Consiliul
Județean Cluj
nici oaspetele tînăr

nici oaspetele tînăr
nici preafrumoasa muziciană
nici crinul
oaspetele nu se arată
fata nu cîntă
crinul alb lucește
lumina
numai eu o știință
a
ascunderii umbrei
lumina are neștiința ei
ca o suverană
descompusă în raze
*
în visul cel mai alb
calc în lumină
fără nicio talpă
cu un experiment mental
pe care nu
eu îl guvernez
și orice stăpînire
rămîne
o
palavră
cu aer vechi între
noi sunete
sînt tînăr
dar tot mă plîng
de epocă
pînă se termină
*
sînt revoltat contra lumii
și-mi e rușine
văd deja cum lumea
geme de timp
din vreme-n vreme
eu mă gîndesc
la un eon
și lumina se rafinează
cu mintea mea
și zboară
*
lumina să zboare
cu mintea mea?
mintea mea
și
zborul cu lumina?
îmi e indiferent
îmi e indiferent
că-mi e indiferent
*
de-aș ști ce e limba mea
m-aș opri din scris
atît de arzătoare
mi s-a spus
că e uimirea
și cînd culeg toamna
frunze ruginite
de sub teiul meu
tot la asta mă gîndesc
și mi se pare
că sînt un maestru
vechi de cinci sute de ani
*
eu cu mintea mea
nu scriu nimic
eu scriu cu un munte
de argint pînă
îl tocesc
atunci el devine
rotund ca luna
începe să lumineze
și zboară
e un poem
scris în tinerețe
*
maestrul vechi
de cinci sute de ani
scrie numai noaptea
pînă cînd răsare
soarele
dacă răsare soarele
el știe că
poemele sale sînt vii
și le aruncă în grădină
printre flori
*
de la un vîrf de munte
la altul
nu e niciun drum
deci niciun
cer
nici măcar urma
vreunui gînd în mintea mea
în timp ce
eu n-am nicio cifră
și nu pot fi rege
de altfel lumea e tristă
iar eu mult mai trist
ca și epoca
*
o regină bătrînă
număra marea
privind moartea
care-i îndepărtează
regele de țărm
regatul e în spatele ei
ea însă rămîne
pe țărm
pînă orbește
atunci crede ea
că va licări steaua
unde i-a zburat regele
e o nebunie
pe care nimeni
n-o contrazice
*
am oaspeți din ce în ce
mai mulți
dar numai în minte
ei trec paralel
dar n-au nicio dimensiune
eu surîd
știind că depășesc fizica
și rîd de liniște
ca de un străbunic
cu mustață cu tot
*
nu mă războiesc cu timpul
cu timpul nu mă războiesc
timpul nu există
el cade-n trecut
și eu sînt de față
și pe cel din viitor
nu-l văd
deși eu vedeam de la naștere încă
numai ceea ce nu există
dar am în fața mea
printre cărți
o cană cu apă
jumătate aer
jumătate apă
restul argilă
în ea stă un trandafir
și-n fața trandafirului
stau eu pînă cînd
înflorește
e atît de liniște
încît aș vrea să nu
scriu nimic
niciodată