Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Nu putem realiza proiecte împotriva logicii sociale”

„Nu putem realiza proiecte împotriva logicii sociale”

O vizită făcută la Cracovia la început de iulie, invitat de dl Jerzy Zoń, directorul Teatrului KTO, mi-a prilejuit și întâlnirea cu câțiva oficiali ai Voievodatului Małopolska, regiune a Poloniei înfrățită cu Județul Cluj. Așa s-a născut acest dialog cu dl Krzysztof Markiel, directorul Departamentului de Cultură și Patrimoniu Național de la Oficiul Mareșalului Regiunii Małopolska – cum se numește oficial instituția. Modelul cultural polonez, am constatat aflându-mă a doua oară la Cracovia, poate fi cel puțin un punct de reper și pentru noi, așa că am încercat să ating subiecte cât mai diverse dintr-o experiență postcomunistă  relativ comună. Mai remarc – apropo de semnificația interviului – că bugetul pentru cultură al Voievodatului Małopolska este de 30 de milioane de euro anual.O vizită făcută la Cracovia la început de iulie, invitat de dl Jerzy Zoń, directorul Teatrului KTO, mi-a prilejuit și întâlnirea cu câțiva oficiali ai Voievodatului Małopolska, regiune a Poloniei înfrățită cu Județul Cluj. Așa s-a născut acest dialog cu dl Krzysztof Markiel, directorul Departamentului de Cultură și Patrimoniu Național de la Oficiul Mareșalului Regiunii Małopolska – cum se numește oficial instituția. Modelul cultural polonez, am constatat aflându-mă a doua oară la Cracovia, poate fi cel puțin un punct de reper și pentru noi, așa că am încercat să ating subiecte cât mai diverse dintr-o experiență postcomunistă  relativ comună. Mai remarc – apropo de semnificația interviului – că bugetul pentru cultură al Voievodatului Małopolska este de 30 de milioane de euro anual.Le mulțumesc călduros dnei Magdalena Jaskowska, de la Oficiul Voievodal – excelentă vorbitoare de română –, pentru sprijinul acordat, spiritul amical și promptitudinea sa eficientă, și dlui Mariusz Pękała, traducător profesionist, care a asigurat traducerea simultană a interviului în românește.
Claudiu Groza: — Dle Krzysztof Markiel, cum s-a făcut, dacă a fost cazul, după 1990 descentralizarea culturală în Polonia și în Małopolska?
Krzysztof Markiel: — Descentralizarea s-a produs nu numai prin intermediul sistemului cultural, ci și prin înșiși artiștii, și cred că este cel mai important fenomen care a avut loc în această perioadă. Nu s-a făcut o „mutare juridică”, cum s-ar spune; procesul s-a derulat în câteva etape. Prima a fost conștientizarea faptului că prin cultură se înțelege libertate, că ea nu poate fi impusă „de sus”, ci reprezintă libertatea de exprimare a creatorului. Deci nu s-a plecat de la ideea unei axiologii, ci de la comportamentul oamenilor. Artiștii au simțit că pot crea opere așa cum doresc și pe propria responsabilitate. Acesta a fost procesul pe care l-am observat încă de la început și, chiar dacă am o rezervă asupra elementelor legislative, am remarcat două etape: întâi am avut niște proiecte-pilot. Înainte toate instituțiile culturale – filarmonici, muzee, galerii – erau administrate de stat. La mijlocul anilor ‘90, autoritățile locale au decis să preia aceste instituții în administrarea lor. Acest lucru s-a petrecut în paralel cu dezvoltarea autorităților locale, iar cele mai puternice au hotărât că administrarea trebuie făcută conform dorinței comunităților. Prima problemă a fost cea financiară, pentru că statul a aprobat transferul administrativ, dar nu l-a bugetat. Așa că a apărut și o altă viziune asupra distribuției bugetare locale: autoritățile și-au dat seama că aceste proiecte sunt importante pentru cetățeni și au redistribuit fonduri din alte surse pentru a susține domeniul cultural. Vreau să accentuez importanța conștiinței culturale, fără de care nu există dezvoltare socială sau economică. Cultura îi învață pe oameni sensibilitatea, creativitatea, frumusețea.În 1998, autoritățile regionale (voievodatele) și chiar locale au preluat în administrare aproape 95% din instituțiile culturale – muzee, galerii, filarmonici, teatre. Dar atunci s-a realizat și că mai există un mare număr de alte structuri culturale, asociații, organizații sociale, fundații, așa că foarte rapid s-a introdus și sistemul de finanțare prin concursuri de proiecte, pentru a le sprijini.Din 1998 cultura poloneză s-a dezvoltat foarte rapid. Dacă aș face un grafic, acesta ar porni de undeva dintr-o vale și ar ajunge pe muntele Everest.Ce mi se pare foarte important este că am început să gândim strategic. Trebuie să ai un concept general, pe care să-l realizezi eficient. Dar acest concept nu trebuie să fie al administrației, al autorităților, ci să vină dinspre societate, dinspre operatorii culturali. Aceste strategii și planuri ne oferă scopul, rațiunea pentru care concretizăm o idee. Nu cheltuim bani dacă nu trebuie. Concomitent, am început să facem și cercetare – așa cum se face în medicină –, să stabilim, simptome, cauze. Organizăm întâlniri publice, în care discutăm de ce e nevoie. Trebuie să ierarhizăm prioritățile, pentru că viața este foarte dinamică la ora actuală.Suntem și membri ai Uniunii Europene, așa că nu e vorba numai de bani, ci și de faptul că facem parte din circuitul culturii europene. Or asta are o valoare enormă prin schimburi, contacte și coperare. Nu te dezvolți dacă ai o atitudine ermetică, închisă, ci numai prin aceste schimburi de experiență. Când am făcut primele proiecte europene, a durat chiar și doi ani până să iasă așa cum doream. În Polonia, toate proiectele s-au realizat pe bază de concursuri.
— Ați atins deja o mare parte din subiectele pe care voiam să le discutăm; aș vrea să menționați ce instituții se află sub autoritatea Voievodatului Małopolska și care e modalitatea de finanțare a acestora?
— Sunt 23 de instituții culturale sub autoritate voievodală. În alte regiuni numărul acestora este mai mic, dar să nu uităm că Małopolska e inima culturii poloneze. Finanțarea se face din bugetul voievodatului, adică din impozite și taxe locale, dar asta nu înseamnă că finanțăm integral aceste instituții. Ele funcționează după principiul unei administrări eficiente. Există patru elemente definitorii: fiecare instituție are un plan strategic de funcționare, care cuprinde scopul său și un plan de dezvoltare; fiecare instituție are autonomie absolută și-și definește singură obiectivele; niciunui director nu i se “indică” ce să facă sau ce să nu facă; finanțarea se face conform unui plan de sarcini pe care instituția își asumă să le realizeze. Instituțiile au și venituri proprii, câștigă, adică, niște resurse financiare. Spre, exemplu, dacă instituția are un buget de 1 milion de euro, cam o treime o reprezintă veniturile proprii. De asemenea, nu noi decidem numărul de angajați sau ce salarii primesc aceștia; noi doar supraveghem ca instituțiile să nu aibă datorii.Acum 18 ani, când am început să lucrez în domeniu, aveam în subordine doar 18 instituții, alte 5 adăugându-se între timp. Și după o perioadă atât de lungă de “învățare”, acum avem un surplus de inițiative.
— Din partea instituțiilor…
— Și din partea organizațiilor și asociațiilor. Câștigăm diverse granturi, participăm la concursuri de proiecte ale Uniunii Europene, am construit diverse obiective noi. Avem proiecte de renovare și adaptare a unor clădiri, proiecte ce țin de civilizație. Menționez toate aceste lucruri pentru a arăta că vorbim despre un proces de lungă durată, care necesită timp. E un proces obositor, dar care aduce satisfacții.Bugetul regional este aprobat de consilierii noștri, la nivel local, și nu i-am auzit niciodată spunând că ar vrea să facă economii la cultură. Dimpotrivă, ei vor să cheltuim din ce în ce mai mult. După cheltuielile cu infrastructura rutieră, cele din domeniul cultural ocupă locul II în bugetul regiunii.
— Ați deschis două direcții de aprofundat. La nivelul voievodatului, în general, și al Cracoviei, în special, lucrurile merg foarte bine, din motive evidente: este o regiune prosperă și un oraș cu uriaș potențial turistic. Ce se întâmplă însă în orașele mai sărace?
— Am un răspuns surprinzător pentru dumneavoastră: nu este mai rău. Firește, lucrurile se petrec diferit, dar apar instituții noi, obiective noi și încercăm să lucrăm împreună. Finanțăm, de pildă, restaurarea multor biserici-monument și clădiri de patrimoniu. Acum două săptămâni, într-un orășel a apărut un muzeu nou – și nu este o localitate bogată. Peste o săptămână, în alt oraș mic va avea loc prima ediție a unui festival. Modificările sunt dinamice. Ieri am avut o ședință departamentală dedicată unor asemenea proiecte: sunt 600 de proiecte uimitoare din comunități mici, proiecte făcute de oameni. Ei concep proiectul, îl realizează și noi îl finanțăm.
— Care e bugetul anual pentru proiecte al voievodatului? Mă refer la cel dedicat mediului non-public, asociații, ong-uri…
— Un milion și jumătate de euro. Nu e mult.
— Mi se pare mult, pentru că în România Consiliile Județene au sume mult mai mici la acest capitol bugetar. Accentul cade pe primării, mai degrabă…
— Da, unele proiecte sunt finanțate de județe (sistemul administrativ polonez are trei paliere, între regiune și cel local existând județe, n.m. Cl. G.). Dar e o investiție în oameni, până la urmă. Nu e vorba numai că „artiștii cântă”, sunt ateliere, întâlniri…
— Factorul politic e un subiect de dezbatere nu doar în țările Europei de Est sau Centrale, ci și în Occident. În ce măsură este continuitatea proiectelor influențată de schimbările politice, de ciclurile electorale?
— N-am sesizat acest lucru aici, și sunt încă de la început la Oficiul Voievodal, nu sunt legat de nici un partid politic. Evident, cu cât activitățile culturale sau comunitare sunt mai departe de politic, cu atât mai bine. În ce privește interferența sau nu a politicului, există două modele. Unul este de tipul „băț și morcov”: am bani și faci ce vreau eu; apoi foarte repede pot să folosesc bățul ca să-ți arăt ce să faci. Firește, dacă mediul cultural opta pentru acest model era liber s-o facă. Dar modelul nostru a fost unul sistemic, care nu a permis ingerința politică. Libertatea și independența instituțiilor fac parte din acesta, indiferent de politică sau administrație. Procesul concurențial, care determină o participare masivă, procesul colaborativ de găsire a soluțiilor, numărul mare de comisii care iau parte la discutarea și elaborarea proiectelor sunt asemenea instrumente. Trebuie să facem astfel ca oamenii să aibă încredere în noi, nu doar să aplicăm o autoritate. Oamenii liberi ar respinge așa ceva. Iar în Małopolska se vede că din cultură, patrimoniu și turism se poate trăi foarte bine. Nu întâmplător avem aici un centru de înaltă tehnologie. Investițiile vin acolo unde este dinamism, viață, nu acolo unde nu se întâmplă nimic.
— Ați atins problema patrimoniului. Se știe că una din provocările oricărui oraș istoric este lupta dintre dezvoltare urbanistică și conservarea patrimoniului. Cum s-a rezolvat acest lucru la Cracovia, la nivel decizional și legislativ?— În cele din urmă nu ne-am descurcat. Dezvoltarea urbanistică foarte rapidă a făcut să nu ne putem adapta mereu și ca lucrurile să nu iasă întotdeauna cum am fi vrut. Asta și datorită presiunii pe care o fac dezvoltatorii care vor să construiască în orașele vechi. Cracovia era renumit ca orașul cu cele mai multe turnuri de biserici; acum cele mai multe sunt macaralele care construiesc. Acest conflict dintre istorie și dezvoltare este un subiect acut de discuție la noi, și uneori lucrurile ies mai bine, alteori mai rău.Evident, din punct de vedere legislativ situația e rezolvată, avem legi ale patrimoniului, mediului înconjurător. Dar, după părerea mea, indiferent cât de bună e legea, dacă ea nu  aplicată în spiritul în care a fost concepută nu va fi bine. Noi dăm întotdeauna ca exemplu proiectele arhitectonice noi integrate în stilul istoric și îi învățăm pe alții cum să aplice acest model. Am organizat concursuri și licitații la care participă chiar și mari instituții dn străinătate. Datorită acestui fapt, avem chiar în centrul orașului construcții noi care au câștigat premii internaționale de urbanism. Metode există, ele trebuie doar identificate și aplicate. După părerea mea, nu e destul să avem o lege bună, dar să trebuiască să punem un polițist să vegheze la aplicarea ei.
— Deci ideea ar fi de ghidat proiectele de dezvoltare pentru a fi consonante cu vechea arhitectură…
— Nu ne e teamă de arhitectura nouă, ea trebuie să existe. Ne dorim doar cele mai bune soluții, nu numai în orașele mari, ci peste tot. Dăm chiar premii investitorilor care au proiectat ceva interesant. Aș spune că trebuie să existe un anumit echilibru.
— Clujul a candidat anul trecut pentru titlul de Capitală Culturală a Europei, cum probabil știți. Însă competiția a fost câștigată de Timișoara și, cu toate că autoritățile locale clujene și-au asumat continuarea strategiei culturale, se poate sesiza un fel de demobilizare în această privință. Ce sfat ați da dumneavoastră – pentru că Cracovia a fost Capitală Culturală – unui oraș care are un potențial cultural cu șanse și atuuri de dezvoltare?
— E un subiect pe care-l cunosc foarte bine și-mi dau seama despre ce vorbiți. Cracovia a avut acest titlu în 2000, după un sistem de selecție diferit de cel de acum, deci nu discutăm acest aspect. Când Polonia a trebuit să desemneze un candidat la titlu, ne-am dat seama care este orașul cel mai potrivit, dar totuși s-a făcut un concurs la care s-au înscris multe orașe – Wroclaw, Lublin, Katowice, Torun, Gdansk –, fiecare cu un proiect propriu, deși se știa ce oraș va câștiga. Mai mult, s-a cheltuit semnificativ ca aceste proiecte să fie cât mai bune. Dacă ați merge în aceste orașe și ați întreba dacă această cheltuială a avut rost, vi se va spune că au fost banii cel mai bine folosiți. În primul rând, pregătirea proiectelor s-a făcut prin consultarea comunității, a locuitorilor, iar asta a adus un volum mare de informație. Apoi, în fiecare oraș s-a creat o entitate care nu exista înainte și care acum poate gestiona și coordona proiecte ample.Faptul că proiectele de atunci n-au fost impuse de autorități sau de guvern, ci au fost rezultatul inițiativei comunitare a făcut ca ele să continue indiferent de rezultatul concursului pentru Capitala Culturală. La Lublin, într-o zonă săracă a Poloniei, părea că proiectul nu are nici o șansă de concretizare, dar efectul a fost exploziv, cu miză multietnică, polono-ucraineano-bielorusă. Lublinul s-a dezvoltat între timp tocmai pe baza acestui proiect. Recent, participanții la Campionatul European de Fotbal pentru juniori s-au simțit cel mai bine la Lublin, unde acum sunt foarte mulți tineri care dau dinamism orașului.Răspunsul la întrebarea dumneavoastră este că proiectul trebuie păstrat și concretizat, pentru că renunțarea la ideile tinerilor, ale comunității, este o crimă. Obținerea titlului de Capitală Culturală nu trebuie să fie un scop în sine. Important este să eliberăm energia și inițiativa oamenilor: astea nu le putem cumpăra pe bani. Dacă ținta noastră se limitează la câți bani vom câștiga, înseamnă că n-am ajuns la nivelul de înțelegere potrivit.Am întârziat la întâlnirea noastră pentru că am avut o discuție cu șeful unei instituții din regiune, care urmează să deruleze cinci proiecte din fonduri europene și nu știa dacă se va descurca. Cuvântul-cheie pentru aceste proiecte este încrederea. Trebuie să avem încredere unii în alții, nu să ne întrebăm ce profit vom scoate fiecare pentru noi din așa ceva. Poți să ai fonduri pentru un mare teatru, pentru o operă, dar dacă ele sunt pustii, nu folosește nimănui. Nu putem realiza proiecte împotriva logicii sociale. Mobilizarea comună, încrederea în ceea ce facem sunt lucrurile de care oamenii au nevoie.

Traducere de Mariusz Pękała
Interviu și fotografii de Claudiu Groza

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg