Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

Mihail Voicu – un critic al precarității

Mihail Voicu – un critic al precarității

Dacă dăm atenție mutațiilor survenite în registrul artelor vizuale, constatăm că mitul „inocenței” imaginilor este de multă vreme compromis. Imaginea „reușită”, atrăgătoare, inofensivă, care doar copiază sau „reprezintă” lucrurile, interesează astăzi prea puțin. Pentru artistul exigent, fidelitatea conversiei plastice a realității nu mai constituie o miză. Upgradat permanent, aparatul de fotografiat a temperat simțitor entuziasmul mimetic proliferant. Mai mult decât reproductive, imaginile evocă, descriu, oferă indicii, reconstituie, rememorează, promovează, provoacă, solidarizează, incită la acțiune. Uneori, sunt pretext pentru crime și conflicte sângeroase.
În tot mai multe cazuri, imaginile contează; le privim pentru că… ne privesc ori ne preocupă în măsură sporită. Codurile de creație, dar și cele de lectură, au evoluat; nu există imagine absolut „vidată” de conținut, adică golită de orice semnificație sau de orice înțeles. Dincolo de „ceea ce se vede”, lectorul sagace poate dibui o intenție, un subtext, un mesaj, chiar dacă vag exprimat sau obscurizat prin recursul la formule expresive mai puțin convenționale. Indispensabile înțelegerii sunt apetețele și respingerile, simpatiile și idiosincraziile, adeziunile și ostilitățile artistului. Natura implicării sale și poziționarea estetică sunt astăzi decisive. Asumând cu premeditare opțiuni sau parti-pris-uri, indiferent de natura lor, artistul se raliază în fapt tendințelor, modelor, curentelor în circulație, eschivându-se totodată neutralității, cât și echidistanței pretins-conciliante. Poate deveni, altfel spus, conștiință critică, vector de opinie și de atitudine în propria comunitate.
Printre artiștii autohtoni preocupați de orientarea critică a artei, Mihail Voicu face, negreșit, o figură aparte. Născut la Pașcani, în 1963, studiază grafica la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, sub tutela profesorală a doi dintre dascălii eminenți: Atena-Elena Simionescu (actualul rector al instituției) și Ion Truică. Din 1998 este un activ custode al Muzeului de Artă din Iași, postură din care selectează și curatoriază proiecte artistice destinate publicului larg. Ca grafician, are numeroase prezențe expoziționale, unele apreciate de jurii exigente. Din punct de vedere stilistic, recurge la soluții figurative în care se recunosc accente expresioniste şi simboliste. Fiecare din lucrările sale este migălos codificată sau încifrată; artistul schițează linii și traiectorii sofisticate, „geometrizează” spațiul vizual, asociază simboluri, personaje și decoruri inedite.
Înainte de toate, Mihail Voicu este un artist de atitudine. O dovedește cu prisosință și Recuzita. Plus, de la Galeriile „Ion Irimescu” din Suceava. Cele 25 de lucrări (grafică și gravură) aparțin unor cicluri tematice mai vechi (2013) sau mai noi (2015-2017), reprezentative pentru preocupările anilor din urmă. Aparent eterogenă, „recuzita” artistului este circumscrisă în bună parte criticii sociale. În ansamblu, se recunoaște amprenta unui scepticism plastic acutizat, „tradus” într-o subtilă critică a precarității – intenție divulgată de chiar propriul statement: „Rătăcit în mijlocul unei societăți contemporane caracterizate printr-un consumism excesiv, decadent, înconjurat la tot pasul de simboluri – unele având rădăcini în pseudo-tradiție, altele devenite deja iconuri sau oferte de tip 2 în 1, încerc, ca artist, să evadez şi să mă izolez totodată din acest conglomerat social-manipulatoriu, încercând, cu o dulce-amară ironie, să punctez şi să grafiez aceste extreme”.
Pentru Mihail Voicu, arta nu pare făcută pentru a zugrăvi în tușe siropoase „frumosul vieții”, pentru că viața, așa cum este percepută nemijlocit, este situată la antipozii perfecțiunii. Artistul trebuie nu să edulcoreze lucrurile, să le cosmetizeze prin artificii formale, ci să coboare în cotidian, etalându-i atât virtuțile, cât și vulnerabilitățile. Problema sensului este centrală, fie că vorbim de sensul lumii, al omului sau al artei. Tonul artistului pare adesea denunțător… Denunță mai întâi precaritatea lumii – descrisă ca un întreg răvășit, fragmentat, lipsit de coerență și unitate. Metaforic vorbind, lumea este în același timp poligon, câmp de luptă, spațiu agonic, maidan insalubru, spațiu suprapopulat și zgomotos, acvariu artificial, sufocant.
Omul societății de consum devine la rându-i țintă, agresat de oferte hiperbolizate, pretins avantajoase. Zgomotul străzii, al sirenelor și claxoanelor iritate, al vociferărilor publice contondente, al reclamelor proferate prin megafon este prelungit la interior de stridența talk-show-urilor televizate, care transformă inteligenta inovație în megafon asurzitor și sursă de scandal. Lipsit de liniște și de intimitate, supravegheat continuu, omul se împuținează, se depersonalizează, devine „unidimensional” – după expresia lui Marcuse. Omul Nou este Omul-Țintă, produs serial, standardizat, aidoma unei mărfi destinate consumului. Portretul omului contemporan poate fi un cod de bare, etalând cu precizie doar datele personale de identificare. Omul-Pește (mut, silențios, taciturn, înotând solitar în propriul acvariu) oferă prin contrast alternativa salvatoare.
Ajuns la vârsta maturității, Mihail Voicu este un artist al opțiunilor tranșante. Are propriile-și ritmuri și priorități. Nu este obsedat de succes și nici de recunoașterea facilă. Refuză versatilitatea conjuncturală, nealinierile confortabile și complicitățile oculte, implicându-se cu discreție, dar critic, selectiv și exigent în „ideologiile” roditoare din câmpul artei. Sunt acestea doar câteva din motivele de a privi cu un plus de atenție spre „recuzita” sa – deopotrivă subtilă, ironică și profundă.

 

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg