Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Nici o mamă

 

Nicolae Avram
Mamé
Iași, Editura Polirom, 2016

 

Nicolae Avram s-a născut în 1966 la Năsăud și a debutat în 2000 cu volumul Cîntece de sinucigaș. În 2006 publică a doua carte de poezie, Litanii pentru diavol. Dar abia volumele ulterioare, editate în 2010 și în 2013 – Federeii și All Death Jazz – îl impun ca voce inconfundabilă în contingentul milenarist.
Expresionist și polifonic, livresc (în maniera lui Trakl) și colocvial (pînă la violență suburbană – nicidecum și niciodată gratuită!), Nicolae Avram panoramează, în vers, copilăria și pubertatea „federeului” universal (adică a copilului instituționalizat, ca să traducem plat o vocabulă nostimă inventată & dăruită DEX-ului de către poet). Existențele mutilate și/ sau efectiv lichidate în orfelinate, în România comunistă sau în cea imediat postrevoluționară, sînt chemate la viață, la judecată și reabilitare postumă – ca în sîngerosul și catharticul teatru grec. Fără lamento și dulcegărie, fără să-și exhibe compasiunea (autorul însuși a crescut într-o asemenea instituție și nu și-a cunoscut mama), poemele/ cărțile lui Avram sînt calupuri de narațiuni și de voci, monologuri, imprecații acide, întunecate – departe atît de „dulcele stil clasic” din poezia generației ’60, de suavitățile și prețiozitățile echinoxiste, cît și de cotidianismul și periferismul generației 2000 – lipsit, cel mai adesea, de miză existențială și de patos contestatar, cu excepția unor Marius Ianuș sau Ștefan Manasia.
De la prima la ultima carte de versuri, lirismul cedează spațiul epicului – iar asta este o constatare la îndemîna oricui. S-a scris în presă că Radu Afrim va pune în scenă Federeii, așadar și dimensiunea dramatică a cîștigat spațiu, în opera lui Avram, de la prima la a treia carte. Metaforele, cancerigenele imagini expresioniste înfloresc și acum, numai că lateral, oblic, în colțuri umbrite. Autorul părea deja – în volumele publicate la Casa de Editură Max Blecher în 2010 și 2013 – obsedat să adune tot materialul lumii federeilor, toată scîrna și sperma, toate violurile și sinuciderile, actele de pedofilie și să ni le arunce în față: societate de rit comunist oriental, care n-a văzut n-a auzit și nici n-a știut, așa cum în urmă cu 50-60 de ani nici locuitorii de lîngă Auschwitz și Birkenau nu au văzut nu au auzit nu au știut etc.
Inteligența și instinctul artistic formidabil ale acestui self-made man (între puținii noștri autori cu viață & carieră de scriitor american rebel) l-au făcut pe Nicolae Avram să stea deoparte de melodramă sau de rechizitoriul activistului de rit nou, lăsînd poveștile să se aștearnă, cu indiferență și cinism calculat, sub ochii cititorului traumatizat și reechilibrat, pe rînd emoționat și reumanizat.
Și iată că în 2016, editura specializată în promovarea și rebranduirea prozei autohtone, Polirom, aruncă pe piață un manuscris ucigaș, monstruos, intitulat Mamé. Mamé este romanul anunțat de patru cărți de versuri, cea mai violentă, diabolică (la modul artistic!) încercare a autorului de a scăpa de trecutul său, cu umbre infernale, pestilențiale, aproape imposibil de vindecat. Scrisul lui Nicolae Avram are un efect de sinceritate aproape insuportabil, de la prima la ultima pagină (și cînd ne gîndim că manuscrisul a fost intens editat și prescurtat de redactorul de carte, după cum mărturisea romancierul la lansarea clujeană…)
Ce este Mamé? Este un autoblindat narativ, o armă – posibilitatea lui Nicolae Avram de a înscena și de a – repet – panorama totalitatea, esența experiențelor federeului (universal), ante și post 1989. Rezultatul este un fel de circ nemaivăzut al ororilor: anumite pagini le citești numai după ce te-ai autosugestionat, minute în șir, că sînt de fapt delir, coșmarul personal al autorului, mega-ura sa pentru această lume cu permanente secreții infernale, imorale. La alte pagini, aproape că vomiți, aproape regreți că nu ai ales pentru după-amiaza aceasta un roman horror cu milioane de vamipiri și extratereștri și cargouri de hemoglobină.
Privit lucid, Mamé este și un studiu statistic, un tratat despre cruzimea și perversiunile practicate în universul românesc (pastoral, dacic, ortodox, comunist, capitalist ș.a.m.d.)
Un roman cu morți-vii, roman al frumuseții furate, al deliciilor de ocnaș. Despre un „Experiment Pitești” generalizat, triumfal. Celor care vor să rămînă lucizi la vreme de vară, l-aș putea recomanda drept lectură antihipsterească, de vacanță:
„Îmi amintesc luntrea din Valea Piersicilor. O mîna un bătrîn pe care-l păcăleam să ne treacă pe malul celălalt, dîndu-i un obol din capace de bere strivite sub roțile trenului. Moșul primea tăcut tinicheaua, se uita la ea, o întorcea pe toate fețele, rîdea pe sub mustața căzută pe oală, apoi, fără să spună o vorbă, ne trecea apa. Mă apropiam de trupul Soarelui Mic, începeam să torc precum un motan. Vrei să mi-o lingi? La întoarcere ne ploconeam în fața moșului cu ramuri cu cireșe negre sălbatice sau cu prune coapte pe care le rupeam de pe deal. Bătea clopotul de vecernie.” (pp.119-120)

„În timp ce sapă într-un mușuroi pe malul apei după o cîrtiță, Sentiment, băiat în clasa a treia, miop, dă peste o bombă. În momentul în care scoate bomba la iveală se îndrăgostește de ea pînă peste urechi. De atunci nimeni nu-l mai poate clinti de lîngă bombă. Cînd pirotehniștii vin să ridice bomba, Sentiment ia-l de unde nu-i. […] Un cioban cu stîna lîngă poligon descoperă în bărbînța cu lapte acru, după ce se liniștesc oile, un cap chilug de copil și o ramă boțită de ochelari.” (p.121-122)

„Slăbănogul cu Gaura Urîtă în Cap apare pe neașteptate oriunde se formează o gașcă sau are loc o bătaie. Turbează dacă observă mai mult de trei copii stînd de vorbă. Îl apucă năbădăile dacă ne vede cu părul lung. Dacă umblăm noaptea prin curte. Dacă ascultăm radioul. Dacă sărim gardul sau jucăm cărți. Seara ne adună pe toți într-un dormitor și ne ține discursuri. Fața lui de spart badoage a devenit cu timpul arămie. Rana din cap i s-a lărgit. Puroiază întruna. În vreme ce vorbește, scurmă cu unghiile în rană și scoate din cînd în cînd un vierme mare. Galben. Mustos. Îl prinde cu două degete de cap și-l trece prin fața ochilor noștri. Ca pe o oglindă. Bagă apoi viermele în gură, îl mestecă ca pe tutun, îl scuipă în sfîrșit în fața cui se nimerește.” (pp.167-168)

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg