Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Nemurirea

Nemurirea

 

… aceasta este taina: … aceasta este taina: faceţi din cele două, una! (Iisus)Non omnis moriar! (Horaţiu)Toţi suntem nemuritori, dar (pentru a şti aceasta, n.n.) trebuie să murim mai întâi. (Mircea Eliade)

Tradiția inițiatică privind nemurirea pare a fi o rânduială veche de când lumea. În esenţă, ea se defineşte prin acea că perpetuează o metoda calificată prin care aspirantul poate fi îndreptat definitiv și categoric cu fața către Adevăr. Maestrul (părintele duhovnicesc) transmite metoda sa în secret, sub jurământ şi doar prin viu grai. Abia după ce se va fi săvârşit iniţierea, ucenicul ales va fi călăuzit pentru a parcurge labirintul realităţii şi pentru a ajunge în Centrul Fiinţei; atingând această destinaţie şi trăind lăuntric iluminarea, aspirantul va deveni maestru şi, din acest moment, va fi lăsat să lucreze întru desăvârşirea sa, aşa cum crede de cuviinţă. Despre cel astfel trezit s-a spus în repetate rânduri că s-a născut a doua oară, că a murit pentru această lume a aparenţelor şi că a renăscut într-o altă realitate. Re-naşterea inițiatică (autentică, n.n.) este definită […] ca fiind accesul la un mod de existenţă neprofan şi dificil de descris … (Eliade, M. – 2006, p. 20)Dintr-o altă perspectivă, tot ce ţine de fenomenul iniţiatic viu şi actual în varianta sa iudeo-europeană, se întemeiază pe două mari adevăruri revelate: credinţa într-o Entitate supremă şi imortalitate sufletului uman. Pentru ilustrare, vom specifica aici că ritualurile şi scrierile masonice mai vechi sau mai apropiate de timpurile noastre, fac numeroase referiri, în acest sens. Iată, de pildă, un scurt citat edificator: …cele două adevăruri de importanţă vitală pentru bunăstarea şi fericirea umanităţii, care au fost comunicate – nu importă cum – dar cel mai probabil prin inspiraţie directă de la Dumnezeu către om. […] Aceste adevăruri constau în concepţii abstracte referitoare la unicitatea lui Dumnezeu şi la nemurirea sufletului. (Mackey, A. G. – 2017, p. 10) Credo-ul iniţiatic are inclusiv o logică ascunsă. Aşadar, din moment ce suntem îndemnaţi prin ritual şi simbolistică să ne identificăm cu Conştiinţa nemărginită, eternă şi absolută ar trebui ca poarta nemuririi să existe cu adevărat. Pentru a înţelege mai corect şi mai profund conţinutul de idei circumscris termenului ales drept titlu, este necesar să spunem, pentru început, câteva cuvinte despre Doctrina sufletului binar (DSB).1 În cuvinte puţine, DSB se întemeiază pe constatarea stranie potrivit căreia în alcătuirea fiinţei umane intră un corp fizic (trupul material) acţionat în mod contradictoriu şi paradoxal de către o instanţă bicefală (sufletul scindat). Omul obişnuit încă se mai încruntă aflând despre faptul bizar, descoperit de neuropsihologie, că în sinele nostru coexistă două minţi independente. (Novak, P., – 2010, p. 349) De la înălţimea autorităţii sale Sigmund Freud ne spune şi el acelaşi lucru: omul se naşte cu sufletul divizat şi, din acestă cauză, toţi fără nicio excepţie, suntem disfuncţionali şi nimeni nu poate fi pe deplin sănătos. Cu înţeles similar, dogma creştină ne atenţionează şi ea că omul este păcătos şi supus greşelii.Partea bună este că, din toate timpurile şi în toate spiritualităţile, Homo sapiens a conştientizat scindarea sufletului său şi s-a reprezentat pe sine ca având această condiţionare definitorie. Mai mult decât atât, în chiar momentul obştescului sfârşit, această unitate vremelnică şi instabilă care a funcţionat mai bine sau mai rău se dezintegrează rapid rezultând două entităţi subtile, dificil de evidenţiat. Cele două suflete devenite astfel autonome după divizarea finală par a fi, pe de o parte, mentalul conştient2 (Ego-ul, Personalitatea, Regele alchimic) iar, pe de altă parte, inconştientul emoţional din psihologia freudiano-jungiană3 (Regina din alchimie care poartă, împreună cu Regele, o singură coroană). După despărţirea lor definitivă, cele două entităţi ce păreau înlănţuite într-o împreună lucrare cu efecte vag contradictorii asupra trupului, au acum propria lor experienţă post-mortem: Regele (lipsit de memorie) pare a fi destinat să se reîncarneze, în timp ce Regina rămâne prizonieră în neantul rai / iad. (Novak, P., – 2010, p. 303) În vederea păstrării identităţii Sinelui dincolo de momentul morţii, cel trezit (iniţiatul autentic) va trebui să lucreze cu speranţă şi asiduitate, încă în viaţă fiind, pentru unificarea părţilor. Astfel, încununând Sinele cu noi calităţi prin nunta alchimică interioară, aspirantul va putea trăi la propriu eliberarea supremă, deschizându-şi astfel poarta vieţii veşnice. Capacitatea omului de a activa o conştiinţă nouă care, în mod voluntar, se poate detaşa de constrângerea trupească, materială, este în măsură a genera o entitate spirituală autonomă – Fiul putreziciunii, cum spun francmasonii. Pentru vechii egipteni – constructorii piramidelor – sufletul nemuritor avea un caracter dual: ba – personalitatea, ego-ul şi ka – îngerul păzitor, observatorul ascuns. Pe timpul vieţii, ka împarte cu ba toate bucuriile şi suferinţele şi îl îndrumă pe acesta din urmă prin intermediul viselor, a presimţirilor şi viziunilor. Astfel de cunoştinţe erau revelate neofitului în cadrul iniţierii în misteriile antice pentru ca el să le conştientizeze şi să-şi trăiască tot restul viaţa potrivit dogmelor tradiţionale. Egiptenii au înţeles că problema cea marea era sufletul binar şi că rezolvarea acesteia presupunea obţinerea, încă din viaţă, a unităţii (integrităţii), a ank-ului – cel de-al treilea suflet obţinut prin unirea lui ba cu geamănul său, ka. Doar această reuşită putea garanta accesul la mult râvnita supravieţuirea post-mortem. (Novak, P., – 2010, pp. 39-48)La începuturi, nemurirea era un privilegiu de care se puteau bucura doar faraonii, înalţii demnitari şi preoţii. În urma unei revolte de largă cuprindere de la finele mileniului III î.Hr., mistica s-a democratizat astfel că formal şi declarativ acestul la veşnicie era nerestricţionat; pentru acesta însă, sufletul răposatului urma să fie ajutat de preot, prin formule magice, descântece şi rugăciuni, în marea sa trecere către eternitatea din Lumea de dincolo. În tot acest cadru, legenda uciderii şi învierii lui Osiris pare să fi fost modelul arhetipal care centrează această temă şi, totodată, întreaga mistică egipteană4. (Peake, A, – 2009, pp. 144-150)La rândul său, Iudaismul originar pare să promoveze o variantă proprie a DSB bazată pe unitatea dintre suflet şi trupul uman viu5 căruia-i era asociat. În limba ebraică, întâlnim doi termeni diferiţi, pentru cuvântul suflet: ruah şi nephesh. Primul termen desemna un principiu activ (masculin), inteligent, puternic ce preexista individului şi-i supravieţuia acestuia, în timp ce al doilea termen avea înţelesul de suflu vital, energie divină întruchipând ansamblul emoţiilor şi sentimentelor. Similar ank-ului egiptean, evreii aveau şi ei un termen consacrat – neshamah – care denumea unitatea dintre ruah şi nephesh. (Novak, P., – 2010, p. 60) De menţionat că, potrivit credinţei iudaice, nemurirea sufletului era văzută ca un apanaj exclusiv al poporului ales, viaţa veşnică fiind asociată, cel mai adesea, cu vederea mistico-fiinţială a lui Dumnezeu. (Georgescu, M., – 2005, pp. 132-136)Pe de altă parte, ştim din Kabbala că pilarul drept şi cel stâng din arborele sephirotic sunt mediate de un al treilea pilar, cel care iniţial este mai puţin conturat, acesta urmând să fie întărit de către aspirant prin viaţă cumpătată şi practicarea unor exerciţii ce ţin de metoda, în sine.6 Se impune, de asemenea, a fi menţionată aici divizarea ca laitmotiv persistent în mitologia şi simbolistica iudaică. Astfel, … multe dintre cele mai cunoscute episoade ale Bibliei – de pildă cele cu Adam şi Eva, Cain şi Abel, Isaac şi Ismael, Iacov şi Esau – urmează un tipar similar: 1) o entitate dă naştere la două entităţi ce par a fi perfect opuse; 2) una dintre acestea, cea mai tânără sau mai mică, are caracteristici ce amintesc de spiritual conştient, iar cealaltă, mai vârstnică sau mai mare, are caracteristici similar cu ale sufletului inconştient; 3) cele două entităţi interacţionează şi intră în conflict, iar din acest motiv cea mare / vârstnică este condamnată şi alungată. (Novak, P., – 2010, p. 303) În antichitatea elenă, cele două suflete pereche sunt denumite psuche şi thumos; un individ era considerat ca fiind un întreg (integru) şi coerent dacă aceste două entităţi funcţionau împreună, în armonie. Psuche (scânteia vieţii, centrul gândirii intelectuale) se putea reîncarna; thumos avea memorie şi era responsabil cu partea emoţional-sentimentală. La moarte, cuplul psuche-thumos se detaşa de trupul grosier, după care la scurt timp, se confrunta cu cea de-a doua moarte, respectiv, cu scindarea în două entităţi subtile şi autonome. (Novak, P., – 2010, p. 53)Potrivit variantei DSB din hinduism, în fiinţa umană coexistă atman (martorul tăcut, Sinele unic / adevărat) şi jiva (corpul astral-emoţional privit uneori ca fiind o simplă iluzie). De-a lungul timpului, în hinduism au fost dezvoltate numeroase practici spirituale destinate să realizeze unirea (yoga) celor două entităţi cu menţiunea că există aici o tendinţă de a se supralicita rolul atman-ului ca fiind, în mod natural, o ipostază a lui Brahman – Conştiinţa supremă. În tradiţia indiană, idealul este întruchipat de către cel definitiv eliberat din toate condiţionările (jivan-mukta), cel care pentru a realiza renaşterea sacramentală îşi va anticipa moartea încă în viaţă fiind. Pentru yoga, renaşterea iniţiatică se traduce în fapt prin dobândirea nemuririi sau a libertăţii absolute. (Eliade, M. – 2006, p. 366)Despre nemurire s-a scris enorm şi, desigur, se va mai scrie, încă; drept consecinţă, s-a acumulat o impresionantă blibliografie în materie. O interesantă versiune a DSB s-a edificat, de asemenea, şi în cadrul religiei creştine. Stă mărturie însăşi Rugăciunea lui Iisus, „tehnica” duhovnicească menită să unească mintea (intelectul) cu inima (universul emoţional). Ca o succintă ilustrare, vom prezenta aici, de asemenea, referirea lăsată posterităţii de către Ioan Maximovici, unul din cei mai importanţi teologi ai ortodoxiei vremurilor noastre, care spune că că Dumnezeu a dat omului viaţă veşnică şi că viaţa noastră ar fi fără sens dacă s-ar sfârşi odată cu moartea. Maximovici adaugă, apoi … omul a fost zidit pentru nemurire, […]. Viaţa noastră pământească este o pregătire pentru viaţa viitoare şi această pregătire se sfârşeşte odată cu moartea…Fără nicio excepţie, toate spiritualităţile au produs credinţe, interpretări şi accente mai mult sau mai puţin fanteziste cu privire la acest subiect, acestea însă, nefiind în măsură a contura o concepţie confortabilă privind supravieţuirea postumă. Mai nou, domenii precum neurologia, psihologia şi fizica cuantică se întrec în a formula ipoteze menite să explice fenomenele stranii denumite generic Near-Death Experiance. Teorii de ultimă oră admit existenţa unui câmp biofizic ataşat corpului uman, precum şi capacitatea acestuia de a fi concomitent în două locuri. Conform logicii, fenomenul decorporalizării pare imposibil şi totuşi, această proprietate ar putea fi explicată prin ceea ce savanţii numesc bilocaţie. Câmpul biofizic conţine un imens ocean de informaţii ce nu se regăsesc în genomul uman. Accesarea acestui potenţial poate fi posibilă doar prin intrarea în stări de conştiinţă modificată. Urmând cu asiduitate o metodă de dezvoltare spirituală, omul poate face ca acest câmp biofizic să devină autoconştient, altfel spus, poate dezvolta la acesta abilitatea de a gândi autonom şi după pierderea contactului său cu trupul.Nemurirea ar fi fost demonstrată recent şi pe cale ştiinţifică. Într-un articol din iulie 2014, Robert Lanza7 a dovedit că moartea nu există. La epuizarea energiei vitale supravieţuieşte totuşi un rest de energie informaţională (circa 20 de waţi). Lanza utilizează termenul multivers (preluat din fizica cuantică, lumi multiple) în locul celui de univers. Această nouă reprezentare are ca fundament, de asemenea, conceptul de biocentrism.8 Lanza susţine că există un număr infinit de universuri şi tot ceea ce e posibil să se întâmple are loc în unele dintre acestea. Ceea ce nu este posibil să se întâmple este doar moartea ca final ireductibil. Universurile din multivers sunt simultane şi, indiferent de ce se întâmplă într-unul dintre acestea, acţiunea continuă în alt univers. În situaţia în care un corp uman este distrus în universul nostru, nucleul său energetic de 20 de waţi, cel care a făcut creierul să funcţioneze pe timpul vieţii, nu se stinge odată cu trupul.9 Dar, de fapt, cum putem procura noi cheia vieţii veşnice, cum putem uni jumătăţile ireconciliabile cu care venim pe lume pentru a obţine cel de-al treilea suflet, carul merkaba?10 Ce trebuie să facă un muritor de rând pentru a-şi edifica şi el un Sine care să reziste la dezintegrarea finală? Nu prea avem răspunsuri! Digul de suferinţă care îl desparte pe om de cunoaşterea naturii sale divine şi de valorificarea promisiunii privind nemurirea veritabilă11 pare încă, greu de străpuns; singurul care, până la acest moment, a învins divizarea mentală atotstăpânitoare râmâne misticul şi cel născut cu calităţi paranormale. Un mare maestru spiritual din secolul trecut, George Ivanovitch Gurdjieff, spunea la un moment dat că, de fapt, oamenii, în imensa lor majoritate, nu au un „nucleu dur” (o esenţă spitituală) care să le asigure nemurirea. În prealabil, Gurdjieff evidenţia o distincţie netă între ceea ce numim personalitate şi „nucleul dur”, acesta din urmă putând fi dezvoltat în timpul vieţii pământeşti doar cu o infinită răbdare, cu metodă şi sacrificiu. (Gurdjieff, G., I., 2012) Fiinţa umană despre care, în limbaj ezoteric, se spune că are ca miez o câtime de dumnezeire nu i se garantează reuşita în ceea ce priveşte viaţa veşnică. Singura soluţie ce se prefigurează, potrivit Tradiţiei, constă într-o unificare voluntară a sufletului binar cu care ne naştem. Aşadar, în mod conştient, aspirantul va trebui să-şi făurească un Sine care să nu se dizolve în momentul morţii. Omul modern însă, nu ştie cum să acţioneze pe acest tărâm al subtilităţii absolute. De aceea, am putea spune, ca un corolar, că înţelegerea corectă a procesului nemuririi este chiar marea miză a întregului joc iniţiatic. (Novak, P., – 2010, p. 14 şi pp. 320-322)

 

Bibliografie
* Bardo Thődol, (2007), Ed. Ram, Buc.* Cartea morţilor egipteni (2007), Ed. Herald, Buc.Eliade, M., (2006) – Yoga, nemurire şi libertate, Ed. Humanitas, Buc.Georgescu, M., – (2005) – Nemurirea de după moarte, Ed. Antet, Buc.Jung, C. G. (2004) – Psihologia fenomenelor oculte, Editura Trei, 2004.Maestrul Z & Discipolul A. (2015) – Ars moriendi, Ed. Herald, Buc.Moody, R. jr., (1975) – Life After Life: the investigation of a phenomenon – survival of bodily death, Mockingbird Books, Atlanta, SUA, 1975Meckelburg, E. (2005) – Suntem cu toţii nemuritori, Editura NemiraNovak, P., (2010) – Dincolo de moarte, Ed. Nemira, Buc.Peake, A, (2009) – Există viaţă după moarte?, Ed. Litera, Buc.Rose, S. (1998) – The Soul after Death, Saint Herman of Alaska Brotherhood, USA, 1998
Note1 Piramida pare să fi fost, în străvechime, simbolul acestui concept; construcţia unei piramide porneşte de la crucea pe care o formează diagonale pătratului bazal; din centrul pătratului se ridică, apoi, înalţimea tetraedrului. Astfel, dintr-o reprezentare binară (crucea) se obţine un corpus tridimensional. (Novak, P., – 2010, pp. 355-356)2 Corespunzător emisferei cerebrale stângi responsabilă cu abordarea logică, raţională de tip analitico-secvenţial3 Inconştientul situat în emisfera cerebrală dreaptă şi aflat în legătură cu marele centru spiritual din zona inimii.4 Întâmplător sau nu, la începutul secolului al XVIII-lea, legenda lui Osiris era reluată, în spiritul său cel mai autentic, în ritualul referitor la moartea şi învierea lui Hiram Abif – arhetipul maestrului mason întru toate desăvârşit.5 În Vechiul Testament, trupul este denumit adesea carne, ţărână sau materie.6 Tot astfel, cei doi şerpi ai caduceului hermetic s-ar prăbuşi la pământ dacă n-ar exista toiagul central care să le asigure susţinerea şi verticalitatea.7 Cercetător la Advanced Cell Technology8 În esenţă, spaţio-timpul este doar un instrument pe care bateria vie de 20 de waţi îl utilizează pentru a procesa informaţiile primite într-o formă accesibilă.9 Se ştie că energia nu dispare, ci se transformă; fântâna energo-informaţională a creierului, cum au denumit cercetător cei 20 de waţi, transcende într-un nou univers.10 Vehicului nemuririi; a se observa că în compunerea acestui cuvânt misterios intră silabele ka şi ba.11 Tinereţea fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte din spiritualitatea românească arhaică.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg