Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

#nastybusiness

 

#nastybusiness

un moment de neatenție și m-am trezit
pe meleaguri
subterane, într-un fel de buncăr, aș zice,
mă rog, ceva
între lagăr de concentrare și concurs televizat
și mulți
tineri în combinezoane portocalii frământau
roci între
degete, eram înconjurați de pereți poliedrici
din diferite
materiale, care, când expiram, se abureau în locuri
random, și noi, ăștia, invitații sau deportații – dumnezeu
știe ce eram – trebuia să ne alegem câte un colț și-apoi
fiecare să-și mănânce gâzele care-i mișunau
pe perete,
înainte ca vreuna să parcurgă vertical și nestingherit
suprafața albă – dacă scăpai din vedere vreun trupușor
blindat și nu-l vânai din două mișcări de maxilar,
publicul aplaudaci te descalifica sau,
în caz inspirat,
te împușca, eu încercam să trișez în toate felurile,
ba luam o muscă între gingie și limbă și-o înmuiam acolo bine
până murea sugrumată în spuma salivei,
ba înhățam o
furnică și-i dislocam trupul între incisivi,
așa mă consolam
cu gândul că nu-s decât boabe de piper,
apoi că-s într-o
țară africană, îmi țineam ședințe tacite
de-mbărbătare,
însă reflexele de vomă se întețeau scrâșnet
cu scrâșnet,
încât, dimineața, chiar m-am scobit prin gură
să văd dacă
nu mi-au rămas oare niște piciorușe rătăcite printre molari.

contorsiunea N

ești între promoroacă
& funingine – înnebunirea,
un gliss dement pe țevile
puștilor de vânătoare
atârnate pe pereți. m-am
antifonat până-n oase, dar
tu expiri mai tare decât
ți-e glasul. primește-mă
în plămânii tăi pop-up,
tu lumină, tu câine.

no filter

firește că-ți ies poze mult mai clare,
mai luminoase cu el, doar
e aprilie, mie mi te-ai lăsat în ianuarie și trebuia să peregrinăm
printre nămeți până la guiașul cu păsule, cald,
iar acolo, dracu
a făcut să-mi dau peste bendeu și să-mi amintesc abia pe urmă:
n-am bani schimbați. te-am părăsit, deci,
pentru o vreme,
blestemând tot drumul lumina slabă a lui gerar, desaturation
► sharpen tool ► contrast, îmi repetam, secretul să ajungem
pe instagram. și firește că, exact când să dau buzna în primul

schimb valutar, mă văd încolțit de editor,
cel ce-mi datorează
banii din drepturile de autor pe trei ani, și mă trage de mustăți
și-l trag de guler până ajungem să ne tragem de șireturi, iar.
iubirea mea maniheistă, în tot acest timp,
tu m-aștepți palidă

și devotată în restaurantul colț cu loteria,
îngheți de frig,
dar refuzi să-l rogi pe chelner să te mute
la o altă masă, nu
există poeme unse cu toate alifiile, îți repeți.
intru, m-apropii,
chipul tău de precistă e-o planetă albă și autosuficientă.

ali baba

ne-ntorceam pe scuter, nu mai știu de unde,
viram de pe cantemir pe străduța mea trecând
printr-o zonă scutită de statul la roșu (sau, cel
puțin, așa am ales să credem) și am văzut un
ins într-o uniformă albastră și zdrențuită, ne
aștepta călare pe-un kawasaki negru, era urcat
bine pe trotuar și ne-a făcut un mic gest, noi am
mușcat-o din plin: era ali baba, tatăl interlopilor
din oradea, mort demult și viu în parte; ne-a
luat cu forța (puterea minții, fizic era fleașcă),
învățase câteva trucuri noi dincolo, și ne-a vârât
într-o casă cu mulți impostori, cam ca-n mijlocaș
la deschidere, scena când îl iau ăia pe andrei,
tânărul strungar, în mașină, și-l silesc la chestii,
casa era, de fapt, o bază de antrenament a forului
suprem, multe mese festive de jur-împrejur, ne
puteam relaxa, și, la fel de bine, atârnam din
când în când, legați la brâu c-o frânghie, paralel
pe-o sită orizontală, și frânghia se lăsa și ne izbea
de sita ghimpată și vreo trei inși ne scuipau de
sus, de la tribună, cu o seninătate împărtășită,
vergeturile tale se deschideau, mie îmi ieșeau
coastele: poate că nimic nu e mai rău, decât să
nu-ți poți lua nici măcar libertatea de a te simți
umilit.

10+

când numărul celor care te vor mort ajunge
la zece te întrebi dacă mai ești un om bun

cântam la flaut în subterană când l-am văzut
pe tipu cu cearcăne roz bombon și o inscripție

dezlipită u.s. army pe hanorac țopăind
spre covorașul meu cu franjuri și pete zen

(cu cât se încrunta mai tare cu atât îmi măream
punga plămânilor și viteza degetelor de pe
instrument) mi-a șutat în pălărie și bănuții
s-au răsfirat și speranța mea că într-o zi

vom lenevi cu toții sub aceleași țevării
deratizate deci tu erai s-a răstit și treaba asta

cu imperfectul m-a pus serios pe gânduri
…………………………………………………………………………

când numărul celor care te vor mort ajunge
la zece ai dreptul la o singură dorință

dorința lor.

am ieșit din biserica neo

ca dintr-o clădire cuprinsă de flăcări,
fiind pomelnicu lu bunu, nu era admis
să lipsesc, ba mai mult, aveam locuri

rezervate în primul rând, în fața
pastorului grizonat, cu zâmbet
îngăduitor de Hugh Grant, am ieșit,
deci, și îmi repetam în gând inepția

din rugăciunea de încheiere: doamne,
sunt prezenți astăzi și membrii familiei
îndoliate, doamne, pe care i-am înmormântat
săptămâna trecută, doamne; o, băga-mi-aș,

doamne, îmi zic (acum sunt în siguranța
pe care ți-o conferă solitudinea,
pe un terasament de beton, turtesc
de jur-împrejur o doză de cola),

cum ai permis tu să vin aici, de unde
bunicu a fost excomunicat cu urale
și trâmbițe, fiindcă vezi-doamne
(vezi, doamne?) a făcut evaziune

fiscală, securiștii i-au căzut în cârcă
taman când Béla, un ucenic tâmplar,
plecat cu hoaverii la birt, a uitat
pe masa din atelier niște foițe,

cât 50 de lei azi, mă rog, să-ți lustruiești
țipelele la merceria din centru, doamne,
cum ai permis să vin aici, unde el
a refuzat să mai vină, de fricile tale,

doamne, încep să mă tem, așa cum,
de altfel, mă tem de fricile tuturor ființelor
create de tine; nu-mi amintesc să fi avut
vreo altă frică, una proprie, doamne,

una fabricată de mine și pentru mine,
așa cum l-ai fabricat tu pe fiul tău,
să cunoști prin el frica și, tot prin el,
să amuțești.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg