este pictorul de peisaje. Peisajele joacă un rol central în creația lui Engelhardt. Prin ele, el transpune spectatorul în situații spațiale foarte diferite, care sunt de formă geologică, climatică și culturală. Zonele complet diferit temperate ale exinstenței pământești, deopotrivă marcate prin peisaje de deșert precum și prin bogăția diversității vegetative, prin varietatea de forme minerale, coline și masive montane, monolite și aisberguri, le folosește Engelhardt ca etape scenice pentru picturi spațiale cu profunzime.
Și pentru că nu este suficient pentru el, uneori se scufundă în adâncurile mării pentru a face aceste peisaje marine să vorbească în ciclurile sale de imagine. Acolo ne lasă să asistăm la procese misterioase și complexe. Împărțirea imaginii în teren apropiat, mijlociu și îndepărtat ne permite să participăm la evenimente sincrone. În toate aceste formațiuni de peisaj care variază fizic, Engelhardt lasă lumina și umbra să se contureze în funcție de stilul său. Și asta nu este tot, el modelează corpuri și figuri imaginate în fațadele stâncoase, fizionomii înghețate apar uneori din scoarța noduroasă a copacilor și, în pământul limpede, de exemplu, trec repede umbre transparente ale unei haite de animale. În ramurile copacilor pot avea loc metamorfoze și pe tărâmul unui peisaj mediteranean, aparent grecesc, mic și îndepărtat, apare silueta unui hermafrodit peste puhoiul unei livezi de măslini.
Imaginarul din peisajele lui Michael Engelhardt este uneori vizibil doar la a doua privire, alteori este direcționat în centrul arhitecturii picturale ca un centru clar de putere. Se recomandă o preumblare rătăcitoare a ochilor prin peisajele lui Engelhardt.
În unele dintre picturi, Engelhardt ia poziții critice din punct de vedere social, dar nu sub forma realismului concret, așa cum l-am cunoscut în Agit-Prop de proveniență estică. Engelhardt pune mai degrabă întrebări și lasă suveranitatea interpretării publicului spectator. De exemplu, se pot întrezări întrebări de felul: Cum rezolvă omenirea problema energetică? Cum protejează omul mediul și natura de propria sa lăcomie și egoism? Engelhardt vede peste tot rezultatele, care evidențiază exploatarea nelimitată a resurselor naturale și abordează ocazional contaminarea habitatelor naturale și echilibrate până acum. Deșerturile și lanțurile muntoase nu mai sunt ferite de omenire, la fel ca și lăcașurile de cult din civilizațiile anterioare. Ce altceva este sacru acestei rase umane? Cât de mult dispare conexiunea la experiența personală, la înțelegerea și simțirea senzuală în spatele credinței în tehnologiile moderne? Cât de mult își pierde pictura relația cu ea însăși atunci când se ocupă de real? Realul este întotdeauna ceva mai mult decât simpla sa imagine și, potrivit lui Engelhardt, cere spiritualitate și iluminare imaginară. Engelhardt își permite, în cadrul înțelegerii sale despre realism, a materializa și dematerializa pe pânză obiectele pe care le vede în fața sa, prin intermediul culorilor și a direcționării luminii. În acest delicat joc de tranziții între ființă și neființă, el introduce spiritul certitudinii trecătoare a ființei. Ce se ia de la sine și de unde începe îndoiala cu privire la tangibil și durabil?
Calitatea lui Engelhardt nu poate fi determinată doar de câteva lucrări care au fost create în studioul său, ci, mai degrabă, aceasta traversează întreaga gamă de picturi, litografii și desene ale sale. Cerințele pe care și le pune lui însuși nu pot fi suficient de ridicate atunci când vine vorba de a-și face mai precisă scrierea de mână și scrisul cu pensula. Într-un moment în care nu mai există limite de expresie artistică, în care pictura abstractă a dus la creații întinse și uneori supradimensionate, el a rămas fidel formatului mic și mijlociu și, în acest format destul de intim, face călătorii vizuale pe subiecte și grupuri de imagini foarte diferite. Mai mult, am ajuns la o caracteristică esențială a artei lui Michael Engelhardt. Ceea ce îl mișcă din nou și din nou pe artist, și astfel și pe noi spectatorii, este relația sa cu spațiul și timpul, lumina și transcendența, metafizica și mitul. Întrebarea despre ceea ce este real, ce ar putea fi încă real și unde granița cu corpul spațial ireal a fost atinsă deja și a fost traversată, poate fi experimentată în arta lui Engelhardt în multe moduri diferite.
Engelhardt se joacă cu orientarea spațio-temporală a privitorului într-un mod sofisticat. Artistul pune puncte de ancorare care trezesc încredere pentru memoria vizuală a privitorilor săi în operele sale de artă. Deci, în imagine descoperim lucruri din viața noastră de zi cu zi, care sunt mai mult sau mai puțin aproape sau departe, care ne sunt familiare și pe care le putem atribui și conceptual. Devine mai dificil pentru privitor atunci când Engelhardt vizualizează animale exotice sau figuri mitice. În funcție de cunoștințele enciclopedice și de înțelegerea mitologică, imaginile lui Engelhardt se deschid apoi privitorului la niveluri foarte diferite. Cunoașterea sa culturală este asociată cu cea a bucuriei narative pentru scenarii inovatoare și jocuri de gândire poetică. Fascinația artei lui Michael Engelhardt este transferată privitorului doar dacă acesta are suficient timp și răbdare pentru a se ocupa intens de ceea ce este descris.
Într-un timp perpetuu, în mișcare rapidă, această cerință a observatorului răbdător este o cerință dificilă pe care unii o găsesc ca fiind o povară. Într-un moment în care este anevoios de transmis cunoștințele istorice generațiilor viitoare, ca o comoară și o sursă de auto-asigurare fundamentală, el indică puterea imanentă a mesajelor sale sugestive.

 

 

(Din discursul lui Georg Graf von Matuschka ținut cu ocazia acordării Premiului pentru întreaga activitate lui Michael Engelhardt de către Fundația Culturală Erlangen în iulie 2018)

 

 

Traducerea din limba germană de Tünde Lassel

 

 

Lucrările artistului pot fi văzute accesând pagina web:  http://www.michael-engelhardt.eu

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg