Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Modalitățile actului juridic

Modalitățile actului juridic

Majoritatea actelor juridice încheiate în viața curentă sunt acte pure și simple, ceea ce înseamnă că părțile sunt ținute să execute prestațiile simultan și de îndată. De exemplu, cumpărând un produs alimentar, vânzătorul predă produsul de îndată, timp în care prețul este plătit de cumpărător.
Pot exista însă situații în care, din diverse motive, părțile să aibă interesul să amâne executarea uneia sau a ambelor prestații, prin inserarea unui termen în contractul încheiat. De exemplu să încheie un contract de închiriere a locuinței, care va produce efecte peste 2 luni, dată la care una din părți urmează să fie transferată într-o altă localitate. În același sens, părțile pot să prevadă un termen până la care actul juridic să producă efecte, cum ar fi cazul unui contract de comodat, în care o parte poate folosi bunul timp de trei luni, urmând a fi restituit ulterior.
Termenul apare astfel ca fiind acel eveniment viitor și sigur ca realizare, până la care este amânată începerea ori stingerea exercițiul drepturilor subiective civile și a obligațiilor corelative1. Termenul poate fi exprimat printr-o dată calendaristică, 20 august, sau printr-un interval de timp, peste trei luni, timp de zece zile, un an sau prin raportare la un anumit eveniment, la finalul anului școlar, precum poate fi exprimat și printr-un eveniment incert ca îndeplinire, la moartea credirentierului, parte a unui contract de rentă viageră2.
În toate situațiile, termenul este sigur ca îndeplinire, ziua de 20 august și moartea unei persoane survin în mod cert, diferența fiind ca primul termen este cert ca îndeplinire, putem avea cu ușurință reprezentarea împlinirii acestuia, în timp ce nu știm cu exactitate momentul la care va surveni moartea unei persoane.
De asemenea, termenul poate fi stipulat în favoarea creditorului, în cadrul unui contract de depozit, termenul este stipulat în favoarea deponentului3, care are certitudinea că bunul său este conservat pentru intervalul de timp prevăzut în contract sau în favoarea debitorului, cum ar fi termenul cuprins în cadrul unui împrumut fără dobândă când pentru intervalul de timp stipulat, debitorul poate folosi în mod gratuit suma de bani remisă. Desigur, termenul poate fi stipulat în favoarea ambelor părți, cum ar fi termenul stipulat în cadrul unui contract de închiriere a locuinței, în executare căruia locatorul asigură locatarului folosința bunului pentru o perioadă de un an cu obligația corelativă a celui din urmă de a plăti lunar chiria convenită.
În funcție de efectele produse, termenul poate fi unul suspensiv, dată până la care sunt amânate efectele actului juridic – cumpărătorul dobândește bunul urmând a plăti prețul abia peste două luni – sau extinctiv, împlinirea acestuia având ca efect stingerea obligației – debitorul poate folosi suma de bani împrumutată timp de doi ani, după care este obligat să restituie împrumutul acordat.
Astfel, prin stipularea unui termen părțile fie amână fie limitează în timp efectele unui act juridic, iar împlinirea termenului se răsfrânge asupra efectelor prefigurate de părți.
Dacă părțile au stipulat un termen suspensiv, au amânat momentul de la care obligația uneia din părți sau obligațiile ambelor vor deveni exigibile, cum ar fi un contract de vânzare în care cumpărătorul, care a primit bunul, va plăti prețul în termen de trei luni de la încheierea contractului, sau tot un contract de vânzare în care vânzătorul, care a primit prețul, va preda bunul în termen de trei luni de la încheierea contractului, precum poate exista varianta în care atât obligația vânzătorului, de a preda bunul, cât și obligația cumpărătorului, de a plăti prețul, devin exigibile în termen de trei luni de la încheierea contractului.
Prin stipularea unui termen suspensiv este amânată scadența obligației, ceea ce înseamnă că plata nu poate fi cerută mai înainte de împlinirea termenului. În exemplul dat, vânzătorul nu poate să ceară prețul înainte de scurgerea celor trei luni.
Poate alege cumpărătorul să plătească prețul mai înainte de împlinirea termenului? Și dacă, din eroare a plătit mai înainte de împlinirea termenului, poate totuși cere restituirea plății făcute?
Răspunsul la prima întrebare depinde de care din părți profită de împlinirea termenului. Dacă termenul este stipulat exclusiv în favoarea cumpărătorului, acesta poate renunța oricând la beneficiul acestui termen și să ofere executarea obligației, iar vânzătorul nu poate refuza plata astfel făcută. În schimb, dacă termenul este stipulat și în favoarea creditorului, cum este cazul în care cumpărătorul datorează și dobândă pentru cele trei luni de amânare a plății, acesta din urmă nu poate plăti fără să aibă acordul vânzătorului.
În ceea ce privește cea de a doua întrebare, răspunsul trebuie căutat în efectele termenului ca modalitate a actului juridic. Stipularea unui termen suspensiv produce efecte în planul exigibilității obligației, care a luat naștere în mod valabil, doar că nu se execută, decât la împlinirea termenului stabilit de părți. Astfel, plata făcută de vânzător are un temei, el având obligația de a plăti prețul, astfel că dacă a plătit mai înainte de împlinirea termenului, nu poate cere restituirea prețului pe motiv că plata ar fi nedatorată.
Dacă termenul suspensiv amână exigibilitatea obligației, împlinirea termenului extinctiv are ca efect stingerea obligației. Până la împlinirea termenului, părțile execută obligațiile ca și cum ar fi pure și simple, iar la data stabilită raportul obligațional încetează. Astfel, în exemplul unui contract de locațiune, încheiat pe o durată de doi ani, în tot acest interval de timp, locatorul asigură locatarul folosința bunului, iar acesta din urmă are obligația de a plăti chiria, nefiind afectați de termenul stipulat. La împlinirea termenului, obligațiile părților încetează, nemaifiind ținute de obligațiile asumate prin contractul încheiat, precum nu se mai bucură de drepturile stipulate.
Spre deosebire de termen, condiția este un eveniment viitor și nesigur ca îndeplinire, care are ca efect nașterea sau desființarea obligației.
Dacă termenul este un eveniment viitor și sigur ca îndeplinire, chiar dacă nu se cunoaște cu exactitate momentul îndeplinirii, cum ar fi moartea creditorului unei rente viagere, în cazul condiției nu există certitudinea îndeplinirii. Un contract de vânzare în care vânzătorul se obligă să vândă apartamentul dacă va fi transferat într-o altă localitate, un contract de donație prin care donatarul promite gratificarea beneficiarului cu un autoturism la momentul terminării studiilor universitare, un contract de împrumut prin care părțile prevăd că suma împrumutată se restituie înainte de împlinirea termenului, dacă debitorul își pierde locul de muncă, sunt exemple de acte juridice încheiate sub condiție.
Rolul pe care părțile unui act juridic îl joacă în îndeplinirea condiției poate varia de la ipoteza în care părțile rămân simpli spectatori la cea în care au rol determinant. Condiția poate fi astfel cazuală4, când îndeplinirea ei depinde de un eveniment exterior sau de voința unei terțe persoane, închiriez cabana de la munte dacă va ninge de Crăciun sau închiriez cabana de la munte dacă prietenii mei nu aleg o altă destinație de vacanță.
Condiția care depinde exclusiv de voința unei părți este cea potestativă, care la rândul ei poate fi simplă, când depinde de voința unei părți și de voința unei terțe persoane nedeterminate sau de un eveniment exterior, îți donez bunul dacă te căsătorești, sau condiție pur potestativă, care depinde exclusiv de voința unei din părți, iți vând bunul dacă dorești să îl cumperi sau îți vând bunul dacă o să vreau. Dacă primul exemplu nu pune probleme în planul valabilității actului juridic, în cel de al doilea exemplu, actul juridic este lovit de nulitate, căci actul juridic este definit ca fiind manifestarea de voință făcută cu scopul de a produce efecte juridice, presupunând intenția fermă de a se angaja juridic de îndată ce este întâlnit consimțământul celeilalte părți. Or, exprimarea unui consimțământ de genul îți vând dacă vreau echivalează cu lipsa intenției de a se angaja juridic, nefiind o manifestare de voință cu scopul de a produce efecte juridice, încheierea actului presupunând practic o nouă manifestare de voință.
Între cele două extreme este situată condiția mixtă, a cărei realizare depinde de voința unei părți cumulată cu voința unei persoane determinate: îți donez bunul dacă te căsătorești cu X.
În funcție de modul în care este stipulată, condiția poate fi pozitivă, când eficacitatea sau desființarea actului juridic sunt legate de faptul ca un eveniment să aibă loc: îți donez bunul dacă vei termina studiile universitare in trei ani sau negativă, când îndeplinirea condiției echivalează cu faptul că evenimentul stipulat să nu se producă îți donez bunul dacă nu vei termina studiile universitare în trei ani. Importanța acestei clasificări se relevă în modul în care se constată îndeplinirea condiției. După cum se poate deduce cu ușurință, condiția pozitivă se consideră îndeplinită când evenimentul are loc – dacă vei termina studiile universitare în termen de trei ani – iar cea negativă se consideră îndeplinită dacă evenimentul nu are loc – dacă nu vei termina studiile universitare în termen de trei ani.
În exemplele date, părțile au legat îndeplinirea condiției de un anumit termen. Astfel, în cazul condiției pozitive, dacă la împlinirea celor trei ani studiile universitare sunt finalizate, condiția se consideră îndeplinită. Prin stipularea unui termen, în cazul condiției pozitive, părțile sunt obligate să aștepte scurgerea celor trei ani pentru a se constata dacă condiția s-a îndeplinit sau nu. Dacă în acest interval de timp, survine un eveniment care face să fie sigur că pentru o parte nu va mai fi posibilă terminarea studiilor universitare – de exemplu a fost exmatriculat fără dreptul de a se reînscrie – părțile nu pot constata neîndeplinirea condiției la data la care a survenit exmatricularea, ci sunt nevoite să aștepte scurgerea celor trei ani.
În schimb, în cazul condiției negative – de a nu termina studiile universitare în trei ani – părțile pot constata îndeplinirea condiției și anterior scurgerii celor trei ani, la data la care este sigur că evenimentul nu se va produce, respectiv data la care a survenit exmatricularea.
Odată constatată îndeplinirea condiției, se pune problema determinării efectelor produse. Indiferent de felul condiției, suspensive sau rezolutorii, condiția produce efecte retroactiv, de la data încheierii actului juridic, dată de la care consolidează nașterea raportului obligațional sau determină stingerea acestuia.
Condiția suspensivă, spre deosebire de termenul suspensiv care amână executarea obligației, suspendă nașterea obligației. În cazul unui contract de vânzare în cuprinsul căruia este stipulat că efectele se vor produce doar dacă vânzătorul va fi transferat în altă localitate, este suspendată chiar nașterea raportului juridic. Astfel, vânzătorul, a cărui obligație de plată a prețului nu a luat ființă, nu datorează prețul. Dacă, din eroare, plătește înainte de îndeplinirea condiției, vânzătorul poate cere restituirea plății, întrucât, obligația nefiind născută, nici plata nu era datorată.
Îndeplinirea condiției suspensive consolidează, în mod retroactiv, nașterea obligațiilor, fiind considerate încă de la început pure și simple. Astfel, dacă cumpărătorul, anterior îndeplinirii condiției, a constituit asupra bunul anumite garanții, acestea se consolidează.
Dacă condiția nu se îndeplinește, vânzarea este considerată a nu fi fost încheiată, iar eventualele garanții constituite de cumpărător se desființează, iar dacă între timp, cumpărătorul a intrat în posesia bunului este obligat să îl restituie.
Îndeplinirea condiției rezolutorii are ca efect desființarea actului juridic în mod retroactiv. Astfel, dacă părțile au încheiat un contract de vânzare în cuprinsul căruia au stipulat că dacă vânzătorul nu primește transferul, contractul se desființează, până la îndeplinirea condiției, vânzarea este considerată pură și simplă, părțile executând prestațiile ca și cum condiția nu ar exista: vânzătorul va preda bunul, iar cumpărătorul va plăti prețul.
Dacă condiția nu se îndeplinește, vânzătorul a primit transferul, vânzarea se consolidează în mod retroactiv.
În schimb, dacă condiția se îndeplinește, vânzătorul nu primește transferul, vânzarea se desființează cu efect retroactiv, fiind considerată a nu fi fost niciodată încheiată, părțile fiind ținute să restituie prestațiile primite.
După cum se poate observa în cazul unei vânzări încheiate sub condiție, există simultan un proprietar sub condiție rezolutorie și un altul sub condiție suspensivă. În exemplul din paragraful anterior, condiția ca vânzătorul să nu primească transferul este una rezolutorie, dreptul de proprietate al cumpărătorului, care devine proprietar din momentul încheierii actului juridic și este una suspensivă pentru dreptul vânzătorului, care prin încheierea actului juridic a transmis dreptul de proprietate și îl redobândește la momentul și sub rezerva neîndeplinirii condiției.
Dacă până la momentul îndeplinirii condiției, cumpărătorul a cedat folosința bunului prin încheierea unui contract de locațiune, se pune problema cui se cuvin chiriile obținute. Regula generală spune că fructele se cuvin proprietarului. Însă, prin ipoteză în exemplul dat, există doi proprietari unul sub condiție rezolutorie, iar altul sub condiție suspensivă. Răspunsul este oferit de Codul civil, care prevede că fructele se cuvin proprietarului sub condiție rezolutorie. Chiar dacă, prin efectele condiției și ale normelor juridice există simultan doi proprietari, aceștia nu exercită concomitent prerogativele dreptului de proprietate. Proprietarul sub condiție rezolutorie este cel care exercită în fapt prerogativele dreptului de proprietate, dreptul acestuia fiind născut din momentul încheierii actului juridic. În schimb, dreptul proprietarului sub condiție suspensivă se va naște doar la momentul îndeplinirii condiției, acest drept nefiind unul născut și actual, doar ipotetic.
Calificarea unei modalități ca fiind termen sau condiție se face după cum realizarea evenimentului este certă sau incertă și nu doar după termenii utilizați de părți. Desigur, cel mai adesea, condiția este marcată prin conjuncția dacă, iar termenul prin prepoziția la . Nu este exclus însă, ca aceasta din urmă să fie utilizată pentru a desemna o condiție: îți donez bunul la terminarea studiilor universitare sau părțile să utilizeze formula: îți donez bunul când vei termina studiile universitare. Aceste exemple, deși după modul de formulare par a desemna un termen, reprezintă în fapt o condiție, căci este vorba despre un eveniment nesigur ca producere.
Distincția dintre termen și condiție ca modalitate a actului juridic prezintă relevanță sub aspectul efectelor produse. Dacă termenul produce efecte în ceea ce privește executare obligațiilor, aceasta fiind amânată sau stinsă, după caz, însă în toate cazurile obligația există, condiția determină nașterea sau desființarea obligației, afectând chiar existența acesteia și nu doar executarea.

 

 

Note
1 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generală. Vol.II. Teoria drepturilor subiective civile. Editura Solomon, București, 2018, p. 456
2 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală. Ediția a 2-a revizuită și adăugită. Editura Hamangiu, București, 2012, p. 188
3 M. Nicolae, op.cit., p 456
4 De la casus = întâmplare; în Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală. Ediția a 2-a revizuită și adăugită. Editura Hamangiu, București, 2012, p. 192

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg