Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Nicolae Mocanu – 70

Nicolae Mocanu – 70

 

Alarhos

„Alarhos, prinţ sihastru, de te strig/ e pentru că e toamnă şi e frig” „spuse fratele nostru”, Nicolae Mocanu, la vremea când, tânăr şi fermecător poet, scruta de pe culmile Scărişoarei abia desluşitul ţinut al Acarniei. Teritoriu poetic celest aflat sub veghea Orionului vameş, care ar fi putut deveni, de ar fi vrut-o însuşi poetul, un topos liric de referinţă, precum „câmpia eternă”, „infernul discutabil” ori „Umbria”. O lume de ceţuri şi năluciri în care constelaţia regală a Septentrionului „adună şi roteşte/ ceva ca o minune de plâns, dumnezeeşte”, un spaţiu de singurătăţi şi nostalgii transcendente, spre care cheia de acces este pierderea de sine, acel „să mori puţin cum moare/ în ochi de lacuri luna”.
Numai că moţul acesta care poartă în sine şi cu sine pustiitoare solitudini, ale sale dar şi ale locului, cu toate durerile şi vrăjmăşiile istoriei, pe care le tăinuieşte în scoicile stihurilor, îşi împarte harurile între farmecul metaforei şi severitatea arheologiei lingvistice, scormonind cu încrâncenată acribie în arhaitatea rădăcinilor şi polifonia semantică a limbii, atât de răpit de fascinaţia arhitecturii riguroase a acesteia încât să lase uneori depărtării tărâmul şi principele pe care îi dăruia poeziei. Moştenitor întru descifrarea geometriei gramatice al desăvârşitului logician D. D. Draşoveanu, Nicolae Mocanu domneşte peste universul sensurilor văzute şi nevăzute ale cuvântului, peste profuziunea nuanţelor lui, acele virtualităţi posibile din care însăşi blagoslovita metaforă îşi află lumirea. Când se întoarce însă la poezie, iar pragul senectuţii, pe care îl trece acum, l-a îndemnat să dea seamă despre discreta dar statornica ei neuitare, lirismul lui delicat, de un patetism reţinut, te poartă, sub vămile timpului, către tărâmul de apus, în care străfulgeră amintirea acelui neuitat prinţ Alarhos şi a Acarniei sale.
Încăpăţânat în făptuire, lucid în judecată, consecvent în convingeri şi prietenii, face parte dintre moţii care au fost cu Horea, nu dintre aceia care l-au dat vrăşmaşului. Am bătut împreună, cu pasul, drumurile Apusenilor, învăţând dimensiunea kilometrului moţesc, am privit din prispa casei sale cum se îneacă constelaţiile în apele cerului şi am mâncat cireşele amiciţiei din pomul jertfit acesteia. Din penumbrele amintirii aceleia şi din lumina clipei de-acum, te îmbrăţişez, prinţe Alarhos, poet al Acarniei şi gramatic celest, cu prietenia unei vieţi. Ave!

 

Nicolae Mocanu

Triptic

Acarnia – nume pe care
tărâmul meu ar fi putut să-l poarte
Tu veneai dintr-o-ngheţată mare
Eu veneam dintr-un ţărmur de moarte

Alarhos – vreme multă-n zadar
te-am căutat – răsărit indecis
Dacă-aş putea să te ating măcar
Dacă să mă atingi ar fi permis

Dacă – mai înainte ca razele lungi
gâtul subţire să ni-l sugrume
Acarnia – ţară de veacuri prelungi
Alarhos – trup fără trup nume fără de nume

Alarhos din Acarnia – Nord împietrit
Tatăl lor rătăceşte pe-un munte de gheaţă
Nu strigaţi – Va cădea – De pe piscuri uimit
Mersul stelelor seara învaţă

trupul lui existent – purtându-şi demonul
Alarhos – Acarnia – Orionul

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg