Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Moarte cu suspendare

Moarte cu suspendare

 

Poet și eseist, născut la 29 iulie 1959 în localitatea Mihăești, Argeș, a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București și a profesat ca judecător în cadrul Tribunalului Argeș. S-a stins din viață pe 13 noiembrie 2018. A fost colaborator al Tribunei, în paginile căreia a semnat poezie și eseu. I-au apărut la Editura Tribuna volumele de eseuri: Prezentul continuu (2015) și (Con)texte (2016).
În timpul vieții a mai publicat șase volume de poezie: Frumos fără voie, Editura Exas, Pitești, 1994; Liber în ultimul hal, Editura Paralela 45, Pitești, 2001; Tâlharul cel bun, Editura Karth, București, 2014; Târziu dar neînserat, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015; Cu orbul ochilor, Editura A.T.U., Sibiu, 2016 și Răutatea unui parfum, Editura Brumar, Timișoara, 2018.

 

trăiesc de dragostea oboselii
care nu vrea nimic de la mine

un fel de moarte cu suspendare

*

ai putea zice că-i vis

dacă nu te-ar durea
mereu câte ceva

dincolo de injecția
cu morfină
începe lumea

*

stau lângă un foc sărac
fără flacără

nu ține de cald
așa că-mi strâng umbra
în brațe iar ea
se întoarce-n trecut

și tremură acolo
de tot frigul meu

*

după atâta umblet
între disperare și curaj
îl apucase așa deodată
să moară

în spatele copacilor
infinitul cu precupeți
mărunțișuri tarabe
și cerul tot mai albastru
la capăt

*

indecis precum aerul
ce-mi scaldă plămânii
duc în mine resturi
de somn și de moarte

amiaza-i de catifea
ploaia pe sticla ferestrei

*
nu sunt nici mai frumos
nici mai trăit
doar foarte speriat:
dacă amintirea
e vânzare de frate?

*

trezit în creierii nopții
credeai că un vis fusese de vină
numai că golul din stomac
era tot ce poate fi mai real
numai că inima
cât gămălia de ac

*

nu mai vreau de la viață
decât să văd cum o pierd

pe zi ce trece
o dâră de fum se ridică
se-mprăștie depărtarea

*

va veni timpul să nu
te mai caute nimeni…

o jumătate de lună
se joacă pitită

*

viața netrăită ucide
au plecat devreme
anul acesta zăpezile

*

femeile-acelea în doliu
îmi sting lumânările
nori și scorțișoară
sângele meu

*

intuiția e oarbă
există doar ceea ce văd

amurgul acesta
n-ar trebui să fie
decât amurgul acesta

*

sunt un simplu soldat
regele meu
își respectă soldații
ca pe morți

*

întunericul se privește
în oglinzi aburite
și lac de transpirație
dă în alb

*

fiindcă mi-a rămas
tare mic viitorul
sufletul îmi umblă dezbrăcat
prin locuri unde nu ajung
nici taxiurile

*

tăieturi din ziare
fotografii în cutii
de pantofi

înaintea lui Dumnezeu
șoareci acadele
și ochii mei zgâriați
de sfială

*

a crescut prețul zăpezii

tatăl tău e un fiu
care duce în spate
umbra lui de copil

dezgolită
și foarte bătrână

*

fac parte din ceva
care nu se află aici

abia se mai târăște
ceea ce vreau

râul în depărtare

*

degetele frigului
ți se strecoară
pe sub cămașă

năprasnică mângâiere
clipe fără nicio
legătură-ntre ele

*

mă-mpart de mâncare
pe mine
să fie
de sufletul meu

*

memoria nu doare
amintirile da

zilnic spre seară
la capătul străzii
femeia despre care
nu știu nimic
dispare subit
*

se clădește-n văzduh
gloria toamnei
falsă amăgitoare perfidă

foarte curând
voi avea parte
de-o mâhnire frumoasă

*

ți-ai făcut iluzii
altfel spus ai sperat
acum nu-ți mai faci
deci poți să visezi

de suflet să nu-ți fie frică
e în comă profundă

*

să asiști la funeraliile
clipei
e cea mai grijulie
relație cu viitorul

un om coboară
agale pe stradă
și o ia înaintea uitării

*

bați tot mai departe
inimă
ești din ce în ce
mai străină
dar nu mă tem
că te vei opri
fac parte dintre cei
care-ntârzie
*

stăm și vorbim
eu cu destinul meu

îl întreb de una de alta
iar când să vină răspunsul
tăcem amândoi
și fumăm

*
n-o să-l plângă nimeni
deși speră că se va găsi cineva
cel puțin să-i spele de pe chip
oboseala că a trăit

poate vreo femeie pierdută
poate vreun om al străzii

*

mai am cale
de-un zâmbet
până departe

e octombrie de-acum
și frunzele încep
să renunțe

toamna se numără
inutilul

*

cât e noaptea de lungă
am visat numai suflete
zgomotele vieții
mă iau în primire

în zorii murdari
liniștea nu mai respiră

*

onorată instanță
revocați-mi vă rog
suspendarea

recunosc
am disprețuit
umilințele și nebunii

Din volumul postum Moarte cu suspendare,
în curs de apariție la Editura Tribuna

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg