„Adevărat vă zic vouă: de nu vă veți întoarce şi nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor”. (Matei 18,3)

Din nou ne proşternem în fața ieslei din Betleem spre care, ca şi pe păstori, ne-au călăuzit îngerii spunându-ne: „Nu vă temeți. Căci iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul” (Luca 2,10-11). Şi ce găsim acolo? „Un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2,12). Este Pruncul Preanevinovat prevestit de Proorocul Isaia: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9,5).
Lucrul acesta se întâmpla, după cum spune Sfântul Pavel, la plinirea vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4,4-5). În sufletele noastre, ca şi-n sufletul păstorilor ce se închinau Pruncului, răsună lauda îngerilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14).
Pruncul Preanevinovat vine într-o lume dezbinată şi fracturată de ură ca să aducă înfrățirea prin iubirea şi pacea absolută pe care o prevestise proorocul: „Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi vițelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte” (Isaia 11,6).
Colindele noastre Îl văd pe Pruncul Mântuitor „Mititel, înfăşețel, în scutec de bumbăcel”1. Sau, relatând ce s-a întâmplat atunci, spun în versuri simple: „Şi-a născut un Prunc frumos/ Şi-L numi Iisus Hristos./ L-a născut în iesle jos,/ Să ne fie de folos,/ L-a născut pe fân uscat,/ Să ne scape de păcat!”2 Pruncul Preanevinovat a venit „Să se nască/ Şi să crească,/ Să ne mântuiască”3.
Dumnezeu se face Prunc Mititel, se face om, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască, să ne scape din păcat şi din moarte. Iar noi, la rândul nostru, trebuie să ne facem buni cu semenii noştri. Nu zadarnic zice un alt colind: „Acum te las, fii sănătos,/ Şi vesel de Crăciun,/ Dar nu uita când eşti voios, / Creştine să fii bun”4.
Părintele Dumitru Stăniloae subliniază acest mare adevăr: „Dumnezeu S-a făcut Om ca să scape pe oameni de moarte şi să le dăruiască viață veşnică în El Însuşi, şi avem în acest fapt dovada unui Dumnezeu al iubirii, care dă un preț nemăsurat fiecărei persoane umane. În acest caz nu numai Dumnezeu se face om pentru oameni, ci şi fiecare om e făcut om nu numai pentru sine, ci şi pentru ceilalți”5.
Pruncul Preanevinovat are, atât din punct de vedere spiritual, cât şi din punct de vedere fizic, frumusețe absolută. „Iisuse, frumusețea cea prealuminată”6, zicem în Acatistul Mântuitorului, sau „Mai frumos cu chipul/ Decât oamenii toți”7, în slujba Prohodului Domnului.
Evanghelia apocrifă a lui Pseudo-Matei ne relatează că, atunci „când intră Maria în peşteră, toată peștera începu să strălucească, de parcă soarele însuşi era acolo; ai fi zis că era în miezul zilei într-atât de puternic scălda peștera acea lumină dumnezeiască; cât a rămas acolo Maria a fost lumină tot timpul, zi şi noapte; acolo a născut ea un Prunc pe care, atunci când se năștea şi după aceea, l-au înconjurat îngerii zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace şi între oameni bunăvoire»”8.
Este mare Taina Întrupării Pruncului Preanevinovat. Pe bună dreptate un teolog spune că „Taina nu suferă ispitire, ci se admiră, se contemplează şi se meditează. Din acest motiv evanghelistul Luca ne spune de mai multe ori că Sfânta Fecioară «păstra toate lucrurile acestea în inima ei» (Luca 2,19 şi 51), indicându-ne atitudinea corectă în fața misterului. Cu această atitudine plină de uimire şi de bucurie au privit primii creştini evenimentul naşterii Domnului şi anii copilăriei lui Iisus”9.
Contemplând şi noi Taina Întrupării Pruncului Nevinovat îi zicem: „Doamne Iisuse! Blândule şi Bunule Prunc în care S-a întrupat ca Om, Fiul lui Dumnezeu! Ajută-ne pe fiecare în parte şi pe toți împreună ca să ne lepădăm cu totul de ura ce ne desparte şi să căpătăm în inimă dragostea pe care Tu o ai, spre a putea intra şi noi în rândurile adevăraților închinători ai Naşterii Tale”10.
Nu numai Pruncul Cel Ceresc este nevinovat, ci orice prunc, cu toată ereditatea sa păcătoasă, îşi are nevinovăția lui. De aceea zice Domnul Hristos: „De nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Matei 18,3). Iar Sfântul Apostol Pavel ni-i dă pe copii ca model de nerăutate: „Fiți copii când e vorba de răutate” (1 Corinteni 14,20).
Atât spiritualitatea creştină, cât şi cultura, în general, subliniază candoarea şi nevinovăția copiilor. Pe bună dreptate se spune că ochii unui copil şi un cer senin sunt în măsură să-ți facă întreagă viața fericită: „Copilul este o făptură a vieții neîntinate, este o floare deschisă luminii, este un îndemn la simplitate şi frumusețe. În el vorbeşte frântura de cer dată omului odată cu începutul”11.
Nichifor Crainic, în lucrarea „Nostalgia Paradisului”, folosindu-se de o scriere din vechime, face un tablou strălucit al copilului care este prototipul cetățeanului Paradisului: „Pruncul de se va bate plânge, şi împreună cu cei ce se bucură cu dânsul, se bucură. Dacă va fi ocărât nu se mânie; dacă va fi slăvit nu se înalță. Dacă vor cinsti pe altul mai mult decât pe el nu pizmuieşte. Dacă vor lua ale lui nu se tulbură. De vor lăsa lui puțin ca moştenire, nu ştie, nu intră la judecată cu cineva, nu se priceşte pentru ale lui, nu urăşte pe vreun om. De va fi sărac, nu se întristează; dacă este bogat, nu cugetă înalt. De va vedea muiere, nu o pofteşte”12.
Pentru a-şi da seama de sensibilitatea sufletească a cuiva, Episcopul Nicolae Ivan îi punea trei întrebări de baraj: Ți-s dragi florile? Ți-s dragi cântările? Ți-s dragi pruncii? Dacă răspunsul era pozitiv treceai examenul. Un om cu sufletul normal nu se poate să nu iubească copiii.
Dostoievski, cu neîntrecutu-i talent de prozator şi analist al stărilor sufleteşti va scoate în evidență nevinovăția sufletului de copil. În „Frații Karamazov”, când Iliuşa moare, Alioşa, şi el un tânăr nevinovat, le vorbeşte aşa prietenilor săi: „Să ştiți că nu există pe lume ceva mai de preț şi mai trainic, ceva mai folositor în viață decât o amintire frumoasă şi, mai ales, o amintire plină de farmec din anii copilăriei, petrecuți în casa părintească”13. El îşi explica cu greu de ce suferă copiii: „Dacă toată lumea trebuie să sufere pentru a răscumpăra prin suferință acea nepieritoare armonie, ce caută aici copilaşii, explică-mi şi mie, te rog. În ruptul capului nu pot să înțeleg pentru ce sunt sortiți să sufere şi ei şi de ce armonia trebuie neapărat plătită cu prețul suferințelor lor?”14
Este un adevăr că pruncii dau frumusețe şi seninătate vieții noastre, viață care fără ei n-ar avea farmec. Ei aduc cu ei „inocența, drăgălăşenia şi blândețea. Copilul îndulceşte viața noastră atât de amară; făptura sa mică cu aripi la suflet ne dă multe învățăminte”15.
Din nefericire, observăm că în lumea noastră se duce o luptă împotriva pruncilor şi se încearcă o corupere a lor. Pe vremea naşterii Mântuitorului, Irod, văzând că a fost înşelat de magi, „s-a mâniat foarte şi trimițând a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos” (Matei 2,16).
Irod are urmaşi. În România, în ultimii cincizeci de ani, s-au făcut 22 de milioane de avorturi. O țară întreagă a fost ucisă. „Pentru că avortul sau întreruperea sarcinii, nu este un oarecare act nepermis moral, ci este, fără nici un fel de nuanțări, ucidere. Este ucidere cu premeditare. Este ucidere, mai vinovată, mai păcătoasă şi mai urâtă de Dumnezeu decât orice ucidere, pentru că ia dreptul la viață unei ființe omeneşti înainte de a o gusta şi mai ales înainte de a se învrednici de Sfântul Botez”16.
Şi nu este singura agresiune împotriva pruncilor, deşi e cea mai gravă, ci se păcătuieşte împotriva lor şi printr-o seamă de mijloace de a-i corupe. Modalități perverse prin care se încearcă prematur o „educație” sexuală, accesul facil la site-urile erotice, influența prieteniilor rele, le mutilează sufletul şi le pun în pericol sănătatea.
Să nu uităm că orice copil este unicat, un fir curat gingaş şi sfânt, care aşteaptă să înflorească şi să dea rod. Acest pui de om nu trebuie neglijat şi, cu atât mai puțin, nu trebuie corupt. Psalmistul David, gândindu-se la modul minunat în care e zidit omul, zice: „Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată” (Psalmul 138, 13-14).
Şi dacă totuşi catastrofa s-a produs prin neglijența celor mari sau, mai rău, prin aportul lor, la ce se ajunge? La o generație aproape descreştinată. La o generație robită de patimi, care adesea te înspăimântă. Petrecerile care au loc ziua, dar mai ales noaptea, n-au eleganța pe care ar dori-o un tânăr educat şi manierat. Părinții şi profesorii sunt într-o continuă dezorientare referitor la mijloacele de salvare.
Anul ce se încheie a fost dedicat de către Sfântul Sinod tocmai educării copiilor şi tinerilor. Noi credem că nu-i totul pierdut şi că formarea şi educarea tinerilor este posibilă. Modelul absolut al formării acestora este Pruncul Mântuitor. Despre El se spune că „Iisus sporea cu înțelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2,52).
Şi copiii şi tinerii noştri dorim să-i creştem după modelul Lui. Dar, pentru ca efortul nostru să fie încununat de succes, trei instituții trebuie să-şi dea mâna: Familia, Biserica şi Şcoala. Să-I redăm lui Dumnezeu locul ce I se cuvine în viața noastră, publică şi personală, începând lucrarea de curățire pe toate planurile şi folosindu-ne de toate mijloacele. „Să purcedem la cruciada bunului simț şi a unei culturi morale, dorite de Dumnezeu, împotriva desfrâului, care ne ucide tineretul. Să eliminăm pornografia, fără nici o concesiune, din arta vizuală, din arta cuvântului şi gestului”17. Să milităm pentru familia tradițională formată din tată, mamă şi copii.
Marele pedagog J. A. Comenius spune: „a educa tineretul cu prevedere înseamnă a te îngriji ca sufletele lor să fie ferite de stricăciunile lumii şi ca semințele onestității omeneşti împlântate în ei să ajungă să încolțească fericit, prin neîncetate îndemnuri şi exemple, apoi ca mințile lor să fie pătrunse de cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu”18.
Observând derapajele de la o educație
corectă, Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe subliniază această realitate: „În vremurile noastre se pot observa noi tendințe în domeniul creşterii şi educației cu privire la conținutul şi scopurile educației, precum şi în privința felului în care sunt văzute copilăria, rolul profesorului, a clerului şi al şcolii contemporane. Din moment ce educația se leagă nu doar de ceea ce este omul, ci şi de ceea ce ar trebui să fie, de conținutul responsabilității sale, este de la sine înțeles că imaginea pe care o avem despre persoana umană şi sensul existenței sale, determină perspectiva noastră asupra educației. Sistemul educațional dominat de viziunea secularizată şi individualistă îngrijorează profund Biserica Ortodoxă”19.
Cuvintele noastre de îndemn pentru a-i forma pe copii şi pe tineri sunt slabe, dar este puternic cuvântul Pruncului Preanevinovat, ce s-a născut în ieslea din Betleem. Şi astăzi, ca şi atunci când era pe pământ, ştim că El îi învață pe oameni „ca unul care are putere” (Matei 7,29). El ne îndeamnă să fim ca pruncii, în ce priveşte răutatea, ca să putem dobândi Împărăția Cerurilor.
În învățătura Lui încercăm să-i creştem şi să-i formăm pe toți, mici şi mari. Aşa ne sfătuieşte şi Sfântul Pavel: „Voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voştri, ci creşteți-i întru învățătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4).
Rugându-L pe Pruncul Mântuitor să ne ajute să ne creştem copiii după modelul Lui şi să fim nevinovați ca pruncii, pentru ca să putem să moştenim „Raiul cel închis ce azi S-a deschis”, dorim ca praznicele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să le petreceți cu bucuria pe care pruncii o au la sărbători.

Note
1 Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 42.
2 Ioan Bocşa, 1484 Colinde, Terr Armonia, Alba Iulia, 1999, p. 621.
3 Ioan Brie, op. cit., p. 6.
4 Colindul Din an în an.
5 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987, p. 308.
6 Ceaslov, EIBMBOR, Bucureşti, 1973, p. 280.
7 Prohodul Domnului, Târgovişte, 2002, p.10.
8 Cristian Bădiliță, Evanghelii Apocrife, Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 162.
9 Alexandru Moldovan, Evanghelia „Copilăriei” lui Iisus, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2011, p. 23.
10 Toma Chiricuță, Acelaşi Staul, dar nu aceeaşi închinători , în „Fântâna Darurilor”, Bucure;ti, Decembrie, 1933, p. 288.
11 Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 108.
12 Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, Editura Moldova, Iaşi, 1994, p. 263.
13 Dostoievski, Opere, Vol. 10, Editura Univers, Bucureşti, 1972, p. 598.
14 Idem, Vol. 9, p. 331.
15 Ernest Bernea, op. cit., p. 108.
16 † Melitos Katamaras, Avortul, Editura „Orthodoxos Kypseli”, Tesalonic, 1991, p. 28.
17 Toma Chiricuță, Generația nouă, în revista „Fântâna Darurilor”, octombrie, 1929, p.318, Bucureşti.
18 J. A. Comenius, Magna Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 14.
19 Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, Creta 2016, în „Tabor”, anul X, 7 (2016), p. 9.