Consiliul
Județean Cluj

România
100

weekly magazine in english,
romanian and italian

Nirvana lui Corneliu Vasilescu

Nirvana lui Corneliu Vasilescu

Născut în 1934, la Bârlad, Corneliu Vasilescu debutează în anii ’60, chiar înainte de începerea studiilor de specialitate. Arestarea tatălui (fost primar țărănist, ajuns deținut politic în regimul comunist postbelic) va avea un rol decisiv în biografia artistului. Constrâns la supraviețuire, lucrează ca „pictor” de afișe pentru un cinematograf din orașul moldav, ocazie cu care își testează deprinderile artistice. Frecventarea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1968-1974) contribuie la șlefuirea dexterităților picturale, pe care le exersează ani buni în direcția portretului, traseu abandonat ulterior în profitul experimentelor de tot felul. O vreme a predat cursuri de compoziție și culoare la Universitatea din Darmstadt, în Germania. Participă la numeroase expoziții în țară și străinătate, ajungând să fie recunoscut drept un reprezentant ilustru al expresionismului abstract românesc.
Nirvana, titlul proiectului reprezentativ pentru creația artistului din ultima vreme, un work in progress în desfășurare, întregește registrul unui gestualism bine temperat, care conciliază optim instinctul și rațiunea. În economia creației, libertățile artistului nu sunt absolute. Jocul spontan și imprevizibil al reprezentării trebuie susținut pe ceva. Fie și doar ca tendință sau ca intenție, sensul unui tablou este premeditat. În locul neantului tematic la care predispune abstracția nesistematizată, Corneliu Vasilescu propune circumscrierea unei arii problematice ancorate existențial. În cazul de față, „ontologia” picturală propusă de autor vizează, în genere, fie sensul lumii, fie pe cel al omului.
În tradiția budistă – se știe – Nirvana desemnează ținta supremă a vieții, popasul decisiv, punctul terminus, repaosul etern ce abolește contrariile într-o sinteză „dincolo” de cuvinte și de închipuire. Nirvana este, totodată, beatitudine, eliberare de suferință, întreruperea ciclului reîncarnărilor, contopirea sufletului individual cu absolutul divin.
Împrumutul terminologic oriental este pentru Corneliu Vasilescu doar ocazia de a vorbi despre Rai – „văzut” ca topos ideal, ca finalitate a vieții creștine. În fața absolutului, cuvintele pălesc. „Dacă Raiul există, el trebuie să fie colorat” – spune
undeva artistul. Poate de aceea, întâlnim în pânzele sale culori contrastante, calde și reci, pete ample, tușe larg hașurate (ca la Barnett Newman și Mark Rothko), și nu stropi distribuiți aleatoriu (ca la un J. Pollock, bunăoară). Expresionismul artistului pare nu urmarea vreunei angoase sau a vreunei nevroze fără leac, ci, mai degrabă, unul ce evocă obsesia popasului ultim, a împlinirii și împăcării cu sine. Suprafața pânzei este armonie difuză, haos organizat, simfonie a formelor și culorilor, intensitate a tonurilor, muzică… silențioasă, oferită spre „ascultare” celor familiarizați cu un asemenea limbaj.
În locul rezoluțiilor conceptuale ferm determinate, Corneliu Vasilescu privilegiază impresia și sugestia, îmbrăcate în hainele colorate ale paradoxului, simbolului și metaforei. Exploatând resursele inepuizabile ale abstracției, retorica picturală a acestuia este o invitație de a vedea cu alți ochi lumea, de a-i scruta misterul și profunzimea. Voit obscurizate formal, lucrările sale vorbesc generic despre artă și viață, despre fracturile stânjenitoare ale acestora sau despre norocoasa lor coincidență. Astfel citită, Nirvana pare o poveste tristă, tulburătoare, tragică în esență, dar cu final fericit.

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg