Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

“Ne concentrăm pe tradiția populară autentică”

“Ne concentrăm pe tradiția populară autentică”

Henry Ernst este asociat la Asphalt Tango Records din Berlin. Casa de discuri a descoperit și promovează Fanfara Ciocârlia pe plan internațional de 20 de ani; recent s-a lansat și un album semnat de Zdob și Zdub. Am fost la Berlin și am povestit cu Henry Ernst despre world music.

RiCo: – Care este primul instrument muzical pe care ai pus mâna?

Henry Ernst: – Am crescut cântând și experimentând cu mai multe instrumente muzicale. Am început aventura mea muzicală când am pus mâna prima dată pe trompetă la opt ani. La 10 ani am trecut la clarinet și am studiat muzica timp de doi ani la școala populară de artă din localitatea mea. La 14 ani am trecut la saxofonul alto, la care am cântat până la vârsta de 18 ani. Pentru nu știu ce motiv, m-au pasionat mereu instrumentele de suflat; le-am considerat mereu „cool” și „sexy”. Cu timpul am realizat că drumul succesului spre îndemânarea profesională la un astfel de instrument va fi lung și anevoios – și atunci m-am decis să studiez ingineria de sunet.

– Care a fost primul gen muzical pe care l-ai ascultat cu plăcere?
– Niciodată nu am avut un anumit gen muzical preferat și am descoperit stilurile în funcție de vârsta pe care o aveam. Muzica clasică, jazz, funk, hip hop și rock’n’roll au fost mereu preferate de mine de-a lungul anilor și mi-au influențat considerabil gusturile muzicale. În paralel cu genurile menționate mai sus, am avut întotdeauna o deschidere spre world music. Când ascultam muzică acasă, obișnuiam, spre exemplu, să trec de la Frank Zappa la ritmuri tradiționale din Burundi. Pe la începutul anilor ‘90 am dat peste un album de lăutari din Clejani și un material semnat de Ion Petre Stoican într-un magazin de plăci din Brașov. Aceste două viniluri au avut un impact major asupra universului muzical în care mă învârteam și am început să parcurg, din curiozitate, istoria muzicii tradiționale românești.

– Cum ți s-au schimbat gusturile muzicale de-a lungul anilor?

– Gusturile mele muzicale s-au schimbat, fiind legate strâns de etapele vieții. În copilărie am apreciat muzica clasică, pe care o studiam la trompetă și clarinet. În momentul în care am trecut la saxofon, am început să apreciez mai mult funk-ul și jazz-ul; muzica compusă și promovată de James Brown, Tower of Power, Prince și Maceo Parker mi-a plăcut la nebunie. M-au fermecat tonele de energie, melodiile masive și riffurile ascuțite de alamă.
După un timp am început să călătoresc prin Europa de Est cu mașina personală, și pentru a petrece timpul într-un mod plăcut la volan, îmi înregistram compilațiile proprii, pe casete pregătite special pentru drum. În funcție de felul în care îmi imaginam că mă voi simți în fiecare țară pe care urma să o vizitez, îmi pregăteam casete cu genuri muzicale complet diferite. Pentru că îmi plăcea să creez coloane sonore pentru filmările pe care le realizam pe drum, o mare parte din casete semănau cu muzica folosită în filmele regizate de Quentin Tarantino.

– Cum a fost să crești în Berlinul de Est? Ce amintiri ai legate de zid?

– Cel mai mult îmi aduc aminte de o culoare interminabilă, numită GRI… și de dorința permanentă de a descoperi țările pe care nu aveam voie să le vizităm. Dezvoltarea unui univers muzical personal a înlocuit lucrurile pe care nu le puteam obține la momentul respectiv. Muzica m-a purtat literalmente în călătorii, în jurul unei lumi lipsită de granițe. Poate sună patetic acum, dar pur și simplu așa stătea treaba la momentul respectiv.

– Când te-ai cunoscut cu asociatul tău, Helmut Neumann?

– Ne-am cunoscut la Leipzig, la un concert cu Dub Syndicate (proiectul lui Adrian Sherwoods), în 1994. Am ținut legătura deoarece împărtășeam aceeași pasiune pentru muzică.

– Când ați vizitat prima dată România? În care locuri ați călătorit?

– Am vizitat prima dată România la vârsta de 14 ani, în 1985. Am mers cu cortul în Transilvania și am parcurs distanța dintre Sibiu și Brasov.

– Cum ai descoperit muzica țigănească/lăutărească?

– Vinilul semnat de Ion Petre Stoican (pe care l-am cumpărat din Brașov în 1992) a fost cheia accesului meu personal în lumea muzicii lăutărești. Placa aceasta avea o muzică fermecată și un sunet cald și profund pe care nu le-am mai ascultat vreodată. Era o muzică plină de măiestrie, dar și de suflet. Din acel moment am devenit însetat după muzica țigănească și lăutărească. De fiecare dată când mă întorceam în România, vânam și vizitam toate târgurile posibile și am reușit să adun absolut toată muzica lăutărească lansată de-a lungul anilor de Electrecord. Începând din 1994, călătoream de mai multe ori pe an în România, vizitând prieteni și descoperind țara, oamenii și cultura. În aceste călătorii am început să înegistrez formațiile de muzică folclorică: tarafurile restrânse care proveneau din sate uitate de lume. Căram mereu cu mine un microfon stereo și aparatul de înregistrat Casio DAT și dădeam drumul la înregistrare de fiecare dată când aveam ocazia.
În 1996, într-una din călătoriile mele prin România, am trecut foarte aproape de satul Zece Prăjini fără să știu de existența lui și de cultura ce o poartă. Am oprit la un moment dat să cumpăr benzină de la un localnic și am povestit cu el, așa cum se face. Omul mi-a pus tot felul de întrebări, de genul: „Ce cauți în România?”, „Îți place țara?”, „Unde mergi mai departe?”… Când i-am răspuns că îmi place muzica populară românească și muzica lăutărească, m-a sfătuit să vizitez satul numit Zece Prajini, unde localnicii promovează muzica pe alămuri… O muzică aprigă, impulsivă, nestăvilită, de la mama ei. Muzica pe care am ascultat-o în satul Zece Prăjini mi-a plăcut la nebunie și în loc să stau trei ore, am rămas trei luni. În timpul acesta am cugetat că ar fi o idee fenomenală să reușesc să aduc acești instrumentiști talentați într-un turneu în Germania (este vorba de Fanfara Ciocârlia – n.a.).

– Ați înființat Asphalt Tango Records în 1997. În ce măsură v-a influențat pelicula cu același nume?

– Numele Asphalt Tango Records este rezultatul golirii unei sticle de vodcă fină. La momentul respectiv nu aveam habar de existența filmului, și nici nu am văzut lungmetrajul vreodată. Este pură coincidență.

– Cum ai ajuns să colaborezi cu Zdob si Zdub?

– Desigur, am ajuns să mă intersectez și cu fuziunea dintre folclor și hardcore la începutul anilor 2000 și m-am întâlnit de mai multe ori cu cei de la Zdob și Zdub. Unul dintre muzicienii lor a și colaborat la flaut cu Fanfara Ciocârlia pe albumul „Gili Garbdi” din 2005. Igor Dînga, managerul formației, a devenit fan al casei noastre de discuri și ne-a sprijinit cu promovarea muzicii noastre în Europa de Est. Ne-a întrebat pur și simplu dacă am fi interesați să producem și să lansăm un album cu Zdob si Zdub, iar colaborarea noastră s-a materializat în 2012.

– Cum îți explici faptul că Fanfara Ciocârlia nu este promovată în România deși susține turnee constante în Europa și America de Nord?

– Asta este o poveste veche, care mă deranjează cumplit. În primul rând cred că lipsa de interes se datorează etniei de care formația aparține. În ciuda faptului că Fanfara Ciocârlia s-a dovedit a fi cel mai de succes proiect muzical de export al României (având mai mult de 2.500 de apariții scenice în peste 80 de țări în ultimele două decenii), nu este deloc ușor să promovăm formația în România, fiind vorba de o trupă de țigani. Mai mult, România nu are o cultură muzicală privind genul world music și lumea de aici nu este dispusă să cumpere un bilet pentru acest gen de spectacol. Industria muzicală româneasă se laudă doar cu muzica „mainstream” și a dezvoltat o mare afacere din producții „pseudo pop” privind partea de „entertaintment”.

– Mai călătoriți pentru a descoperi artiști noi de world music pe care să-i adaugați la catalogul vostru de artiști?

– Da, călătorim constant pentru a descoperi noi talente și muzica neobișnuită, chiar dacă concomitent primim tone de demouri trimise de către artiști din întreaga lume. Mergem în mod constant la diverse concerte și festivaluri pentru a descoperi în continuare muzica nouă și bună.

– Cum ai compara colaborarea cu artiștii din Vest cu munca alături de artiștii din Est?

– Nu există diferențe semnificative între Vest și Est. Foarte probabil însă, artiștii din Vest sunt mai bine pregătiți pentru a-și începe o carieră în acest domeniu de activitate și înțeleg mult mai bine mecanismele pieței muzicale decât muzicienii din Est.

– Cum ajută muzica turismul și de ce consideri că Guvernul României nu se preocupă de dezvoltarea unor proiecte de sprijin cultural pe termen lung pentru a-și promova talentele muzicale pe plan internațional, indiferent de gen (așa cum știu că fac multe din țările învecinate cu noi)?

– S-a dovedit faptul că muzica are un impact puternic asupra industriei turismului. Muzica poate să creeze o imagine pozitivă pentru multe țări. Artele sunt extrem de importante și pot reprezenta o platformă inteligentă pentru a promova comoara culturală și identitatea unei țări. Cu cât mai mulți artiști de arte rafinate și din domeniul „performing arts” devin mai cunoscuți pe plan internațional, mai multă lume devine interesată de cultura și tradiția țării respective. Drept urmare, mulți străini care au venit în contact cu cultura românească își vor dori să revină și să își cheltuiască banii aici în vacanțe. Astfel, devine o obligație patriotică mai mult decât o afacere inteligentă să susții artiștii care reprezintă și reflectă tradițiile țării tale. Asta numim noi viziunea economică pe termen lung. Îți dau un exemplu: datorită faimei internaționale a proiectului Fanfara Ciocârlia, de cinci ani de zile organizăm un turneu muzical, cu ghid, prin satele cele mai importante de lăutari din România. În ficare an adunăm câte trei grupuri, alcătuite din câte 12-18 persoane, care vin din Asia, Australia, Statele Unite și de pretutindeni din Europa. Traseul este ușor de organizat și funcționează. Desigur, ne concentrăm pe tradiția populară autentică și nu pe ansambluri mercenare care promovează mecanic folclorul sau euro pop-ul de prost gust.

Interviu realizat de
RiCo

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg